Buna,am si eu o problema si nu stiu cum sa procedez, probabil voi scrie un mic roman dar voi incerca sa spun totul in cat mai putine randuri.eu sunt in plasament la bunicii mei de la 7 luni, cand eram mica tata nu a vrut sa ma creasca iar mama singura nu a avut posibilitatile necesare si asa am ramas in plasament la bunicii ( acestia m'au luat doar pentru acei bani, crezand ca primesc mai multi decat primesc acum) pot spune ca aici nu am avut parte de o copilarie..imi vorbeau si imi vorbesc foarte urat, uneori ma agresau si fizic pot spune ca uneori imi dau impresia ca nu ma suporta deloc..imi vorbesc frumos si se comporta frumos doar cand e o alta persoana in apropiere.am si inregistrari cu felul in care imi vorbesc si sunt si destule persoane care imi cunosc situatia.mai sunt 8 luni pana fac 18 ani, dar pentru mine inseamna foarte mult..as vrea sa fac ceva mai repede, nu stiu daca exista vreo posibilitate sa plec mai repede de aici. orice.

Mama nu ar avea posibilitatea sa ma creasca,mai am o sura care sta cu ea. avem tati diferiti,si ea acuma sta cu sora mea si cu actualul barbat, stiu ca poate lui nu i'ar conveni sa imi dea si mie ce ii da si ficei lui, si nu vreau sa ii fac probleme nici mamei.iar da, cu protectia copilului stiu ca ar iesii urat de aceia nici nu am apelat, ma gandeam ca poate exista o alta solutie..si cu partea cu asteptatul,e destul de greu, e o poveste lunga eu am incercat sa o spun cat de scurt am putut, in mare.dar e o poveste lunga si complicata.e greu sa iti vorbeasca o persoana urat in fiecare zi, sa vezi ca nu te suporta si sa te ia la misto de fiecare data cand are ocazia, nu am voie sa am prieteni ..sa ies pe afara, daca stau 2 ore pe afara e mult.stiu ca 7 8 luni nu mai pare asa mult, dar asta pentru cine nu e in situatia mea.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Bun.Mi am cam dat seama de asta.Stiu ca e greu de asteptat, dar si asa, te ai gandit ce vei face atunci cand vei indeplini 18 ani? Sper ca ai de gand sa iti continui studiile.Iti pot spune ca si eu am stat la bunci de la 16 la 19 ani si am trecut prin aceeasi situatie.Te simti nedorita si e de inteles asta, doar orice om are nevoie de afectiune.Dar eu mi-am stabilit un tel, am vrut sa termin liceul acolo si pentru asta a trebuit sa indur anumite lucruri.Cand esti minor nu prea ai multe alegeri.Nu ieseam nici eu,nu am avut prieteni in perioada aceea, eram pusa mereu pe invatat si totul parea greu.Dar cu un gram de vointa, se poate! Trebuie sa inveti sa te detasezi, sa nu te mai doara, sa nu te mai afecteze asa rau.Stiu ca suna imposibil, dar nu e.La un moment dat ajunsesem intr-un punct in care ii ascultam dar nu-i auzeam cu adevarat.Ma retrageam in lumea mea.Inceraca sa faci asta si totusi zic sa vorbesti cu mama ta.Macar vei sti ca ai incercat.Iti doresc multa multa bafta! Sper ca spusele mele te-au ajutat cu ceva.

Răspunde

Raportează

Evaluează