ATENTIE: Acest post este unul mai lung, si as dori sa imi raspunda doar persoanele mature, in mare parte trecute de prima tinerete, dar nici celelalte nu sunt oprite din a-mi raspunde. Multumesc.

Salutare tuturor.
Am o mica problema, si chiar nu stiu cum sa ma exprim, asa ca pur si simplu vreau sa o iau pe lung.
Eu locuiesc doar cu mama mea, fara frati, tata etc. intr-un apartament, stam cu chirie, mama este vanzatoare, astea nu sunt importante, dar va dau aceste detalii deoarece probabil v-ar fi mai usor sa imi raspundeti.
Tin sa mentionez ca am 16 ani.

Pur si simplu de la o vreme sunt foarte trist si suparat, pur si simplu dintr-o seara cand mi-a venit sa plang fara motiv, acum vreo doua saptamani, si de atunci mai pe fiecare seara sunt super trist si plang, mai nou in ultima vreme am inceput sa fiu la fel si in timpul zilei.
Stiu bine ca nu am de ce sa plang, sa fiu trist, suparat etc. pentru ca nu duc lipsa de nimic, nu sunt nici bogat dar nici sarac, am tot ce este nevoie, calculator, internet, telefon, televizor, bani de buzunar 5 lei pe fiecare zi, 5 lei pentru ca doar atat cheltuiesc, dar daca as vrea mama mea mi-ar da si 10-15, nu intotdeauna dar mi-ar da.
Si pur si simplu, stiu foarte bine ca nu am niciun motiv sa fiu trist, sa plang si alte chestii de genul, dar pur si simplu o fac, fara motiv.
Uneori mi se face dor sa fie un barbat cu mine in casa, nu doar mama, pentru ca ea este femeie si nu stie cum este sa fii barbat si nu ma intelege exact asa, dar in general ea este super buna cu mine.
In ultimul timp am inceput sa chiulesc chiar daca stiu foarte bine si sunt constient ca nu este bine ceea ce fac, pur si simplu...

Nu vreau nimic decat sa fie totul cum era inainte, sa nu ma mai gandesc in fiecare zi de ce trebuie sa fiu eu asa si alte chestii, de ce eu nu am bani ca toata lumea ( de obicei astea sunt gandurile care ma intristeaza ) de ce nu puteam sa duc o viata normala cu un tata in familie etc.

Nu ma luati drept un copil fraier, care are de toate si plange ca nu are iPhone.
Pur si simplu eu realizez ca nu duc lipsa de nimic, si chiar nu am nevoie de un iPhone, am un telefon cu Android oricum.
Nu vreau sa credeti ca am postat asta doar ca sa va intreb ceva gen " de ce nu imi da mama mea bani sa imi iau iPhone " si alte chestii.
Stiu bine ca am detoate, stiu bine ca nu duc lipsa de nimic, stiu bine ca nu mai am nevoie de altceva, stiu bine ca nu am niciun motiv adevarat pentru care sa plang si stiu foarte bine ca nu are niciun rost sa plang. Dar cu toate astea eu tot o fac, tot plang si ma intristez.
Si orice chestie minora s-ar intampla, de exemplu prietenii x, y, z au iesit in ziua y afara si pe mine nu m-au sunat, stiu ca normal nu ar trebui sa reactionez asa, dar eu cad pur si simplu intr-o depresie si incep sa ma intristez foarte tare.
Acum pur si simplu din orice chestie minora, pe care inainte daca mi se intampla, ma gandeam putin... si dupa aia trecea, acum fac cel mai mare caz, parca mi se rupe sufletul in doua din cea mai mica porcarie, porcarie care daca acum un an mi se intampla treceam peste ea cu cea mai mare lejeritate.

De ce m-am schimbat atat? De ce sunt atat de trist in fiecare zi? Si de ce in fiecare zi trebuie sa ma gandesc la situatia mea pe care o am, cu toate ca stiu ca am o stiatie buna, iar eu tot plang si ma intristez chiar daca stiu asta.

Sper ca nu v-am plictisit, va multumesc. Sper sa imi raspundeti, chiar am nevoie de un raspuns.

Salut. Poate că lipsa tatălui în familia ta face ca unele necesităţi afective să rămână nesatisfăcute, chiar dacă mama ta este bravo. Problemele legate de comportament, sentimente sunt destul de complexe. De aceea, sugestia mea ar fi să consulţi un psiholog. În urma discuţiilor cu el s-ar putea înţelege mai bine motivele ce îţi provoacă stările despre care ai scris.

Buna.Sa spunem ca am avut o situatie asemanatoare cu a ta cu mici retusari cand parintii se despart copii sufera cel mai mult si tu nu ai reactionat atunci dar acum incepi sa te gandesti ca iti este de folos un sfat de barbat una este sa vorbesti cu mama despre diferite lucruri pe care uneori iti este jena sa i le spui una este sa vorbesti cu un barbat fara jena si sa fi mandru de sfatul si incurajarile lui.Problema e ca tu esti in perioada adolescentei cand incepi sa iti pui antumite intrebari si nu gasesti raspunsuri si asta te macina cel mai mult.Eu cu un simplu sfat iti recomand sa mergi la un psiholog sa discuti de anumite probleme crede-ma sigur iti va face bine eu 3 ani am fost la psiholog din cauza despartiri parintilor mei si nici azi nu mi-am revenit concret dar pot spune ca sunt mai sociabila si comunic mai mult.Bafta daca mai vrei sa ma intrebi ceva astept.

Buna! eu cred ca nu ar trebui sa iti faci foarte multe griji.Probabil e o perioada mai neplacuta din viata, dar ai sa vezi ca o sa treaca destul de repede.Incearca sa nu mai chiulesti de la ore, pentru ca, chiar daca in acel moment asa simti, mai tarziu o sa iti dai seama ca nu ai facut deloc bine si o sa iti faci mai mult rau. Poate ar trebui sa vorbesti cu cineva despre asta, prieteni sau cineva de incredere.Incearca sa nu te mai gandesti la situatie materiala, chiar tu ai spus ca ai una buna, gandeste-te, in lumea asta sunt milioada de copii care nu au nimic, tu de ce ai fi trist cand ai ce iti doresti? Sper sa treci cu bine peste asta!:*

Am o întrebare : ai prietenă?

Buna,

Te ingrijoreaza ceva sau crezi ca esti in pericol?
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Romtelecom si Cosmote, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Asteptam sa te ajutam!

Nu as putea spune ca ai aceasta depresie numai din cauza lipsei tatalui tau, aceste depresii le au majoritatea adolescentilor care trec de la perioada de copil la cea de matur. La fiecare om se manifesta diferit in functie de starea de spirit.Si eu am trecut prin asta si inca mai trec desi am lucrurile materiale de care am nevoie cum ai si tu, parintii mei se inteleg foarte bine si totusi si mie mi se intampla sa plang fara motiv sau pe motive prostesti.Nu iti pot spune un remediu fix pentru ca trebuie sa treci prin asta si nu prea este de evitat de obicei trece o data cu timpul, dar atunci cand simti nevoia sa plangi nu ezita insa incearca sa te gandesti la corpul tau care poate suferii din cauza depresiilor incearca sa gandesti limpede intotdeauna si cu incredere fiecare om are nevoie sa planga si este bine insa nu chiar asa de frecvent. Eu cand trec prin astfel de momente incerc sa ma reculeg si sa-I spun tot ce am pe inima lui Dumnezeu si stiu ca El ma ajuta si ma intelege mai bine decat orice om. Atunci cand te descarci cuiva iti este mult mai bine, cineva de incredere. Ai grija si gandeste mereu pozitiv, fii bland si bucura-te mai mult de ce ai in jurul tau.

..Salut, sper ca o sa te ajut : Este normal sa fii suparat deoarece o ai doar pe mama ta.ea nu te poate intelege exact, tu esti barbat ea e femeie. este o diferenta..Incearca : Fa plimbarii cu mama ta si spune-i chiar in fata cea ce te doare, spune-i sa te i-a mai usor si sa inceapa sa te inteleaga mai bine si in unele treburi sa nu se bage deoarece sunt barbatesti..incearca sa te distrezi cu prietenii, a si da sa nu chiulesti de la scoala du-te invata fa ceva din tine, ar fi pacat sa irosesti asta doar din cauza unei probleme cred ca pentru o perioada. incearca sa uiti, distreaza-te cu prietenii si vei uita. Fa-ti poate si o prietena(iubita) si poate te va inveseli. Cam atat..Scuze daca nu te-amm putut ajuta.

Buna! Vreau sa spun ca te inteleg perfect.Am fost si eu in situatia ta acum ceva timp.Cel mai bun lucru pe care il poti face este sa nu te mai gandesti la acest"de ce" sau "de ce eu".Am trecut printr-o situatie asemanatoare si crede-ma ca daca te inchizi in tine si te intristezi nu rezolvi nimic.Cel mai important lucru este sa fii multumit cu tine cu cei din jur si cu viata ta.Incearca sa te ocupi de scoala, cu siguranta te va face sa uiti de toate.Cauta-ti un scop, ambitioneaza-te intr-un anumit lucru si foarte important cauta-ti oameni langa tine care sa te faca sa zambesti.E foarte important sa zambesti.Din orice, cu oricine...zambeste.Asta e singurul leac pentru tristetea ta.Ai credinta ca totul va fi bine si zambeste.Mult noroc in viata.

Nu sunt eu in masura sa iti raspund, dar iti dau un sfat. Ai putea suna la telefonul copilului 116111. Succes in viata.

Poate ca problema ta este lipsa tatului, si pe masura ce cresti si incepi sa te maturizezi devi tot ma constient de asta.Refuzul unei persoane de sex masculin il concepi ca pe cel al tatalui simtindute singur.Am crescut fara tata si poate ca nu am avut toate mofturile facute dar o apreciez si iubesc pe mama ca pe ochii mei din cap.Nu conteaza atat de mult cati bani iti da pe zi, ca ai un telefon bunicel si asa mai departe.Ar trebui sa vorbesti cu tatal tau ca sa iti poti recapata stapanirea de sine, iar daca asta nu e posibil ar trebui sa profiti de telefonul copilului si sa vorbesti cu psihologi de acolo.Iti doresc sa iti revii cat mai repede si sa eviti statul singur ca sa nu cazi in melancolie.