Am o problema. De fapt, am mai multe. Dar in fine.

Conteaza varsta? Am 16 ani si-s fata.
Oameni buni, eu pur si simplu nu stiu sa ma port.
Mi-e frica de oameni, nu ma simt bine printre ei, sunt stanjenita si plictisita, cu stima de sine la pamant de altfel de fiecare data cand trebuie sa tin o conversatie. Raspund de politete, desi nu imi place viata asta, as vrea sa am si eu pe cineva cu care sa imi pierd timpul. Si cand mai gasesc, mereu persoana respectiva nu ma vrea. Nu sunt in stare sa tin o prietenie... stau mereu sa ma gandesc ce sfat sa dau, de exemplu. Nu vreau sa fiu nici o povara pentru nimeni, cred ca s-a saturat toata lumea sa ma asculte plangandu-ma de tot ce nu imi place, ca doar asta stiu sa fac mereu!
Stiu, o sa mi se spuna „acum astepti complimente ca sa vada lumea ce mare si tare esti". Nu, nu ma ajuta cu nimic. Eu am niste motive intemeiate pentru care ma simt cum ma simt, nu cred ca mi-ar schimba parerea asa de usor.
Revenind la problema: nu stiu sa ma port. Am privirea ciudata, modul de a vorbi ciudat, ma holbez la oameni, tremur, ma panichez, vorbesc foarte subtire. pur si simplu in societate nu ma simt ca acasa, nu pot schita niciun gest ca lumea, nu pot... de exemplu, mama m-a dat la un grup de dezvoltare personala, dar de fiecare data cand ma duc acolo ma simt din ce in ce mai mica si neincrezatoare, off. chiar ma uitam la un baiat, cat de carismatic era, s-a integrat perfect desi nu e decat de o saptamana acolo, parca ar fi fost de luni de zile. Ma uit la jocurile pe care ei le fac, cat de reusite sunt, eu parca nu pot, nu starnesc nicio reactie.
Ma pierd cand ar trebui sa adaug un comentariu. Nu stiu ce sa zic. As vrea sa plec de acolo, insa sunt constienta ca, daca nu imi infrunt temerile, nu voi reusi nimic in viata.

Vreau sa ma simt iar in societate ca acasa, sa pot sa ma port si eu ca toti ceilalti! Ce sa fac? De-asta imi si piere cheful de orice, am note mici, nu am activitate, nu imi mai place nimic... ce sa fac, ce sa fac, ce sa fac?

Ma uit la ei cat de usor se imprietenesc, sunt foarte invidioasa, dar nu pot sa spun ca ii urasc. Ma urasc pe mine pentru ca nu pot, ei nu au nicio vina, fac ceva absolut firesc si lumea nu o sa se schimbe doar pentru ca vreau eu, eu trebuie sa ma schimb pentru ea.

Mi s-a mai spus si ca sunt nebuna si ca am idei ciudate. Am incercat sa fiu ca ei, cica am fost falsa. De fapt, chiar asa ar fi. Am un caracter mai putin intalnit, dar cu toate astea-s normala. Uneori nici nu realizez ca fac ceva rau, cand cred ca fac ceva bun, nu vede nimeni niciodata. si nu reusesc sa ii inteleg nici pe ei.

Nu stiu daca e categoria buna, dar eu prin „relatii" inteleg si relatiile cu cei din jur.

Cred ca sunt mai multe persoane asemanatoare tie decat crezi tu.
Pana si eu ma regasesc in ceea ce ai scris, doar ca eu am fost dintodeauna asa.But I'm working on it...
Oricum, totul porneste de la creieras. Vrei sa traiesti toata viata cu regrete? Incearca sa te motivezi, chiar daca e greu...N-ai cum sa rezisti pe lumea asta fara putina speranta.
Cam naspa totusi daca vrei sa te comporti "ca toti ceilalti". Caracter slab probabil.Ar trebui sa te accepti, iar in loc sa incerci sa devii prietena cu toata lumea, de ce nu incerci sa-ti canalizezi energia catre o singura persoana? Un prieten bun e de zeci de ori mai bun decat 10 falsi.Incearca sa devii si ceva mai empatica.Chestia asta chiar ajuta.
Uite ca tipa asta Dya2011 trece cam prin acelasi lucru.Ia legatura cu ea si incercati amandoua sa treceti peste etapa asta.
Empatie, nu uita.Si ceva nonsalanta.Ar trebui sa ajute.

Bună.
Ţi-am citit povestea şi pot spune că înţeleg cum te simţi.
Şi eu sunt o fire mai timidă, nu mă simt în largul meu în compania tuturor persoanelor însă nu e o problemă atât de accentuată cum este a ta.
Revenind la subiect, consider că mama ta a procedat foarte bine că te-a înscris acolo, în timp vei reuşi cu siguranţă să-ţi învingi temerile.
Gândeşte-te că toate gândurile negative care ţi le-ai format sunt numai în imaginaţia ta, ele nu există cu adevărat. Sunt convinsă că în sinea ta nu ai vrea să fii cum eşti de fapt.
Trebuie să lupţi să te schimbi deoarece altfel vei avea de suferit în viaţă.
Dacă nu lupţi, nu reuşeşti nimic, şi după cum ştii, oamenii mai curajoşi, mai carismatici, sociabili, au numai de câştigat.
Să nu renunţi la locul unde mergi, încearcă să îl iei drept exemplu pe băiatul acela de care au povestit, procedează ca el câte puţin în fiecare zi până când îţi vei atinge comportamentul ideal.
Mult succes!

Vointa, ambitie si auto-sugestie. Te vor ajuta mult. Succes!

Da,este o problema ceea ce spui, dar nu pe viata .Iti sugerez sa te apuci de sport-atletism spre exemplu, sa-ti schimbi tabieturile(fast-food, mancare pe fuga etc.)-mananca sanatos(si multe legume, fructe) si la ore fixe si odihneste-te dupa masa.De fiecare data cand ai un gand negativ sau teama, ia un pix si o foaie si scrie opusul acelui gand negative, adica unul pozitiv.Cand te trezesti dimineata citeste acele randuri scrise pe foaie si repeta-ti in gand-SUNT UNICA, SUNT FRUMOASA, NU-MI ESTE FRICA DE NIMIC, SUNT STAPANA PE SITUATIE, NU MA DERANJEAZA PAREREA CELOR DIN JUR.ACEASTA ZI A RASARIT DE DIMINEATA SA-MI ADUCA BUNASTARE SUFLETEASCA, SANATATE SI IMPLINIRE.Sa-mi spui dupa o luna de zile, daca s-a schimbat ceva in viata ta monotona.succes

Bună!
Ești o persoană cam timidă.

Buna,

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam sa-ti fie mai bine.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Romtelecom si Cosmote, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Asteptam sa te ajutam!

Chestia asta e de la lipsa de socializare

Si la mine e cam la fel adica la varsta mea alti baieti sunt insurati, au o familie, insa eu stau cu ai mei.Mama imi reproseaza nu ai si tu o prietena cu care sa iesi in oras, sa iesi la un suc, dar eu pur si simplu nu stiu cum sa-mi fac o prietena.Nu am avut niciodata o prietena,nu am interactionat cu o fata pana acum, sa nu credeti ca sunt poponar, dar pur si simplu daca ar fi sa ies cu o fata undeva nu as stii ce sa vorbesc cu ea, cum sa ma port cu ea, daca ar fi si putin timida ne-am uitat unu la altu fara sa scoatem fiecare un cuvant.Mai toti prietenii mei au o prietena, ies cu ele, eu m-as simti exclus pentru ca ei sunt cu prietenele lor, eu daca as iesi cu ei sa mergem undeva m-as simti in plus.Cateodata nu stiu, dar parca simt ca m-am nascut blestemat sa nu am fericirea sa am o familie, sa raman asa singur.Am terminat o facultate, urmeaza sa-mi fac practica sa pot urma serviciul pentru care am facut 4 ani de zile facultatea,dar la ce rost sa castigi pe luna o gramada de bani, ca la serviciul pe care o sa-l practic se castiga destul de bine, dar la ce folos? Daca nu o sa am cu cine sa ma bucur de banii astia? Visul meu e sa am un mic pub al meu select, unde sa vina tineri sa beau o cafea, un suc dar la ce rost daca nu o sa ramana la cineva dupa ce eu nu o sa mai fiu pe acest Pamant?

Bună!
Poţi face o consiliere psihologică.
Te pup!

O poveste speciala, ce-i drept.
Si eu ma simt asa cateodată, dar nu cu toate persoanele.
Îţi sugerez să încerci să te împrietenesti cu cateva fete de la tine din clasa, de prin zona unde locuiesti. Sa-ti formezi un grup, sa aiba cine sa te asculte.
Integrarea in societate se face in timp. Trebuie sa iti iei o amica si sa iesiti, sa exersezi aceasta integrare, sa zic asa.
Dar nu sunt un expert, deci îţi sugerez sa mergi la un psiholog care cu siguranţa te va ajuta!
Şi să ştii, nu e o rusine, cum spun unii inculţi, să mergi la psiholog, dimpotriva. Alţii în situaţia ta îşi puneau capat zilelor de mult, nu mai zic de droguri si altele.
Te pup!
Baftă!

Buna!
Sunt in aceeasi situatie, singura diferenta e ca eu sunt baiat.
Tot incerc sa fiu prietenos si sociabil, dar nici mie nu imi iese.Am avut ocazia sa ma imprietenesc cu colegii mei de clasa cand eram a 9-a (sunt a 10-a acum). Ei incercau sa intre in vorba cu mine, dar eu ii dadeam cu flint (ceva de genu), intr-o zi am realizat ca vreau sa fiu si eu prietenos (pe cine mint).
Stiu ca sunt confuz. Am vrut sa ma imprietenesc si eu cu ei, dar imi era frica, eu am avut noroc cu colegu meu de banca (un baiat de nota 10). El fiind foarte prietenos usor, usor am inceput si eu sa mai ies din cochilie, insa acum trebuie sa incerc sa ma imprietensc cu colegii, pe care i-am dat cu flint.
Morala: Daca ai ocazia risca, nu o sa regreti!

Inca sunt cu moralu la pamant si nu am incredere in mine, dar incerc sa ma schimb. Nici eu nu ii inteleg pe cei din jur si fac multe gafe in incercarea mea de a fi placut sau de a ma imprieteni, dar continui sa incerc.

"Ma uit la ei cat de usor se imprietenesc, sunt foarte invidioasa, dar nu pot sa spun ca ii urasc. Ma urasc pe mine pentru ca nu pot, ei nu au nicio vina, fac ceva absolut firesc si lumea nu o sa se schimbe doar pentru ca vreau eu, eu trebuie sa ma schimb pentru ea."-inteleg ce vrei sa spui. Colegu meu, care m-a ajutat si inca o face, e genu de om pe care toata lumea il place (mai ales fetele). Sunt gelos pe el si ma oftica ca nu pot fi si eu asa, desi poate nici incerc.
Eu am ajuns la faza in care nu imi mai pasa asa mult, daca traiesc trist sau daca ma sinucid (chiar ii ziceam unu prieten mai devreme ca in 2-3 zile ma decid daca o fac). Problema e ca, mereu imi apare o raza de speranta, care ma face sa realizez ca ma pot schimba si ca pot deveni mai bun.

Am scris multe despre mine, desi e intrebarea ta. Ma regasesc in 99% din ce ai scris tu (nu sunt fata si nu merg la dezvoltare personala). Am primit mii de sfaturi si incurajeri +cateva maini de ajutor, dar daca nu ai acea dorinta si mai ales acea putere de a trece peste frica si peste pidici, nu ai sanse.
Eu am picat dupa fiecare piedica si in loc sa ma ridic am preferat sa stau jos.
TU, sa nu faci asta, sa nu renunti!

Viata poate fii frumoasa!

Sfatul meu: La acel club pentru dezvoltare personala, incearca sa te imprietenesti cu cei de acolo, poate cu baiatul acela carismatic (te poate ajuta). Daca zice cineva: Hai sa iesim sau Hai sa mai vorbim, nu te retrage (stiu ca poate fi greu). Daca lumea nu te baga in seama baga-i tu pe ei.
Cel imi bine, e sa incepi cu un singur prieten sau prietena.

"Mi s-a mai spus si ca sunt nebuna si ca am idei ciudate. Am incercat sa fiu ca ei, cica am fost falsa. De fapt, chiar asa ar fi. Am un caracter mai putin intalnit, dar cu toate astea-s normala. Uneori nici nu realizez ca fac ceva rau, cand cred ca fac ceva bun, nu vede nimeni niciodata. si nu reusesc sa ii inteleg nici pe ei."-mie mi s-a spus si ca sunt macabru (mi-a spus o doamna profesoara, desi raspunsul era corect ). Ai modul tau, de a vedea lumea (e un lucru bun). Nu iti spun sa iti schimbi modul de a fi, insa incearca sa te gandesti inainte cum vor reactiona restul daca faci un lucru (nu te subestima sau demoraliza, eu am facut asta, desi a iesit bine).

"Vreau sa ma simt iar in societate ca acasa, sa pot sa ma port si eu ca toti ceilalti! Ce sa fac? De-asta imi si piere cheful de orice, am note mici, nu am activitate, nu imi mai place nimic... ce sa fac, ce sa fac, ce sa fac?"-acasa si eu ma simt mai bine (ma simt in siguranta). Nici eu nu mai invat din cauza asta. Niste idioti (nu ma raportati) mi-au facut viata imposibila in generala, pentru ca invatam (nu toceam, doar citeam lectia si in mod uimitor o tineam minte) si din cauza asta la liceu mi-a fost frica sa ma imprietenesc cu colegii (credam ca si ei vor fi la fel), asta se aplica cu toti oamenii.
Mi s-a intamplat sa ma opreasca niste indivizi pe strada si sa faca misto de mine (nu ii cunoasteam si nu ma cunoasteau), m-am simtit ultimul om, dar am mers mai departe.
Am pus o intrebare zilele asta (acum 2 zile, parca) in care poveseam despre astea (daca vrei sa citesti).

Ce sa faci?-Sa treci peste frica si teama de a vorbi in public. Eu am avut "ghinionul" de a intra intr-un liceu tehnic pe profil economic (nu e un liceu prost, dar nu voiam sa ajung aici), unde am materia: Comunicare profesionala-unde a trebuit sa vorbesc in fata clasei (fapt care m-a ajutat).
Nu ai de ce sa-ti faci griji, cu totii facem parte din societate, dar sa poti fi "cel mai prietenos si sociabil om" nu se poate din prima, trebuie sa o iei treptat.
Daca ai copii pe unde locuiesti, vorbeste cu ei, vorbeste cu colegii de clasa sau roaga o verisoara/verisor, frate/sora sa te prezinte prietenilor ei/lui.

"Ma pierd cand ar trebui sa adaug un comentariu. Nu stiu ce sa zic. As vrea sa plec de acolo, insa sunt constienta ca, daca nu imi infrunt temerile, nu voi reusi nimic in viata"-stii teoria, aplic-o!

"Revenind la problema: nu stiu sa ma port. Am privirea ciudata, modul de a vorbi ciudat, ma holbez la oameni, tremur, ma panichez, vorbesc foarte subtire. pur si simplu in societate nu ma simt ca acasa, nu pot schita niciun gest ca lumea, nu pot... de exemplu, mama m-a dat la un grup de dezvoltare personala, dar de fiecare data cand ma duc acolo ma simt din ce in ce mai mica si neincrezatoare, off. chiar ma uitam la un baiat, cat de carismatic era, s-a integrat perfect desi nu e decat de o saptamana acolo, parca ar fi fost de luni de zile. Ma uit la jocurile pe care ei le fac, cat de reusite sunt, eu parca nu pot, nu starnesc nicio reactie"-frica de socializare e cauza frici (probabil si tu ai o experienta neplacuta cu oamenii, stai linistita nu esti singura). Oamenii de acolo sunt la fel ca tine, nu trebuie sa-ti fie frica de ei, incearca sa te imprietenesti cu ei (incepe prin a te imprieteni cu o persoana mai retrasa, la fel ca tine si dupa impreuna incepeti sa va imprieteniti cu restul).Nu trebuie sa te cataloghezi singura ciudata, nu avem toti acelai mod de a fi, dupa ce o sa socializezi o sa inceapa sa-ti dispara tremurul.
Incearca sa privesti oamenii in ochi, dar nu prea insistent (priveste-i calm si relaxat).
Baiatul acela e prietenos si nu se streseaza (asta e foarte important, sa fi relaxat). Daca tot e asa prietenos, presupun ca a incercat sa se imprieteneasca cu tine.

"Stiu, o sa mi se spuna „acum astepti complimente ca sa vada lumea ce mare si tare esti". Nu, nu ma ajuta cu nimic. Eu am niste motive intemeiate pentru care ma simt cum ma simt, nu cred ca mi-ar schimba parerea asa de usor."-nimeni nu o sa-ti zica ca astepti complimente (eu cel putin nu o sa-ti zic). Car despre motivele tale, nu stiu ce sa zic din moment ce nu le cunosc, dar iti zic ca daca incepi cu ideea ca nu o sa te schimbi, iti garantez ca nu o sa te schimbi. Fii optimista (stiu ca e greu, eu inca incerc sa invat) si incearca sa lasi trecutul (nu-l uita, dar tine minte ca ce e in trecut, e deja trecut).

"Mi-e frica de oameni, nu ma simt bine printre ei, sunt stanjenita si plictisita, cu stima de sine la pamant de altfel de fiecare data cand trebuie sa tin o conversatie. Raspund de politete, desi nu imi place viata asta, as vrea sa am si eu pe cineva cu care sa imi pierd timpul. Si cand mai gasesc, mereu persoana respectiva nu ma vrea. Nu sunt in stare sa tin o prietenie... stau mereu sa ma gandesc ce sfat sa dau, de exemplu. Nu vreau sa fiu nici o povara pentru nimeni, cred ca s-a saturat toata lumea sa ma asculte plangandu-ma de tot ce nu imi place, ca doar asta stiu sa fac mereu!"-am si eu problema ca ma plang prea mult. Am ajuns la ideea ca de fapt cautam compasiunea oamenilor, pentru a substitui nevoia prieteniei. (compasiunea e buna cand isi are locul, la noi nu si-l are).Am zis la "noi", pentru ca ma refer la toti cei care au probleme de socializare.
Chiar azi am realizat ca nu am cu cine sa ies in si eu in oras, desi am ceva prieteni (nu multi), nu suntem suficent de apropiati sa putem iesi (cel putin eu nu sunt). Tu ai putea sa te imprietenesti cu copii din zona ta sau cu copii (prin copil eu inteleg si adolescent) de la clubul de dezvoltare personala. E un inceput.

"Mi-e frica de oameni, nu ma simt bine printre ei, sunt stanjenita si plictisita, cu stima de sine la pamant de altfel de fiecare data cand trebuie sa tin o conversatie. Raspund de politete, desi nu imi place viata asta"-Viata e frumoasa, trebuie doar sa inveti sa te bucuri de ea! Sentimentul acela de plictiseala si oarecum de sfiala il am si eu cand cunosc pe cineva nou, am vazut ca trece cu timpul (trebuie sa ma obisnuiesc cu acea persoana) asta cred ca se aplica si la tine.
Raspunsul din politete e un inceput, insa incearca sa vezi daca ai ceva incomun cu acea persoana si dupa diversificati subiectele.

Ca o idee: Daca o persoana nu te vrea, asta e, cauti alta, cineva tot te va vrea.

Mai e si problema: daca tu esti retrasa si pari inabordabila, aproape nimeni nu te va aborda, deoarece va presupune ca nu vrei asta, lumea nu stie ca tu in realitate astepti sa vina ei la tine. Incearca sa vorbesti tu cu ei, chiar daca va fi greu la inceput, tu nu te lasa descurajata.

"Oameni buni, eu pur si simplu nu stiu sa ma port."-toate se invata. Nu e asa greu sa inveti, trebuie doar sa incepi, restul va veni mai usor si dupa va veni de la sine.

Sper sa te fi ajutat cu ceva!
Stiu ca am scris mult, dar si eu sunt cam in aceeasi situatie. Cel mai important e sa ai incredere in tine si sa nu te lasi pusa la pamant si daca ajungi la pamant, sa te ridici!

P.S. Sper sa fi inteles ce am scris (sunt obosit si sunt un om putin confuz).
Astept un Raspuns!

Asculta,poate esti timda.Cand vorbesti cu
ceilalti uitate in ochii lor.Incearca sa vorbesti cat mai serios si pronuntat.Incearca sa-ti faci prieteni noi, vorbeste cu ei.Nu fi timida.La noi in clasa este un baiat atat de timid, incat abia mai vorbeste.
Intelegi ce vreau sa spun?
Incearca s-a reactionezi rational.
Si eu eram timida.Dar ajunsa acasa ma duceam la oglinda si spuneam: trebuie sa ma schimb!
incercam sa fac cum mai bine stiam, si chiar uneori imitam alte persoane pe care le socoteam drept model dupa care sa ma iau.In privinta notelor, incearca s-a te concentrezi.Fa in asa fel, ca atunci cand inveti s-a nu te gandesti la nimic altceva decat la o nota mai mare.Nu trebuie sa ajungi ca baiatul din clasa mea, adica sa nu fii in colectiv.
Pa, merit funda?

Ai nevoie de o persoana care sa te inteleaga, de o persoana care sa te sprijine morla si care sa iti de-a incredere, ai nevoie de o persoana care sa te invete cum sa te comporti iar atunci cand gresesti sa te stranga de mana nu sa te loveasca, tie iti este teama de lume, dar cu persoane bune totul se rezolva

Semeni cu mine - introvertita, nesociabila, retrasa, timida...
Dar eu ma tratez. Ani la rand mi-am impus zi de zi sa ma schimb, sa fiu altfel, sa privesc oamenii in ochi cand le vorbesc, sa ii ating atunci cand e cazul, sa nu ma enervez cand ma ating ei pe mine, sa spun ce vreau, sa zambesc, sa incerc sa le fiu pe plac...
Dupa un timp, devine obisnuinta. Stii ca nu esti tu, cea adevarata, dar masca asta se lipeste atat de bine incat face parte din tine.
Dezavantajul este ca nu te cunoaste nimeni asa cum esti.
Avantajul este ca te integrezi, ca devii observabil, ca daca le zambesti oamenilor incep sa te placa.
Doar tu stii exact cum iti doresti sa fii. Daca alegi sa pozezi intr-o persoana vesela si extrovertita, sau daca preferi izolarea...

Ceau draga.

Vezi ca ai pe cineva din ai tai care iti nimiceste personalitatea : mama, tata, bunici sau nimeni nu te invata prea multe despre viata.
Imi pare rau sa spun asta, dar acel grup de dezvoltare nu poate inlocui caldura, iubirea si invataturile unei familii.
Poate gresesc, dar eu asa cred din ce ai scris.
Te-am tzucat si-ti doresc bine.

Draga mea,ar trebui sa vorbesti cu mama ta si sa te duci la un psiholog. Si sa stii ca asta te va ajuta foarte mult. Nu asculta lumea care spun ca sa te duci la psiholog e o rusine. Dimpotriva,e foarte ok. Psihologul e doar o persoana instruita care e gata sa te asculte si sa vorbeasca cu tine. Spune-i lui tot ce ne spui si noua,doar ca prin vorbe. Mai exista oameni ca tine. De exemplu, cei la care te-au dus mama ta. Probabil si ei erau la fel ca tine, dar cu putin curaj au reusit. Iti trebuie doar putin curaj. Apoi, dupa ce vezi ca totul capata o alta lumina, te vei obisnui. Probabil ca e de vina si adolescenta asta. Cunosc persoane care trec prin asta. Bafta!

Cred că asta se întâmplă când stai prea mult singură, sau mai bine zis când stai cu calculatorul, mintea ta nu gândeşte. Uneori, îţi aduni gândurile şi îţi faci tu complexe şi comentarii.
Asta explică şi că nu petreci mai des timpul cu mama ta.
Ar trebui să inviţi oricare dintre prieteni la tine şi să mai petreci timpul cu ei.
Şi chiar dacă zici că eşti normală, da, eşti normală, dar trebuie să faci o vizită la psiholog, nu e nicio ruşine, dar spune'i şi mamei tale pentru a te consola.




Încearcă să îţi spui şi tu opinia câteodată. Ştiu m pari timidă şi... Dar tu pe dinăuntru eşti o fire normală, dar când eşti cu ceilalţi, te complici, ce să spui şi, vai, dacă te întreabă ceva.Eu te înţeleg.

Şi când te duci la acel grup, încearcă să te implici şi tu, încetul cu încetul până vei ajunge la plăcerea de a merge acolo.

Şi la şcoală, poate că nu ai colegă sau coleg de bancă, dar încearcă să îăţi exprimi şi tu opinia. Încearcă să faci şi tu glume, să râzi de glumele celorlalţi.Sau, când ai de făcut o compunere sau ceva de genul, bineînţeles că vei fi foarte deschisă.Îţi vei aduna gândurile şi vei face ceva uimitor pe o foaie de hârtie.


-Sfatul meu este să te apropii de cine crezi că este mai deschis, dar mai ales cu mama ta foarte mult, atunci totul va fi în regulă!


Sper că te'am ajutat, dacă se mai întâmplă ceva, te rog să mă anunţi.Şi să ştii că şi eu când am stat la net toată ziua aproape şi trebuia să plec la un concert, mă ascundeam parcă de ceilalţi.

Wow...nu pot sa cred ca pe planeta asta mai e cineva ca mine.M-ai descris perfect acolo o.o Daca vrei putem fi prietene.Si eu am idei ciudate, poti sa mi le impartasesti pe ale tale.Esti cel mai tare om. Punct.

Hey.
Am citit si eu povestea si m-am regasit in ea in unele locuri.
Cauta si tu pe cineva cu care sa ai mai multe lucruri in comun, asta ajuta de multe ori.
Incearca sa gasesti pe cineva cu idei la fel de ciudate ca ale tale
Bafta.

Hei salut. Si eu sunt aproape la fel ca tine. SI, VARSTA NU pREA CONTEZA DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE. Incearca sa vorbesti cu mama ta sau cu cine esti tu foarte apropiata si descarcate, imagineazati ca nimeni! nimeni! nu te poate judeca si ca tu esti cea mai tare. Si in societate incearca sa nu iti pese de lume si sa faci ce vrei tu. Daca nu te simti in largul tau cu alti oameni este in regula. Inca ai 16 ani si treptat vei intelege mult mai multe lucruri. Fi tu insati su nu incerca sa iei exemplul altor persoane, cine te place te place asa cum esti. Incearca. daca vrei prieteni sa te bagi in seama sa socializezi cu ei. Daca cineva iti spune ca esti nebuna sau asa..cum iti spun nu i lua in seama. spune-le ca macar nu esti falsa ca ei si nu esti asa de critica cum sunt ei cu alti oameni. Eu asa am reusit sa trec de etapa asta. Sper ca te-am ajutat si..sa sti ca te inteleg foarte bine. Te pup!

Dupa tot ce ai spus aici se vede ca nu esti increzatoare, nu ai curaj... Fa-ti curaj, imprieteneste-te cu cineva si daca iti place de cineva nu este neaparat sa-l privesti in ochi priveste in alta parte sau in pamant ca asa nu te vei balbai, el crezand ca esti emotionata.Cu prietenii fi mai vorbareata, baga-ye in "gasca"lor. Poate te-am ajutat. FUNDA!

Nu ai ce sa faci asa e firea ta mai timida