Ati avut parte de momente tragice in viata, cum ar fi pierderea unei persoane dragi si cum ati trecut peste?
V-ati simtit neputinciosi?

Bună.
Mi-am pierdut ambii părinți în 2 ani și 9 luni!
Acum sunt cu pomenile.
O durere pe care nu o pot descrie și absolut niciodată nu voi accepta că nu-i mai am.
Pa, pa.

Da.
Nu m-am simtit doar neputincioasa, m-am simtit un nimic, o piesa marunta, aruncata in maruntaiele societatii.
Si nu poti "trece peste", dar inveti sa supravietuiesti cu lipsa asta...

Nu vreau sa dau nume pe cine am pierdut dar am pierdut din pacate multe persoane, au trecut ani iar durerea din sufletu meu si acum persista, amintirele nu le pot sterge, si chiar daca ma dor atit de mult nu as vrea sa le uit, pentru ca doar amintirle mai sunt astazi in mintea mea, e putin spus ca m-am simtit neputincioasa, mi-am dorit sa nu mai exzist, sa nu mai fiu pentru ca numi vedeam rostu vetii, dar DUMNEZEU ne iubeste pe toti atit de mult, si chiar are grija in astfel de momente, astazi privesc mai usor lucrurile dar rana in sufelt o vom avea mereu.

Mi-am pierdut mama acum 16 ani, aveam 8 ani pe atunci! foarte greu se trece peste, inca imi aduc aminte de ea si pot jura, daca ar fi trait viata mea ar fi fost cu totul alta!

Ai avut vreodata un carbune incins in palma? Durerea cand cineva foarte apropiat iti moare nici nu poate fi comparata cu carbunele pe piele. Din pacate mama mea s-a dus; s-a dus in chinuri saraca... nu doresc nici la cel mai aprig dusman durerea pe care o simteam cand urla de durere, durerea cand am constientizat ca a murit, durerea cand il vedeam pe tata cat e de distrus. E ceva sfasietor, ceva ce te marcheaza pe viata. Eu inca nu mi-am revenit complet; si a fost acum vreo patru ani. Gandeste-te la o samanta plantata in inima ta care atunci cand iti moare cineva rqasare si creste alert, despicand totul crescand, si acea planta sa fie la fel de fierbinte ca un carbune. A durut atat de tare cand au coborat-o in pamant ca nu m-am putut uita, nu am putut sa arunc o ultima privire de teama sa nu ma arunc dupa ea... Sper ca te-am lamurit.

Ca totul se intampla fara un motiv anume si viata este un accident.

Acesta

Buna,
Amintirea care m-a deranjat cel mai mult si cand m-am simtit neputincios a fost cand a murit bunica mea de la tara si eu eram la Bucuresti la facultate si aveam un examen foarte important a doua zi( la psihopedagogie) pe care era obligatoriu sa-l dau atunci ca daca nu nu mi se dadea certificatul.
Am fost sunat seara la ora sase de catre mama si mi-a spus ca bunica mea draga a murit, si acum simt emotia acelui eveniment, si primul meu lucru a fost sa ma imbrac si sa plec acolo, cand eram fix la marginea usii mi-am amintit ca de fapt am examenul. Am fost foarte suparat si stiu ca si acum am dat cu pumnul in usa dulapului de la camera. Nu a fost usor deloc pentru ca a fost o persoana la care am tinut foarte mult.
Nu am putut sa merg la inmormantare ca fix la ora examenului faceau slujba

Nu aş putea spune chiar moarte. Tatăl meu a avut un accident foarte grav. A fost foarte greu pentru că veniturile familiei au scăzut mult pentru operaţii, tratamente, recuperări şi alte produse care erau necesare unui bolnav. Uneori a trebuit să renunţ la caiete, rechizite sau lucruri necesare ca să aibă el. Neputincioasă? Da! Deoarece mereu când râmăneam cu el acasă să îi fac mâncare îmi cerea să îl ajut. Şi nu puteam. Crede-ma că doare şi o spun cu lacrimi în ochi.