Tatal tau stie ce face. Tie ti se pare ca exagereaza dar daca nu te-ar tine din scurt, intr-un an sau doi ai ajunge o curva fara sa iti dai seama, iar cand ti-ai da seama nu te-ar mai deranja.
Bună!
Sunt de părere că ar trebui să vorbeşti cu cineva apropiat din familie despre problema cu care te confrunţi.
În niciun caz să nu vorbeşti cu străinii despre acest lucru deoarece prin faţă vor spune că le este milă de tine şi te înţeleg iar pe la spate vor râde şi se vor gândi că faci parte dintr-o familie dezorganizată.
Într-adevăr, tatăl tău este cam dur cu tine dar cel mai probabil te iubeşte mult şi nu vrea "să te scape din mână" deoarece vede şi aude multe lucruri la televizor despre adolescenţii de astăzi.
De aceea tinde să fie aşa sever şi totodată protector cu tine. Nu îţi vrea răul. Niciodată un părinte nu îi va dori răul copilului său.
O altă soluţie ar fi să mergi la un psiholog să-i povesteşti tot ce ai pe suflet.
Eşti cumva singurul copil la părinţi? Dacă e aşa, cel mai probabil tatăl tău gândeşte ceva de genul acesta: "Un singur copil am şi vreau să fiu mândru de el, nu să devină un depravat".
Nu te descuraja, încearcă să te bucuri de fiecare clipă frumoasă a vieţii tale.
Pa-pa.
Buna, Dafi,
Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam sa-ti fie mai bine.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Romtelecom si Cosmote, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro
Asteptam sa te ajutam!
Fa termin-o naibii de trudita., ca asta esti, o parasuta.clasa a 8-a? si nu tie rusine sa vorbesti in halul asta de parintii tai? daca erai a mea vedeai tu imputit, taicatu e mic copil. mancate-ar nenea.in vacanta asta faceai un caiet de lecturi literare, cateva compuneri in engleza si in franceza si ceva pregarire la matematica, chiar de ai fi de 10 pe linie,si cat te odihnesti mai inveti sa speli si sa gatesti ca sa ajuti pe maicata, nu mai pun ca unde este o domnisoara in casa, casa trebuie sa luceasca de curatenie. daca ma uit la tine sub pat si te caut si dupa urechi, nu spun la chiloti, cred ca ne vom convinge cine e imputit.asta e valabil pentru toate truditele prin care bantuie hormonii si nu stiu sa se stapaneasca si sa fie rationale si puse la punct.
Eu am cerut ajutor, pentru ca daca ai suferi si tu cum o fac eu, ai tace din gura.Eu nute'am jignit, si pentru cultura ta de aia ajung copii asa cum ajung.
Nu ti'am permis sa ma faci curva pentru ca nu sunt, nu ma machiez, nu stau sa ma pupe baieti sau sa ma pipaie, nu am nici prieten, toate prietenele mele sunt fete, care sunt 2.In caz ca nu stiai, nu sunt " imputita". Nu nu imi este rusine, pentru ca din cauza lor am ajuns cum am ajuns. Nu ma mai jigni clar?
Mai fatuca draga? nu te-am jignit cu nimic, ti-am zis ca esti parasuta nu in sensul ca esti curva {brrrr ce cuvant urat}ci ca esti aeriana cumva si plutesti in afara realitatii.esti clasa a 8-a tu vezi ce ai scris? si ce vrei sa inteleg eu parinte de copii mai mari decat tine multisor, cand citesc de lame, vene si alte tampenii? pai tu nu esti batuta la timp si nici cat trebuie.sa-mi fie cu iertare dar nu te pot ajuta decat asa; fii ascultoare, fii respectuoasa, fii finuta si eleganta si mai ales ai gtija sa fii feminina.ca ce iese din tastura ta nu prea pari o domnisoara, ci mai mult o piti de carter.
Nu cred ca ati inteles. Cu prietenii mei, sunt diferita, foarte diferita fata de cum am scris . Cand ies cu ei afara, sunt zambitoare si amuzanta.Ma comport bine pentru o fata, dar orice om are o limita. Inainte im adoram tatal dar acum? Acum, iubirea se transforma in ura . Poate ca e vina lui, poate a mea... Din cat emi s-a zis poate fi asa cu mine, probabil pentru ca are un singur copil si nu vrea sa il scape din mana... dar este mult, dar mult prea dur . Pitipoanca de cartier, nu sunt . Nu sunt genul sa injur sa jignesc sa scuip, dar am avut si eu o limita cu toate astea . Poate arunci o prvire s pe restul intrebarilor puse de mine tot despre ala.
Dafi? nu esti singura.toti de varsta ta, nu se inteleg cu parintii, motivele fiind; nu ma intelege, nu-mi dau bani si nu ma lasa noaptea afara cu gasca.ai rabdare si vei intelege de ce.dar vreo trei patru ani, nu te certa tu cu ei, si incearca sa le faci pe plac si mai ales in loc de cearta discutati cu calm si spuneti-va punctul de vedere.nu vei obtine chiar tot dar daca obtii un sfert tot e bine fiindca ei capatand incredere incet incet vor vedea ce fel esti si iti vor lasa toata libertatea.acuma esti cam mica.sa nu crezi ca la 19-20 de ani te mai intreaba cineva unde ai fost, sau ce ai facut.trebuie sa fii nebun sa faci asa ceva.Iar de la 15 ani pana la 18 cand pe voi va mananca in scoica,vreti sanii mari,parul cret daca e drept,si drept daca e cret,sa fiti slabi,cand santeti plinuti,si cu forme daca santeti mai slabuti,cand aveti de invatat si de sustinut un examen al maturitatii,trebuie sa intelegeti ca necesitati cea mai stricta supraveghere din partea parintilor, si a plecarilor, si a invatatului si a anturajului si a orice fiindca voi nu prea stiti ce vreti si santeti si bulversati de schimbarile ce au loc, dar aveti niste impresiii, mama-mama.
Vorbeste cu mama ta, cu o ruda, trebuie sa discute cineva cu tatal tau, sa il faca sa inteleaga ca nu asa trebuie sa se poarte. probabil el e suparat si isi varsa nervii pe tine, asa e cel mai usor, nu ii pasa ca tu suferi.
poate reusesti sa pleci de acolo, sa stai cu bunicii, nu stiu, gaseste o solutie, cel mai bine ar fi sa nu mai stai cu el.
cat despre lama, nu asta e solutia, iti faci rau singura, chiar daca nu iti dai seama, nu mai face asta, nu te ajuta cu nimic!
nici eu nu ma inteleg cu tata, si inteleg perfect prin ce treci
bafta :*
"Imputitu de tata" te-a crescut si iti asigura intretinerea in scoala si probabil in facultate. Cand ai sa ai copii, ai sa vezi ca nu-i tocmai usor; si daca ai sa ai fete ai sa faci exact ce face taica-tu acum. Copilaria nu ti-o distrug ei, insa o poti distruge tu foarte usor. Asa ca ai rabdare, mai ales ca nu se intelege din ce spui ca ti-ar lipsi hrana si imbracamintea.
Ai nevoie de sfaturi? Eu nu pot sa ti le dau pe TPU dar poti sa imi lasi un mesaj cu idul tau, sau baga-l pe al meu deiyutza_love_summer si te voi ajuta cat voi putea.
Du-te si stai la o prietena 2 - 3 zile si nu comunica deloc cu ei, sa vezi ca or sa fie ingrijorati si te vor cauta. Poate asa isi vor da seama ca nu trebuie sa se mai poarte urat cu tine. si daca continua, ii ameninti ca vei pleca din nou.
Hmm.grava treaba. daca nici mama nu iti este aproape consulta un psiholog ceva care te poate ajuta in privinta asta..sau fugi de acasa si daca te cauta si te gasesc spune-i o sa plec de finitiv daca nu o sa te porti mai frumos cu mine ca doar iti sunt fiica
Stii, am vazut toate cele 3 intrebari ale tale, si am vazut si raspunsurile la ele, si m-am umplut de nervi. In primul rand, pentru voi, ma inteligentilor, fata a indicat clar ca nu se intelege cu tasu, si voi ii spuneti sa discute cu el. Uite, nu te supara pe mine dar cu oameni ca si tatal tau nu te poti intelege si pace. Daca te ranesti la vene in vreun fel, nu faci decat sa-ti pui viata in pericol. Nu mai ai din acest moment la ce psiholog sa apelezi, unde sa mai fugi, sau ce sa mai faci. Daca deja a inceput sa te agreseze in felul in care tu ai descris in aceste randuri care m-au facut chiar sa lacrimez, este timpul sa apelezi nu la telefonul copilului (desi poate te-ar ajuta), nu la un psiholog, nu la un psihiatru, ci la asistenta sociala. Cu putin noroc te-ar putea trece in grija unei rude, iar animalul pe care il ai pe post de tata ar putea fi decazut din drepturi parintesti. imi pare tare rau de tine. Sa stii ca in centrele de plasament conditiile nu sunt asa de oribile cum crezi, o ruda de-a mea lucreaza intr-unul, iar conditiile sunt bune. Poate chiar ai putea ramane doar cu mama ta, daca apelezi la asistenta sociala. Ar trebui sa-ti scoti certificat medico-legal, pentru a dovedi in cazul unui proces ca ai fost agresata. NU STA SA SUPORTI. CERE AJUTOR. Daca ai vrea sa mai discuti cu mine, si sa mai imi ceri sfaturi, sa stii ca sunt online mai mereu: andre_andre40 (messenger). Ai grija de tine
Pai, sora mea cam trece prin acelasi lucru cu mama (sunt despartiti parintii mei eu stau la tata) Dar cand vine pe la noi tatal meu o lasa sa stea afara pana la 4 Dimineata (nu glumesc deloc) si pe mine m-ar lasa dar eu nu ma duc cu ea s-o vad cu prietenele ei si cu iubitii lor cum se saruta si a mai lasat-o si la un fel de club... ma rog bar desigur insotita de prietenele ei )) Dar ma rog nu are nicio legatura cu tine, dar sfatul meu este sa te calmezi. am inteles nu merge discutand cu ei.
Insa incerarca sa-i zici ca nu mai suporti sa se comporte asa cu tine, insa am si eu o intrebare mama ta ce zice? Sau face la fel?/?
Bai nu stiu ce sa zic..incearca sa vorbesti cu ei sa le spui ce te nemultumeste daca ti prea frica, incearca cu un psiholog daca nu fugi de acasa dar unde fugi nu fugi in padure sa te manance usrsii
Stiu situatia asta asa mi sa intmplat si mie dar incearca sa suni la un psiholog sau spune-i sa stea linistit sa nu gaseasca modalitati ca pe vremea lor era altfel dar astazi suntem atenti la tehnologie sau tatal tau se uita la filme sub 15 ani ca stii acolo injura se cearta se impusca de aia face asta am 11 ani si stiu modalitatea dar nu incerca sa te sinucizi cu o lama ce prostie sa ai o zi frumoasa! *^_^*
La mine s-a intamplat cu mama ceva de genul, sincer sa iti spun mereu m-am gandit sa apelez la telefonul copilului dar nu voiam sa raman fara ambii parinti.Mama ma batea ma injura si ma ameninta ca ma trimite la orfelinat si am avut si cosmaruri pe treaba asta si am si acum mai ales am unul care ma macina zilnic este ea intr-un sharan foarte mare cu capota cu fata ei plangand si cand ma uit inapoi la ea incearca sa isi imite fata de pe capota, apoi amenintandu-ne pe mine si pe tata cu ceva. Tata s-a despartit de ea dar ea inca imi apare in cosmaruri. Poti apela la un psiholog dar nu cred ca va merge...
Incearca sa te apropii de el si cand cauta motiv de cearta,faci ca el,sau spui ca el si faci ca tine! Nici macar nu te gandi sa te sinucizi, daca e sa o luam asa, in lumea asta ai parte de un lucru rau, dar pe cealalta parte toate o sa fie rele! Incearca sa te imbraci foarte decent si fa cumva sa stai mai departe de el, sa nu pe priveasca de la 2 metri! Si cand tipa,il lasi, consideri ca nu e in casa! Nu te consuma degeaba, nu il poti schimba, nu iti pat da mai multe sfaturi, asta e tot ce pot sa-ti spun.Nu te mai taia cu lama, nu mai fa asa gesturi, nu e bine! Cand iti vei da seama ca te imblnavesti vei fi mai rau cu moralul! Atat pot sa spun. Sper ca te-am ajutat!
Uita-te du-te pe o noapte la o prietena dar inainte de asta spune-i tatalui tau - "Tata daca nu o sa te mai comporti bine cu mine atunci plec din casa te rog eu m-am saturat de tine! Te implor! "
Daca spune ca nu o sa mai faca stai acasa daca o sa spuna pleaca de aici mergi la prietena ta 1-2 zile
SIMPLU incearca sa porti o discutie cu el chiar daca se va opune si cu membrii familiei tale si eu am trecut prin asta (intr-un fel) si puneti-va la un acord. Sper ca te-am ajutat!