Moartea bunicului m-a intristat cel mai mult pana la aceasta varsta. Nu mi-a venit sa cred ca el, acea persoana autoritara, exigenta, care impunea respect prin statura sa si prin modul in care vorbea si gandea, a fost ruinat de nicotina si totodata de cancer pulmonar. A avut o moarte teribila:medicii au spus ca in cel mult 2 luni va muri. Nu mai era nimic de facut. Mi-a fost atat de mila de mama. Nu stiam ce puteam face.Chiar daca aveam doar 9 ani, stiam ca orice faceam sau spuneam era de prisos. As fi avut atat de mult nevoie de el acum...
Aveam o relatie speciala, pentru ca, din sapte nepoti, eu eram singurul baiat si ma iubea extraordinar de mult...
M-a marcat tradarea la nivel inalt a catorva persoane. Mi-am spus sa nu mai cred orice si sa fiu in garda, insa am clacat. Si am clacat rau de tot..., atat de rau ca nici azi nu mi-am revenit. M-am convins ca unii oameni (cei mai multi) nu merita nimic, nici macar iertare si, chiar si atunci cand crezi ca totul este bine si frumos, nu e nici pe departe astfel...
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Pai da noroc cu intrebare ta.asa pot sa ma descarc si eu.Mama sa desp de tata de cand aveam eu 7 ani.Sa recasatorit dar de cand e cu el mi-a spus ca ma joaca in picioare daca se desp de barbaso asta al ei din cauza mea
hal de mama.Eu de 3 ani de cand am inceput sa ma maturizez si la mentalitate simt lipsa tatalui dar toti il vorbesc de rau in fata mea si nimeni nu stie ca eu de fapt mi-as dori sa stau cu el nu cu mama care ma ameninta din cauza lu barbaso asta
imi fac ei toate poftele dar...mama nu ma crede orice i-as spune.Acum 3 ani tatal mamei mele adica bunicul meu a inceput sa-mi faca avansuri nimeni nu ma crezut si acum mie frca sa ma duc la bunici singurasi mie scarba de orice imbratisare a unui om.In afara de prietenele mele si pr meu. Orice atingere mi se pare ciudata
Răspunde
Cand a murit bunicul meu era ca un tata pentru mine dar s-a dus, si ma simt vinovata
Moartea bunicului meu.
La 2 doi ani am ramas fara un bunic dar pe acela nu mi-l amintesc si totusi imi pare rau ca nu l-am cunoscut.In 2009 mi-am pierdut si cel de-al doilea bunic.Credeam ca e sanatos si ca nu are nimic, era foarte bun cu mine si ii placea sa-i povestesc cum imi este in primul meu an de liceu, ii placea sa ma alinte si a tinut fooarte mult la mine si eu la eu. Intr-o dimineata din noiembrie in timp ce ma duceam spre scoala m-am intalnit cu mama mea care avea lacrimi in ochii si tremurand mi-a spus ca bunicul este in coma. M-am dus la scoala in mintea mea nu era altceva decat ca e o greseala ca asa ceva nu se poate.Pe la ora 11 m-a sunat mama mea. plangand si spunandu-mi ca a murit bunicul.In momentul ala am inceput sa tremur si nu realizam ca e adevarat.Am fugit spre casa vazandu-i pe toti cum plangeau mi se rupea sufletul mai ales de mama care era distrusa pentru ca ii murise tatal pe care il iubea mult. A fost un moment care m-a marcat foarte mult!
M`a maracat moartea tatalui meu.Nu e usor sa vezi cum o persoana draga tie se stinge langa tine.Si la varsta mea nu e usor de acceptat acest lucru.
Din fericire nu am avut parte de asemenea intamplari am tinut sa spun ca ma socat povestea spusa de DaRlInGiLuSiOnS. Imi pare sincer rau de ce ti s-a intamplat...
Da, m-au marcat ma multe intamplari despre care nu vorbesc mai deloc deoarece nu imi place sa imi aduc aminte de ele
Pai in copilarie stateam la strabunici si auzeam din cealalta camera tipete(s-a intamplat cand aveam 7 ani) si am vazut cum bunicu o batea cu biciu pe bunica, in alte nopti o viola si se apara venind in camera la mine.si acum mi-o amintesc plina de sange cum tineam usa sa nu vina bunicu sa ne bata.In fine nu am spus la nimeni asta pentru ca...nu stiu... mi'era frica in fine pot sa zic ca am suferit o trauma
Da dar cine poate terce pentru cine nu sa stiti ca gasiti ajutor.va saluta petru.
Ce-l mai mult m-a marcat faptul ca m-am despartit de prietenul meu cu care am stat 4 ani, l-am iubit foarte mult si inca ma mai gandesc la el, as fi facut orice pentru el, a fost dragostea vietii mele si nu cred ca o sa-l uit niciodata desi au trecut 2 ani de cand ne-am despartit.Am facut multe pentru el, ba chiar mi-am pierdut si serviciul din cauza lui iar el nu a stiut sa pretuiasca dragostea mea, acum este cu altcineva iar eu la fel dar niciodata nu o sa mai pot iubi cum l-am iubit pe el.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
