Bună, as dori sa va povestesc de la început despre relatia mea pentru ca sunt foarte confuza si am ajuns la un punct in care nu mai știu ce sa fac, m-am blocat... Sunt împreună cu iubitul meu timp de 3 ani, facem in această luna 3 ani. Eu am 20 de ani și el 23. Sa ma descriu puțin, sunt o persoana foarte negativista, as putea spune chiar foarte stresata si anxioasa, mereu am o față trista pe fata chiar daca câteodată nu simt acest sentiment. Nu am încredere in mine absolut deloc, ma autocritic si ma descurajez încontinuu singură, ma vad urâtă si grasă, nu pot iubi absolut nimic din ceea ce sunt, sunt si o persoana mai vulcanica (cel puțin am fost ca acum am făcut efortul de a schimba acest lucru pentru partenerul meu). La începutul relației am fost copila 17 ani, fugita de acasa pentru ca părinții mei, mai ales tata, mereu ma bătea în fiecare zi, nu aveam voie sa imi exprim opinia si daca o făceam ma amenința ca ma taie. Mamei ii era frica de tata si mereu nu se băga pentru că nu vroia sa incaseze si ea bataie. Si eu in acea perioada m-am cunoscut pe un grup de whapp pe actualul iubit, unde am vb timp de 6 luni cam asa si apoi am întrat intr-o relatie cu el. Am decis sa fug de acasa de la 17 ani jum din simplul fapt ca tata a vrut sa ma omoare(nu e prima data cand pune mana pe cuțit si ma amenința cu cutitul la gat sau il infingea in spate) și eu am fost speriata si totodată am luat si decizia de a renunța la viata asta pentru ca stiam ca nu imi va aduce nimic benefic pentru viitorul meu. Ca sa precizez eu stau la București si el in alt oras. Am vorbit cu iubitul meu si i-am explicat situația si neavând unde sa stau am decis sa ne mutam împreună ca sa fie si in folosul meu. De atunci nu mai știu nimic de părinții mei. Pentru ca nu i-am mai căutat si totodată nici ei pe mine. In fine. La început ma înțelegeam destul de bine, împărțeam aceleași hobby-uri, gusturi, pot sa spun si gânduri. Mai ca eram gemeni. In decursul primului an, ceva s-a schimbat, am simțit cum au intrat brusc părinții lui in viața mea. Eu fiind pe gandirea aia demodata pot sa zic, mergeam pe principiul sa o fac pe mama lui sa ma placa, ceea ce a fost imposibil că nu i-a plăcut de mine din prima fiindca sunt diferita. (sunt de alta religie). Nu sunt o persoana credincioasă, la cererea insistenta a ei, nu am vrut sa imi schimb religia pentru ca nu cred in nimic, stiu doar ca cineva ne-a creat. Mama iubitului meu încontinuare imi facea viata amară, fiindca sunt sensibila, il tot suna pe iubitul meu si il sfatuia sa ma lase ca mai sunt si alte găuri pe planeta asta. M-am simțit foarte prost. Niciodată nu mi-a luat apărarea in fata mamei lui, ea isi permitea sa aduca acuzații grave la adresa mea si el tacea in fata ei si ma durea extrem de mult ca nu aveam pe cineva sa ma apere cand ma umiliea. Eu nu am comentat ca in continuare aveam respect fata de mama lui. M-am schimbat in al doilea an in sensul ca eram mereu deprimata as putea spune, ca se tot baga mama lui, chiar ne-am si mutat 3 luni acasa la părinții lui pentru că el la un moment dat nu mai lucra si eu nu mai reușeam cu jobul meu sa ne mai întreținem. A fost teroare in acele 3 luni, ei stăteau la sat. (euu fiind mereu crescuta la oras), am fost barfita in ultimul hal, batjocorita, draga mea "soacra" ducea vorbe in sat false despre mine si cum e gura satului si plina de răutate ma distrugeau, mai ales ca eram singura si trebuie sa imi iau apărarea singura si nu faceam fata. Am decis sa ma întorc înapoi in Bucuresti pentru că imi era dor si de prieteni pe care nu ii mai văzusem de 2 ani de zile si de oraș. L-am rugat sa se mute cu mine si a fost de acord. Am stat timp de 5 luni unde nu iesea deloc in casa, aveam certuri peste certuri, acuzandu-ma ca il tin departe de familie. Eu nu înțeleg o chestie, eu doar i-am propus sa ne mutam in centrul capitalei ca vor fi mai multe opțiuni de joburi etc. si a fost de acord, nu i-am spus sa se dezica de ai lui. Ma jignea, zicea ca sunt puturoasa din simplul fapt ca a fost pandemia si stare de urgenta si nu mi-am găsit job timp de 3 luni, dar a uitat in acelasi timp ca eu am muncit in fiecare luna non stop timp de 2 ani de zile(chiar daca am schimbat locul de muncă ca a fost nevoie sa ma mut la ai lui... Mi-am găsit imediat in prima săptămână alt job). Eu am luat totodată acei 3 luni ca si o mini vacanță de relaxare. In fine. Mi-am găsit loc de munca si lucrez deja de ceva timp. S-a făcut luna august si m-a anunțat cu 3 zile înainte ca vrea sa plece la părinții lui ca sa ii vada timp de 2 săptămâni, eu am avut o presimțire rea legat de lucrul asta si am inceput sa plang încontinuu si sa ii spun ca ma va părăsi. Nu i-am interzis sa plece, dar simteam lucru ăsta pentru că din certurile zilnice pe care le aveam, am simțit ca era rece cu orice ce era legat de mine chiar si eu am fost dar am fost mai mult pentru că eram super supărată si ma încăpățânam încontinuu sa nu ii ofer iubire. In ziua plecării i s-a făcut rău, il durea fierea, de fapt avea pietre mari si trebuia operat de urgență (pana acum mai avea dureri dar la distante lungi de timp intre ele, câteva luni as putea spune) a fost operat, a venit familia lui, au stat cu el, timp de o săptămână am fost sunata si ma acuzau ca sunt criminala ca eu l-as fi putut omori, am suferit o săptămână pentru că într-adevăr era între viata si moarte (la spusele doctorului), am luat toată vina asupra umerilor mei si am plans si am regretat faptul că era sa il pierd din cauza mea. De îndată ce a trecut o săptămână, la rugămintea lui a vrut sa ma vada cateva ore inainte sa plece înapoi in orașul lui, iar ai lui l-au lasat 1h in timp ce stăteau in fața blocului si cronometrau. Din august pana in octombrie nu l-am mai văzut. Dupa 2 ani si ceva de stat împreună, m-am trezit că supraviețuiesc singură de 3 luni. L-am tot întrebat daca vrea sa continue relația si tot zicea ca da ca ma iubește ca tine la mine extrem de mult.Dar totodată dadea vina pentru tot, ca el a pierdut timp, ca sunt proastă, ca sunt inculta, ipocrita, ca l-am ținut la distanta de ai lui, ca el a sacrificat multe pentru mine si eu nu am făcut nimic pentru el. Eu inca il iubesc chiar dacă m-a jignit si m-a făcut să ma simt de cea mai joasa spețe, inferioara. Nu am pe nimeni altcineva decât pe el, este singura persoana care mi-a fost alături. Imi tot spune ca are alte priorități mai importante decat mine. Ca eu sunt pe ultimul loc. M-a făcut sa ma simt ca o ratata, neom, nefemeie as putea spune, ma simt de parca as fi un caine abandonat. Si ceea ce sufăr cel mai mult este ca am ajuns in situatia asta. Ma gândesc ca este din vina mea si ca intr-adevăr eu sunt aia proastă care a distrus totul.Sau poate suntem incompatibili si eu am tot dat sanse la aceasta relație disfuncționala. De 3 luni imi tot spune ca vine si mereu m-a dezamăgit. Nici nu are planuri de viitor cu mine. Își dorește si copii cu mine, dar de analfabeta si proasta ce sunt, vrea ca el sa ii crească ca este foarte intelectual(eu nu imi doresc copii la varsta mea frageda si in primul rand cu o asa părere despre mine). Dar asa cu pachet full size family de toate lucrurile negative, el tot ma iubește. Sunt foarte confuza. Un sfat va rog, fara jigniri va rog. Mulțumesc faptul ca v-ati petrecut din timpul vostru pretios si ati citit ce am scris. Aștept sfaturi ce ar trebui sa fac, daca sunt întrebări, ma puteți intreba. Mulțumesc.

Vezi asta https://www.vice.com/......n-germania sa faci 400 000€ in 5 ani ai casa ta, masina ta apoi te reprofilezi pe alt loc de munca si nu mai ai nevoie de handralai la usa

Ai viata ta, ii zici sa vina la tine, daca nu nu si gata. La fel cum l-ai cunoscut pe el poti sa cunosti pe oricine. Considera ce a fost un moment pentru tine, de pregatire... pentru alt moment care o sa vina.

Imaginează-ti că pe la 30 de ani, sau 40, sau 50, sau mai mult, veți ajunge ca și cum era tatăl tău și mama ta. sau poate mai rău... S-a acumulat atât de mult negativism in doar 3 ani, mai mult sau mai puțin, dar păi dacă ar fi zeci de ani. și sigur ai dori ca copii tăi să se dezvolte intelectual, emotional, și altele, nu să crească și ei într-un astfel de mediu.

Sfatul meu este să încerci cât de mult poți să lucrezi și să trăiești pe cont propriu. încerci să te dezvolți personal cât mai bine (citești cărți, asculți muzică care te îmbucură și te ajută să gândești pozitiv. te uiți la filme mai atentă și vezi cum interacționează caracterele. urmezi hobby-uri pasionale pentru tine. îți faci un stil vestimentar. mănânci sănătos, bei sănătos (apă), ai gândire cât mai sănătoasă, pașnică, iubitoare. și multe altele)

Vei suferi mult dacă încerci să-l lași, și trăiești singură. ca și cum nu ai avea cale de scăpare sau rost să mai trăiești. dar crede-mă, va fi de o sută de ori mai bine să-l lași și să ai grijă de tine. și lași deoparte total toate lucrurile ce cred alții despre tine (el, familia lui, tatăl tău). într-un an vei suferi mult, dar în câțiva ani vei avea o viață total diferită și mult mai bună de nu-ți vine să crezi. mai bine să suferi 1 an sau câțiva ani, decât să suferi o viață întreagă în batjocură

Hei,am citit chiar tot ce și scris aici și vreau sa știi ca empatizez cu tine și îți inteleg durerea pe care o porți in suflet. Ești mai mica decât mine cu un an și chiar dacă ai 20 de ani ești încă un copil,nu ești asa matura sa le duci pe toate cu capul sus. In primul rând vreau sa te felicit ca ești o luptătoare,ca ai continuat sa muncești și nu te ai prostituat sau nu te ai angajat la videochat ca sa te întregi. In al doilea rând sa știi ca băiatul asta nu te merita. Faptul ca el te jignește in condițiile in care știe povara ta,știe câte ai dus,înseamnă ca e un jegos și deloc bărbat Nu ești tu vinovata ca a fost el operat, părinții lui sunt niște cretini,daca ma sa știa ce probleme are de ce nu l a dus de mânuță sa l opereze din timp? El de ce nu se trata? Dacă trăiești cu un om in casa nu înseamnă ca îl iei sub grija ta,înțelegi? Nu e vina ta cu nimic.
Sunt multe de spus aici. El in primul rând trebuia sa i închidă gura mămicii când te jignea, dacă era bărbat. Tu nu ai ce sa faci cu piciul asta. Uita te la tine, al plecat de acasă și ai reușit sa te întreții, iar piciul ăla cu care ești nu e in stare sa și ia un job sa stea cu tine și sa i zică maicasii sa nu se mai bage? Da l naiba de aici.
Sfatul meu este sa continui sa te duci la munca, ești o luptătoare și o fata excelenta. O sa fie bine și pentru tine, ai sa vezi!

Esti o luptatoare si te admir. Din experienta personala cred ca majoritatea problemelor au legaura cu anii copilariei prin care ai trecut, abuzul tatalui, lipsa protectiei din partea mamei. Toate lucrurile astea au lovit adanc in fundatia ta emotionala inca din primi ani ai vietii. Nu vei scapa niciodata de urmele astea adanci, insa prin constientizare si aceptare, vei invata sa traiesti cu ele fara ca ele sa-ti afecteze atat de mult relatile inter-umane. Cat despre iubitul si soacra ta, pot spune doar un lucru. -La fiecare gaura disponibila pentru el. tu ai aliniati 100 de morcovi.

Este foarte important sa iti asiguri singura un trai decent in București sa nu depinzi de nimeni.
Cu trecerea timpului te vei convinge cât de solida e relația voastră. Mie îmi pare ca nu e solida.
Apoi vei putea conclude dacă merita sa continuați sau sa începi sa Cunoști pe altcineva.
Succes! Vei reuși!

Bună! Am citit cu atenție ceea ce ai scris și cred că ai putea să scrii lejer o carte despre viața ta!
Într-adevăr, te-ai refugiat din ghiarele morții în brațele unuia care nu te apreciază la adevărata valoare. Trist, foarte trist.
In tot acest timp, părinții tăi nu te-au căutat? Bătaie de joc.
Este normal să fii supărată pe viață. Dacă ai tăi nu te iubesc, cum să te iubească un străin? Iar pe tatăl tău... și pe ăștia ca el, care vin și se dau zmei acasă, în fața copiilor și al nevestelor, le-aș tăia mâinile. Cum să-i bat pe ai mei, când ei mă așteaptă cu brațele deschise? Așa ceva...
Ok, cu părinții cam asta este; nu-i poți schimba.
Problema este cu "Făt Frumos"! A știut de la bun început cine ești și care este situația ta. De ce trebuie să-l cauți cu Mircea Radu? Ducă-se la mumă-sa! Care-i problema?
Din moment ce ți-a spus că are alte priorități, nu-ți mai pierde timpul uitându-te-n urmă.
Tu ești femeie în toată firea, iar toate experiențele prin care ai trecut, te-au maturizat, suficient pentru a te descurca singură.
Iar dacă te caută, trântește-i ușa-n nas. Este prea târziu! Vorba aia: "cine nu te caută, nu-ți duce lipsa!"
Dacă o să vă împăcați, tot nefericiți veți fi, pentru că mereu vor fi reproșuri și instabilitate emoțională.
Asta este părerea mea. Ai grija de tine!

Hei. Ai o poveste foarte interesanta. Din cate am citit, am sesizat faptul ca esti destul de inteligenta. Unu la mana : Daca te iubea cu adevarat venea dupa tine si in panzele albe, renunta la parinti la tot pentru o viata cu tine. Doi la mana : Chiar daca el te jigneste asta nu inseamna ca tu esti asa cum spune el, mai degraba el este needucat ca vorbeste asa cu iubita lui. Are 23 de ani, nu 15 sa il tina mamica in casa. Esti o fata inteligenta si capabila! Daca vrea sa vina dupa tine bine, daca nu viata merge inainte, mergi la munca, iesi cu prietenii cat mai mult, mergi unde iti place, cred ca toti oamenii au trecut la un moment dat printr-o singuratatea din asta. Nu e bai. Ai timp. Sunt sigura ca o sa ti gasesti un iubit care sa te merite cu adevarat! Succes si nu fi suparata, viata nu se termina nici acum si nici la el! Ai trecut prin atatea lucruri grele, sti vorba aia : Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti sa duci. Asa e si cu tine. Acum trebuie sa te ridici din starea asta mai puternica decat as fost vreodata! Multe imbratisari draga mea!

Cel mai bine e sa-l lasi atata timp cat tu nu esti pe primul.loc nici nu vei fi

Incearca sa ti gasesti pe cineva cu care sa converseszi cat mai mult si asa incet incet il vei uita succes

Buna draga mea! (Scuze ca am sa scriu asa mult si ca iti dau de citit)
Eu ce iti spun, iti spun totul din experienta si sentimente simtite pe inima mea.
Crede-ma ca te inteleg perfect si stiu prin ce treci, iti inteleg suferinta din suflet si durerea ce te apasa pe umeri. Câteodată ajungem să iubim foarte mult o persoană chiar dacă știm că vom suferi enorm. Chiar dacă persoana pe care o iubim nu ne iubește înapoi. Chiar și atunci când pleacă fără a da vreo explicație.
Îți dai inima, îți deschizi mintea și sufletul în fața acelei persoane, nu aștepți nimic din partea ei, decât iubire și încredere reciprocă. Continui să o iubești pe acea persoană pentru că îți pasă, pentru că odată ce îi permiți unei persoane să îți atingă sufletul, nu te poți opri din a o iubi. E precum un drog, ai nevoie de ea chiar dacă știi că îți face rău. Pur și simplu te înnebunește, nu poți renunța deloc, iar cel mai rau lucru este ca tot tu ajungi sa suferi cel mai mult. Primele luni au fost ca in paradis, dar draga mea pana si in paradis exista sarpele!
O relație perfectă nu există! Nici aici și nici pe altă lume. Nu a existat vreodată și nici nu o să existe.
De o relație fac parte mai multe sentimente, iar cea mai mare e iubirea. Dar din iubire se nasc fiecare alt sentiment. Exista sentimete care strică iubirea, iar de-astea se ajunge la certuri, despărțiri și chiar ura între cele două persoane care cândva însemnau un întreg.
Deoarece uneori in viața răul învinge bunul. In viata nu exista iubiri perfecte, ci iubiri sincere. Nu exista relatii perfecte, ci relatii adevarate. Nu exista personae perfecte, ci personae potrivite pentru fiecare! Persoane care în loc să ne placă doar calitățiile, ne adoră și defectele, iar aceste persoane sunt cele care contează.
E greu, e foarte greu și foarte dureros să fi cu cineva, însă el să nu fie cu tine! E greu să fie împreună cu tine, dar să nu fie al tau. Acest lucru distruge suflete, persoane și vise.
Acel moment când ești cu o persoană, numai ce v-ați băgat împreună (ca in cazul tau) și totul este ca într-un vis. Totul este frumos, plin de sentimente noi trăite în doi, momente de neuitat și amintiri care o să vă rămână în suflet. Voi doi vă iubiți frumos și nevinovat. Vă faceți împreună planuri, vise și aveți dorințe comune la un viitor apropiat! Totul pare a fi perfect, asta doar pare, pentru că este la început!
Dar dupa un timp tot ce era bun, se transforma in rau. Incepi sa suferi, sa iti para rau, sa te simti vinovata. Incep sa fie multe certuri intre voi din diferite motive si asta pentru ca cineva din voi nu mai lupta, incepe sa nu ii mai pese, sa nu se mai intereseze de tine si de relatia voastra. In acel moment incepe racirea unul fata de altul, incepe sa te minta si parca deodata a uitat tot ce ti-a promis. Insa vine sa isi ceara scuze de nenumarate ori si vine la tine cu scuze banale, dar greselile tot le face stiind ca te raneste! Din pacate asta este adevarul.
Prima dată l-ai crezut cand si-a cerut scuze si a zis ca totul va fi bine, îți era ușor să îl crezi, deoarece niciodată nu a mai făcut așa. A doua oară l-ai crezut din nou, deoarece ți-a promis că nu o să se mai întâmple. A treia oară l-ai crezut iară, deoarece l-ai iubit. A patra oară din nou l-ai crezut, deoarece te-ai obișnuit cu el, te-ai obișnuit în prezentă lui și cel mai rău, te-ai obișnuit cu faptele și gesturile pe care le făcea! După ce ți-a făcut-o repetat și după ce ai început să te obișnuiești cu tot, atunci îți va fi greu să renunți. Obișnuita este cea mai mare boală a inimii, ți-o spun din propria experiență! Te-ai obișnuit și vei încerca să faci orice este posibil ca să îl ții lângă tine. Cel mai prost lucru pe care îl poți face!
Lasându-l și iertându-l după fiecare dată când te-a rănit, acelea au fost momentele în care îl pierde-ai puțin câte puțin. În acele momente el se tot îndepărta de tine puțin câte puțin, fără ca tu să-ți dai seama de asta! Ți-ai dat însă prea târziu, când nu mai era nimic de făcut, deoarece el deja nu mai este al tau, chiar dacă e cu tine. (si cu asta nu ma refer la inselat, ma refer in general)
Niciodată să nu te lași călcată în picioare pentru iubire sau de cineva iubit de tine! Niciodată să nu cerșești iubire la persoana gresită! Niciodată să nu accepți să fi pusă la picioarele persoanei iubite! Dacă iubești și ești rănită, încetează să o mai faci, deoarece iubirea nu doare draga mea! Iubirea este un sentiment frumos, iubirea este orice altceva în sensul frumos, dar înafară de durere! Nu îți oferi iubirea unei persoane greșite, pentru că până la urmă tot tu vei plânge! Pleacă când vezi că nu mai este nevoie de tine! Retrage-te atunci când vezi că ești respinsă! Nu accepta niciodată să fii bătaia de joc a unei persoane! În loc să cerșești iubire la pragul uși închise, mai bine accepți iubirea la poarta deschisă!
Este greu să vezi cum o persoană dragă se îndepărtează de tine, iar tu nu mai poți face nimic, dar tu nu trebuie să faci absolut nimic! Când o persoană îți cere libertate, atunci dă-i libertatea de care are nevoie! Dacă pleacă, înseamnă că nu te-a iubit niciodată! Însă dacă rămâne, este o persoană destinată pentru tine. Acordă-i distanța pe care ți-o cere, distanța de care are nevoie, iar după ai răbdare! Așteptă să vezi ce o să facă, așteptă să vezi ce alegere o să ia!
În viață oricât de frumoasă ar fi o pasăre, arată mai bine liberă decât intr-o cușcă! Iar tu ca persoană ești mult mai fericită, atunci când vezi ca pasărea vine la tine fără ca tu sa o ții forțat închisă intr-o cușcă. Pasarea este liberă, însă tot la tine alege să zboare zi de zi.
Așa că acceptă decizia ei, nu o lua tu pentru ea!
Acordă-i șansa de a vedea cum ii este in lipsa ta!
Alege să o lași și pe ea măcar atunci când ți-o cere, ca sa aleagă cum îi este mai bine!
Răbdă până la final, iar oricât de dureros ar fi să vezi că nu te alege pe tine, trebuie să știi că în viață întotdeauna te aștepta ceva mai bun, doar că tu trebuia să îl lași în viața ta! O persoană destinată ție, te va găsi și legată la ochii oriunde ai fi tu! Însă și tu trebuie să o recunoști!
Așteaptă și rabdă ca timpul să treacă, acceptă decizia oricare ar fi ea, trăiește cu ideea ca mereu meriți ceva mai bun, treci peste orice dezamagire, tristețe sau supărare. Speră, roagă-te și crede într-un viitor mai frumos, iar acel viitor te va găsi intotdeuna la momentul potrivit și mult așteptat! Iar pentru ca este așa de așteptat, îți promit și îți garantez că va fi cel mai frumos și special moment din viața ta!
Va fi momentul in care tu îți vei găsi fericirea definitiv și când lacrimile tale vor curge doar de bucurie! La acel moment sperăm toți, iar el va veni, însă cu timpul! Până atunci trebuie să trecem prin multe provocări ale vieții, pentru a știi aprecia acel moment și persoană!
Si tu draga mea nu esti de vina cu nimic, doar el nu a stiut sa aprecieze o printesa ca tine, asa ca capul sus, altfel pica coroana!
Sper ca te-am ajutat putin. Si daca mai ai nevoie de ceva, poti sa imi scrii.