Lanţ/lănţişor cu medalion/pandantiv sau fără. De regulă din metale preţioase: platină, aur, argint. Este un cadou destul de intim. Adică, indicat persoanelor apropiate. Niciodată la majoratul/ziua de naştere al unui prieten „de departe". Doar dacă nu cumva a fost cumpărat în comun (cu mai mulţi prieteni) ştiind, precis, că este ceva ce sărbătoritul şi-ar dori.
Butoni, pentru cămaşă. Este un cadou stilat/distins. Dar poate fi oferit mai multor persoane, apropiate sau nu. Nu prea se obişnuişte la noi, dar idea este fenomenală. Exclusiv pentru amatori.
Parfumul/aftershave (cremă/loțiune după ras) este cel mai intim cadou posibil.Se poate oferi exclusiv prietenilor foarte foarte apropiaţi. Cum este un logodnic, iubit, un frate, tată. Se ţine cont de gusturi. Dar asta este valabil la orice cadou.
Ramă de fotografii (cu fotografii în ea, evident). Exclusiv părinţilor sau fraţilor, iubiţilor, prietenilor ce ştii SIGUR că vor aprecia.
Tricou. Care are imprimat diferite expresii haioase. Acesta este cadoul cel mai indicat pentru un majorat/zi de naştere. Este foarte versatil; se poate oferi unui număr mare de persoane care înţeleg şi apreciază umorul. Prieteni, vecini, colegi, familie, etc. La toată lumea practic.
Produse IT
Nu exista baiat care sa nu fie pasionat de tehnologie, asa ca poti merge la sigur cu un astfel de cadou pentru majoratul oricui. Cumpara-i un mouse optic, un mp4, o pereche de casti la moda si sigur se va bucura.
Si baietilor le plac hainele, dar pot fi mai greu de ghicit uneori in ceea ce le priveste stilul vestimentar.
Tocmai de aceea, daca ii arati ca stii care sunt pasiunile lui, va fi si mai fericit. In plus, ai de ales dintr-o varietate de produse, deci nu trebuie sa-ti fie greu sa te incadrezi in buget si sa il si surprinzi placut
Lucruri practice
Si baietii proaspat ajunsi la varsta maturitatii se vor bucura de un portofel. De fapt, un portofel sau un breloc pot merge fix la tinta, doar stii ca baietii nu sunt precum fetele, sa poarte o geanta plina cu de toate dupa ei.
Ceasul poate fi cel mai comun cadou cand vine vorba de baieti, dar este pentru ca este si cel mai cautat. In functie de gusturi, poti sa ii cumperi majorului un ceas care sa denote eleganta, care sa fie sport, pe care sa il poarte la piscina sau la urmatoarea intalnire. Este alegerea ta, dar va fi bucuria lui.
Daca aceste idei nu ti se par suficient de potrivite, incearca sa ii cumperi o narghilea, un trabuc sau o tabachera eleganta.
Greu de spus din moment ce noi nu il cunoastem. Ce ii place? Ce hobby-uri si interese are fratele tau?