Am 20 de ani si incep sa cred ce mi se zicea cand eram mic... ca sunt un prost retardat, ratat etc. nu vreau sa imi amintesc de acele vremuri, nu sunt bun de nimic, nu sunt in stare de nimic, singurul lucru care ma alina e ca intr-o zi voi muri si nu imi va mai pasa de nimic si voi putea sa ma bucur si eu intr-o lume mai buna, sunt trist si suparat ca nu am nici un scop in viata, n-am prieteni, iubita, n-am cu cine sa ies nicaieri, n-am ce face cu viata mea, stau si astept sa vina ziua cand voi muri. Sunt unele momente cand ma ataca gandurile si nu mai pot... cred ca e un fel de atac de anxietate, nu stiu ce sa fac, nu mai pot sa vad ca nimeni nu da nimic pe mine si nu valorez nimic, toti de varsta mea au prestigiul lor, unii au ajuns chiar foarte bine, au familie, copil etc, altii au ajuns cantareti renumiti si exemplele pot continua. Sunt si mai mici care au reusit mai multe ca mine in viata, eu pot spune ca am esuat cu viata, habar nu am ce e viata, ce fac aici, doar imi pierd timpul si cam atat, nu pot face nimic, aici nu e locul meu, nici sa vorbesc nu mai am stare. Nici nu stiu ce sa vorbesc si prefer sa nu vorbesc, cand eram mai mic, nu m-am gandit ce voi face in viitor sau cum o sa fiu dar nu ma gandeam ca o sa ajung un "esuat", pe atunci viata era simpla, imi lipsesc acele timpuri, nu e vorba ca sunt doar suparat ca altii au reusit si etc, ci ma supara mult ca eu nu sunt in stare nici sa imi fac un sandwich. Sunt prea terminat, parca simt ca am nevoie de cineva care sa imi zica ce sa fac, sa imi controleze viata, eu nu stiu nimic despre mine si ce vreau sa fac, nu prea vad ce as putea sa fac, de aceea mi se pare mai usor sa fac cum zic altii sa traiesti intr-un fel, nu am nici un talent, daca aveam vreun talent poate era altfel, gen sa cant si sa ascult ce zice profesorul de canto si sa imi fac viata cumva. Nici nu stiu cum sa explic tot ce simt, dar e ciudat, non-stop ascultand muzica, nevorbind cu nimeni si nefacand nimic te cam afecteaza intr-un fel. Va multumesc!

Si voi putea sa ma bucur si eu intr-o lume mai buna.
Asta fiindcă așa ți s-a spus că după moarte, te vei trezi într-o lume mai bună. Și tu ai crezut.
sunt trist si suparat ca nu am nici un scop in viata. Cineva ți-a spus că trebuie să ai neapărat un scop. Și tu ai crezut.
nu mai pot sa vad ca nimeni nu da nimic pe mine.
De ce ar da? Ai ieșit cu ceva la vânzare, ca să te oferi? Cum să dea, dacă tu nu oferi?
toti de varsta mea au prestigiul lor.
Tu de ce nu ai? Ți l-a mâncat cineva când erai mic, și ți s-a zis că ești prost, și tu ai crezut?
pe atunci viata era simpla. De ce? Că îți dădea mămițica de mâncare. Așa face și acum. Deci viața pentru tine tot simplă e.
eu nu stiu nimic despre mine si ce vreau sa fac.
Chiar nu? E greu, sau te faci că te prefaci?
non-stop ascultand muzica. într-un fel.
Mai întâi. nu faci nimic în sensul ca să faci ceva responsabil. Alții fac ceva responsabil pentru tine, că de mâncare ai, și țoale să pui pe tine, și ai și ceva sculă cu care asculți muzică. Așa că nu te plânge tu pe tine însuți uitându-te la alții. Fii sincer cu tine însuți, și nu fă pe prostul, când nu ești. Să te minți tu pe tine însuți, afectează cel mai tare.

Si ce te interesa pe tine ce ziceau altii cand era mai mic, si daca n-ai fi capabil ce? Tu traieste-ti viata, totu e sa ai un venit din care sa te bucuri de viata, in rest nu conteaza nimic.
Bucura-te de fiecare zi, vezi de pasiuni, fa-ti-le, si atat.

Pe la 20 de ani nici nu prea ai cum sa realizezi foarte multe.

Problemele tale da, pot fi din familie.Probabil ai tăi nu te-au lăsat să îți dezvolt propria personalitate si de aceia astepti ordine si comenzi pentru a face ceva.Dar asta nu inseamna ca toata viata va fi asa.
Încearcă si tu sa iti găsești singur pasiunile, sa vezi la ce te pricepi sau descurci, sa faci un curs de calificare, sa iti iei un loc de munca orce ca sa nu te afunzi in depresie.

La munca ai incercat sa te duci?

La 20 de ani ca să poți ieși din starea asta de singurătate în primul rând trebuie să scapi de frica de oameni și de frica de a intra în contact cu alți oameni.

Primul lucru pe care poți să îl faci singur să scapi de starea asta e să te plimbi unde e multă lume.
Mergi zilnic într-un mall seara când e multă lume și te plimbi acolo câteva ore.
După o perioadă când o să simți că nu te mai deranjează oamenii încerci să îți găsești un loc de muncă.

Acum cum ești nimeni nu te angajează că își dă seama că ai probleme cu cei din jur.
După aia îți faci un cerc de prieteni la muncă și îți continui viața.

În ziua de azi e de neimaginat câți tineri sunt așa ca tine și până la vârste și de 30 de ani.
Nimeni nu vă poate ajuta dacă voi nu înțelegeți că trebuie să aveți un anturaj de prieteni începând cu 14 - 16 ani și așa vă formați de mici să nu fiți izolați de societate mai târziu.
Ieșiți din case și formați-vă un cerc de prieteni că pe internet sau în case nu faceți decât să vă izolați total de societate.

Acum e cu covrigul 2019, de aceea nu au mai fost petreceri, oamenii au stat mai mult închiși în casă.

E o criză din cauza instinctelor. Pentru că nu te-ai reprodus încă, și nu ai copii, intri într-o fază de criză, în care te simți neîmplinit.
Criza aceasta nu se va trata până nu te vei căsători și vei avea copii.

Iată un scop spre care trebuie să te îndrepți: a-ți întemeia o familie!
Ca să ai o familie, trebuie să-ți pui viața în ordine: fă curat în casă săptămânal, să fie ordine militară, fă o facultate, dacă nu, atunci du-te la stagii, internship-uri etc., sau postulează direct la un loc de muncă, și apucă-te să-ți câștigi pâinea.
Când îți câștigi singur pâinea, abia atunci încep lucrurile să meargă bine. Vei avea bani să îți cumperi o haină mai bună, să îți iei o mașină cu care să arăți că ești bine pus pe picioare, și vei fi mai atractiv fetelor. Du-te la sală și lucrează mușchii, ca să ai și un fizic decent.

Mai există încă o cale: monahismul. Cei care au chemare către monahism, aceia se vor simți împliniți în a sluji Domnului ziua și noaptea.
Dar pentru monahism, trebuie să găsești o mănăstire bună, cu povățuitori buni, trebuie să-i testezi pe părinții de acolo, să vezi dacă sunt în duhul Sfintelor Scripturi și al Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe.
Ferește-te de mănăstirile în care se mănâncă carne, în care se află și maici, și călugări, în care se află sodomiți.

Știu ce simți. Prin asta am trecut și eu și eram bătaia de joc a colegilor de clasă.
Din proprie experienta iti spun, fa un sport, apucă-te de un sport. Eu la vârsta de 24 de ani am început sa fac sport, karate shotokan, ceea ce pana atunci nu îmi plăcea, am un prieten care mi-a trezit curiozitatea pentru asa ceva și când m-am apucat eram un ratat, gândeam despre mine exact ceea ce gândești tu despre tine, numai ca eu aveam gânduri mai nasoale. Aici depinde dacă ti-ar plăcea sa faci karate, poți face ce sport vrei și ce sport ti-ar plăcea mai mult, și un antrenor bun. La mine a fost faza ca am avansat destul de repede, datorita faptului ca am prins rapid mișcările și cum antrenorul ma încuraja am prins curaj și încredere în mine. Eu pana la 24 de ani aveam o alta părere despre acest sport, și am asistat la un antrenament și mi-a plăcut și m-am ținut de karate.
Fa și tu un sport, ce îți place ție, interesează-te, încearcă sa afli un antrenor bun la sportul care îți place și apucate sa faci sport ca asta îți va da încredere în tine.

Fa ceva că sa nu mai fi trist

Cred ca esti mult prea dur cu tine. nu am ajuns la 20 de ani, dar o sa iti spun din experienta mea. cea de aproape 17 ani) nu ar trebui sa iti pese de parerea celorlalti. cat timp ai langa tine familia care iti este alaturi si te sustine indiferent de situatie trebuie sa te simti fericit. pot spune ca m-am simtit prin ceea ce ai scris tu. nici eu nu am fost placuta la scoala, in generala si gimnaziu, mereu avea cineva ceva de comentat, ce ma afecta cel mai mult era un defect de al meu, si "tu n o sa ai niciodata un iubit". cam asa rai erau copii pe atunci, nu ca acum ar fi mai diferiți. in fine, acelei persoane i-am dat peste nas cum s ar zice si acum sunt impreuna cu un baiat foarte popular in oras. acum 2-3 ani eram o persoana foarte inchisa, nu aveam prieteni, pot spune ca eram o antisociala, nici nu stiam sa vorbesc cum trebuie cand ma intreba cineva ceva. ma inroseam toata si imi venea sa plang si chiar nu stiam ce sa raspund. nimeni nu ma placea, pentru ca nu comunicam, imi placea sa fiu singura... prietenii mei cei mai buni erau parintii, care mereu imi ridicau moralul, iar cand veneam de la scoala le ziceam ce au zis copiii despre mine si începeam sa plang. mereu am tinut lucrurile astea in mine, incercam sa fiu mereu puternica si sa nu ascult toate astea. dar la un moment cedezi si nu te mai poti controla si cum ai zis tu, te intrebi care mai e rostul la viata. pana acum, lucrurile s au schimbat, de cand m-am intalnit cu iubitul meu intamplator, de atunci am devenit o persoana mai diferita, nu mai sunt atat de timida, daca am ceva de spus in fata cuiva zic, nu mai stau ca muta sa ma inchid in mine si dupa sa "explodez". acum am 3 prieteni si buni. in viata nu ai nevoie de multi, trebuie sa stii sa i alegi. iar vorba de iubita. nu trebuie sa o cauti tu, ea vine de la sine, dar trebuie sa simti si ca e persoana potrivita pentru tine. inca mai ai timp sa te gandesti la ceea ce vrei sa faci, gandeste te repede pana nu e prea tarziu, ca dupa. sunt sigura ca o sa ti para rau.