Depinde. De cît de mare e interesul lui, de ce obține de la sotul tau. De relația cu el. De conjunctura - daca e la ananghie, va face orice sa continue, orice I s-ar spune.
Dar, orice ar fi, trebuie sa ii spui clar în fața că din cauza lui ai probleme cu soțul, și că îți distruge căsnicia. Eu l-aș mai întreba și dacă vrea asta.
Asta încerc sa fac, sa găsesc o oportunitate prin care sa aflu ce are de gând și în cap.
Dar nu știu cum sa abordez situatia, ca nu mai am chef de alt scandal sincer.
Tonul face muzica. Îi spui care e situatia și il întrebi direct. Daca o faci pe un ton calm, liniștit, nu vei ajunge la scandal.
Pai asta e ideea ca am fost pana acum și pana intr-un punct, doar ca lucurile scăpa de sub control. Urmeaza sa avem un copil iar noi încă ne plănuim viata după cum sa ii fie bine respectivului.
Eu una nu pot sa accept sa mi se distrugă familia sau copilul meu sa aibă lipsuri pentru neamurile lui.
Te îngrijorezi pe baza unei ipoteze: ca sotul tau va sacrifica bunastarea copilului pentru un alt membru al familiei. Daca soțul tau e genul ce prioritizeaza familia - ce reiese din ce spui -, atunci e de așteptat ca acel copil sa-i devină prioritatea nr. 1
Ai dreptate.
Cuvintul altruist conform dictionarului explicativ al limbii române inseamna generos, acum din intrebarea ta inteleg ca sotul tau este generos darnic cu un membru al familiei, mai exact ce grad de rudenie este intre sotul tau si acel membru de familie? Este fratele lui sau el are copii din alta casatorie?
Banuiesc ca-i vorba de copilul lui, dintr-o casatorie sau relatie anterioara, daca il mentionezi ca-ti va afecta viitorul, desi nu vad cum... ca pana la urma este tot raspunderea sotului tau.
Dacă respectivul ar fi problema, s-ar rezolva doar din discuții.
Eu mă tem că asta este doar versiunea ta, și nu poți înțelege importanța acelui membru în viața soțului tău.
Adică... Dacă e vorba de mă-sa sau de vreo nepoată neajutorată, ar fi absurd să o "abandoneze".
Dacă vorbeam de masa nu mai eram acum împreună, ca eu l-am luat pe el nu ma masa de bărbat.Si nu, ne e neajutorat, e foarte apt dar ii e comod asa.Cui nu i-ar conveni sa aibă toate la botul calului?
Treaba e ca noi urmează sa avem un copil căruia sa ii cream un viitor, nu sa le fac viitor neamurilor.
Tot ce povestești tu aici e extrem de dubios și neverosimil.
Tu spui o grămadă de lucruri dar refuzi să spui cine este acel "membru al familiei", cum îl numești tu generic.
Frate, soră, un părinte, un copil din altă căsătorie?
Ce te oprește să spui?
Ești anonimă pe site-ul ăsta.
De ce nu poți spune despre ce "membru al familiei" e vorba ca să poată lumea interpreta corect reacțiile soțului tău și ale tale?
Relaxeaza-te si nu te mai concentra pe ce face sotul tau. Concentreaza-te pe tine si pe copil si incearca sa faci relatia dintre tine si sotul tau cat mai buna. Accepta-i ideile. Nu-i pune limite.
E ușor de spus asta când eu nu ii pot crea un viitor copilului meu alături de el din cauza rudelor.
Nu cred ca ție ti-ar conveni ca partenerul tău sa nu facă anumite lucuri pentru viitorul vostru și al copilului pentru ca trebuie sa ii facă viitorul undei rude.
Oh, habar n-ai tu cate lucruri inconvenabile a facut sotul meu in 20 de ani de casnicie. Ce povestesti tu aici sunt doar maruntisuri fara importanta pe langa ce a facut el. Intr-o relatie e nevoie sa faci multe compromisuri ca sa reziste in timp.
Eu am făcut compromisuri cât a fost vorba de mine, dar cât e vorba de copilul meu nu am de gând sa accept.
Dacă e cineva important pentru el, copil sau frate nu te baga. Îți spun sincer ca el ar fi dezamăgit sa faci lucrul asta. Și tu dacă faci un copil cu el și divorțezi nu ai vrea ca viitoare soție sa i spună sa nu și ajute copilul. Cum nu spui despre cine e vorba ne dam toți cu părerea.
Dai papucii divorteaza si gaseste un barbat adevarat care sa te respecte sa te aprecieze sa te faca sa te simti femeie nu mai sta intr-o relatie toxica