BUNĂ! Azi mi-am exprimat părinților mei ca nu-mi doresc copii, iar ei au început sa îmi dea exemple cu cine îți aduce o cană cu apa la bătrânețe și cât de frumoasa e viata cu copii și asa mai departe.
Pur și simplu e alegerea mea și sunt foarte sigură ca nu-mi doresc.
Poate și pentru ca am avut k perioada destul de urata în care trebuia sa am grija de un copil mai mic(verișoara mea) care m-a distrus din punct de vedere emoțional, mental.

Daca nu vrei sa il faci, nu il faci, ce rost are sa chinui un copil pe care nu ti-l doresti, nu te poate obliga nimeni si nu trebuie sa depui efort sa ii faci sa inteleaga, asta e problema lor, nu a ta.

Pai na, ei știu cum e sa ai copii de aia îți zic. Acu dacă faci sau nu e decizia ta. Dacă ești hotărâtă nu mai contează părerea altora nu?

E rău și așa și așa. Din două rele tot o să alegi una.

Poți face terapie și să îți vindeci trauma asta cu copiii, că e o trauma până la urmă.
Însă na, presata de lume, evident că toate mamele se vad bunicuțe cu 100 de nepoți și neavând grija de niciunul
Așa că na, e alegerea ta că vrei sau nu copil, dar trauma aia trebuie reparata, ca un sfat.

Și ce dacă au zis? Asculți, analizezi situația și faci tot ca tine.