Am 37 ani si sunt mama de baiat de 18 ani, imi iubesc fiul, l-am crescut cum am stiut eu ma bine linga un tata pe care, desi inconjurat de aburi de alcool, l-am invatat sa il iubeasca si sa il respecte intr-atat incit acum, simt ca pe mine ma uraste.Eu sunt mama care desi il iubeste si il ajuta in tot ceea ce face, sunt si vrajitoarea cea rea care il trage la raspundere si il cearta(nu excesiv)in timp ce tatal sau e mereu de acord cu ce face fiul meu(ex. nu merge la scoala, bea, fumeaza, s-a si drogat, sper sa fie doar o data, e in pericol de a fi dat afara din scoala)sunt disperata, in timp ce taticul lui scump spune ca nu e nimic in neregula si ca eu ma agit degeaba. Cer cu disperare un sfat, sa fug mancand pamintul, sau daca ramin linga ei cum sa pot supravietui asa?(mi-a fost rusine intotdeuna cu sotul meu, nu se ingrijeste si bea mereu, acum ironia sortii face ca asta sa se repete si cu fiul meu)chiar am nevoie de un cuvint, o vorba, un sfat, un ajutor va rogggggggg!

Imi pare nespus d rau de situatia in care sunte-ti. Sfatul meu e sa nu dati inapoi niciodata, sa spuneti ca nu mai puteti pentru ca e fiul dumneavostra si trebuie sa-i deschideti mintea ca nu face bine ceea ce face, o sa va fie greu, poate o sa ajungeti la concluiza ca nu mai aveti puteri dar o sa vedeti ca vine si soarele pe strada dumneavoastra.Nu-l lasati afara, pedepsiti-l, luati-i telefonul, o discutie SEVERA cu fiul ca doar d-voastra la-ti facut pe el nu invers trebuie sa se stie cine-i parintele si cine-i copilu.Va sfatuiesc sa aveti putina rabdare, sa nu va da-ti batuta trebuie sa-l face-ti sa priceapa cum stau lucrurile :NU PARINTII ASCULTA DA COPII CI COPII DE PARINTI.Va tin pumnii, sper sa mai tinem legatura :*

Te inteleg si iti percep disperarea. Exact o astfel de situatie a avut si o cunostinta apropiata.Copilul era si de alta orientare sexuala si in momentul in care l-a parasit prietenul a avut si probleme psihice si tendinte de sinucidere. Vreau sa iti spun ca mama a avut putere si rabdare si nu a cedat. A indurat umilinte peste tot:la scoala ca era sa fie exmatriculat, in familie, cu vecinii, dar a avut putere sa lupte si acum este bine.Sotul a murit(din cauza alcoolului), copilul a terminat liceul si acum este student.Curaj,mult curaj si rabdare!

Greseala voastra ca nu v-ati inteles de la inceput asupra educatiei lui.In momentul in care sinteti in dezacord cu ce face copilul mi se pare normal sa-l bagati intr-o ceata totala.

Mediul in care a crescut copilul nu a fost prea bun, chiar daca tu ai incercat sa fie.Cand parintii nu au aceleasi puncte de vedere, copilul profita de asta si il adora pe acela care ii da mai multa libertate.Este de fapt acea libertate prost inteleasa.Si eu sunt mama de baiat de 17ani. Am trecut prin perioade in care simteam ca detin controlul aspra tot ceea ce face, dar si prin perioade mai grele cand practic aveam nevoie de interventia tatalui.Astazi ma mandresc cu el, este la un liceu bun, se pregateste pentru o facultate, nu fumeaza. Secretul meu a fost tot timpul acela de a ma apropia de el, de a-i asculta povestile, de a-i impartasi din experienta mea fara sa-i impun sa aleaga aceeasi cale. Da-i sfaturi dar nu i le impune.Lauda-l atunci cat face ceva bine.Transforma-ti rolul de,, vrajitoarea cea rea' in prietena lui cea mai buna. In timp, cand se va lovi de greutati, va veni in bratele tale! In ceea ce priveste sotul tau, m-as abtine sa-ti dau un sfat! Poate tu stii mai multe!

Va sfatuiesc cu cea mai mare seriozitate sa mergeti impreuna cu fiul dumneavoastra la un psiholog. Nu veti reusi sa il aduceti pe calea cea buna fara ajutor de specialitate.Dovada este faptul ca ati ajuns aici.

Chestia cu drogurile nu are nici o scuza daca as putea sa imi dau cu parerea, un adolescent trebuie sa fie prea retardat in zilele noastre ca sa se apuce de droguri, avand in vedere ca televizorul, internetul si cartierele scot la suprafata raul imens provocat de droguri, poate ca a fost prea rasfatat de dumneavoastra... Nu stiu ce sa zic sper sa se indrepte, sa deschida ochii pana nu e prea tarziu

Nu stiu daca poti face ceva.viata vicioasa este greu de parasit, si tatalui i se pare normal.am avut un unchi, cu patru copii.deci aveam patru verisori, doua si doi. unul si una sunt casatoriti la casele lor cu familii, etc. ceilalti una este puscariasa, iar celalalt var am aflat de curand ca sia omorat sotia.pe cine crezi ca aprecia cel mai mult unchiul meu? pe cei doi care traiau ca si el, inselamd furand, band si facand scandal, fiindca ei stiu ce vor de la viata.nu stiu de ce e asa. cred ca sunt persoane slabe si robi ale viciilor lor.

Am citit cu nesat toate raspunsurile d-voastra, ma inclin si va multumesc, voi mai reveni aici. Povestea mea e ina mai complexa.eu am extras doar esentialul, va multumesc pentru incurajari si pentru fiecare cuvint pe care mi-l-ati adresat.

Eu sunt adolescenta si Slava Domnului oricat de mari au fost tentatiile niciodata nu am picat in capcana lor. Stiu insa ca un copil nu se apuca sa faca lucrurile astea daca nu are o problema -la scoala, acasa, in anturajul lui. Poate dealtfel sa ii "copieze" pe cei din grupul sau pentru a fi la moda.Nu prea ai ce sa-i faci. El trebuie sa constientizeze ca se distruge singur. Ca mama sunt convinsa ca e foarte greu sa stai si sa te uiti cum fiul tau o ia pe cai gresite. dar nu prea ai ce sa faci.Cat despre sotul dvs, mi-ar fi si rusine sa-i spun pe nume - nici nu am cuvinte. Nu puteti decat sa stati de vorba cu dansul si insistati iar si iar si iar. E greu.Sa mergeti cu copilul la psiholog e pierdere de timp.De ce? Pentru ca daca merge acolo "doar de gura mamei" nu se va rezolva niciodata aceasta problema. Trebuie ca el sa fie constient de riscurile la care se supune si sa fie ferm hotarat in a-si schimba stilul de viata.Altfel nu faceti nimic. Cat despre dvs, ce sa spun? Multa sanatate sa va dea Dumnezeu sa puteti aduce pe cai bune un copil putin dezorientat.

Si mie imi pare rau de situatia in care va aflati.
Pe adolescent ar fi cazul sa il duceti la psiholog. Daca tatal lui il sprijina atunci indiferent de ce ati spune, nu vă va asculta.
Cat despre tata, ar trebui sa discutati cu el si sa-l rugati -in ciuda faptului ca sprijina astfel de comportament- sa taca din gura. Daca nu vrea sa contribuie la schimbarea in bine a fiului vostru, macar sa nu-l mai sprijine.
Va fi greu, daca s-a invatat asa nu va fi usor de schimbat, dar cu multa implicare si rabdare veti reusi.

Nu e bine... o discutie severa mai rau lar inrai pe baiat, deodata ce tatal lui este mereu de acord cu el.parerea mea ar fi sa ii deschideti ochii discutand cu el cu frumosul.incercati sa il faceti sa inteleaga de ce tatal lui a ajuns asa si sa ia aminte sa nu faca la fel. sper ca vam putut ajuta chiar daca am doar 16 ani.

Parintii mei au divortat cand aveam 11 ani si erau in aceeasi situatie, mama facand pasul acesta a facut cel mai bun lucru pentru ca era posibil cu timpul cat am crescut sa intram si noi in anturajul acoolului pentru ca se spune "copii fac ce vad la parinti". incerca-ti sa renuntati la un parazit ca sotul dumneavoastra.

Cred ca este foarte greu pentru tine sa-ti vezi copilul facand aceste lucruri fara sa se gandeasca un pic cat te face sa suferi, sa infrunti aceasta situatie nu este usor, trebuie sa te inarmezi cu foarte multa rabdare si curaj sa mergi inainte dar nu renunta la copilul tau orisicare ar fi consecintele, cu ajutorul medicilor si a lui D-zeu o sa fie bine, iti urez multa bafta

.Marry.iti multumesc. sfatul tau mi-a umplut sufletul de speranta...

Sa aveti rabdare, sa preparati o salata, de ex., cartofi, ciuperci, ceapa cruda, putin ulei. Ceapa cruda ''il va lovi la psihic'' sa nu mai bea alcool sau sa nu mai fumeze sau droguri. Sa lipiti un plasture pe bratul fiului sa nu mai fumeze, se gaseste la farmacie. Dureaza un timp indelungat. Cu bine.

Eu in locul dvs as incerca sa ma apropiu de el. incercand sa vorbesc cu el despre tot, sa par ca accept lucrurile astea moderne nu sunt o incuiata ireversibila sau o limitata ca toti parintii din ziua de azi. spuneti-i ca il intelegeti si e normal sa vre as aincerce, ca nu vreti sa va bagati in viata lui si ca nici nu o veti face, dar sa va inteleaga sentimentele si sa nu le nege.Sa nu va desconsidere si asa.Sincer va zic. aproape toata lumea face lucrurile aste ain ziua de azi. nu e capat d elume si in niciun caz nu trebuie sa va invinovatiti. singurul lucru nasol e ca relatia nu e aproapiata de dinainte. ati fi putut face o schimbare mai usor decat acum. succes oricum.

Am revenit aici, am citit si recitit tot, va multumesc, din pacate situatia mea acutala tinde spre si mai rau decat era atunci cand am intrat pe acest site. Durerea mea care cred ca nu se va stinge vesnic este din cauza fiului meu, s-a imbolnavit. Era de asteptat, nu ma asculta, nu se imbraca adecvat timpului asa ca, in acest moment e internat la o clinica, unde a fost suspectat de o boala cumplita, o boala care nu il doare dar care omoara, asa face aceasta boala, nu vreau sa vb mai multe despre asta, confirmarea diagnosticului o voi primi decat luni.nov.2010.de 2 saptamaini merg zilnic de la job la el la spital zilnic. Mi se imple inima de o durere fizica iesita din comun atunci cand, cu greu ajung la clinica unde el este internat, cu plasele cu de toate, iar el, nici nu ma priveste, imi spune ca nu ii trebuie nimic si cat timp satu cu el sta cu castile pe urechi si asculta muzica, cica sa se relaxeze sau vb cu fel de fel de indivizi dubiosi dosindu-se de mine cand face asta.Incerc sa ii vorbesc, sa ii spun ca in fata incercarilor primite de la dumnezeu poti face fata doar fiind alaturi unul de altul si cumunicand, am incercat sa ii explic ce insemna aceasta boala, cum sa se comporte de acum inainte.sunt totusi mama lui orcat as parea de cicalitoare ma simt nevoita sa ii vorbesc despre asta. e in clasa a XII-a nu il interesaza catusi de putin scoala sau ca lipseste sa isi faca ceva teme si ca tabloul sa fie complet, tatal il sustine si de data asta.Cum ar putea fiul meu sa aprecieze cei 10 lei pe care i-am lasat sa ii aiba la el pentru un ceai/8cafea, cand tatal i-a dat 330 ron, mi-a si spus:"poti sa iti iei banii sau sa ii lasi ca nu ma intereseaza". Intrebarea mea este:cum voi face eu fata unei astfel de familii? Am luptat din rasputeri, acum ce ar trebui sa fac? Care ar fi atitudinea cea mai potrivita pe care eu ar trebui sa o adopt incat sa nu mor de tristete in urmatorii ani iar fiul meu sa devina un om cu care sa ma pot mandri? Vorbele unui psiholog, dar nu numai, m-ar ajuta mult.Va multumesc!

Dami nr lui de tel

(da-mi nr lui de tel). intreb eu.al cui? al tatalui care furnizeaza bani fiului?

Imi pare nespus de rau pentru ceea ce se intampla dar sunt sigura ca el inca va iubeste chiar daca se comporta asa.Incearca sa il ignori intr-un fel....sa vada si el cum e sa fie in locul tau.La masa mancati in liniste si nu il ajuta la nimic, prefate ca esti din piatra.Eu am 13 ani si nu cred ca dau un sfat prea destept dar eu as reactiona daca mama ar face asta.