Am o relație de 1 an și jumătate și îl iubesc foarte mult și el ma iubește dar nu mai vrea din motive precum familia mea și faptul ca nu îl aduc la mine acasă așa cum ma aduce el, ca nu-i fac cunoștința cu ai mei. Am încercat tot ce se putea pentru a-i convinge pe părinții mei dar nu am reușit, am făcut și fac in continuare eforturi foarte mari pentru el, m-am certat cu ai mei, nu am vorbit cu ei 2 luni de zile și nu mi-au mai dat bani, a trebuit sa ma angajez sa ma pot întreține, am mers la munca chiar dacă nu am voie pentru ca am probleme cu inima, plângeam in fiecare seara și mi se făcea rau pentru ca nu am voie sa fiu suparata, de când s-a întâmplat asta ai mei nu ma mai iubesc așa mult. Sunt mai reci cu mine, toate astea pentru el, am 19 ani dar încă depind de ei, e casa lor și nu îl pot aduce dacă ei nu sunt de acord cu el. El știa de la bun început ca nu sunt de acord părinții cu o relație, am discutat cu el de multe ori si a zis ca nu credea ca e chiar așa, ca se aștepta sa se schimbe lucrurile. Eu nu vreau sa renunț la noi, simt ca merita sa trag pentru relația asta și nu las lucrurile așa la voia întâmplării. Simt ca ma iubește, iubirea lui e pur și simplu cel mai frumos lucru din viața mea, iubește atât de frumos și se simte efectiv iubirea lui pentru mine, modul in care se uita in ochii mei, modul in care ma strânge in brațe, modul in care face dragoste cu mine, cum vorbește cu mine și cum ma răsfață când sunt suparata sau bolnava, absolut tot. Eu pe el îl consider un dar de la Dumnezeu, pe care nu îl primesti decât o singura data in viața și de care trebuie sa ai mare grija si sa nu îl pierzi. Poate ma credeți nebuna dar eu asta simt. El are dreptate, nimeni nu vrea o așa relație, îl cred ca i-a ajuns și s-a saturat, dar simt ca trebuie sa fac neaparat ceva sa nu îl pierd, sa îl țin lângă mine, el este tot ce am nevoie, dacă îl pierd, îl pierd pentru totdeauna și simt ca trăiesc degeaba. L-am întrebat de ce vrea sa renunțe și dacă crede ca poate sta așa fără mine și daca nu o sa-i fie dor de noi... S-a uitat in ochii mei, i s-au umplut ochii se lacrimi și răspunsul lui a fost : " te iubesc cu toată ființa mea dar nu se poate, nu e normal așa ceva și nu o sa fie niciodată bine, ai tai nu o sa ma accepte niciodată și nu putem trai așa" țin minte cuvant cu cuvant. Ce sa fac, nu ma înțelege nimeni, nici măcar el, spune ca dacă îl iubeam faceam eu ceva. Dar chiar nu am ce sa mai fac, aștept idei sau sfaturi de la voi 
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Răspunde
El in loc sa renunte la relatia asta ar face bine sa lupte, sa-si faca un viitor, sa-si ia o casa, un serviciu bun si apoi parintii tai vor vedea ce om e si il vor accepta. Dar e mai usor sa renunti...iar tu nu iti pune tot sufletul pe tava ca in viata suferi. Un barbat nu e Dumnezeu, un barbat este perechea ta, cel cu care imparti si bune si rele. Pare-se ca deocamdata nu impartiti nimic, ca la greu da bir cu fugitii.
Dragut dar realitatea e departe de vise. Ceea ce pate el sa faca e sa inteleaga ca parintii tau nu il considera potrivit pentru tine (asta nu inseamna ca nu e potrivit pentru tine). Ceea ce trebuie sa inteleaga e ca stai cu parintii tai, si cata vreme stai la ai tai va trebui sa respecti regulile lor. Ceea ce trebuie sa inteleaga e ca orice ai face nu ii poti obliga pe parintii tai sa il placa si sa il accepte in casa lor.
Sfat: 1 invata si termina liceul atat tu cat si el. Daca aveti aspiratii mai mai terminati si facultatea, daca nu angajativa amandoi, inchiriati o garsoniera si mutativa impreuna. In doi relatia voastra poate sa se lege mai mult (sa nu faceti un copil pana cand nu stati impreuna minim 2 -3 ani), sau sa se destrame rapid datorita greutatilor vietii.
Iubirea vine pleaca, dar cata vreme exista comunicare, incredere si respect, nu exista nimic ce nu puteti face impreuna.
Si sa nu uit casatoritiva abia dupa 3-4 ani de convietuire ca sa nu ingrosati randurile satisticilor divorturilor.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
