Am o problema cu care nu am vorbit decat cu prietenii cei mai apropiati ai mei dar vreau sa va cer si voua sfatul ( este putina poveste si sper sa aveti rabdare sa o cititi ). Deci eu am crescut intr-o familie cu 7 frati. Mereu am fost o familie unita si oriunde ne duceam,in vacante de pilde, mergeam impreuna, ca daca nu mergeam toti nu ne simteam in apele noastre.Stiu ca suna cam ciudat dar asa este.In fine, sa trecem peste astea.Intr-o zi, acum vreo 7 ani,eram cu toti la munte intr-o zona destul de riscanta, dar noua ne place alpinismul.Eu eram cu fratele meu, pentru ca nu aveam tupeul sa stau singura , si am vazut ca erau niste pietre care pareau foarte instabile dar am zis ca nu o fi nimic.Imi amintesc si acum ca eram foarte aproape de varful muntelui si m-am oprit putin sa ma odihnesc,a ajuns si fratele meu, iar restul erau in urma. Dintr-o data am vazut ca stanca pe care eram incepea sa cada si m-am speriat, frate-miu ma tinea de mana dar eu ca o idioata nu m-am tinut strans de mana lui si cand am inceput sa urc el s-a impiedicat si ...cazut . Simteam ca mor. Ceilalti inca in urma nu au apucat sa vada clar, dar au vazut ceva ce a cazut.Am coborat repede si l-am vazut, stiti voi cum ..MORT! Stiu ca e o poveste lunga, idioata,dar am asta pe suflet de ani buni.M-am simtit oribil,vinovata! Din cauza mea toata familia a suferit teribil, geamanul lui de abia mai putea vorbi ( era socat ),un an de zile a fost distant din cauza asta! De ce mereu ma simt asa de vinovata? O sa uit vreodata? De fire,sunt vesela dar cand imi aduc aminte ma i-au lacrimile...
P.S : Va rog, stiu ca este o poveste cam ciudata dar reala. Va rog sa fiti seriosi! Sa nu-mi spuneti ca sunt insensibila sau ceva, ca am tinut doliu aproape 2 ani si daca e prea lunga nu o cititi si nu raspundeti.

Eu nu cred ca e chiar cum spun ceilalti: "i se putea intampla oricui". Din atatia care-au urcat pe munte si n-au patit nimic i s-a intamplat lui. A avut conjunctura necesara.
Eu zic ca asa i-a fost scris si ca trebuia sa moara, pentru ca probabil isi terminase misiunea aici.
Iar din suferinta provocata de moartea lui, probabil trebuia sa invatati si voi, familia, ceva.
Oricum ar fi fost, de un lucru poti fi sigura, si anume - nu e vina ta.
Daca crezi in ceea ce numesc eu "destin", vei inceta sa te consideri vinovata.
Incearca sa mergi mai departe fara sa iei cu tine "fantoma trecutului", incearca sa fii impacata cu tine insati si in caz ca esti o persoana credincioasa, roaga-te pentru el.

Condoleante.
De ce nu te duci la psiholog?
Daca nu o faci in viitor o sa fii foarte retrasa, iar constiinta ta incarcata te poate inebunii facand dintr-o persoana normala una care crede ca vorbeste cu mortii si iese cu cutitul pe strada si injunghie pe toata lumea care ii iese in cale zicand ca asa a auzit de la x sau y.
Du-te la psiholog si el va stii ce sa faca.
P.S daca il visezi uneori inseamna ca esti predispusa inebunesti. (am citit pe net.)

Uite, stiu cum te simti. Mie nu mi-a murit nimeni in familie, dar am avut alte intamplari nefericite si, crede-ma...nu vrei sa le auzi. O sa-ti dau cateva sfaturi pentru ca povestea ta chiar m-a facut sa lacrimez. E trist cand iti moare un frate, dar si mai trist este cand crezi ca e vina ta! NU ESTE VINA TA! nu e vina nimanui. A fost un stupid accident, asa e! E normal ca familia ta sa fi suferit, era parte dintre voi. In orice situatie s-ar fi petrecut, ai tai ar fi suferit oricum. Toti plangem cand ne moare cineva drag si...e normal. Eu zic sa nu uiti de el, pentru ca este totusi fratele tau. Pastreaza un echilibru. Ai grija sa nu cazi in extreme nici pe o parte, nici pe cealalata. Adica, ai grija sa nu fii mereu distanta si vinovata pentru ceea ce s-a intamplat. Relaxeaza-te, i se putea intampla oricui! Pe de-o parte, nu incerca sa-l dai uitarii! Asa, gandeste-te poititv cand e nevoie, dar este normal sa plangi si sa fii ranita. Moartea cuiva nu e un eveniment imbucurator cu siguranta! Asa ca..decat sa tii in tine, da frau liber sentimentelor si plangi atunci cand simti nevoia. Plangi si roaga-te, roaga-te pentru fratele tau pentru ca si asta e normal. Dumnezeu te va ajuta in acest caz si te vei simti mai bine. E coplesitor atunci cand te rogi din inima si plangi! FA-O! lasa lucrurile asa cum s-au intamplat, din pacate nu mai poti schimba nimic. Prin urmare, nu are rost sa te invinovatesti. Priveste viitorul cu incredere si zambeste ca sa stii ca viata este un dar de la Creator. Iar atunci cand esti trista, mai poti face un lucru: asterne-ti sentimentele pe o hartie, te va face sa te simti mai bine. Pastreaza hartiile si acestea te vor ajuta sa-ti amintesti cat de mult l-ai iubit pe fratele tau. Faptul ca suferi pentru ceea ce s-a intamplat arata ca nu esti insensibila, esti o faptura plina de sentimente si dragoste! Ai grija de tine si sper ca te-am ajutat! Dumnezeu nu uita de tine, asa ca nici tu nu uita de El! Este singurul la urma urmei care te poate ajuta..Doar cere-o!

Trebuie sa accepti ca a fost un accident si ca orice ai face nu il aduci inapoi.
Nu cred ca el ar vrea sa te simti vinovata tot restul vietii.
Nu trebuie sa uiti, trebuie sa accepti realitatea

Mai...eu una am citit povestea ta.Eu sper sa fie adevarata.
Eu nu zic sa UITI TOTUL ci sa incerci peste aceste momente petrecand mai mult in familie, sau cu prietenii, sa-ti gasesti activitati care te fac sa uiti pentru cateva ore acel incident... asa am facut eu mereu.
Iti spun eu, totul va fi bine! Fara griji! E acum momentul asta mai dificil!
Nu stiu...nu ma prea pricep sa fac pe psihologul si sper sa te fi ajutat si asa.

Nu este normal sa uiti tinand cont ca iti era totusi frate. dar totusi, nu a fost vina ta. Se putea intampla oricui. Incearca sa uiti doar o parte din ce s-a intamplat si din cand in cand sa mergi pe la mormantul lui sa mai vorbesti cu el.(poate ti se pare ceva ciudat dar te ajuta sa te simti mai bine)
Si mai este un lucru care nu stiu daca este adevarat. Se zice din batrani ca daca inca mai visezi mortul se zice ca inca mai ai ceva de facut pentru el dar eu nu cred astea.
Sper ca te-am ajutat

Se pare ca acest accident a fost traumatizant pentru intreaga familie dar mai ales pentru tine.Nu trebuie sa te simti vinovata, a fost un accident, se putea intampla oricarui membru al familiei.
Cred ca ar trebui sa mergi la un psiholog pentru a incerca sa uiti.In rest ai putea practica hobby-urile tale. Cu cat iti este mai incarcat timpul tau liber cu atat vremea va trece mai repede.Ar trebui sa incerci sa uiti si sa te gandesti ca este greu si pentru parinti sa vada cat de mult suferiti, dar gandeste-te ca nici fratele tau nu ar fi vrut sa fii asa de trista.

Multumesc,dar sa stii ca tot ce ti-am zis a fost din suflet, nu pentru funda(pt.ca nici nu specificasei ca dai funda). Oricum ma bucur mult ca ti-am ridicat moralul.Si cum am mai spus de acum in colo traieste tu si pentru el.

Eu nu pot spune daca o sa uiti vreo data.Dar a fost doar un accident.Si eu mas simti asa dar tu trebuie sa treci incetul cu incetul peste asta.Si eu cunosc un tip care a trecut printr-o situatie similara dar la fel si el la fel si tu trebuie sa treceti peste.Si inca ceva NU TREBUIE SA TI IN TINE TOATA ACEASTA PRESIUNE.

Iti spun cu toata sinceritatea mea ca povestea m-a socat...Lasa totul in urma, nu stiu daca vei putea, dar asta e sfatul meu.

Eu ti-as recomanda un psiholog

Deseori imi pare ca traiesc in trecut si nu fac decat sa sufar cand imi aduc aminte de intamplari neplacute. Asta este si in cazul tau. Nu te simti vinovata. Nu ai de ce. Asa a fost sa fie. Incearca sa nu te intorci mereu in trecut. Timpul trece, viata merge inainte. Sigur fratele tau incearca sa-ti zica din rasputeri ca nu tu esti de vina. Fii vesela, nimic nu te opreste. Fii fericita deoarece fratele tau a scapat de necazuri si probleme de care noi nu scapam.

Totii au dreptate nu trebuie sa te simti vinovata dar trebuie sa te rogi pentru fratele tau! Incearca sa te descarci mai mult in fata lui Dumnezeu si ai sa vezi ca o sa te ajute sa nu mai ai acel sentiment de vinovatie!