Am o mare problema si nu stiu ce sa mai fac...
Am 18 ani(termin liceul acum) si nu stiu cum sa imi mai rezolv neintelegerile cu mama mea! Are niste mentalitati de nici nu va pot spune! Niciodata nu am simtit ca ma apreciaza, ca e mandra de mine, in conditiile in care sunt olimpica la nivel national si sunt sefa de promotie la un liceu de prestigiu. Drept recompensa, e incredibil de stricta, de abia de ma lasa sa ies din casa, ca sa nu mai zic ca simt o rusine imensa cand vreau sa ii spun ca imi doresc sa ies. Ea nu e de acord cu faptul ca am prietene, spune ca vai, eu sunt cu prietenii, nu cu familia. Si incearca tot timpul sa ma izoleze, gaseste mereu pretexte sa ma tina inchisa ca pe un prizonier! Nu am anturaj problematic, am 3 prietene de la acelasi liceu care sunt pe aceeasi lungime de unda cu mine. Doar vara sau in vacante ce voiam sa ies, dar fie nu e de acord, fie imi spune sa ma intorc in 2-3 ore ca nu am ce face! Si nu e vorba ca nu are incredere in mine, e vorba ca are mentalitatea asta ca daca ies din casa, citez, "sunt o haimana, merg in toate barurile din oras, umblu chiauna". Alte aspecte nu le aduc in discutie, nici nu intra in discutie sa am pe cineva ca din nou inseamna ca renunt la familie.
Asa ca am decis sa plec in alt oras la facultate, iar acum ca i-am zis ca vreau sa stau in chirie cu o prietena care vine tot acolo, nu mai vorbeste cu mine si nu pur si simplu nu concepe ideea asta. Am schimbat si facultatea la care ma gandisem, fiindca a inceput sa fie isterica! Nu ma lasa sa imi aleg singura drumul si simt ca vrea sa ma controleze ca pe o papusa. Imi doream sa devin traducatoare, dar nu, "ajungi vanzatoare". De fiecare data sunt aceleasi certuri - "tu esti cu haimanalele tale, nu cu familia" in conditiile in care vreau sa ies in oras, nu mai spun de partea cu facultatea! Iar apoi nu mai vorbeste o saptamana si nu se uita la mine. Nu stiu ce sa mai fac. Din fericire, tatal meu ma sustine sa plec din oras ca numai asa pot sa scap de probleme. Dar cum dupa parerea mamei, el nu conteaza in decizii, tot ajutorul e in van.
Imi puteti da niste sfaturi, va rog? Simt ca nu mai pot suporta, imi doresc doar o viata linistita si sa fiu impacata cu deciziile mele!

Sa saturat sa tot vada la stiri fete rapite de tigani pentru prostitutie sau vine gigi smecherie sa te trimita la sclavie prin danemarca. A avut ghinion sa aiba o fata acum nu stie cum sa te protejeze ca sa fi in siguranta. Cert e ca Romania e cam pericol public pentru femei cand iesi din casa, o groaza de diliti la orice pas fie in accidente de masina sau nu se poarta bine cu femeile.

Eu zic sa pleci din oraș. E momentul sa prinzi aripi. Mama ta e foarte protectoare din cauza ca ești singurul copil și te iubește. Din păcate greșește nelăsându-te sa gresesti ceea ce e important.
Va fi greu la început dar apoi se va obișnui. Ai nevoie sa cunoști lumea, sa descoperi și alte lucruri.

Chiar singură ai scris! Ai tatăl alături, pleacă în alt oraș cu facultatea!
Chiar dacă sunt cinic, să te gândești că mama ta va muri la un moment dat! Tu ce vei face atunci? Vei trăi din regrete, vei trăi din nerealizări?
Trăiește viața!
Fii tu însuși! Să te gândești la viitorul tău! Să te gândești că prezentul de acum este viitorul de mâine! Să te gândești că ce poți face azi, mâine nu se mai poate!
Lasă istericalele mamei și vezi de viața ta, de viitorul tău!

Daca as fi in locul tau, eu m-as duce la facultatea pe care o vreau eu, indiferent de parerea lor.

Urmeaza drumul pe care ti-l doresti, fa specializarea pe care ti-o doresti. Nu mama ta traieste viitorul tau ci tu. Daca nu te intelege si nu vorbeste cu tine este strict problema ei. Vorbeste cu tatal tau, spune-i ca asta iti doresti si roaga-l sa te ajute, iar pe mama ta las-o in pace sa spuna ce vrea. Iar daca mai spune ceva de deciziile tale, spune-i ca daca faci ce vrea ea nu o sa ajungi vanzatoare ci o ratata din toate punctele de vedere.

Cu tine se comporta ca o frustrata, tatal tau nu conteaza la decizii. La ce naiba are femeia asta familie? Nu o lua in nume de rau dar nu e normala mama ta.

"Niciodata nu am simtit ca ma apreciaza, ca e mandra de mine, in conditiile in care sunt olimpica la nivel national si sunt sefa de promotie la un liceu de prestigiu. Drept recompensa, e incredibil de stricta"
Știu cum e.E naspa sa dai tot ce ai mai bun si sa nu primesti decât reproșuri in schimb.Ca si cum nimic din ce ai face nu ar fi suficient...cât timp ai fost mai mică nu aveai ce sa faci decât sa te conformezi. Acum teoretic nu ar trebui sa mai depinzi de ea. Daca vrei sa te muți si ai si sprijinul tatălui tău, fa-o.Mama ta greșește. Daca își da seama, bine, dacă nu, la fel.Nu poate sa-ți controleze in permanenta viața.
Știi cum se zice "îți vrea binele".Da, ți-l vrea, dar procedează al naibii de greșit.Te privează de copilărie/adolescenta, perioade de care nu ai sa te bucuri cum ar fi trebuit si pe care nu ai sa mai ai ocazia sa le retrăiești.Depinde si cum vezi tu lucrurile...pentru unii niste diplome compenseaza cu vârf si îndesat anii aia pierduți, pentru altii nu.
De multe ori asteptarile persoanelor de genul sunt doar imagini in oglinda a eșecurilor lor. Ipocrizie pura.
Deși nu e întotdeauna asa. Poti sa ai "ghinionul" sa ai parinti "genii" care sa vrea același lucru de la tine si sa nu conceapă alta cale.Pana la o vârsta, nu ai ce face decât sa te conformezi.Si sa faci tot ce poți. Dupa nu ar mai trebui sa ții cont de ei.Asta in măsura in care nu mai depinzi de ei.

E viața ta nu lăsa pe nimeni să decidă pentru tine
dacă printr-un caz extrem chiar nu vrea să-ți dea bani de studiu depui o acțiune la instanța civilă