Am aflat acum, la 17 ani si jumatate de la parintii mei ca sunt infiata.Nu pot sa trec peste asta.Ma simt mintita si ma doare.Ma doare ca naiba. Ce sa fac sa pot sa trec cu vederea asta? Cum sa reusesc sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat cand eu intruna ma gandesc la asta?

Cred ca iti este foarte greu. Oricine nu a trecut prin asa ceva ar fi ipocrit sa spuna : stiu cum te simti. Fii recunoscatoare celor care te-au infiat pentru ca practic ei sunt parintii tai si merita aceasta titulatura. Dupa cum spunea Lora ai avut mare noroc. Gandeste-te ca ei te iubesc mult si ei te iubesc la fel de mult. Orice altceva spus e cu prisos. Iubire exista si asta e tot ce conteaza. Fiti o familie fericita in continuare si nu lasa vestea asta sa distruga armonia dintre tine si ei. In fond sunteti o familie.

Nu te-au mintit, ci te-au menajat.In sufletul tau de acum trebuie sa domneasca doar recunostinta si dragostea pentru niste oameni atat de generosi.

Chiar daca au gresit si nu ti-au spus, nu trebuie sa faci o tragedie din acest lucru, trebuie sa vezi partea buna a lucrurilor, ca timp de 17 ani sau straduit sa te creasca, ti-au dat toata dragostea lor, au fost langa tine cand ai fost bolnava, sau aveai nevoie de ajutorul lor. Nu este bine sa vezi altfel lucrurile fata de ce a fost pana acum, sa nu uitam ca nu intamplator acesti parinti adoptivi ti-au intins o mana, exact cand aveai nevoie. Probabil ca ei in timp erau dispusi sa iti spuna adevarul, dar asteptau momentul potrivit. Sper ca si tu in viitor vei avea copii, abia atunci le vei da dreptate, acum esti uluita de acest eveniment si la lucrurile bune cauti sa nu fii recunoscatoare. Nu uita ca exact acum ai mai multa navoe de ei ca niciodata, in viata este o balanta a ceia ce facem in viata in care lucrurile bune anuleaza acest fapt.

Pai sa te prefaci ca nimic nu s-a intamplat ar fi cea mai proasta solutie dintre toate. Mie mi se pare un gest frumos ca ti-au spus acum cand intelegi cat de cat ce se intampla cu lumea. E alegerea ta daca iti vei cauta adevaratii parinti sau vei ramane cu cei care care te-au crescut si te-au iubit mereu, cei care au fost acolo cand ai facut primul pas, cand ti-a cazut primul dinte, cand ai cazut prima oara, cand te-ai indragostit pentru prima data.Gandeste-te bine la ce vei face ca sa nu regreti mai tarziu

Draga mea, nu e usor sa afli acest lucru, dar parinti in cazul tau nu sunt cei care ti-au dat viata ci aceia care te-au crescut cu dragoste. Gandeste-te la noptile nedormite cand erai bolnava, la zambetele lor cand ai inceput sa vorbesti, la fericirea lor cand ai inceput sa faci primii pasi, emotiile cand te-au dus in prima zi la scoala, cand ti-au plimbat manuta cu stiloul pe caiet pentru primele liniute, etc...Sunt evenimente importante care le-au marcat existenta, faci parte din sufletul lor, nu merita sa ii ranesti, ei te-au iubit si te iubesc neconditionat.Au asteptat sa cresti sa poti intelege aceste lucruri ca un adult, nu merita sa ii judeci, din contra trebuie admirati si iubiti pentru gestul pe care l-au facut, gandeste-te cati copii nu au avut norocul tau.Iti doresc tot binele din lume si nu uita ca undeva acolo sus cineva te-a protejat si te protejeaza in continuare.

E bine sa mergi fara retinere la un pshiholog ca sa poti trece mai usor. este vb doar de o consiliere profesionala si vei cedea c aiti face ff bine incearca si vei vedea in rest iubeste i asa cum sunt si roaga-te de sanatate

Eu cred ca parintii tai au vrut sa faca pasul asta atunci cand au considerat ei ca este mai bine, cand au considerat ca u esti destul de matura ca sa intelegi. daca stiai mai demult probabil te simteai discriminata fata de ceilalti copii care au parintii naturali dar uneori parintii naturali sunt groaznici, asa ca parintii tai adoptivi sunt sigura ca te-au iubit la fel de mult ca si pe copilul lor natural, nu ai cum sa le reprosezi, iti va parea rau, asa ca fruntea sus si viata merge inainte, multumeste-i lui D-zeu pentru ceea ce esti acum si cere-i sa-ti de-a putere sa treci peste asta.doar el te poate ajuta crede-ma.

Eu am o vecină care ştia că este adoptată încă de la 8 ani, toată viaţa a încercat să-şi "mulţumească" părinţii adoptivi fiind mereu cea mai bună, cea mai cuminte, cea mai silitoare, cea mai cea, până a făcut o cădere nervoasă. În plus, ştiau toţi copiii din cartier şi unii erau cruzi, îi spuneau tot felul de măgării. O veste ca asta este şocantă dar nu-ţi proiecta supărarea asupra părinţilor tăi, au făcut ce au crezut că e mai bine pentru toată lumea, poate le-a fost teamă să nu ţi se schimbe sentimentele faţă de ei. Câte nopţi n-or fi pierdut întrebându-se dacă să-ţi spună, cînd şi cum!

Trebuie sa intelegi pe parintii tai adoptivi, asa cum am inteles si eu pe parintii mei adoptivi. Avem aceeasi poveste frumoasa, suntem doi copii infiati, eu la 4 ani am fost infiat de la orfelinat si ma bucur ca am fost ajutat de ei si de Dumnezeu, le multumesc lor pentru ce au facut.Trebuie si tu sa le multumesti!

Mama nu este cea care te naste si cea care te creste care ofera afectiune, un adapost o masa calda.Asa ca multumeste ca atatia ani a fost alaturi de tine te a sprijinit la bine si la rau...

Mama nu este cea care te naste si cea care te creste care ofera afectiune, un adapost o masa calda.Asa ca multumeste ca atatia ani a fost alaturi de tine te a sprijinit la bine si la rau...

Las-o asa, nu mai descoperi parinti adevarati, poate te tragi din rromi cu multi frati

O sa treca. da. e o veste trasnet. dar ce sa faci. In schimb esti foarte norocoasa. ca ai fost tu aleasa.
probabil. te simti rau din cauza asta punindu-ti diferite intrebari despre parintii tai adevarati!
Traieste doar cu viitorul. nu are rost sa te mai intorci in trecut!
Parintii tai te iubesc! Deci. totusi s-au gindit ca ai si tu dreptul de a afla acest adevar!
:* pupici!

Buna! ce pot sa iti spun este ca e dureros ceea ce ai aflat. tu ar trebui sa apreciezi ca D-zeu a vrut ca tu sa ai un adapost, si nu trebuie sa iti judeci "parintii" pentru ca ti-au ascuns asta atata timp, probabil le-a fost frica de reactia ta.
incearca sa fii tot tu, nu le intoarce spatele, multumeste-le ca au grija de tine, au avut, si vor avea in continuare! gandeste-te ca multi ar da orice sa aiba un adapost, si o familie, iar tu le ai, si ar trebui sa le multumesti! capul sus:*

Nu trebuie sa fii trista. Sa stii ca parintii adoptivi se poarta mult mai frumos cu tine si au grija sa nu iti lipseasca nimic. Insa daca ai fi avut o familie obisnuita, parinti ar fi putut fi divortati si nu iti era mai bine, e mult mai greu sa ai parintii tai adevarati si sa stii ca ei nu se iubesc si au hotarat sa divorteze si... . Iti spun asta deoarece e mai bine sa fii fericita ca ai o familie care va avea grija de tine. Fie ca esti adoptata de ei.

Parintii tai nu te-au mintit, nu ti-au spus asta pana acum spre binele tau. Au considerat ca e bine sa-ti spuna la varsta asta pentru ca e varsta la care poti intelege...

Ti-au spus acum pentru ca au considerat ca esti matura. Daca esti vei sti cum sa iti revii.
Daca iti spuneau cand erai mica nu aveai aceiasi copilarie

Tu ai avut norocul sa fii infiata. dar gandeste'te ktzi alti copii sunt in PLASAMENT si pot fi dati inapoi oricand.
PAna acum jumatate de an la un bloc alaturat erau 2 copii in plasament, frati. Cea care ia luat in plasament i-a dat inapoi ca cica e criza. dar baietii tot vin si o viziteaza. Si au doar 13 ani.

Sa nu cumva sa dai vina pe parinti, sa nu le faci reprosuri etc. Ei te iubesc din tot sufletul si au facut ce au crezut ca este mai corect. Nu e cazul sa te simti indurerata si mintita. bucura-te ca faci parte din aceasta familie, tu apartii numai lor.

Cum adica mintita? Poate ar trebui sa te simti protejata! Acesti oameni te-au luat si te-au crescut desi nu erai a lor, iar mama ta naturala te-a dat sau te-a abandonat! Oare nu gasesti ca trebuie sa fi recunoscatoare si sa multumesti lui Dumnezeu ca niste necunoscuti, o oarecare femeie te-a luat la sanul ei matern desi nu erai din carnea si sangele ei si, te-a iubit, te-a crescut, ti-a oferit o alta viata decat un camin de copii, lipsit de iubire si protectie? Oare nu ar trebui sa ii iubesti mai mult acum cand stii adevarul? Cum poti sa ranesti niste oameni care te-au protejat si te-au iubit? Ei nu asteapta recunostiinta, dar macar sa nu ii acuzi pe ei de minciuna. Pe mama adevarata cum ai privi-o? Ce i-ai spune stiind ca te-a abandonat? Oare multumirea ca te-au veghat de mica si cand ai fost bolnava, ca au fost alaturi de tine cand ai mers la scoala, ca au fost parinti adevarati, este supararea ta si acuzatia ca te-au mintit? Chiar nu vezi cat noroc ai avut sa fii iubita si ingrijita de ei, ca si cum ai fi fost fiica lor? Fata mea, du-te acum la ei si imbratiseaza-i, spune-le ca ii iubesti si le multumesti pentru viata pe care ti-au oferit-o, spune-le ca ei sunt adevaratii parinti nu cei care te-au abandonat. Fa asta din toata inima si cu sinceritate. Esti o norocoasa!

Va multumesc din suflet pentru raspunsuri! O sa ma gandesc bine la ce mi-ati spus, pentru ca fiecare aveti dreptate. O sa incerc sa imi schimb perceptiile si oarecum gandirea despre aceasta chestiune.Va mulumesc inca o data tuturor!

Multumeste-te ca te infiat... unii copii nu au norocul de a fi iubiti cum esti tu

Eu nu reprosez nimanui nimic, nu stiu unde ati vazut ca am scris asa ceva.Am spus doar ca ma simt mintita, nu mai luati lucrurile altfel decat sunt.Mai bine nu mai puneam intrebarea asta...Si alex2009, sorry dar sunt prea alba sa ma trag din rromi si sincer nici macar nu m-ar deranja acest lucru. Oricine daca ar fi in locul meu nu ar mai spune cele de mai jos...In fine.

N-am de ce sa ma judec pe mine.

Draga Bulina nu trebuie sa te mai gandesti la asta lasa sa treaca un timp si apoi vorbeste cu iei. Sa stii ca nu au vrut sa iti spuna de mica pentru ca stiau ce se va intampla. Si le iera si frica sa nu fugi de acasa sau alceva. Faza e ca tu trebuie sa ii ierti si sati termini scoala cu bine. Si eu sunt fata sa stii.

Trebuie doar sa te gandesti ca daca nu ar fi fost ei tu acum ori erai prin centre ori pe strada si cerseai.Crede-ma ca te inteleg chiar daca nu mi-s-a intamplat.Adica imi pot da seama cat de greu este sa aflii asta.Stiind faptul ca ei pana acum au fost framantati si s-au gandit in truna cum sa iti spuna asta.Nu trebuie sa ii judeci pentru ca ei te-au crescut si fara ei nu ai fi fost cine esti acum.Deci incearca sa te gandesti cat de rau ti-ar fi fost fara ei.

Wow ce poveste frumoasa sincer este chiar uimitoare.la mine este mai nasol dar in fine. daca ei teau minti, mama ta buna ce facut? tea lasat de isprava iar ei teau culesc sati ofere o viata frumoasa o scoala si sati ofere dragoste.acum ai varsta sa intelegi si din cauza asta ei nu tiau spus ca daca tiar fi spos mai demult ai fi facut o prostie sigur ca mine, mai roaga-te si tu pentru ei si sai multumesti bunului dumnezeu ca nu ai ramas pe acolo singura fara familie sa fi vazut cum este ei sunt parinti adevarati cei ce te cresc nu cei ce te arunca ca pe o carpa aia nu sunt parinti aia merita judecati dar mai intai judecate pe tine eu doar iti spun realul

Pai gandeste-te ca tu nu ai suferit deloc acesti ani, doar parintii tai s-au chinuit sa tina acest secret timp de 17 ani