Am ramas orfana de tata... oricat de tare eram suparata pe el ma doare. Tremur de cand am aflat aceasta veste urata, preferam sa mor eu în locul lui. Incerc sa fiu tare sa mi linistesc bunicii, dar nu pot. Nu pot sa vorbesc efectiv.
Cel mai tare imi pare rau ca nu l-am cunoscut destul de bine, nu stiam ce i place, care sunt pasiunile lui etc...
Aseara cand m-a sunat m-a ontrebat daca vreau sa ma duca acasa, iar eu nici nu aveam chef de el, i-am zis ca merg cu trenul... nici nu l am ascultat prea bine ce vrea sa mi zica. Ma simt oribil, cum pot duce acum aceasta piatra pe suflet? Cum am putut sa fac asa ceva? O sa trec vreodata peste?

O sa se estompeze durerea, o sa devina o amintire urata - ma refer la faptul ca nu ai mers sa-l vezi inainte de a muri. Dar nu o sa uiti niciodata.

Salut!
Depinde de la o persoana la alta, de la un psihic la altul cum trece peste un soc si stare de vinovatie dupa decesul cuiva apropiat.
Unii reusesc sa treaca repede peste aceste momente grele, altii le tin minte toata viata. Te asigur ca starea ti se va inbunatatii dupa ceva vreme. Poate nu complet, dar sigur va exista un progres.
Stiu ca suna anapoda, dar iti recomand un psihoterapeut integrativ. Sunt multi, stai linistita.
El va stii cum sa te faca sa treci mai usor peste aceasta intamplare.

Revenind, este perfect normal sa iti para rau de gesturile fata de tatal tau. De asemenea, este normal sa te fii purat eventual nepoliticos sau nerespectuos cu el, mai ales daca nu era un tata ideal.

Imi pare nespus de rau pentru tine si sper sa-ti treaca cu usurinta.

Succes si condoleante!


________________
Raspuns de BlackPixel.
Daca raspunsul meu a fost bun sau ti-a placut, apasa pe Funda pentru a-l seta ca raspuns castigator.

Nu l-ai cunoscut suficient din ce cauza?
Nu trebuie sa iti para rau ca si cum te-ai face vinovata, banuiesc ca a murit din cauze oarecum naturale.
Durerea o sa mai fie un timp in sufletul tau, dar la un moment dat o sa treca, chiar daca amintirea asta trista va ramane si vei suspina si peste ani cand te vei gandi, insa nu va fi la fel de dureroasa.
Iti doresc sa treci cu bine peste si imi pare rau pentru pierderea ta!

Condoleante.
E foarte dureros insa trebuie sa gasesti puterea sa treci mai departe.
Posibil si faza ca el sa nu fi vrut ca tu sa il vezi in momentele premergatoare sfarsitului...
Tot ce iti ramane acum de facut este sa iti aduci aminte doar de momentele fericite petrecute alaturi de el!
Indiferent de situatie stiu ca te-a iubit si vegheaza de acolo de sus asupra ta!
Dumnezeu sa il ierte si pe tine sa te intareasca sa treci peste!

Condoleante!
Dar nu pa pot abtine sa nu-ti spun ca pe viitor sa fii atenta si la ce vor ceilalti, nu numai tu. Si ei sunt oameni ca si tine. Si ei au suflet si nevoi sufletesti. Nu toti se ghideaza dupa chef.

Este o reacție omenească firească. O să treci peste.

Asta este viata, parintii ne parasesc la un moment dat. Iubeste-i mai mult pe cei care sunt in viata, cauta sa fi intelegatoare.
Condoleante!

O sa treci si aia e, de ce sa te simti oribil? Asa ai gandit in momentul respectiv, nu poti regreta treaba de atunci cu mintea de acum, nu aveau chef de el, aia e, nici nu putai face altfel atunci cu gandirea si cirscumstantele de atunci.

In timp durerea se duce.

Condoleanțe!
Timpul nu o sa îți vindece durerea, dar o sa te obișnuiești. Dă-ți timp și nu te grăbi, nu trebuie sa fii tare, dă-ți voie sa plângi dacă asta simți. Este greu, știu cum este, eu in 4 luni mi-am pierdut bunicii și tatăl. O sa ai momente când o sa simți ca o iei razna și ca nu ai fost lângă el mai mult timp, dar o sa fie și momente când nu o sa te gândești la el. Dar cu timpul te vei obișnui. De intors în trecut nu poți. Se zice ca dpdv psihologic doliul durează cel puțin un an, de la socul aflării vestii, pana la acceptare.

Https://youtu.be/crZ3OMS-fBU

Condoleanțe.

Iti faci prieten,faceti sex zilnic, te îmbeți, droghezi si uiti de toate, vezi si de xanax, cat mai mult sex fata mea, trec toate

Adevarul e ca niciodata nu suntem pregatiti pentru moartea celor dragi, cu toate ca moartea e inevitabila!
Am stat alaturi de mama in ultimile saptamani de viata, stiam ca va muri, ma bucuram cand incepea o noua zi o vedeam ca traieste! Stiam ca o doare, stiam ca sufera! Cand se apropia pomenirea de 40 de zile, mi-a aparut in vis si mi-a spus sa nu plang pentru ca ea este bine acolo unde se afla! O visam des, ma bucuram, imi trecea dorul.
De uitat nu ai cum sa uiti! Si cred ca nici nu vrei!
Mergi la mormant, aprinde-i lumanari, roaga-te pentru el.

Atunci apreciem persoanele cu adevărat cand nu mai sunt in viata și regretam ca nu le-am respectat, oferit dragoste și atenție când trebuia.

Iti transmit condoleante si ganduri bune.Ai nevoie de un duhovnic, cineva cu care sa vorbesti ca singura nu ai cum sa faci fata.
Cel mai naspa e sentimentul de vinovatie, am simtit ceva de genul la o scara mult mai mica cand a murit o ruda cu care ma certasem fix in ziua mortii.
Tot ce pot sa iti spun este ca timpul le vindeca pe toate.

Nu o sa treacă. Doar se va mai estompa în timp. Cum nici mie nu mi-a trecut supărarea datorita faptului ca bunica mea, căzuta la pat, în ultima ei noapte de viață m-a chemat de doua ori și eu nu am putut sa ma mai ridic din pat sa merg la ea sa o ajut, căci aveam și eu probleme grave de sănătate. Însă satisfacția mea a fost ca, în acea perioada cit am avut grija de ea, m-a denumit "ingerul" ei.