Am o problema mare cu parintii si pana acum n-am cerut niciun sfat din exterior. Treaba e ca ei niciodata n-au fost multumiti de mine, mereu m-au criticat, de cand eram mic imi ziceau "de ce nu esti ca x, de ce faci aia, de ce nu faci cum iti zicem noi?" si alte chestii din astea. Sunt singurul lor copil, probabil ar fi trebuit sa-mi ofere mai mult decat intretinere materiala, sa-mi ofere sprijin. Dar nu, ei mereu, absolut mereu au avut ceva de comentat, multi ani am stat cu tensiune-n casa din cauza asta. Acum ceva timp am plecat de-acasa la un prieten care sta in acelasi oras, insa in alt cartier, bineinteles, tot din cauza lor. N-au avut bani sa ma trimita la facultate in capitala, iar la 18 ani nici eu nu puteam sa ma intretin singur din cauza ca in zilele astea oamenii se angajeaza foarte greu pe bani putini.
Bun. Din octombrie am plecat si de atunci m-am simtit mult mai bine. Tipul la care sunt acum are un apartament destul de mare si oricum suntem prieteni de mult timp, nu-l deranjez cu nimic, m-am si angajat in oras, e bine. De cand am plecat n-am mai vorbit nicio secunda cu ai mei decat atunci cand a fost ziua mea, mama mi-a trimis un mesaj dar nu i-am raspuns. Acum tot ei se roaga de mine sa ne impacam, dupa cate mi-au facut. Sunt multe lucruri ce m-au deranjat la ei nu prea ii pot ierta.
Nu vad de ce sa ma impac cu ei. De ce, fiindca sunt parintii mei? Da, ei m-au facut, dar n-am simtit niciodata ca-s parintii mei, se purtau mai degraba ca niste straini care ma intretineau financiar. Am si o varsta, anul asta am terminat facultatea, pot spune ca oficial sunt pe cont propriu.
Nu-i inteleg absolut deloc. Am vorbit cu ei ieri si au inceput sa boceasca la telefon ca-s singurul lor copil si ca de ce le fac asta.
Ce vor de fapt? Dupa ce ca i-am suportat atata timp tot ei, dupa nici un an, ma roaga sa ma intorc?

Sunt parintii tai, nu zic sa te intorci la ei, ba dimpotriva, este bine ca stai si ca te descurci singur, dar nu este bine sa te porti asa cu ei. Cu toate relele pe care le-ai suferit, nu uita totusi ca le datorezi mai mult decat le vei putea oferi vreodata, si chiar daca nu ii vei intelege si nici ei nu te vor intelege pe tine vreodata, le datorezi respectul macar pentru faptul ca ei te-au nascut si te-au crescut.
Vor aparea greutati in viitor, prietenul la care stai se poate sa se insoare, poate sa vanda casa sau poate sa faca orice altceva, vei ajunge in situatia sa cauti sa stai intr-o chirie, chiriile nu sunt deloc mici, si vei avea nevoie de un pic de ajutor, la cine sa apelezi?
Sau cand te insori tu, si poate apare primul copil, cine va va ajuta pe voi?
Indiferent cat de buni sau rai au fost, parintii tai vor fi (ar trebui sa fie) ajutorul cel mai de baza.

Evident că te roagă. Ei simt că trebuie să te aibă în casă şi că trebuie să te protejeze, că eşti unicul lor copil, cel mai probabil nu ştiu să facă asta.
Personal, în locul tău le-aş explica fain frumos că poţi să te descurci şi singur, după atâta timp de certuri nu mai vrei să ai treabă cu ei. Explică-le că tu n-ai de gând să mai calci acasă dacă nu-şi schimbă atitudinea, că de recuperat în relaţia copil-părinte, nu cred că se mai poate pune problema. Ori se liniştesc şi-şi fac rolul de părinţi, ori să se obişnuiască cu ideea ca nu mai eşti al lor. Fii direct şi categoric, în fond e şi viitorul, răbdarea ta în joc. A fost de-ajuns ce a fost, e timpul să schimbi placa. Noroc în viaţă

Sunt genul de parinti care orice ai face si oricum ai face, tot nu sunt multumiti [cunosc asta] dar totusi ar fi bine sa pastrezi legatura parinte-copil, poti ierta dar nu poti uita

Legătura părinte - copil trebuie sa existe dar nu în orice condiții.Pe de alta parte tu gândești ca doar ție ți se întâmplă lucrurile astea.ei afla ca nu e asa, mai toți părintii cer copiilor sa facă ceea ce ei nu au putut face la aceeași vârstă (frustrare)gândindu-se ca dacă le-au oferit toate condițiile materiale copiii au obligația sa le răsplătească așteptările..Mai ales în cazul familiilor cu un singur copil e de neconceput ca unicul copil sa nu facă ce i se spune.El trebuie sa ia ce e mai bun de la ambii părinti și sa fie mândria neamului.Eu nu i-as condamna prea mult, as spune doar ca lipsa dialogului duce uneori la astfel de "soluții" extreme dureroase îndeosebi pentru părinti dar traumatizante și pentru copil..Cred ca ar trebui sa arăți ca iertarea poate veni și din partea copilului, iar ei ar trebui sa conștientizeze posibilitatea de a te pierde.Nu mi-a plăcut însă faptul ca nu ai înțeles motivul pentru care plângeau, iar exprimarea ta arata o furie nejustificata zic eu. Apoi gândește-te ca dacă tu i-ai suportat poate ca ei au suportat mul mai multe dar tocmai pentru ca te iubesc n-au renunțat la tine. Gânduri bune!

Poate ca ei nu si-au dat seama de suferinta pe care ti-au provocat-o, cred ca ti-au vrut doar binele, dar poate nu au stiut cum sa iti vorbeasca. Incearca sa le explici motivul supararii tale, si poate se vor schimba mai ales ca acum te descurci singur. Ca eu cred ca vei avea nevoie de sprijinul lor, macar moral

Nu te întoarce. Spun asta doar că i-a pălit acum sentimentul ăla de vinovăţie, dar dacă te întorci, upă o vreme se vor purta la fel.

Intr-adevar nu ai cum sa treci pur si simplu peste tot si toate... chestii ca astea nu se uita cand iti ceri scuze.
Totusi incearca sa le explici situatia in care te-ai aflat atata timp, iar daca crezi ca ar trebui sa te impaci cu ei e ok.
Dar daca te-ai impacat cu ei nu inseamna sa te muti iar acolo si sa renunti la tot ce te-ai chinuit sa faci, ci doar sa pastrezi legatura din cand in cand...,, ce mai faci,, etc.

Sper ca te-am ajutat succes

In viata sunt 3 lucruri pe care nu le alegem noi: sa ne nastem, familia si moartea.
Poate parintii tai nu au fost asa cum ai fi vrut tu sa fie, dar nici nu te-au parasit, puteai sa ai o viata mult mai cruda si daca ai o educatie buna si o scoala, acest fapt li se datoreaza si lor.
Daca acum te cauta, nu cred ca vor ceva de la tine, cred ca si-au dat seama ca au gresit si dupa cum ai spus si tu esti singurul lor copil si sufera ca te-ai racit de ei.
Sfatul meu sincer este sa te impaci cu ei, sa-i ierti si sa nu-i judeci prea aspru, pentru ca sunt parintii tai.
Nu numai ca este crestinesc sa ierti, dar daca te impaci cu ei ai sa vezi ca o sa fie mult mai bine si pentru tine.

Cel mai bine e sa stai de vorba cu ei si sa le spui ce ai zis aici. Fa-i sa inteleaga ca ai nevoie si de laude! Criticile sunt constructive atunci cand nu se exagereaza cu ele. Ei au cam exagerat. Dar fii sigur ca te iubesc doar ca nu au stiut sa iti arate asta!

Hey citeste cu grija! Sunt intr-o sit. similara cu a ta ti-au vrut binele si inca il mai vor au vrut sa te educe corect( sa faca un om prefect din tine) din pacate nu se poate... problema este ca nu au stiut cum sa iti spuna toate acele lucruri cum sa te invete de bine, iartai macar de dragul lor ca intr-o zi nu vor mai fi nici cu rele dar nici cu bune vrei sa stii ca sunt morti si tu ai fost cu manie pe parintii tai!? Acum tu faci ce vrei Bafta!

Orce parinte zice aceias caseta 'de ce nu esti ca ala, de ce nu inveti ca ala, ai toate condiitile'.Si la mine au fost asa pana am crescut si m-am impus am stat de vorba cu ei si le-am explicat ce si cum, ca au vrut ca nu au vrut au inteles, pana la urma sunt parintii mei. Sfatul meu e sa stai odata cu ei la masa si sa vorbesti ce te deranjeaza la ei, ca daca fugi nu o sa rezolvi nimica, o sa le dai inca un motiv sa creada ca ei au dreptate.Nu zic ca parintii tai au dreptate, dar stii cum se zice, dreptate e undeva la misloc. Bafta