| Radaaa a întrebat:

Am părinți care asculta pe la uși, in special mama, (din cauza ca am umblat cu un băiat care nu le convenea si i-am mințit timp de ani de zile ca ma văd cu fetele in timp ce eu ma vedeam cu el) Am 24 de ani si azi vorbeam cu ea, toate bune si frumoase, si după îmi zice ca m-a auzit aseară ca vorbeam foarte încet, si sublinia treaba asta, foarte încet, si se vedea ca ma lua putin peste picior si ca nu ma crede, cand i-am zis ca vorbeam cu o prietena(deși vorbeam cu un băiat, dar nu mai vreau sa ii zic nimic despre viața mea personală). Si când purtam o discuție, o da tot așa cu subînțeles, zice chestii de genul "eu fac pe proasta, dar cand prind o persoana ca ma minte nu mai tin cont de nimic, o ard ca pe dracu" si chestii de genul. Urăsc treaba asta, dacă vorbeam despre chestii vulgare tot așa stătea sa asculte la usa? E o Nesimțita si nu-mi da deloc spațiu de când am mințit-o atunci. Ma suna pe camera sa ma verifice, îmi tot scoate ochii cu ce am făcut in trecut, deși eu tot cu băiatul ăla vreau sa rămân, si am stat si la el acasă de curând fără ca ei sa stie. Nu am ce discutii sa port cu ei in legătura cu asta, ei sunt de pe alta lume, as vrea sa plec de aici, dar n-am unde, si nici nu ma lasă sa ma mut in chirie pentru ca eu lucrez de acasă. Nu ma înțelegeți greșit, îmi iubesc părinții, dar nu mai vreau sa trăiesc controlată, sa ma feresc când vorbesc la telefon, sa asculte pe la uși, M-am saturat pur si simplu, îmi vine sa urlu de nervi. Când rămân singura acasă e fericirea de pe lume pentru mine, jur, când e ea plecată e taica-meu aici, când e el plecat e ea aici, si tot așa, m-am saturat frate nu ii mai suport

35 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

Pai la 24 ani ar trebui sa poti purta o discutie matura cu ei despre asta. Te ar ajuta mai mult decat parerea unor necunoscuti de pe net.

| raMLesS a răspuns:

Pai ai si tu o varsta, la 24 de ani poti sa faci ce vrei pentru ca esti un adult, atat timp cat ai un venit decent si poti sta cu chirie, iti recomand sa te muti, e normal sa ai reactiile astea pentru ca a venit timpul sa te descurci singura, de ce nu te muti la baiatul ala?

| Radaaa explică (pentru raMLesS):

Ca nu ma lasă ei ca cică ii bag in pământ ca au probleme de sănătate, ca el e de alta etnie decât mine si la noi trebuie doar rasa pura Draga. Aaa, si ei nu știu ca mai vb cu el.

| andreeaeml1200 a răspuns (pentru Radaaa):

Parinti comuniști! Pleaca cat mai repede, ce treaba are ca acel baiat e de alta etnie? Asta e singura explicatie, ei sunt de vina, sunt prea incuiati la minte.

| RoCkKiD a răspuns:

Regret sa iti stric povestioara dar realitatea e ca daca vrei intimitate trebuie sa te muti de acasa. Pot s ainventez scuze si pentru tine si pentru mama ta, dar realitatea e ca e casa ei si are voie sa asculte ce vrea oricat de dubioasa ar fi in timp ce face asta.

Ia-l pe baiatul ala de mana si zi-i sa va mutati singuri, altfel o sa to treci prin povestea asta.

| andreeaeml1200 a răspuns (pentru andreeaeml1200):

Că e de alta etnie**

| johnnny123 a răspuns:

"E o Nesimțita si nu-mi da deloc spațiu de când am mințit-o atunci."

Ai mințit-o atunci și, chiar după spusele tale, continui să o minți. Și tot tu te plângi că nu te crede când o minți. De ce o minți și te ascunzi de ea în loc să purtați o discuție ca între adulți?

"nu ma lasă sa ma mut in chirie pentru ca eu lucrez de acasă"

Ai 24 de ani, nu trebuie să "te lase" părinții să faci ceva. Dacă chiar vrei să fii independentă, atunci le spui "mama, tata, eu mă mut". Nu le ceri voie, îi anunți. Numai că în momentul ăla chiar trebuie să te poți descurca pe cont propriu, și aici suspectez că întâmpini dificultăți.

Vezi tu, părinții vin la pachet și cu bune și cu rele. Nu poți să iei numai ce-ți place ție, trebuie să iei tot pachetul. Dacă stai în casa lor, mai trebuie să accepți și faptul că vor avea opinii legate de viața ta.

La fel, și a fi adult vine la pachet și cu bune și cu rele. Și nici aici nu poți să alegi doar ce-ți place ție. Independența vine la pachet cu responsabilitate.

Salontanul
| Salontanul a răspuns:

Decat sa-ti jignesti si sa-ti barfesti parintii pe aici, ia-ti viata in maini si pleaca! Dar cand stai cu fundul in doua luntrii asa patesti.

| HUAWEHUAWE a răspuns:

Un baiat are mai multe calitati,nu doar etnia inseamna totul.
Probabil,tu ai gasit ceea ce cauti la un baiat,le are el.
Spune-i mamei tale ca ai inteles ca ceea ce vede nu-i place(etnia lui),dar
nu poti accepta asta(sa nu mai vorbesti cu el) pentru ca tu ai gasit calitatile pe care le cautai la el.
Spune-i ca tu nu vrei sa reincepi sa cauti
alt baiat cu aceleasi calitati doar pentru faptul ca cel prezent le are intr-un ambalaj de alta etnie.
Spune-i ce calitati ai gasit la el de tu esti multumita si intreab-o daca vrea sa-l cunoasca, sa nu mai judece dupa ambalaj(etnie) pentru ca tu ai pus pret pe mai multe calitati ale lui >
educat, inteligent, intelegator, iubitor etc si nu crezi ca merita sa renunti la ce ai gasit, doar pentru simplul fapt ca ii lipseste etnia corecta.Vezi daca intelege asa

| peperonies a răspuns:

Te muti singura si se rezolva toate problemele astea. ai 24 de ani sau 14?

| CeFacCuVTM a răspuns:

Le dau dreptate parintilor tai, la 24 anisori nu sti tu multe despre lume, daca individul ala este un mafiot, proxenet, violator? Asculta de parintii tai daca vrei sa fie bine sa nu fie rau

| sofisis a răspuns:

Mult de citit...problema de baza - lipsa intimitatii personale. Solutie - te muti.
La varsta ta nu se mai pune problema de"te lasa" sau nu. Pleci si punct.

| VoidEternal a răspuns:

Increderea se castiga si se pierde.

Se castiga cu cinste si sinceritate si se pierde prin minciuna. Cauza si efect. Nimic neobisnuit in cazul descris de tine.

La 24 de ani, intimitatea deplina se obtine mutandu-te de la parinti. Sau investind in fonoizolatie de calitate si o yala zdravana. Desigur, cu acodul parintilor tai. happy

| CleanHeart a răspuns:

Nu știu ce înseamnă posesivitatea din partea părinților pentru că ai mei mi.au dar toată libertatea dar îți recomand să te muți singura și dacă crezi că nu ai destui bani încearca sa te muti pe viitor cu iubitul tau, in 2 e totul mai ușor.

| darrio2007 a răspuns:

E grav daca la 24 de ani inca stai cu parintii. Ai si tu o problema.

| AliGab a răspuns:

Nu te lasa sa pleci in chirie? Vai Domnule, dar ce te retine sa pleci? Un contract la internet sau ce?
In loc sa te plangi atat, mai bine actioneaza

| Geo1987 a răspuns:

1. Ai mintit-o de multa vreme, eu personal te dădeam afara din casa la 18 ani sau cât e vârstă legala.
2. Individul ala pe îl iubești atâta dacă era om și te iubea, făcea el totul încât sa fie bine, te lua la el și nu doar atât, purta o discuție civilizata prin care le demonstra părinților tai ca nu este doar un gunoi care si-a găsit carne proaspătă pe gratis.
3. Tu la 24 ani nu ai job?

Scuza-ma ca îți zic, dar tu ești nesimțita și fără supărare, ești și proasta. Ai niște părinți prea buni, exagerat de buni. Pe tine te controlează la 24 ani, deci au grija sa nu pățești ceva. Altele la 14 ani cu părinți și ditamai neamul nu sunt controlate și sunt wc pentru toți indivizii și le vine sa se sinucidă.

Demonstrează ca nu ești proasta, du-te și cere-le scuze părinților tai și multumeste-le pentru tot, angajeaza-te și muta-te cu iubirea vieții și după vino aici și spune-ne dacă ai realizat cât de vinovata erai și ce părinți buni aveai.

| Freya1 a răspuns:

Lucrurile de genul se intampla când îți educi copilul în stilul asta, adică greșit.
Ca și părinte trebuie sa îți asculți copilul și sa îl faci sa aibă încredere în tine si sa vorbiți orce.Ca dacă îl infrici doar, va ajunge sa te minta sau mai rău, sa facă fel și fel de prostii.
Îți spun din experienta ca și eu mi-am mințit părinții intr-o privința cândva, si deși am aproape 30 de ani încă mai am trac de a vorbi cu ei anumite subiecte.

Cred ca tu ești de etnie roma din câte mi-am dat seama ca ai scris pe aici.Asa ca partea poarta pentru tine e ca ai doar doua variante.Ori faci ca ei, ori îți asumi și pleci sa îți faci viata ta cu orce risc.
Altfel nu o sa ai cum sa faci ce îți dorești sau sa fi cu cine îți dorești.

| Aasdfghj a răspuns:

Buna! Singura sansa este sa te muti. Iti strangi bani, iti iei o chirie si anunti apoi ca te muti singura. Doar nu vin dupa tine sa te aduca inapoi.

| Violleta2022 a răspuns:

Daca vrei spatiu privat, ia-ti fetita valiza si muta-te cu chirie!
Nesimtita in cauza esti tu, ca stai in casa parintilor si Ai OBLIGATIA sa le respecti in totalitate regulile casei.
Daca nu-ti convine, ia-ti valiza si pleaca, ca esti ditamai muierea la 24 de ani, capabila sa munceasca si sa-si plateasca masa si casa unde poate sa vorbeasca cat de vulgar vrea si sa aduca in casa pe cine vrea.
Rusine, ca esti incapabil sa-ti respecti mama si casa in care esti tinuta ca un parazit! fantastic ce tupeu poti sa ai...

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Daca esti asa deranjata de parintii tai, ia ti viata in dinti si intretine te exclusiv singura. Simplu. Doar ai iubit, ai 24 ani deci este mare matura, nu? Demonstreaza.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru darrio2007):

Bine zici

| 120bulevard a răspuns:

Ar fi cazul sa te muti, ai 24 de ani, lasa-i cu ochii in soare deoarece varsta iti permite

| Radaaa explică (pentru Violleta2022):

O mahalagioaica mai mare ca tine n am văzut cucoana laughing. Cu cine te cerți? Tu nu înțelegi ca lucrez, nu stau pe banii lor. Si vreau sa ma mut dar nu ma lasă, am încercat si au venit după mine la al meu acasă, m-au luat cu japca. Îmi cer locația, îmi cer poze pe unde umblu, cu cine umblu, cât stau. Ma suna pe camera. Ce dracu sa fac, dacă nici sa ma mut de acasă nu ma lasă?

| Radaaa explică (pentru darrio2007):

Nu ma lasă sa ma mut de acasă. Nu sunt retardata mintal si incapabila sa muncesc. Ma întrețin pe banii mei

| Radaaa explică (pentru Aasdfghj):

Asta au si făcut laughing

| Radaaa explică (pentru AliGab):

Nu ma lasă omule, tu nu înțelegi ca au venit după mine si m-au luat cu japca cât timp m-am mutat cu al meu?

| Geo1987 a răspuns (pentru Radaaa):

Ori asculți de ei și ramai la ei, ori te pui împotriva lor și apelezi eventual la autorități. Nu e clar ca sunt doar 2 variante. Personal consider că ar trebui totuși sa faci ca ei pentru ca în caz de ceva rău ei ori sa îți fie sprijin 100%, eu cred ca problema lor este etnia, deci ar fi o idee sa îți cauți unul din etnia ta. Oricine poate fi înlocuit, dacă te lasă baiatul la 1 luna după ce v-ati mutat ce faci? Te întorci la ei?

Răspuns utilizator avertizat
| darrio2007 a răspuns (pentru Radaaa):

Nu m-am referit ca esti retardata si etc. Ai o varsta la care nu te pot tine cu forta.