Am vazut zilele trecute un film care mi-a dat de gandit... avem urmatorul scenariu:
Un baiat are parte de tot ce-si doreste, tot ce-a poftit i s-a oferit... a vrut jucarii - i s-au cumparat, a vrut dulciuri - i s-au cumparat, a vrut plimbare - a fost plimbat. Tinand cont ca parintii aveau functii bine platite, totul a fost numai lapte si miere, pana la 14 ani, atunci totul se schimba radical. Fratele lui (mai mic cu 5 ani) creste si el, si fiecare are "nevoile" lui.
Parintii numai tin cont de egalitate si incep sa faca diferente. Cel mare e pus sa faca tot, de la treburi ale casei pana la cele legate de familie, pe cand cel mic e scutit de astfel de "sarcini", cu textul "E fratele tau mai mic."
Desi cel mare ar fi avut dreptul sa-l urasca pe cel mic, insa nu a fost asa... cel mare trece cu vederea si-si iubeste fratiorul chiar daca el e cel caruia i se sparg toate oalele in cap.
Timpul trece, el e umilit in public de catre tatal sau (in fata prietenilor de familie, rudele, etc) si salahor in familie, baiatul "strange" tot raul in sinea lui, ajungand sa fie frustrat si avand foarte putin pana sa rabufneasca.
Insa nu o face, ci doar se "raceste" fata de tatal lui (cel care i-a pricinuit atatea)... anii trec si ajuns la o varsta la care multi s-ar insura, mama lui pleaca din tara, fratele se muta cu serviciul in alt oras, iar tatal care intre timp a ajuns pensionar, isi "aduce" aminte de fiul sau mare si apeleaza ca sa-l ajute la treburile care el numai face fata.
Acum vin intrebarile:
1. Credeti ca egalitatea dintre frati se mai aplica?
2. A facut bine sau nu, ca baiatul nu a luat legatura cu un psiholog? Tinand cont de traume.
3. De ce ne iubim aproapele pentru putin timp, ca apoi sa ne "saturam" de ei?
4. Ce-ati fi facut daca erati personajul principal, adica copilul?
5. Ce masuri (din toate pct. de vedere) ati lua dupa tot acest scenariu?

Cum se cheama filmul?
Mi-ar placea sa il vad...
te rog mult sa imi spui( aici sau intr-un mesaj privat )

1. Niciodata nu va exista egalitate intre frati. Fara sa vrea parintii il ocrotesc mai mult pe cel mai mic care va ramane cel mai mic toata viata.
2. Putini oameni recunosc ca au o problema si mai putini se duc la psiholog sa o rezolve.
3. Nu e chiar asa dar, chiar daca exista tensiuni in familie, glasul sangelui e cel care dicteaza si daca ai un suflet bun nu poti sa intorci spatele celor care te-au crescut si sa pleci.
4. Cred ca as fi facut ce a facut si el.
5. In nici un caz nu mi-as lasa tatal singur orice mi-ar fi facut.
Mi-ar place sa vad filmul. Poate imi spui cum se numeste. E greu sa analizez doar din ce ai povestit tu. Poate eu vad altfel lucrurile.

Cunosc un caz asemanator, in rl, fosta mea sefa este sora mai mare, are un frate care a plecat in sua, iar ea se ocupa de parintii lor, tatal lor e bolnav de cancer, mama lor a avut o criza si este mai mult paralizata. Ea se ocupa, desi parintii lor s-au ocupat mult mai dur de ea iar fratelui ei i-au suflat toata viata in coarne.
Ne nastem egali, dar nu traim egali, este foarte clar din treaba asta.

Hai sa iti spun eu un scenariu real, care poate are sa te plictiseasca sau nu. 3 frati, parinti certareti ( in special in ziua sarbatorilor mari ). Fata cea mare ( rol principal ) pleaca la liceu in alt oras, cu bani putin, sta in internat de liceeni, in fiecare week-end trebuia sa fie acasa, daca nu probleme si scandal chiar daca se intampla sa piarda trenul de la amiaza dupa cursuri. Frati mai mici, fara prieteni, in final isi gaseste un prieten foarte bun, prietenie ce se transforma in prima mare dragoste! Afla tatal ca fata lui la 18 nu mai este virgina! Scandal si cuvinte jignitoare, obliga fata sa aleaga intre familie sau sa ia bani de acasa si sa plece cu baiatul. Alege fata sa ramana cu parintii, suferind o mare depresie. Fetei i se aduc in fiecare zi reprosuri, ba ca a fost tinuta la liceu pe banii lui tata, ba ca este curva, ba ca nu e buna de nimic, ca e mincinoasa si multe altele! Fata da semne de epuizare morala, apeleaza la psihiatru dupa tentative de sinucidere ( primeste un pumn de sedative si cam atat ). Mama nu mai stie pe ce front sa lupte fiind amentitat de sotul ei! Fata incearca sa vorbeasca cu mama despre problema ( mama rabufneste si ea satula de ceea ce se intampla ), fata vb. cu tatal care nu vrea sa o asculte. Intr-o zi fata fuge de acasa, spunandu-i surorii mici ca pleaca si unde pleaca. A doau zi fata mare dispare, parintii impacientati ( mai mult de rusine fata de vecini ca fata le-a fugit de acasa la varsta de 19 ani ). personajul principal se acomodeaza intr-un orasel la 100 km distanta de casa, tata nu o cauta. ea isi gaseste un job ( profesor suplinitor 2 ani ), intre timp este internata in spital la 300 de km, parintii afla ca e in spital dupa ce au primit o scrisoare de la fata, dupa 1 an de zile si 1 luna de stat in spital. Fata se apuca de o facultate sa devina medic, pe propriile ei forte, ceea ce si reuseste. Singura in alt oras, mama o suna de multe ori, tata nimic. Tata da zvonuri ca fata ei a fugit cu un barbat ( fals pentru ca el stia ca e la facultate, lucrand sa isi plateasca faculta ). Fata, se casatoreste aproape in an terminal cu un coleg ( tatal se opune vehement casatoriei, alungandu-l pe viitorul ginere ) De data aceasta fata alege sa nu mai ramana de partea tatalui. Parintii divorteaza la o luna dupa casatorie fetei, la care ei nu au participat. Tatal ramas singur ajunge la depresie cu tentative de sinucidere! Fiica il suna si sta de vorba cu el, afla ca e bolnav si fizic si psihic! Fratii fetei il ignora total pe tatal lor, deci el la batranete nu mai are nici un sprijin. Si totusi, personajul principal, isi iubeste neconditionat tatal incercand sa il ajute. Cat despre frati ei, au fost diferente, fratele fiind sprijint de tatal in mod negativ, indrumandu-l pe cai gresite, sora fiind cea mai mica era protejata mamei, deci nu facea nimic. Actualmente fratele e ratacit pe drumurile lui ( inginer, dar ca si cum nu ar fi ), fata cea mica nu face nimic. Deci tot greul il trag parintii, unul intr-o parte celalat in cealalta parte. Iar personajul principal face toate eforturile de a -i aduce pe drumul cel bun pe fiecare in parte. Trageti voi concluzii!

Eu să fiu în situaţia fratelui mai mare, adică a personajului principal, cu prima ocazie fugeam definitiv de-acasă. Deveneam independent financiar şi nu mi-aş fi dorit să mai aud niciodată de familie.
Cazul e foarte probabil să fie inspirat din realitate căci în realitate părinţii sunt întotdeauna nerecunoscători şi aproape mereu le pricinuiesc mai mult rău decât bine propriilor lor copii!
Eu plecam şi gata.
Există numeroase alte locuri în care aş fi fost apreciat mai mult.

Stai putin ca nu pricep :
1. Egalitate in ce sens? Singurul motiv pentru care fratele mai mare se simte nedreptatit e pentru ca parintii au mai multa grija de nevoile si dorintele celui mic, dar inainte de a trage concluzii pripite trebuie sa te intrebi, oare chiar fac asta din cauza ca il iubesc mai mult pe mezin? Nu prea as crede... Fratele mai mare a avut parte de acelasi tratament cum ai spus si tu adica totul a fost lapte si miere. De la o anumita varsta cand incepi sa gandesti mai matur intervin si obligatiile si responsabilitatile, nu numai drepturile deci prin urmare nu vad ce e rusinos sau in neregula sa participe si el la treburile casnice sau sa mai ajute din cand in cand. Parintii tai au doar datoria sa te creasca, sa aiba grija de tine si sa iti asigure o educatie si un mediu stabil in care sa te poti realiza ca si om, nu sa iti indeplineasca toate mofturile. Cum a spus si @Kongeriket, daca tu te simti neglijat sau nu iti convine cum sunt gestionate lucrurile atunci poti sa te muti sa devi independent si sa iti faci viata ta asa cum vrei. Ca sa dau un exemplu mai clar, eu am o sora mai mare cu 10 ani decat mine, ea are 30 si e deja casatorita la casa ei. Eu fiind mezinul eram foarte rasfatat si primeam totul pe tava, acum nu stiu daca si ea s-a simtit neglijata sau nu, dar cert e ca o data cu inaintarea in varsta nici mie nu mi se mai toarna numai lapte si miere. Pe langa asta nici nu as avea astfel de pretentii din partea alor mei pentru ca ma simt aiurea eu sa nu dau nimic in schimb si eu sa primesc totul frumos impachetat.
2. Depinde de situatie, daca in urma acestor lucruri a ramas traumatizat e alegerea lui daca vrea poate opta pentru consiliere psihologica.
3. Dupa cum am spus, nu e vorba de "saturat" ( vezi raspunsul 1 ). Sunt sigur ca parintii tin la fel de mult la fiecare din copiii lor, mai ales cand nu te abuzeaza fizic, nu sunt alcoolici, asta ti se pare tie din punctul tau ingust de vedere.
4. Problema cu umilitul in public nu este deloc ceva de trecut cu vederea, aici intr-adevar e o chestie ce tine de bun-simt si respect reciproc, daca parintele nu isi respecta copilul ba mai mult il jigneste sau umileste prin vorbe sau orice alt fel, atunci as apela mai intai la o discutie sa ii spun ca nu imi place sa fiu pus intr-o lumina proasta mai ales de fata cu persoane cunoscute, si daca nu intelege ce as face? As recurge la alte metode care depind de unele circumstante : daca as fi major si as avea un job si bani, revin la solutia de mai sus mentionata, mi-as gasi un loc al meu si as pleca fara sa ma uit inapoi.
5. Concluzia este ca de fapt numai treaba cu umilitul mi se pare foarte deranjanta si clar trebuie luate masuri cat mai repede. Cat despre iubirea si "saturatul " nu mi se par tocmai asa cum le-ai descris, poate daca ai veni cu exemple mai concrete, imi cer scuze daca sunt insensibil.