De la varsta de 5 ani de cand incep sa imi amintesc, prima mea amintire era de faptul ca mama imi taia unghiile.In urmatorul moment avea o criza de epilepsie.Aici incep toate amintirile mele din copilarie.Incepusem sa ma obisnuiesc ca ea sa urle,sa tipe si sa ma bata in fiecare zi, ori de cate ori avea ocazia.pe an ce trecea si cresteam bataile au devenit mai dese, mai brutale.ma lovea cu orice prindea in preajma.Ma controla la orice, trebuia sa scriu ce 12 ori pe zi cate o rugaciune,sa citesc biblia, iar alte carti nu aveam dreptul sa citesc.La noi nu era televizor deoarece credea ca este "unealta celui necurat".Am inceput sa cresc si sa ma obisnuiesc cu ideea ca asa necesita un copil sa fie educat deoarece "trebuie starpit raul".Era obsedata de Biblie si Biserici care mai de care mai ciudate.Medicamente pentru boala ei erau refuzate cu explicatia "iar vine necuratul sa ma nimiceasca". Era un cosmar.Imi ardea cartile pe furis sau le punea pe foc,nu aveam dreptul sa vorbesc cu alti copii din afara bisericii,iar cu fetele in nici un caz pe motiv ca erau toate (nici nu ma pot exprima), indiferent de varsta lor. Avusesem cateva intamplari neplacute si infricosatoare pentru un copil cu 2 barbati ce o ajutau la treburile casei.Nu puteam vorbi cu nimeni, ma simteam rusinata.Am constientizat mai tarziu totul.Anii au trecut,am plecat din tara imediat ce avusesem ocazia, nestiind daca voi fi in siguranta sau daca merg unde mi se spusese.Am avut noroc, ajunsesem la destinatie in siguranta.Intr-adevar eram ospatar si nu ajunsesem altundeva.Eram presata sa trimit toti banii acasa,trebuia sa am grija de "mama care m-a crescut si mi-a dat viata".Incetul cu incetul am redus contactul cu ea,m-am reechilibrat,incepusem o alta viata in liniste si pace. Daca nu mersesem niciodata la psiholog in urma copilariei mele avusesem totusi parte de o persoana speciala in viata mea, care m-a indrumat si ajutat a-mi forma in ciuda tuturor un caracter frumos.Am cunoscut un barbat care a fost langa mine, m-a sprijinit si ajutat psihic.este o diferenta de cativa ani intre varstele noastre doar, dar totul a fost minunat.Suntem impreuna de 1 an jumatate.Asta pana cand in urma cu un an am descoperit ca vizioneaza filme pentru adulti.Aici a inceput teroarea, din cat eram de echilibrata si stabil psihic sau emotional incepusem sa ajung putin cate putin ca propria mama.Il controlam,stergeam ce nu imi convenea,deveneam iritata,irascibila, tipam si ne certam.Totul din cauza ca el este dependent de aceste filme iar eu nu pot accepta lucrul acesta.Am incercat sa ne ajutam reciproc,sa refacem relatia.El avusese cateva incercari nereusite de a lupta impotriva dependentei lui,eu incercam sa devin din nou cea iubitoare,echilibrata, intelegatoare.Intr-un cuvant sa ii fiu un sprijin in incercarea lui de a scapa de acest viciu.Nu am reusit, ambii ajungand sa pierdem din ce in ce mai multe momente frumoase.Devenisem pe zi ce trecea mai violenta,mai agresiva,incepusem sa nu mai am respect fata de el ajungand din ce in ce la mai multe insulte.El nu avea acceasi reactie, spera doar o schimbare mai ales din partea mea.Dependenta lui devenise obsesie pentru mine dorind sa controlez,sa stiu totul, ajungand chiar sa ma perfectionez intr-atat de mult incat sa aflu orice se intampla pe telefonul lui cat timp este plecat.Tin sa mentionez ca avem nationalitati diferite.Pentru el vizionarea filmelor pentru adulti este sanatos si normal.Asta intamplandu-se la fiecare 2 zile.In acest moment am decis sa merg la un terapeut, pana acum incercand sa rezolv totul singura.Ne iubim si ne dorim aceasta relatie,dar nu mai avem putere de a lupta. Poate ca eu am mai multa putere de a lupta,sau poate vrea doar sa controlez, nu stiu.Esentialul este ca am ajuns in punctul in care relatia este distrusa,eu sunt o complet alta persoana,agresiva,violenta,impulsiva,bipolara poate, intr-o dorinta de a avea tot controlul iar momentan nu mai gasesc nici macar o singura calitate buna si frumoasa in mine.Am cautat ajutor, am comunicat dar am ajuns in punctul in care nu mai stiu ce sa fac.Nu stiu cate femei se confrunta cu problema de a fi complet deranjate de faptul ca persoana iubita este dependenta de filme pentru adulti,dar am nevoie de un sfat, un ajutor.Cum pot sa imi mai salvez relatia dar in primul rand pe mine?
Ordonare:
Cronologică
Probabil voi citi romanul si cu siguranta voi avea ceva de invatat. Nu pot spune ca am fost crescuta in religie ci doar ca mi-a fost impusa ca o mancare prost gatita, fara condimente....trebuind sa am parte de ea zi de zi fara sa am dreptul la vreo obiectie.Momentan nu o percep ca pe ceva normal si frumos, imi pare rau.
Răspunde
Buna Caramela. Sa iti raspund la intrebarile tale.De "lucru manual " in fata filmelor nu este vorba.Pot sa spun ca nu am avut niciodata probleme legate de viata sexuala, mai putin atunci cand a incercat sa renunte si se simtea ca un dependent de alcool, care are nevoie de cel putin un pahar sa isi duca ziua la bun sfarsit.
Are grija de mine, pot spune ca in ce consta totul legat de sex este mai mult decat multumitor, este perfect.In medie de 2 sau 3 ori pe zi se intampla sa avem relatii sexuale.De aici incepe problema mea.....consumul de filme este aproape la fel de ridicat, doar ca exista comunicarea necesara si respectul pentru a nu o face cat este acasa cu mine sau nici macar in preajma mea.
Aveam planuri de viitor, ceea ce si m-a determinat in ultimile zile sa ajung sa vorbesc cu un psihiatru si sa obtin niste detalii in privinta situatiei mele.
Am scris pe forum dorind niste sfaturi in primul rand de la persoane care poate s-au confruntat cu asa ceva sau macar au idee despre problemele mele.
Nu pot vorbi cu prietenii mei apropiati, iar cea mai buna prietena a mea este deja intr-o situatie asemanatoare.
Ai dreptate NOname.Perceptia mea asupra lui si actiunilor sale este una complet diferita, tine de mine. Intr-un singur cuvant nu pot intelege si de aici probabil si toata situatia si starea mea de a ma certa si fi violenta, etc...a ajuns in acest punct deoarece consider ca in momentul in care are absolut tot ce isi doreste de la mine incepand de la aspectul fizic pana la a avea tot ce isi doreste nu il poate determina sau macar da puterea de a renunta? Nici macar cu ajutorul unui psiholog...
Da mereu voi aveti pareri de tot felul de discriminari chiar si daca sunt doar in mintea voastra. Fara suparare. Cand e nevoie acord dreptate femeii cand nu acord barbatului. Nu este un pretext de dat dreptate pentru cineva. Dar inainte sa ai pareri mai bine gandeste "oare ce a vrut asta de fapt sa spuna"
Înţeleg pe undeva şi nemulţumirea/nedumerirea ta, Talak, dar încearcă să-ţi schimbi percepţia asupra acestui lucru şi să treci peste, căci prin stresul tău inutil doar vă faci rău, mai ale ţie, creând tensiuni care nu-şi au rostul. Aveţi o relaţie relativ frumoasă şi ar trebui să te bucuri de ea cât mai mult posibil.
Ca să te vindeci de această gelozie cam absurdă şi exagerată, ai putea de câteva ori, când eşti singură, să urmăreşti câteva filme cu conţinut erotic, numai pentru femei (ceva calitativ şi în funcţie de ceea ce te atrage) şi după ce vei observa că în urma acestor activităţi sentimentele tale faţă de partenerul tău nu s-au schimbat, vei deveni mai permisivă şi mai puţin posesivă şi cu el.
Poate în timp veţi putea chiar să vizionaţi astfel de filme împreună, cum fac multe cupluri, degajat şi fără să aveţi ceva de reproşat unul altuia.
Până la urmă nu e decât un film, nu trebuie să-i dai atât de mare importanţă.
Baftă!
Prima parte a povestirii tale este impresionanta si umple pe oricine de admiratie. In ea se vede o putere pe care sper sa o poti reactiva.
A doua parte pare a fi mai rar intilnita. Fara sa fie un rezultat al propriilor mele gusturi (care nu conteaza absolut de loc in discutia asta), gasesc ca aceste "filme de adulti" sînt destul de nevinovate. Ca ele au creat o dependenta, chiar daca e una mai neobisnuita (de filme, vreau sa spun) probabil ca asta te deranjeaza mai mult decit filmele in sine. Efectul acestei dependente nu e nici el serios (probabil in afara de pierdere de timp, plus ca iti induc o reactie foarte puternica). Recunosc, pare destul de nefiresc, dar nu am eu statistici pentru asa ceva, cit de des survine. La fiecare 2 zile? Hm, un hobby un pic mai intens, dar nu extrem. Sintem din pacate (sau fericire, dupa caz?) capabili sa dezvoltam dependenta la orice, asa ca Doamne fereste de ceva cu adevarat rau.
Problema e ca nemultumirea ta creaza un rau mult mai mare, o suferinta, si ameninta relatia.
Esti sigura ca vrei sa lucrezi mai mult cu "dezvatarea" barbatului tau, sau cu a ta insati?
O idee, formulata de inca cineva aici, ar fi sa acorzi o perioada de gratie cit de lunga poti. In timpul acesta, sa faci doua lucruri: lucreaza cu tine insati, poate scapi sau diminuezi aceasta nemultumire. Lucreaza sa gasesti o directie noua, convenabila pentru amindoi, care sa deturneze cu timpul aceasta pasiune a partenerului. Stiu si eu, sport, calatorii, a fi mai mult timp in natura, a ajuta pe altcineva, a face bine. Asta depinde de profilul vostru.
Esti inteligenta, esti puternica, ai dovedit-o. Nu te da batuta!
Era de asteptat! Americanii sint "altfel". Sint politicosi, constiinciosi dar si mai pusi pe tot felul de placeri.
Dar faptul ca e american poate fi un input. Poti sa incerci o discutie sincera cu el, fara pretentii. Incearca sa negociezi, sa vezi ce poate oferi el in schimbul nemultumirii tale, la ce poate el renunta. Apoi, acelasi lucru si tu.
Ai 24 de ani. Nu e sigur ca e pe toate planurile mai matur decit tine. Unii se plimba cu scindura la 34. Dar absolut vorbind, nici tu NU stii totul de la viata, chiar daca ai niste experiente si performante care te ridica deasupra altora. Dar parca vorbesti ca si cum ai poseda adevarul si norma absoluta (probabil si sub imperiul emotiilor puternice generate de nemultumirea ta).
Viata ta nu se termina aici. Vei mai avea de cucerit laturi ale personalitatii tale, eventual, desi nu-ti doresc, vei intilni necazuri reale mult mai mari. Nu reactiona ca si cum posezi tot adevarul.
E doar o parere, nu o critica, din care sper si eu sa extragi ceva eventual.
Trebuie sa-ti atrag atentia despre atitudinea ta fata de (hai sa-i zicem) hobbyul barbatule pare sa izvorasca direct din metodele mamei tale. Foloseste daca poti aceasta idee combinata cu repulsia pe care o ai fata de ce ai trecut prin copilarie ca sa iti faci de data asta tie o corectie de comportament.
Si, in orice, caz, o fi bun TPU dar merita sa dati pe la un terapeut. Nu pierzi nimic. Pari intr-o situatie fara iesire, dar cu putin noroc, lucru activ si angajament dupa vreo doi ani problema voastra va fi o simpla amintire.
Iti multumesc pentru sfat si critici.Chiar daca sunt critici tu ma vezi altfel decat ma vad eu insumi.
Momentan el merge la terapeut, eu iau antidepresive pentru urmatoarele zile apoi voi merge si eu la un terapeut.
Da, TPU nu e tocmai salvarea mea, dar macar sunt sfaturi din partea altor persoane ce nu sunt neaparat doctori sau terapeuti.
Intr-un fel ma ajuta.
Pai cele mai frecvente discriminari de gen sunt in defavoarea femeilor, nu? Nu.i normal sa fim mai sceptice? 
M.am gandit la ceea ce ai vrut sa spui, asta am inteles eu. Inca o data imi cer scuze, insa tu ai zis doar ca e absurda, dupa ceva timp ai explicat de ce crezi asta si m.ai facut sa iti dau dreptate, dintr.o simpla jignire nu aveam cum sa iti dau! Intelegi? 
Intelegand faptul ca sunt doar niste filme si nimic mai mult. probabil vezi in asta o amenintare asupra relatiei, dar e si o frustrare
te ai gandit ca poate fi si o altfel de problema? de natura medicala.eu stiu ca acea boala poate fi transmisa
genetic
vorbeste cu un psiholog care sa te ajute sa depasesti acele traume
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
