Acum un an am pierdut un parinte, exact in momentul in care totul parea sa se aseze intr-o ordine. Pentru o perioada de un an mama a fost foarte depresiva, simtea ca relatia dintre ea si sotul ei s-a sfarsit si nu a vrut sa accepte acest lucru. Plangea mereu, avea exces de furie, iar eu am fost cea care a trebuit sa aiba grija de mama, fratele mai mic, casa, facultate. Din cauza acestor framantari din cauza starii mamei notele de la facultate mi-au scazut. Nu am fost niciodata cu 10 pe linie dar medii peste 9 am avut mereu. Mi-am pierdut puterea de concentrare si chiar si acum, dupa ce am incercat sa ma controlez si sa ma focusez spre ceea ce am de invatat, nu mai reusesc. Simt ca nu mai fac fata. M-am gandit ca poate ar trebui sa renunt pentru o perioada de un an sau sa incep altceva dar mi-e frica sa nu fie o decizie luata intr-un moment lipsit de luciditate si sa nu fiu prea controlata de depresia in care ma aflu.
Dupa ce a murit tata, din vina unui atac cerebral pe care l-a facut probabil din prea mult stres ca mama il va prinde ca a avut o relatie extra-conjugala timp de 5 ani, a fost din ce in ce mai greu. Mama a plecat din tara si tot greul a ramas pe umerii mei. Cresterea unui adolescent in zilele acestea nu este tocmai usoara. tot felul de tentatii, abuz de alcool, tigari si multe alte problemute de care mama nu are habar. Sunt impacata cu ideea desi ma gandesc uneori ca am doar 22 de ani si sunt alte fete care nu trec prin ceea ce trec eu, dar nici nu ma consider atat de neajutorata pentru ca stiu ca sunt si persoane cu o soarta mult mai nefericita. Eu sunt nefericita in cochilia mea.
Nu stiu ce sa ma mai fac sa scap din starea asta de tristete. Uneori am o stare de frica irationala. Ma trezesc noaptea si am impresia ca este cineva intr-o alta camera, ca sunt persoane ce vor sa imi faca rau.
Ma enervez extraordinar de repede, nu este cuvant pe care sa-l spuna cineva si eu sa nu ma enervez. Incerc din greu sa ma controlez dar nu reusesc. Mi-e tare greu sa traiesc asa. Am inceput sa imi pierd din prieteni si simt ca devin tot mai singura, de aceea am decis sa fac ceva in privinta asta. Nu stiu ce dar vreau sa scap.
Am incercat sa imi descriu starea pe scurt, nu stiu daca m-am facut inteleasa pe deplin.
Am trecut printr-un moment greu in viata si din acel moment simt ca totul se risipeste si nu mai am control. Ce sa fac sa fiu din nou fericita sau macar sa ma simt bine in pielea mea?

dau funda...

Te inteleg.Te cred ca ti-e greu sa-ti controlezi nervii.Chiar daca e greu, acest lucru este cel mai usor de remediat.Nimeni nu merita sa-ti iasa nervii pe ochi.Gandeste-te ca nervii nu te ajuta, te distrug tot mai tare.Cand iti mai vine sa te enervezi, pur si simplu "fie-ti lene" s-o faci.Atat timp cat nu esti insultata te poti descurca.Cu privre la acest lucru, te-ar putea ajuta foarte mult muzica.Asculti muzica si te agndesti la problemele tale, cum le poti rezolva.Mai ales treaba cu parintii e trista, dar gandeste-te, mai devreme sau mai tarziu oricum se intampla si trebuia sa infrunti aceasta realitate crunta.Si-apoi cu serviciul si altele nu prea aveai timp de ei.Doare,dar incearca sa infrunti realitatea.Noi ne decidem soarta.Sunt si eu adolescent si nu-mi place sa fumez si sa beau pentru ca:vreau sa traiesc mai mult, sa am o viata sexuala satisfacatoare, sa-mi pastrez organismul sanatos, sa imi protejez neuronii de diversele pericole.I-ai putea spune despre asta.Nu cred ca va intelege.Dar daca-i spui de parte-n parte, minte intreaga + succes la fete(molau si scund nu prea sunt sanse), s-ar putea sa tina.Nu prea ma pricep sa ajut oamenii dar fac cum pot. Daca vrei vorbim pe privat.Mult noroc! Oricat de rele ar fi lucrurile pana la urma tot va fi mai bine!

Este complicat, tu stii ce este in sufletul tau.Dar cum zici si tu sunt cazuri mai rele.Pai ar trebui sa incepi prin a incerca sa-ti controlezi fratele cat de cat, nu sa tipi si sa aveti certuri...ca asa mai rau va fi, sa ai o relatie sora-frate in care sa ii dai niste sfaturi, nu sa fie sfant dar sa aiba grija.
Aici depinde de cat de grava e sitatia, cum e el si cum va intelegeti voi in acest moment de aceea zic ca tu stii mai bine.Analizeaza astea si incearca sa comunici, sa ceri sfaturi...chiar si aici pe TPU.
Bun, asta e de fratele ta apoi e starea ta, la care contribuie si fratele ta, ar fi bine daca v-ati intelege si el nu ti-ar complica situatia.Nu te departa de prieteni, scriele, mai vorbeste... poate cand iti va fi mai bine o sa ai timp si sa iesi si asa poate iti vei mai reveni, cat de putin, dar trebuie sa incerci.Sau ar fi chiar foarte bine sa apelezi la un psiholog, el poate chiar ar reusi mai bine sa te scoata din aceasta stare...

Ti-am citit fiecare rand cu mare interes si chiar am lasat privirea in jos trista dupa ce iti citisem toata povestea din care tu din pacate faci parte din ea.
Ai incercat vreodata sa privesti in `copilul ` ce esti cu adevarat?
te-ai privit in ultima perioada in oglinda si sa te vezi tu cea din trecut?
Pierderea unei persoane importante in viata noatra ne fac sa ajungem de nerecunoscut..cu reactii care ne sperie in loc sa de de-a putere, cu persoane care ne lasa decat sa ne incurajeze.
Ce poti sa faci in aceasta privinta?
Simplu!
Nu te lasa orice ar fi.Controleaza-ti starea tensionata printr-un simplu `va fi bine` inspira si expira si apoi gandeste-te la cu totul altceva care te face fericita.
Nu uita ca toate chestile rele bune care ni se intampla in viata sunt cu un scop.
`Nimeni nu a spus ca viata e usoara..au promis doar ca merita traita`!