Buna!
"Avem tot timpul impresia ca mai avem un pic si ajungem acolo unde ne-am dorit, inca un pas, inca doi, inca unul si vom fi fericiti, si rar ne dam seama ca pasii astia... unul dupa altul, pe care ii facem tinandu-ne respiratia ca sa nu ne speriem fericirea, sunt de fapt pasii nostri catre un sfarist.care e mult prea posibil sa nu fie sfarsitul fericit.
De ce ne condamnam singuri la nefericire? De ce nu vedem fericirea, daca ea exista? De ce ne facem singuri rau? Sau de ce trebuie sa intervina mereu ceva care sa ne strice asa zisa noastra fericire? V-ati pus aceste intrebari? Daca da, care este raspunsul?"
Bye, bye!

E extra simplu Adrian. Omul e un mamifer care considera ca are ratiune, nu e sigur de existenta ei. Astfel, de fiecare data cand cunoastem binele intr-o forma mai usoara sau mai puternica ne pastram tendinta de a "imbunatatii" situatia, fara sa luam in calcul eventualele consecinte. Mergem pe ideea ca mereu e loc de mai bine condamnandu-ne la un rau aproape inevitabil, pentru ca suntem hapsani, pentru ca niciodata nu atingem limita multumirii.
Nu intervine nimic altceva in mersul lucrurilor decat noi.

Bineinteles mi-am pus aceste intrebari si mi-am dat seama ca eu sunt fericit pentru ca traiesc si pentru orice imi ofera viata bine sau rau ma pot bucura de multe chiar daca e rau. Sa fii fericit cu ce ai si bucura-te chiar daca iti e greu daca poti sa rezolvi fa-o

Pentru ca atata timp cat traim avem speranta! Speranta de mai bine! Si chiar daca ne e bine, tindem spre mai mult! Vrem sa credem, ca suntem in stare de mai mult! Si chiar daca nu reusim, macar incercam, vrem sa fim mai fericiti! Cat despre notiunea de fericire, depinde de cum stim sa apreciem ceea ce primim!

Raspunsul la toate intrebarile tale este; Ptr ca prefer simplitatea si voluptatea unei adevarate nopti de dragoste decit complicatiile aduse de 1000 de nopti de dorinti in singuratate gindindu-ma la ea.

Parerea mea este ca asa sunt randuite lucrurile. Ca si viata noastra, care are un sfarsit. Oamenilor, Dumnezeu, o energie exterioara, le permite sa ajunga la un anumit grad de dezvoltare, pe care sa nu-l poata depasi niciodata. Facand o parateza, exista multe teorii conform carora inaintea civilizatiei noastre au mai existat si alte civlizatii, ale caror urme se pot vedea si astazi, insa care au incetat, tocmai pentru ca au ajuns la gradul maxim de dezvoltare pe care puteau sa-l atinga, si pe urma totul s-a reluat de la zero tocmai pentru a nu distruge armonia pe care o creeaza mereu Dumnezeu, echilibrul. Si mintea omului este creata astfel, oricat ar vrea sa fie fericit, implinit, multumit, nu poate evita clipele de tristete, care se ivesc spontan. Putem fi intr-un moment al vietii multumiti de tot ceea ce avem, insa nu putem evita sa ne punem intrebarea: Ce imi lipseste? la care de obicei gasim un raspuns si ajungem astfel sa fim nemultumiti. Pentru a fii cu adevarat fericiti trebuie sa avem un caracter puternic si vointa, evitand astfel sa ne condamnam singuri la nefericire. Daca avem incredere in propriile capacitati si suntem hotarati, oamenii vor remarca asta, va disparea sentimentul nostru de inferioritate, vom fi mult mai respectati si astfel si mai fericiti. Multi dintre noi alegem calea cea complicata, nu indraznim sa facem anumite lucruri, cazuri in care noi suntem singurii vinovati pentru ceea ce ni se intampla.

P. S.: Rapunsul la aceste intrebari il poti da si tu pentru ca fiecare om are dreptul la o opinie, la o conceptie despre viata