Am o problema. De fapt, am mai multe. Dar in fine.

Conteaza varsta? Am 16 ani si-s fata.
Oameni buni, eu pur si simplu nu stiu sa ma port.
Mi-e frica de oameni, nu ma simt bine printre ei, sunt stanjenita si plictisita, cu stima de sine la pamant de altfel de fiecare data cand trebuie sa tin o conversatie. Raspund de politete, desi nu imi place viata asta, as vrea sa am si eu pe cineva cu care sa imi pierd timpul. Si cand mai gasesc, mereu persoana respectiva nu ma vrea. Nu sunt in stare sa tin o prietenie... stau mereu sa ma gandesc ce sfat sa dau, de exemplu. Nu vreau sa fiu nici o povara pentru nimeni, cred ca s-a saturat toata lumea sa ma asculte plangandu-ma de tot ce nu imi place, ca doar asta stiu sa fac mereu!
Stiu, o sa mi se spuna „acum astepti complimente ca sa vada lumea ce mare si tare esti". Nu, nu ma ajuta cu nimic. Eu am niste motive intemeiate pentru care ma simt cum ma simt, nu cred ca mi-ar schimba parerea asa de usor.
Revenind la problema: nu stiu sa ma port. Am privirea ciudata, modul de a vorbi ciudat, ma holbez la oameni, tremur, ma panichez, vorbesc foarte subtire. pur si simplu in societate nu ma simt ca acasa, nu pot schita niciun gest ca lumea, nu pot... de exemplu, mama m-a dat la un grup de dezvoltare personala, dar de fiecare data cand ma duc acolo ma simt din ce in ce mai mica si neincrezatoare, off. chiar ma uitam la un baiat, cat de carismatic era, s-a integrat perfect desi nu e decat de o saptamana acolo, parca ar fi fost de luni de zile. Ma uit la jocurile pe care ei le fac, cat de reusite sunt, eu parca nu pot, nu starnesc nicio reactie.
Ma pierd cand ar trebui sa adaug un comentariu. Nu stiu ce sa zic. As vrea sa plec de acolo, insa sunt constienta ca, daca nu imi infrunt temerile, nu voi reusi nimic in viata.

Vreau sa ma simt iar in societate ca acasa, sa pot sa ma port si eu ca toti ceilalti! Ce sa fac? De-asta imi si piere cheful de orice, am note mici, nu am activitate, nu imi mai place nimic... ce sa fac, ce sa fac, ce sa fac?

Ma uit la ei cat de usor se imprietenesc, sunt foarte invidioasa, dar nu pot sa spun ca ii urasc. Ma urasc pe mine pentru ca nu pot, ei nu au nicio vina, fac ceva absolut firesc si lumea nu o sa se schimbe doar pentru ca vreau eu, eu trebuie sa ma schimb pentru ea.

Mi s-a mai spus si ca sunt nebuna si ca am idei ciudate. Am incercat sa fiu ca ei, cica am fost falsa. De fapt, chiar asa ar fi. Am un caracter mai putin intalnit, dar cu toate astea-s normala. Uneori nici nu realizez ca fac ceva rau, cand cred ca fac ceva bun, nu vede nimeni niciodata. si nu reusesc sa ii inteleg nici pe ei.

Nu stiu daca e categoria buna, dar eu prin „relatii" inteleg si relatiile cu cei din jur.

Cred că asta se întâmplă când stai prea mult singură, sau mai bine zis când stai cu calculatorul, mintea ta nu gândeşte. Uneori, îţi aduni gândurile şi îţi faci tu complexe şi comentarii.
Asta explică şi că nu petreci mai des timpul cu mama ta.
Ar trebui să inviţi oricare dintre prieteni la tine şi să mai petreci timpul cu ei.
Şi chiar dacă zici că eşti normală, da, eşti normală, dar trebuie să faci o vizită la psiholog, nu e nicio ruşine, dar spune'i şi mamei tale pentru a te consola.




Încearcă să îţi spui şi tu opinia câteodată. Ştiu m pari timidă şi... Dar tu pe dinăuntru eşti o fire normală, dar când eşti cu ceilalţi, te complici, ce să spui şi, vai, dacă te întreabă ceva.Eu te înţeleg.

Şi când te duci la acel grup, încearcă să te implici şi tu, încetul cu încetul până vei ajunge la plăcerea de a merge acolo.

Şi la şcoală, poate că nu ai colegă sau coleg de bancă, dar încearcă să îăţi exprimi şi tu opinia. Încearcă să faci şi tu glume, să râzi de glumele celorlalţi.Sau, când ai de făcut o compunere sau ceva de genul, bineînţeles că vei fi foarte deschisă.Îţi vei aduna gândurile şi vei face ceva uimitor pe o foaie de hârtie.


-Sfatul meu este să te apropii de cine crezi că este mai deschis, dar mai ales cu mama ta foarte mult, atunci totul va fi în regulă!


Sper că te'am ajutat, dacă se mai întâmplă ceva, te rog să mă anunţi.Şi să ştii că şi eu când am stat la net toată ziua aproape şi trebuia să plec la un concert, mă ascundeam parcă de ceilalţi.

Vointa, ambitie si auto-sugestie. Te vor ajuta mult. Succes!

Să zicem că sfatul tău mi se pare cel mai util din toate.
Dar hai să îți și răspund.
Îmi cer scuze de întârziere, mai mult stau pe alt cont și nu prea am mai dat pe aici. Am postat de pe acesta ca să nu îmi expun prea tare problemele și pentru obiectivitate completă. Cu toate că am un stil inconfundabil și cineva s-a prins deja cine sunt.
„ Ei incercau sa intre in vorba cu mine, dar eu ii dadeam cu flint (ceva de genu), intr-o zi am realizat ca vreau sa fiu si eu prietenos (pe cine mint)." - să zicem că e aceeași situație, dar eu nu le dau flit, ci pur și simplu nu știu să port o conversație fără să tremur și, ca să scap mai repede de „ teroare", le spun ceva evaziv.
„Inca sunt cu moralu la pamant si nu am incredere in mine, dar incerc sa ma schimb. Nici eu nu ii inteleg pe cei din jur si fac multe gafe in incercarea mea de a fi placut sau de a ma imprieteni, dar continui sa incerc." - și eu la fel, doar că, uneori când cred că fac ceva bun, rezultă a fi o alegere foarte proastă. Am tot încercat să îmi iau modele după care să mă ghidez, am fost acuzată de plagiat sau că nu fac lucrurile bine, că sunt ciudată, că nu știu ce.

Da, în legătură cu lumea, cam asta am încercat și eu să fac. Mereu mă gândesc la reacțiile altora. Și am încercat să mă împrietenesc și cu alții mai retrași, dar tot la stadiul de politețe am rămas.
Am primit un sfat legat de privitul în ochi, recent: să nu stau față în față, undeva într-un unghi obtuz și să nu privesc direct în ochi.

Mulțumesc de sfat.

Imi pare rau, ca nu te-am putut ajuta!
In legatura cu faptul ca tremuri: incearca sa vorbeste cu cat mai multi oameni.
Ma refer si la un simplu salut dat colegilor sau unor cunostinte, te va ajuta sa te obisnuiesti cu socializarea.
Ai mai putea sa te muti (stiu ca suna radical), dar poate un inceput nou e tot ce iti trebuie (ai spus ca esti minora, deci trebuie sa astepti facultatea).

Ba da, fiecare raspuns a fost util, zic eu.

Draga mea,ar trebui sa vorbesti cu mama ta si sa te duci la un psiholog. Si sa stii ca asta te va ajuta foarte mult. Nu asculta lumea care spun ca sa te duci la psiholog e o rusine. Dimpotriva,e foarte ok. Psihologul e doar o persoana instruita care e gata sa te asculte si sa vorbeasca cu tine. Spune-i lui tot ce ne spui si noua,doar ca prin vorbe. Mai exista oameni ca tine. De exemplu, cei la care te-au dus mama ta. Probabil si ei erau la fel ca tine, dar cu putin curaj au reusit. Iti trebuie doar putin curaj. Apoi, dupa ce vezi ca totul capata o alta lumina, te vei obisnui. Probabil ca e de vina si adolescenta asta. Cunosc persoane care trec prin asta. Bafta!

Buna,

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam sa-ti fie mai bine.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Romtelecom si Cosmote, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Asteptam sa te ajutam!