Nu ma ghidez dupa sani, picioare, funduri.
Majoritatea sunt ofilite dupa un timp (varsta).
Conteaza comportamentul si sufletul!
E vară, e cald afară! Și ce ți-ai zis? Hai să faci un pic de spam! Să vezi cine pune botul! Greșesc?
Păi eu sunt asexual și aromantic și am 23 de ani. Deci nu sunt interesat nici de relațiile sexuale, nici de cele de iubire. Când voi mai merge la mare, voi merge ori cu familia ori cu prietenii, dar mă pot uita după fete degeaba, că nu simt nimic. Menționez că am fete amice (adică simple prietene, dar foarte bune, de care mă leagă o prietenie sinceră și adevărată) și ne înțelegem foarte bine.
Cât privește agățatul, nu am încercat, fiindcă mă identific de mai mulți ani ca fiind asexual și aromantic, deci nu am încercat să agăț nici în liceu. Nu că aș fi timid (deși sunt înclinat despre introvertire mai mult, dar nu-i totuna), dar nu aș vrea să rănesc o fată care mă place intrând într-o relație în care să nu simt niciun fel de atracție. Că aia nu mai e relație și ar suferi mult și nu mi-ar fi ok să știu că am făcut rău cuiva.
Au fost fete care au fost interesate de mine în facultate, dar le-am refuzat simplu și elegant. Mult mai ok decât să le înșel așteptările.
Iar amicele mele sunt majoritatea amice vechi, din liceu (una chiar din gimnaziu) și știu de faptul că sunt asexual și aromantic și mă acceptă așa cum sunt, cum e și normal de altfel. Prietenia trebuie să fie mai importantă decât opțiunile personale (sexuale, politice, etc.)
Păi aș putea doar testiculele să le tai și să le dau la rațe )))
Nu are de ce să-ți pară rău, e ceva cu care m-am identificat demult (de la începutul liceului) și care nu poate fi schimbat, fiindcă așa m-am născut (numai că, bineînțeles, doar la un anumit moment al vieții descoperi orientarea respectivă).
Am învățat să mă accept așa cum sunt, iar prietenii și prietenele apropiate știu asta și suntem foarte ok cu asta.
Da, sunt fericit, din moment ce duc altfel o viață complet normală. În afară de lipsa de sex (și lipsa de labă) și de iubire (fiindcă cei ca mine nu simt dorința și nici nevoia - are legătură cu neurotransmițătorii din creier, cu chimia creierului mai pe românește), în rest sunt complet în rând cu lumea: socializarea - am prieteni și prietene bune, hobby-uri am, studii superioare am, ocupație idem, etc.
Din intrebarea asta iti dai seama usor ca duci lipsa de atentie la greu, nu are cine sa te reguleze este?
afrodita3333 întreabă: