Azi din nefericire am aflat ca i-a murit tatal unei prietene de 15 ani, parintii ei au fost foarte buni prieteni cu ai mei, dar nu am cuvinte am ramas prost cand am auzit . ce as putea sa ii spun sa o linistesc?

Fii alaturi de ea in aceste momente grele.Simpla ta prezenta ii va arata ca o sustii moral.

Nu ai cum sa lionistesti e bine sa stai langa ea pur si simplu sa o faci sa simta ca se poate baza pe tine la nevoie in astfel de momente alte cuvinte sunt de prisos..fiecare isi traieste durerea si se vindeca in timp/.

Nu poti spune nimic in aceste situatii!
Arata-i ca esti langa ea si mereu poate sa se bazeze pe tine!
Nimic din ceea ce ai face sau ai spune ar binedispune-o, intelege-o si fi cu ea in acest moment greu din viata!

Zii sa conteze pe tine pentru absolut orice ajutor are nevoie, mai mult de atat nu prea ai ce sa ii spui.

Dumnezeu sa-l ierte si ajut-o stai langa ea, spune-i sa dea un pomelnic la manastire pentru sufletul lui

Condoleante si ca se poate baza oricand pe tine.

*** we pag. 20-24 Ajutorul pe care-l pot da alţii ***
Ajutorul pe care-l pot da alţii
„DACĂ te pot ajuta cu ceva, spune-mi." Acestea sunt cuvintele pe care cei mai mulţi dintre noi le spunem unui prieten sau unei rude căreia tocmai i-a murit cineva drag. Şi suntem sinceri în ceea ce spunem. Am face orice pentru a-i ajuta. Dar ne va suna oare cel îndoliat pentru a ne spune: „M-am gândit la ce ai putea face pentru a mă ajuta"? De obicei, nu! Evident, dacă dorim cu adevărat să ajutăm sau să mângâiem pe cineva îndurerat, va trebui să luăm noi iniţiativa.
Un proverb biblic spune: „Un cuvânt spus la timpul potrivit este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint" (Proverbele 15:23; 25:11). Este o dovadă de înţelepciune în a şti ce să spui şi ce să nu spui, ce să faci şi ce să nu faci. Iată câteva sugestii scripturale care le-au fost de folos unor persoane îndoliate:
Ce să faceţi. . .
Ascultaţi. Fii „prompt la ascultare", se spune la Iacov 1:19. Unul dintre cele mai utile lucruri pe care le puteţi face pentru cel care a pierdut pe cineva drag este acela de a participa la durerea lui ascultându-l. Unele persoane îndoliate poate că simt nevoia să vorbească despre cel drag decedat, despre accidentul sau boala care i-a pricinuit moartea, sau despre sentimentele generate de această moarte. De aceea, întrebaţi-l: „Ai dori să vorbim despre acest lucru?" Lăsaţi-l să hotărască. Amintindu-şi de perioada în care i-a murit tatăl, un tânăr a spus: „Mă simţeam bine când cineva mă întreba ce se întâmplase şi apoi mă asculta efectiv". Ascultaţi deci cu răbdare şi înţelegere, fără să consideraţi neapărat că trebuie să oferiţi sugestii sau soluţii. Permiteţi-le să spună tot ceea ce vor să vă împărtăşească.
Încurajaţi-i. Asiguraţi-i că au făcut tot ce era posibil (sau spuneţi-le orice altceva ce ştiţi că este adevărat şi pozitiv). Asiguraţi-i că ceea ce simt — tristeţe, mânie, vinovăţie sau orice alt sentiment — nu este deloc neobişnuit. Vorbiţi-le despre unele cunoştinţe ale dumneavoastră care au reuşit să-şi revină după o asemenea pierdere. Astfel de ‘cuvinte prietenoase’ sunt „sănătoase pentru oase", spun Proverbele 16:24. — 1 Tesaloniceni 5:11, 14.
Fiţi disponibil. Puneţi-vă la dispoziţia celor îndureraţi nu numai în primele zile, când mulţi prieteni şi rude sunt prezente, ci chiar şi după trecerea mai multor luni, atunci când ceilalţi s-au întors la viaţa lor obişnuită. În felul acesta, veţi dovedi că sunteţi ‘un prieten adevărat’, care stă alături de un prieten aflat „în nenorocire" (Proverbele 17:17). „Prietenii noştri se îngrijeau ca serile noastre să fie ocupate pentru a nu fi nevoie să petrecem acasă prea mult timp singuri", explică Teresea, al cărei copil a murit într-un accident de maşină. „Acest lucru ne-a ajutat să luptăm împotriva golului pe care îl simţeam". Mulţi ani după aceea, datele aniversare, ca de exemplu aniversarea nunţii sau data decesului, pot fi pentru cei rămaşi în viaţă perioade de stres. Aţi putea să vă însemnaţi aceste date în calendar, astfel încât, atunci când se apropie, să puteţi fi disponibil, oferind sprijin şi înţelegere!
Luaţi iniţiativa de rigoare. Trebuie făcut vreun comision? Este nevoie de cineva care să supravegheze copiii? Prietenii şi rudele care îi vizitează au oare nevoie de cazare? Persoanele cărora le-a murit recent cineva sunt, uneori, atât de dezorientate încât nu ştiu nici măcar ce trebuie să facă ele, cu atât mai puţin ce să facă alţii pentru ei. Dacă observaţi că au nevoie de un ajutor real, nu aşteptaţi să se apeleze la dumneavoastră; luaţi singur iniţiativa (1 Corinteni 10:24; compară cu 1 Ioan 3:17, 18). O femeie căreia i-a murit soţul îşi aminteşte: „Mulţi îţi spun: «Dacă te pot ajuta cu ceva, spune-mi». Dar una dintre prietenele mele nu m-a întrebat nimic. A mers direct în dormitor, a desfăcut patul şi a spălat lenjeria rămasă murdară de la moartea lui. Alta a luat o găleată, apă şi detergent şi a frecat carpeta pe care vomitase soţul meu. După câteva săptămâni, a venit unul dintre bătrânii congregaţiei — îmbrăcat în haine de lucru şi cu sculele la el — şi mi-a spus: «Ştiu că trebuie să existe ceva de reparat. Ce anume?» Cât de drag îmi este acest om deoarece mi-a reparat o uşă care atârna într-o balama, precum şi un aparat electric!" — Compară cu Iacov 1:27.
Fiţi ospitalier. „Nu uitaţi ospitalitatea", ne aminteşte Biblia (Evrei 13:2). Ar trebui să ne amintim să fim ospitalieri mai ales faţă de cei îndureraţi. În loc să le spuneţi „Sunteţi oricând bineveniţi", stabiliţi ziua şi ora. Dacă refuză, nu renunţaţi prea uşor. Poate că au nevoie de încurajare şi căldură. Probabil că îţi refuză invitaţia de teamă că nu-şi vor putea stăpâni sentimentele în faţa altora. Sau poate că se simt vinovaţi să se bucure de o mâncare şi de tovărăşia voastră într-un astfel de moment. Reţineţi din Biblie exemplul ospitalierei Lidia. Luca relatează că, după ce îi invitase acasă la ea, Lidia ‘i-a făcut pur şi simplu să accepte’. — Faptele 16:15.
Fiţi răbdător şi înţelegător. Să nu fiţi prea surprins de ceea ce vă vor spune poate la început cei îndoliaţi. Amintiţi-vă că ei se simt poate furioşi şi vinovaţi. Dacă îşi vor descărca nervii pe dumneavoastră, va trebui să manifestaţi discernământ şi răbdare, astfel încât să nu le răspundeţi cu iritare. „Îmbrăcaţi-vă cu tandra afecţiune a compasiunii, cu bunătate, cu umilinţă a minţii, cu blândeţe şi cu îndelungă răbdare", sfătuieşte Biblia. — Coloseni 3:12, 13.
Scrieţi-le o scrisoare. De multe ori, este trecută cu vederea valoarea pe care o poate avea o scrisoare sau o vedere de condoleanţe. Ce avantaj poate prezenta o astfel de scrisoare? Cindy, a cărei mamă a murit de cancer, răspunde: „O prietenă mi-a scris o frumoasă scrisoare. Aceasta mi-a fost de mare ajutor deoarece am putut să o citesc de nenumărate ori". O astfel de scrisoare sau vedere de încurajare poate conţine „puţine cuvinte", dar din toată inima (Evrei 13:22). Ea poate să spună că regretaţi această moarte şi că vă amintiţi cu plăcere de cel decedat sau să arate ce înrâurire a avut asupra vieţii dumneavoastră persoana celui decedat.
Rugaţi-vă împreună cu ei. Să nu subestimaţi valoarea rugăciunilor făcute împreună cu şi pentru cei îndoliaţi. Biblia spune: „Implorarea unui om drept. . . are multă forţă" (Iacov 5:16). De exemplu, prin faptul că vă aud rugându-vă pentru ei, vor putea fi ajutaţi să-şi tempereze sentimentele negative, ca de exemplu sentimentul de vinovăţie. — Compară cu Iacov 5:13–15.
Ce să nu faceţi. . .
Nu staţi deoparte pentru că nu ştiţi ce să spuneţi sau ce să faceţi. ‘Sunt sigur că au nevoie chiar acum să fie singuri’ am putea să ne spunem. Dar, probabil, adevărul este că stăm deoparte deoarece ne este teamă să nu spunem sau să nu facem ceva greşit. Cu toate acestea, faptul că este evitat de prieteni, de rude sau de tovarăşii săi creştini îl poate face pe cel îndoliat să se simtă şi mai singur, provocându-i şi mai multă suferinţă. Să nu uitaţi că acţiunile şi cuvintele cele mai amabile sunt, deseori, cele mai simple (Efeseni 4:32). Puteţi să-i încurajaţi chiar şi numai prin prezenţa dumneavoastră (compară cu Faptele 28:15). Amintindu-şi de ziua în care i-a murit fiica, Teresea spune: „Într-o oră, holul spitalului se umpluse de prietenii noştri; toţi bătrânii şi soţiile lor erau acolo. Unele dintre ele erau cu bigudiurile în păr sau în hainele de lucru. Ei lăsaseră totul şi veniseră imediat. Mulţi dintre ei ne spuneau că nu ştiau ce să zică, dar asta nu conta deoarece era suficient că se aflau acolo".
Nu-i presaţi să nu-şi descarce durerea. ‘Lasă, lasă, nu mai plânge’, am fi tentaţi să spunem. Dar poate că este mai bine să-i lăsaţi să verse lacrimi. „Cred că este important să-i laşi pe cei îndoliaţi să-şi manifeste emoţia şi să se uşureze", spune Katherine, amintindu-şi de moartea soţului ei. Rezistaţi tentaţiei de a le spune altora ce trebuie să simtă. Şi să nu credeţi că trebuie să vă ascundeţi sentimentele de teamă să nu le răniţi pe ale lor. Mai degrabă, „plângeţi cu cei care plâng", recomandă Biblia. — Romani 12:15.
Nu vă grăbiţi să-i sfătuiţi să înstrăineze îmbrăcămintea sau alte obiecte personale ale celui decedat înainte de a fi pregătiţi sufleteşte să o facă. Poate considerăm că ar fi mai bine pentru ei să înstrăineze acele obiecte care le evocă amintiri întrucât acestea prelungesc într-o oarecare măsură suferinţa. Dar proverbul „Ochii care nu se văd, se uită" nu se potriveşte în acest caz. Persoana îndoliată are nevoie să se îndepărteze treptat de cel mort. Amintiţi-vă cum anume descrie Biblia reacţia pe care a avut-o patriarhul Iacov atunci când a fost determinat să creadă că tânărul său fiu Iosif fusese ucis de un animal sălbatic. După ce i s-a adus veşmântul lung, muiat în sânge, al lui Iosif, Iacov „a plâns mult timp pe fiul său. Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit să-l mângâie; dar el nu voia să primească nici o mângâiere". — Geneza 37:31–35.
Să nu spuneţi: ‘Poţi să ai alt copil’. „Nu suportam să mi se spună că aş putea avea un alt copil", îşi aminteşte o mamă căreia i-a murit copilul. Poate că respectivii au avut intenţii bune, dar a-i spune unui părinte îndurerat că micuţul pe care l-a pierdut poate fi înlocuit „răneşte ca străpungerea unei săbii" (Proverbele 12:18). Un copil nu poate fi niciodată înlocuit cu un altul. De ce? Deoarece fiecare este unic.
Nu evitaţi neapărat să vorbiţi despre defunct. „Mulţi nici măcar n-au menţionat numele fiului meu Jimmy şi n-au vorbit despre el", îşi aminteşte o mamă. „Trebuie să recunosc că mă simţeam puţin rănită când se comportau aşa". De aceea, nu schimbaţi neapărat subiectul atunci când se menţionează numele defunctului. Întrebaţi-l pe cel în cauză dacă simte nevoia să vorbească despre cel drag (compară cu Iov 1:18, 19 şi 10:1). Unora dintre cei îndoliaţi le face plăcere să-i audă pe prieteni vorbind despre calităţile deosebite pe care le îndrăgiseră la defunct. — Compară cu Faptele 9:36–39.
Nu vă grăbiţi să spuneţi: ‘E mai bine aşa’. Încercarea de a găsi ceva pozitiv în moartea cuiva nu este întotdeauna o sursă de ‘consolare a sufletelor deprimate’ cărora le-a murit cineva drag (1 Tesaloniceni 5:14). Amintindu-şi de momentele când i-a murit mama, o tânără a spus: „Alţii îmi spuneau: «Nu se mai chinuieşte» sau «Cel puţin e în pace». Dar eu nu voiam să aud aşa ceva". Astfel de comentarii pot să le sugereze celor rămaşi în viaţă că nu ar trebui să fie trişti sau că pierderea este lipsită de importanţă. Cu toate acestea, poate că ei se simt foarte trişti deoarece cel drag le lipseşte foarte mult.
Ar fi mai bine să nu spuneţi: ‘Ştiu ce simţi’. Căci, chiar ştiţi? De exemplu, cum aţi putea şti ce simte un părinte atunci când îi moare copilul dacă dumneavoastră nu aţi trecut printr-o asemenea pierdere? Şi, chiar dacă aţi trecut, trebuie să înţelegeţi că alţii poate că nu simt exact ceea ce aţi simţit dumneavoastră (compară cu Plângerile 1:12). Pe de altă parte, dacă vi se pare indicat, i-aţi putea ajuta, oarecum, spunându-le cum anume v-aţi revenit după pierderea celui drag. O femeie a cărei fiică fusese ucisă s-a simţit încurajată atunci când mama unei alte fete care murise i-a relatat cum anume reuşise ea să se întoarcă la un mod de viaţă normal. Ea a spus: „Mama fetiţei decedate nu şi-a prefaţat povestea cu cuvintele: «Ştiu ce simţi». Ea mi-a spus doar cum au decurs lucrurile în cazul ei şi m-a lăsat să mă raportez la ele".
Ajutarea unei persoane îndoliate pretinde din partea dumneavoastră compasiune, discernământ şi multă iubire. Nu aşteptaţi ca cel îndoliat să vină la dumneavoastră. Nu vă mulţumiţi să spuneţi: „Dacă te pot ajuta cu ceva. . ." Găsiţi acest „ceva" singuri, după care luaţi iniţiativa de rigoare.