Ajutor, TPU! URGENT! Nu îmi mai pot suporta condiția. Mă simt de parcă as fi cea mai limitata persoana de pe Pământ. Viața mea e naspa. Am 17 ani, sunt fata. Părinții au niște pretenții exagerate de la mine. Invat foarte bine, am avut mereu media peste 9.50 și am luat premiu, fac curățenie și îmi mai gătesc când e nevoie. Nu am prieteni, parintii m-au determinat sa nu mai am încredere în nimeni (in mare parte îi înțeleg, viața mi-a demonstrat ca nu mă pot baza pe nimeni). Am avut o "cea mai buna prietena" pana în clasa a IV-a. Nu asta e problema. M-am obișnuit cu singurătatea și nu mai pretind nimic. Mereu am încercat sa fiu cea mai buna și sa îmi depășesc condiția. Am avut un comportament exemplar potrivit concepțiilor părinților mei "comuniști". Fără petreceri, fără amici/prieten, fără machiaj, vestimentație decenta, vocabular adecvat, comportament ok, note mari Ei nu sunt mulțumiți și nu cred ca vor fi vreodată, mai ales tata. Îmi reproșează ca nu fac nimic, pierd timpul aiurea. Spune ca degeaba m-a crescut ca oricum eu nu o sa fiu lângă ei la bătrânețe etc. Îmi spune ca o sa plec în lume și o sa îi uit. Țipă ca nu fac suficiente treburi: ca ar trebui sa fac prăjituri, compoturi cu mama mea, sa îi ajut când mergem la tara la bunica, sa îi ajut cu animalele, cu munca câmpului etc. Țipă ca stau pe telefon și insinuează ca as vorbi cu "băieți", bineînțeles ca nu folosește cuvântul ăsta, ci altul "de mahala" cu scârbă. Se poarta oribil și nu doar cu mine ci și cu el însuși. Sunt plictisiti de viață și tata, sincer, cred ca urăște viața. Mă fac sa mă simt în ultimul hal. Spun ca nu mai ai un scop, ca ei au trăit și de mine e greu. De ce fac sa fie greu? De ce nu mă susțin? De ce mă fac sa îmi fie scârbă de viață? De ce sunt atât de pesimiști și mă rănesc cu vorbe? Îmi transmit energie negativa și, deși afișez mereu un zâmbet starea mea interioara e sfâșiată. Nu am viața socială și încep sa nu mai vreau nimic de la viața. A trai pentru mine e doar un mecanism, trebuie sa duc trăirea pana la capăt. Părinții îmi cer prea mult și mă limitează și mai mult. Au concepții învechite si cred ca eu sunt doar o bucata de lemn care trebuie sa știe toate materiile de 10 (de la limbi străine pana la mate-fără meditații bineînțeles), sa muncească (ca viața e grea și reușesc doar aceia care dau cu mopul de mici), sa nu iasă din vorba tutorelui (ca doar el știe ce e bine și nu greșește niciodată), sa stea acasă și sa iasă doar când merge la școală sau la magazin (sa cumpere detergent de vase), sa nu stea pe telefon și sa nu aibă prieten (cel puțin pana la 24 de ani ca nu poți face facultate dacă te distrag prietenii-unii fiind chiar exemplari, pers. de la care ai ce învăța). Poate ca situația nu pare în relatarea mea atât de cenușie pe cât este în realitate. Dar e oribila. Sa ți se amintească în fiecare zi ca ești un nimic, ca degeaba exiști, ca nu faci nimic bun, ca nu o sa ajungi undeva, ca ai mâncat degeaba, ca ai fost crescut degeaba, nu ai valoare, dacă calci pe bec încercând sa ieși din zona sigura sau descoperi limitatii ce nu te limitează ai încurcăt-o. Ei au o viziune sumbra asupra vieții. Văd doar partea urâtă din tot. Înțeleg doar întunericul, nu comunica deschis cu mine pe temele ce ar trebui discutate cu o persoana ce în curând va fi majora, refuza sa înțeleagă ca nu au dreptate și îmi cer prea mult + ca am un an lumina de restricții, nu prezentate cert ci subintelese. Cred ca încă de la 14 ani îmi spune tata ca voi împlini 18 ani, îmi amintește în fiecare săptămână, ca alte persoane la varsta asta aduc bani în casa etc. Ei nu se gândesc la starea mea de spirit, la nevoile firești de prietenie, la comunicare, la dezvoltarea mea atat fizica cât și mentala. Am 1.55 m la 17 ani datorita stresului unei vieți chinuite de dureri intrinseci și extrinseci. Țipă pe mine ca nu fac sport, sunt scunda ca sunt indolenta, ca nu mai cresc și îi reproșez tatălui meu stresul pe care îl suport și lipsa timpului. Unde sa fac sport? Nu mi-ar da bani sa merg la sala (ar spune ca nu ne permitem "distracții") și nici nu as merge datorita personalității mele construita pe scheletul greșit pentru secolul asta. Sincer, nici nu prea îmi pasa de cum arat, nu știu ce înseamnă în regula, nu am de ce sa fiu altfel, nu am pentru ce sa fiu altfel. Așa sunt eu. Văd fete care vor genți, pantofi, rochii și băieți care vor "pătrățele". Ciudat. Eu nu vreau nimic. M-am izolat de tot ceea ce înseamnă exterior, nu mai am dorințe, nu am ce sa prezint la suprafață. Posed doar un suflet tulburat, un corp fragil și o minte obosita. Uneori, vreau sa plâng. Sa plâng ca trebuie să fiu cum sunt. Dar nu pot. Mă simt dezumanizata. Și așa m-am abătut de la esențial. Mi-e mila de mine. Nu am cu cine sa vorbesc, simt ca mi se scurg anii fără rost. O sa spuneți ca e okay, e doar o etapa, viața își va urma cursul firesc. Nu e deloc în regula, voi purta pecetea ființei care nu iese din cerc multă vreme. Mă gândesc cu groaza ca o sa îmi fie foarte greu sa termin o facultate. Ori o sa stau pe puținii bani ai părinților sau va trebui sa muncesc. Va trebui sa mă angajez, sa le trimit bani alor mei părinți bani pana cand trec peste "neajunsuri" ca sa îmi fac datoria. După o sa termin cu totul. Mă gândesc sa plec în munți și sa nu mă mai întorc. Sa mă regăsesc. Sa găsesc în natura, în simplitate liniștea pe care nu am gasit-o în oameni...Dar sa fiu un om simplu, normal nu e o varianta exclusa. Nu mă înțelegeți greșit, îmi iubesc parintii, ei au avut o viață foarte grea și îi înțeleg ca vor ca eu sa am un destin mai bun și de aceea se comporta așa cum se comporta. Vreau sa găsesc o cale de mijloc, un numitor comun care sa îmi echilibreze viața. Ajutați-mă cu un gând, cu o idee, ce ați face în locul meu?

De multe ori gasim pe acest site multe feluri de intrebari bizare, insa aceasta intrebare ascunde foarte multe lucruri interioare ( ma refer la complexe, traume, neimpliniri ). Insa, domnisoara, ai incredere ca le vei depasi. Asta este cel mai important, le vei depasi si vei deveni puternica! Si eu am trecut prin traume din copilarie ( nu datorate parintilor ) care le-a, putut vindeca! Chiar daca li se va parea ciudat celorlalti, Dumnezeu te ajuta. Relatia cu Dumnezeu este foarte importanta. Faptul ca parintii tai iti repeta mereu ca nu esti buna de nimic ( desi din ce ai spus, stii foarte multe lucruri care iti vor folosi in viata ), iti afecteaza stima de sine, adica ajungi sa crezi ca nu stii nimic, nu poti face nimic! E o greseala enorma la parinti, cand isi umilesc copilul! Apreciez foarte mult faptul ca ai fost sincera! Eu zic prima oara sa mergi sa te spovedesti sincer la un preot, care il simti mai aproape!

Hei, inainte sa vb vreau sa stii ca, era o perioada din viata, probabil ca inca mai e, cand si eu gandeam tot ca tine, si inca nu am trecut peste asta. numai ca eu sunt batai, si tot 18 ani am. Asa, sa revenim.
Pentru inceptu, in legatura cu parintii, asta mi separe ceva... anormal. Si mie imi zic parintii de nenumarate ori ca nu fac nimic cu viata, ca nu ma descurc, si din astea. Tu, ar trebui ca tot ce faci sa nu faci pentru parintii tai, sa faci pentru tine. Adica de ce sa te stresezi atat sa obtii mandria lor, adica ei daca deja nu cred in tine( dar bine, ei cred, in mare parte, sunt sigur ca zic doar asa, ca si ai mei , lasa-i sa nu creada. TOT ce trebuie tu sa facie sa fi fericita, sa faci totul pentru asta, ca daca esti fericita, nimic nu mai conteaza. Lasa-i sa zica ce vor. La media ta, eu nici nu as mai comenta.

De multe ori am scris si eu pe TPU intrebari legate de sensul vietii, si din astea. Dar nu ma ajutau cu nimic, pentru ca nimeni nu putea sa ma intelegea, si nimeni nu o va face. Ca si tine, doar tu stii raspunsul la aceste intrebari. Sunt sigur toate aceste raspunsuri nu te-au prea lamurit.
Daca o l-om pe parte religioasa, aceasta este viata pe care ti-a dat-o Dumnezu, ( fiecare cu problemele lui). Tu trebuie sa astepti sa se intample minunea din viata ta, si da o sa durezeeeeeee.
De fapt nici nu prea stiu ce sa iti scriu, pentru ca, la fel ca tine, nici eu nu prea gasesc raspunsuri la aceste intrebari. As fugi si eu oriunde in natura, sa nu mai aud de nimeni, sa nu ma mai intereseze nimeni. Sper ca acest "raspuns" sa te ajute sa mai ridici capul sus, macar putin, sa stii ca mai e cineva care gandeste ca tine, in mare.
Whatever, scuze ca nu prea te-am ajutat.
Sper doar sa faci ceea ce este bine, ceea ce te face fericita, si poate, dupa ce gasesti aceasta cale, sa imi zici si mie cum ai reusit

Ai respectul meu pentru modul in care ai povestit si pentru ca iti respecti parinti (poate prea mult), cu toate ca eu nu am avut asa de mari critici si restricti, sau mai bine spus chiar deloc in comparatie cu tine, te inteleg deplin, iti inteleg problema iti inteleg "supararea".
Adevarul ca viata iti va impune mereu obstacole in viata, misiunea ta este sa le depasesti.
Toti sunt buni sa critice, dar sa spuna o vorba buna sunt foarte putini.
Te felicit eu in locul lor pentru toate rezultatele obtinute, consider ca orice parinte ar fi multumit sa aiba o asemenea fiica.
Sa nu te simti niciodata prost, nu ai de ce, adevarul este ca esti prea emotiva, viata nu e roz, dar asta nu inseamna ca nu o putem face.
Nu mai tine cont de criticile lor, ei iti cer "imposibilul" invata sa iei deciziile care sunt cele mai bune pentru tine, mai ai putin si esti majora, vei ajunge sa fii obligata sa iei deciziile de una singura.
Doar tu stii ce iti doresti in viata, si doar tu poti alege pentru tine.
Nu te lasa condusa de altii indiferent ca sunt parinti prieteni, urmeazati "visul".
Nu trai viata lor, daca ei au avut probleme in copilarie asta nu inseamna ca trebuie sa isi reverse probleme lor asupra ta si sa te persecute, ca pana la urma asta este.
Incearca sa faci un echilibru intre ceea ce iti cer ei si ceea ce consideri tu ca e bine pentru tine, mai mult ca sigur acestia se vor revolta, dar vor intelege ca nu te pot controla toata viata.
Nu trebuie sa tii cont de criticile si jignirile aduse tie indiferent de la cine vin.
Pe scurt sfatul meu este sa incerci sa faci acum o cale de mijloc intre tine si ei, sa se invete ca nu mai esti o fetita ci ca esti majora.
Nu mai este mult si vei ajunge la facultate, ei bine de acolo vei incepe sa te detasezi de ei, ce e drept, cel mai probabil va fi nevoie sa iti iei un serviciu si sa te intreti singura.
Sa nu te gandesti sa iti iei un serviciu si sa le dai bani pe care ii castigi lor, sa ai /sa cresti un copil este o realizare nu o investitie sau o afacere, sa alegi tu ce facultate sa faci, sa nu le urmezi orbeste decizia lor, altfel vei ajunge sa o regreti.
Adevarul este ca mi-ai lasat o impresie buna, chiar mi-ar face placere sa cunosc o fata ca tine, si asi aprecia foarte mult sa pot vorbi cu o asemenea persoana chiar si 5 minute.
Esti o fata foarte buna, sunt sigur ca ai un suflet bun, te inteleg si cred ca ne asemanam in unele privinte, nu uita incepe sa iei treptat propriile decizi indiferent de ce critici ti-se vor aduce, invata sa iti traiesti propria viata, nu viata lor, nimeni nu te poate conduce la nesfarsit, trebuie sa stii ce e mai bun pentru tine, si sa stii cand e momentul sa te detasezi de ei.
Sper ca vei stii cand trebuie sa te retragi de sub "deciziile lor".
Mult succes iti doresc, sper sa ti-se schimbe viata in bine si sa ai ceva mai mare chef de ea de acum inainte.
Daca ai nevoie de vreun sfat poti apela oricand la mine, voi incerca sa te ajut cat pot eu de bine.

Mai asteapta pana la facultate, incearca intre timp sa te revoltezi pana ce se intrece masura iar parintii tai ajung la violenta fizica, daca ajung. Daca nu, ofera-le o noua personalitate de a ta cu care ei au sa se obisnuiasca. Daca tu te lasi moale, ei vor abuza si mai mult de tine, vazand ca te supui.
Apropos, ce simpatic scrii, ai talent, se vede ca esti citita.

Spui ca inveti bine. O idee ar fi sa mai ai un pic de rabdare si sa dai la o facultate buna, la un profil care crezi ca o sa iti placa, insa departe de casa parinteasca. Singura conditie ca sa termini o facultate este sa fii cuminte, si nu ma refer sa nu socializazi sau sa nu ai prieteni, ci din contra, dar trebuie avut grija prietenii pe care ti-i alegi. Evita oamenii care beau si le place sa stea din petrecere in petrecere, insa alege oameni cu care sa poti discuta cat mai multe subiecte despre viata/suflet, carora le place natura/animalele/oamenii. Cam asta imi trece prin cap. Sper sa iti fie de ajutor

M-a emotionat foarte tare povestea ta.
Mi-a placut foarte mult felul in care scrii.
Singurul sfat ce imi vine acum in minte ar fi sa asterni pe hartie tot ce ai scris aici si sa iti rogi parintii sa citeasca. Crede-ma, ar trebui sa aiba inima de piatra incat sa nu fie sensibilizati de cuvintele tale.
Am avut si eu o problema cu parintii. Eram distrusa. Nu ma intelegeau deloc si nu mai stiam ce sa fac. Ajunsesem sa ma gandesc la sinucidere. Nu simteam ca mai am pentru ce sa traiesc.
Am scris tot ce aveam pe suflet si le-am aratat parintilor mei. De atunci totul s-a schimbat. Pana in acel moment, ei credeau ca imi fac un bine prin felul in care se purtau cu mine. Au inteles atunci cat de mult au gresit. Am mers si la un psiholog si situatia a devenit din ce in ce mai buna.
Neaparat trebuie sa mergi la un psiholog! Crede-ma, te va ajuta foarte mult.

Buna,

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam sa-ti fie mai bine.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Asteptam sa te ajutam!

Uf, ce viață dificilă. e greu să mă pun în locul tău. părinții tăi sunt prea dificili. aș discuta cu ei deschis și le-aș spune să-și schimbe comportamentul pentru că altfel nu vor face decât să mă îndepărteze de ei, și va fi doar vina lor. având în vedere că faci 18 ani, poți începe să lucrezi. așa nu vei mai depinde în totalitate de ei, te vei îndepărta și probabil atunci își vor da seama că au greșit. ai grijă de tine și rezistă. e doar o perioadă mai urâtă.

Sa nu-mi spui ca esti si urata!

Vă mulțumesc foarte mult pentru toate răspunsurile!

Http://www.telefonulcopilului.ro/stop-bullying

In primul rand, ai un mare talent: scrii foarte frumos. Asterne pe hartie tot ce simti. Nu se stie niciodata de unde sare... cartea. Iese un bestseller si atunci sa vezi! Dai lovitura.
In al doilea rand, gandeste-te ce iti place mai mult sa faci in viata. Concentreaza-te asupra atingerii acelui vis. Parintii iti vor binele, doar ca nu stiu cum sa ti-o spuna. Sunt prea duri in exprimare. Dar tu esti inteligenta si intelegi. Lasa la o parte toate aspectele acestea, vorbeste cu o profesoara de care te simti mai apropiata, cu un preot, cu o ruda, daca vezi ca inca nu poti comunica deschis cu parintii. Poate mama e mai apropiata de tine...

Am fost si eu in locul tau, doar ca la mine a fost un pic mai greu, adica din cauza stresului am dat in alte boli, la mine parintii nu au fost asa de autoritari dar ma simteam responsabil sa ii ajut, imagineaza-ti cum ar fi ca de la varsta de 13 ani sa te trezesti in fiecare zi,(nu conteaza ca e sarbatoare sau mai stiu eu ce) de la ora 5 dimineata dupa la ora 7 sa te duci la scoala si dupa ce vi de la scoala iar la munca pana la 9 seara, si dupa sa ti se reproseze ca de ce nu ai luat bacu'. Inteleg oarecum prin ce treci tu dar tu ai macar posibilitatea sa te duci la facultate, in locul tau nu i-as mai baga in seama pe parintii tai, intr-adevar si ei au fost chinuiti si isi doresc pentru tine tot ce e mai bun, stai linistita si nu mai consuma ca dupa o sa fie mai nasol, si daca te face sa te simti mai bine sa stii ca nici eu nu am prieteni.

Dacă vrei, vorbește și cu un psiholog.

Acest youtuber cred ca te poate ajuta intr-un fel sau altul, pe mine m-a ajutat https://youtu.be/8wfn17LYYp4

Și pan la urma cum ai rezolvat problema?

Buna, sa stii ca povestea ta m-a atins.

Din felul in care scrii, se vede ca esti o persoana inteligenta, care invata bine, curioasa sa stie mai multe si sa inteleaga mai bine

De cele mai multe ori, viata ne da incercari pentru a ne testa si modela caracterul. Si aceste incercari nu sunt cele mai usoare pentru noi. Dar pe termen lung, cand vom privi in perspectiva, si vom vedea prin cate am trecut, si ce fel de persoana am devenit, totul va avea sens. Toate se vor lega.

Asa ca nu renunta, e foarte bine ca ai cautat ajutor. Cred ca tie ti-ar prinde bine un 'outlet' in care sa te poti elibera de toata presiunea asta zilnica.

Cum ziceau si multi dintre cei care ti-au raspuns, ti-ar prinde bine sa asterni pe foaie toate gandurile astea. Ai putea chiar deschide un blog gratuit pe wordpress, unde sa postezi ori de cate ori simti nevoia.

Curaj... esti puternica, esti capabila sa treci prin situatia asta si sa gasesti o solutie buna pentru tine.

Cu drag.

Taicatau e un idiot. Pune-l la punct!

Bună! Ai reusit sa treci peste aceasta situatie? Daca da imi poti da si mie un sfat, te rog.

Nu stiu daca vei citi acest mesaj insa sper sa il vezi. Faptul ca esti o fata inteligenta nu este neclar. De faptul ca esti frumoasa sunt sigur si poate ca da, asta suna a dulcegarie si da, poate ca nu te crezi sau nu ma crezi insa din modul in care te exprimi parca mi te imaginez. Sfatul meu este sa te rezumi la filme si muzica. Si cum prinzi catusi de putina independenta sa iti iei zborul. Si nu zic asta in nume de rau ci sa iti iei zborul ca o pasare maiastra ce a fost tintuita de pamant. Sa nu te mai gandesti la suicid intrucat asta e o solutie foarte proasta. Incearca sa iti cauti un hobby si incearca sa il practici fara impedimente din cauza parintilor. Nu face nimic care sa iti aminteasca prea tare de faza in care esti gen jurnal sau chiar o taietura la incheietura. Din cate am inteles din postul tau parintii tai se incadreaza in nivelul probleme mentale in rangul meu de apreciere a nivelului de gandire. Nu incerca sa ii schimbi intrucat asta ar fi in zadar si ar putea sa aiba si consecinte. Refugiaza-te in muzica. Insa nu death metal sau de-alea. Incearca sa fii buna cu tine. Insa odata ce ai prins libertate nu te prosti si nu te irosi.

Eu unul sa fiu in locul tau as astepta momentul acela cand nu voi mai depinde de nimeni. Iti dau un sfat gandeste-te ca ai viata inainte si +ca inveti bine ai un mare avantaj.Gandeste pozitiv orice ar fi. Dupa rau vine bine. Incearca sa privesti partea plina a paharului, viata asta pentru fiecare nu este doar roz, dar asa cum este la un moment dat ia o intorsatura si este in favoarea noastra. Parintii tai chiar daca o fac intr-un mod mai „brutal" sa zic asa, o fac pentru tine. Ei vor ca tu sa fi o persoana cu bun simt si valoare umana. Gandeste-te o clipa ca ai viata inainte si tu poti sa iti modelezi viata pe bunul plac. Nu iti pierde speranta si nu renunta la visele tale orice ar fi. Eu unul gandesc pozitiv si asta ma ajuta chiar foarte mult.Sunt convins ca esti o persoana care are un suflet nobil, cu un caracter rafinat impecabil si de aceea nu renunta sa speri ca intr-o buna zis o sa ai si tu o familie si o sa fi fericita in adevaratul sens al cuvantului, o sa ai pe cineva care sa se gandeasca ca esti o persoana cu valoare umana. Daca vrei mai multe sfaturi ai nr. meu 0747883020 disponibil pentru asemenea lucruri.

Parerea mea e ca ar trebui sa iei legatura cu #AsociatiaTelefonulCopilului si crede-ma ca viata ta ar avea un alt sens vei observa cum cei din jurul tau vor pune mai mult pret pe tine, din cat am apucat sa citesc am vazut ca esti o fata cu o copilarie nu tocmai fericita am vazut ca esti inteligenta si asta te va ajuta mult in viata, ti-am zis ia legatura cu cei de la asociatie si povestestele in amanunt, sper ca te-am ajutat cat de putin, pe langa ce au facut alti de mai jos, sper sa iti rezolvi problema cat mai repede

Mda...nici eu nu prea stiu ce sa spun...Parintii tai sunt prea stricti si, nu ii ok.Incearca totusi, sa vorbesti cu ei, sa le explici problemele tale, poate te vor asculta.