Copii care au fost maltratati in copilarie nu adopta acelasi tratament cu persoanele din jur, insa sunt capabil de asa ceva, daca o fac o vor face din nevoie si constienti, dar va fi ultimul lucru la care ar opta. Daca acel copil are deja o familie, in familia lui nu va exista violenta decat daca cineva ii pune familia in pericol, daca simte o amenintare, atunci poate opta foarte usor la violenta, numai gandul la ceea ce a patit il va face violent. Indicat sunt sedintele la un psiholog si comunicarea cu cei din jur, daca vrei sa-l ajuti nu incepe prin a îi reprosa ceea ce face, incepe prin a intreba motivul si a stabili un raport de prietenie, nu incerca sa pari apt in rezolvarea problemelor lui. Trebuie doar sa il asculti si el in final iti va spune tot, dupa care e simplu sa intelegi daca este si cand este violent. Succes
Dacă învaţă din greşelile părinţilor, nu prea sunt şanse să fie violenţi.
Dar cam da, există riscul ca ei să calce pe urmele unui părinte violent.
Nu automat dar au tendinta asta. si nu conteaza cine, e vorba de cercul vicios al abuzului suferit care-l impinge pe individ sa creada ca asa e normal si sa faca la fel.
Tata m-a batut cu sfoara uda si imi dadea sa beau cianura...
Fu-ta-l Dumnezoo si injerii de pe ceruri!
Depinde de felul în care au fost bătuți, dacă au fost doar "îndreptați forțat" sau "disciplinați" (cu măsură), de regulă nu sunt șanse sa devină violenți ca adulți, însa dacă prin "corecție" se înțelege Abuz... atunci DA, există un risc să devină violenți sau/și consumatori/dependenți de alcool/droguri periculoase.
In 60% la suta violenta se invata de acasa dar nu daca este batu ci daca vede ca tasu o batea pe masa
Depinde de temperamentu baiatului... dar oricum il afecteaza bineinteles! si apropo daca te referi la 2 palme si 1 picior in cur ti-a lasat o urma pe spate cu cureaua aia nu-i bataie... bataia e bataie sa iti fie rusine sa iesi pe strada sau sa nu te poti pune in pat de durere Take Care!
In general copiii care traiesc intr-o familie cu parinti violenti, ca adulti, vor incerca sa evite ce au trait in copilarie.Mult mai violenti sunt cei crescuti 'in puf' dupa cum bine precizeaza si Woodenpints mai sus. Unul ca el, crescut in puf e mult mai capabil sa bea o bere rece in timp ce te taie cu lama, decat unul maltratat de parinti in copilarie.
Ce nu iti place tie nu i fa altuia asa ca : daca ai fost batut nu bat si tu la randul tau imbecilul care face asta nu o face fiind ca a fost batut el ci o face ca este imbecil.
Nu, nu sunt automat violenti. Dar da, in unele cazuri conteaza cine il agreseaza. Multi barbati agresati tind sa agreseze persoane de sexul agresorului sau, din contra, isi petrec viata supusi acelui gen. Conteaza mult varsta, mediul, educatia. Nu e nimic sigur in viitorul unui om. Dar daca este predispus la violena si are si scene violente acasa poate deveni agresor la randul lui.
Nu neaparat sunt violenti...dar sunt mai retrasi, inchisi, si nu prea le place sa vorbeasca despre bataile luate.
ma rog, vorbesc in cazul meu...ca stiu cum e
are un pic importanta si de cine este batuta acea persoana. tatii nu sunt la fel de blanzi cum sunt mamele. copilul daca este batut de tata (in cazul in care mama nu il bate) va cauta refugiu la celalalt parinte. dar daca este agresat de ambii parinti copilul se va indeparta mai mult de ei si este posibil sa devina violent.
daca de exemplu tatal il bate si pe el si pe mama copilul va cauta sa isi apere mama
Nu neaparat. cei batuti nu sunt si batausi. din conra ei ar trebui sa stie prin ce au trecut ei si sa faca tot posibilul ca cei din jur sa nu treaca prin asa ceva
Normal ca are importanta. Tu inchipuie ca data taicatau te-ar fi batut de mic(a) tu acum cum erai? Un copil se educa de mic, daca parintii dau numai bataie in el, la randul lui el va face asta. Nu uita ca parintii nostri sunt un exemplu pentru noi, si orice parinte asa ar trebui sa fie.
Pace!
anonim_4396 întreabă:
anonim_4396 întreabă: