Acum, in martie implinesc 12 ani
Tatal meu a fost alcolic (ca si parinti sai) si a avut 2 neveste, cu mama 3. Fiecare l-au dat afara, dar mama nu. Si mama s-a imbolnavit de cancer. Si pe la 9-10 ani am inceput sa descopar, cu adevarat ce se intampla in familia mea.
Pana atunci (cand mama era in faza grava a canerului) eu traiam intr-o lume construita de mama. Era ca toti copii. Ma jucam, mancam, alergam, dormeam, exact ca orice copil. Dar pe cand aveam 7 ani tata venise nervos acasa. Eu ma jucam cu un cersaf in cap, prin casa. Fiind copil nu aveam stare, iar tata m-a impins intr-un dulap, de am scos usa si am intarat inauntru. In ciuda plansetelor mele, tata a plecat...
Dupa cateva luni fac niste crize. In noaptea aceea...nu doresc nimanui sa i se intample asa ceva!
In final am fost purtata la bacau (eu find dintr-un orasel al judetului), prin spitale...Concluzia: am fost diagnostigata cu "crize jacksoniene" (epilepsie). De atunci viata mea nu a mai fost normala. O gramada de rstrictii, medici si medici in fie care luna, analiza, raze, interdictii, pastile...Nu mai pot veau viata di-nainte! Si daca nu era de ajuns pe le 9 ani am aflat tot. Despre cancerul mamei, alcolismul lui tata, boala mea si altele. Adica la varsta aia ma uitam la desene si ma jucam cu papusele, asemenea adevaruri la acea varsta
In anul 2010 am plecat in vacanta de Pasti, la matusa mea. In a trea zi de Pasti, dimineata, aud de la matusa "sa mergem la magazin, sa cumparam panglica neagra" "de ce"(eu) "mama ta a muit" La asa veste, am incremenit Cea mai urmat, judecata tata cu bunica, pentru custodie, pensie alimentara, amenintari, telefoane, discutii toate astea la zece ani
In 2011, eu si tati eram in relatii din ce in ce mai bune Ca pe 14 septembrie a murit si tata ( coma alcoolica)
VREAU O COPILARIE NORMALA!
Ce sa fac? Cum se pot vindeca aceste rani?
Asa ca spun: Pretui-ti-va si iubi-ti-va parintii, ca nu se stie ce se va putea intampla cu ei!

Se spune ca timpul este cel care vindeca toate ranile sufletului. Le va vindeca si pe ale tale --- trebuie doar sa privesti cu optimism inainte! Iti doresc tot binele din lume!

Copil fara copilarie? Din pacate exista si termenul si situatia.Mergi inainte, intareste-te psihologic si vei invinge orice boala.

Esti de admirat. Ai trecut prin clipe care ar fi daramat si o persoana matura. Iar tu esti inca pe picioare si mergi inainte. Bravo! Copilaria nu ti-o poti schimba, trecutul nu-l poti sterge, dar poti sa pasesti cu incredere spre viitor. Viata e lunga, va veni si vremea ta sa fii fericita. Trebuie doar sa ai rabdare si sa nu renunti nicio clipa. In ceea ce priveste problema ta de sanatate, ai grija de ea, asculta medicii si va fi bine. Si vezi partea plina a paharului, epilepsia e urata intr-adevar, dar sunt oameni fara membre, fara vedere, glas, unii paralizati, altii bolnavi psihic...intotdeauna trebuie sa apreciezi ce ai, oricat de putin ar fi, altii poate nu au nici atat.
Numai bine iti doresc si sper sa devii pentru cei din jurul tau un exemplu demn de urmat. O experienta de viata de acest fel, si de la o varsta asa frageda, te transforma mai tarziu intr-o persoana puternica.

Nu şti ce îţi oferă viaţă, iar (până acum) viaţa ta nu a fost una uşoară. Nu trebuie să fi tristă, tristeţea nu te va ajuta, nu îi va aduce înapoi pe părinţii tăi, iar dacă vei fi tristă în continuare, îţi vei face mai mult rău. Încearcă să vezi partea plină a paharului! Părinţii tăi te privesc de sus şi aş putea paria că te veghează zi şi noapte şi că au grijă să ţi se întâmple tot ce e mai bun pe lume!
Dumnezeu e sus şi nu uită pe nimeni, cu siguranţă va avea grijă să îţi fie (mai devreme sau mai târziu) şi ţie bine! Îţi doresc multă fericire şi sănătate - că e cea mai importantă!

Mi-au dat lacrimile, ai grija de tine, sanatate

Mi-au dat lacrimile cand am citit...te-ai maturizat de la o varsta prea mica din cauza celor intamplate sincer imi pare foarte raw pentru tine sper sa reusesti sa treci peste aceasta situatie si sa iti faci un viitor mai fericit daca copilaria nu a fost asa si copii tai sa nu pateasca ce ai patit tu...bafta

Ai trait o adevarata poveste tragica imi pare rau pentru tine dar iti recomand un psiholog sau un jurnal incare sa iti scrii sentimentele te va ajuta si ai grija de tine

Imi pare rau, insa nu trebuie sa te intristezi.Gandeste-te ca ei sunt acolo, sus, si au grija de tine.Stiu ca nu este usor sa traiesti cu matusa,dar, fa in asa fel incat sa o faci fericita, pentru ca sufera si ea daca te vede suferind.Fii tare! Condoleante! Imi pare sincer rau.

Multumesc tuturor.

Imi pare foarte bine ca am apelat la acest site. Aici sunt oameni cu inima mare! Va multumesc foarte mult! Si da asta e viata. Timpul va hotari.
Mergem inainte!

Cred ca ar fi bine sa consulti un pshiholog, e cea mai buna solutie, dar daca nu iti permiti poti sa lasi un mesaj aici http://www.psihologu.ro/2008/04/16/cabinet-de-psihologie-online/. :)

Frate nustu imi vine sa plang. de povestea ta. imi pare rau viata merge inainte stiu ca suna cam ciudat dar asa e

Stiu ca iti este foarte greu dar incearca sa uiti desi stiu ca nu e de uitat incearca sa accepti situatia incerca activitati prin care te poti descarca
Stiu nu pre stiu ce sa spun...