Deci parintii vor sa divorteze, dar eu nu.Nu imi pot imagina viata fara un parinte! Cum as putea trece peste divort?

Din moment ce s-a ajuns aici, banuiesc ca exista motive serioase intre ei! Daca tii la ei, trebuie sa le respecti decizia.Stiu ca este greu de inteles, dar atunci cand nu mai exista iubire,respect, sinceritate, comunicare...ce decizie ai putea lua? Nu poti ramane de dragul copilului! Intr-o zi tu vei pleca, te vei duce la o scoala, iti vei face viata ta.Nu sunt pentru divort,dar nu sunt nici pentru a-ti condamna propia viata,pe motivul copiilor. Iarta-ma daca sunt dura in raspuns, dar vreau sa intelegi ca este doar problema lor! Indiferent ce se intampla,tu vei ramane copilul lor, pe tine te vor iubi la fel de mult.Iar tu vei fii mai impacata cu tine, stiindu-i separati, dar fericiti, decat impreuna ducand o viata de cosmar!

Intrebarea ta nu are logica.intai spui ca nu vrei sa divorteze si apoi spui ca vrei sa treci peste asta.care e intrebarea pana la urma?

Nu prea ai ce face.Îmi pare rău pentru tine.Și eu am avut situația ta în familie.Te va afecta, dar în timp(depinde de tine cât de repede te vei adapta la situație) te vei obișnui, că așa e viața. Dacă părinții nu se mai înțeleg mi se pare normal să se despartă. Dacă nu ai împlinit 18 ani vei fi nevoită să alegi cu cine să rămâi.Așa am avut și eu de ales că așa era procedura acum 11 ani, dar sper ca acum să se fi schimbat asta ca să nu treci și prin asta că și așa ți destul căt ai suportat.(certuri, etc, cel puțin ai mei erau destul de agresivi unul cu altul(verbal))

Pentru un divort ar trebui sa fie motive serioase pentru acest lucru. Este de mirare sa te intristeze daca parintii tai doresc sa se desparta insa daca asta este alegerea lor si tu nu poti interveni cu nimic mai bine incearca sa tresti peste acest nefericit moment din viata ta, cu toate ca o sa ii ai aproape pe amandoi, doar ca ei nu.
Multa sanatate.

Salut. Iată câteva informaţii care sper să te ajute:
● Nu-ţi fă iluzii. Probabil că primul impuls ar fi să încerci să-i împaci. Anne îşi aminteşte: „După ce s-au separat, părinţii ne mai scoteau din când în când în oraş. Eu şi sora mea ne spuneam în şoaptă: «Hai s-o luăm înainte şi să-i lăsăm singuri». Dar n-a mers. Nu s-au împăcat niciodată".
Un proverb spune: „O aşteptare amânată îmbolnăveşte inima". Pentru a nu suferi prea mult, gândeşte-te că nu poţi avea control asupra acţiunilor părinţilor. Nu uita că nu tu eşti motivul separării lor, că nu poţi interveni între ei şi că nu le poţi reface tu căsnicia.
● Nu te umple de ură. Mânia sau ura faţă de unul sau faţă de ambii părinţi poate avea consecinţe neplăcute şi de durată. Tom îşi aminteşte ce simţea la 12 ani: „Eram de-a dreptul furios pe tata. Nu vreau să folosesc cuvântul «ură», dar aveam resentimente puternice faţă de el. Nu înţelegeam cum putea pretinde că-i pasă de noi, când el ne părăsise".
Când părinţii se separă, nu poţi simplifica lucrurile spunând că doar unul a greşit şi că celălalt e total nevinovat. Probabil că părinţii nu ţi-au spus chiar totul despre căsnicia lor şi nici despre motivele separării lor. Poate că nici ei nu înţeleg prea bine ce s-a întâmplat. Aşadar, nu judeca o situaţie când nu cunoşti toate detaliile. E drept că ţi-e greu să nu te mânii. Şi e normal ca o vreme să fii foarte supărat. Dar, nutrind sentimente de ură şi având un spirit răzbunător, îţi poţi „otrăvi" încetul cu încetul personalitatea.
● Fii realist. Unii tineri nu-şi urăsc părintele care i-a părăsit, ci, dimpotrivă, cad în cealaltă extremă: îl idolatrizează. De pildă, un tânăr avea un tată alcoolic şi imoral care i-a părăsit de mai multe ori. Până la urmă, părinţii acestui tânăr au divorţat. Cu toate astea, el îşi aminteşte că, dintr-un motiv sau altul, aproape că începuse să-şi idolatrizeze tatăl!
Mulţi copii adoptă o asemenea atitudine, greşită de altfel. Într-o ţară, 90% dintre copiii ai căror părinţi au divorţat locuiesc cu mama lor, iar la tatăl lor merg doar în vizită. Mama deci le poartă zilnic de grijă şi tot ea îi disciplinează. Chiar dacă primeşte pensie alimentară, standardul ei de viaţă scade foarte mult după divorţ. Pe de altă parte, cel al tatălui ar putea chiar să crească. Rezultatul? O vizită la tata înseamnă cadouri şi distracţie, pe când viaţa cu mama înseamnă a strânge cureaua şi a asculta de ea.
Dacă te simţi tentat să faci aceeaşi alegere, analizează-ţi priorităţile. Adu-ţi aminte că ai nevoie de îndrumare morală şi de disciplinare. Nimic din ce-ţi oferă un părinte nu-şi poate lăsa mai adânc amprenta asupra personalităţii tale şi a calităţii vieţii tale decât îndrumarea morală şi disciplinarea!

Invitatia noastra de a ne contacta ramane valabila.

Lasa-i sa divorteze.Cat timp au stat parintii mei impreuna viata mea a devenit un lung sir al suferintelor...Plus ca din cauza certurilor s-au intors si impotriva mea ca nu le tin partea.Deci vezi-ti de treaba.Mie cel putin nu-mi pasa deloc de ei.

E de inteles sa te intristeze dar nu e cazul sa dai in depresie.E de preferat sa intelegi ca e o decizie extrema, ca nu au vazut alta metoda. Imagineaza-ti ca ar fi stat impreuna doar sa sa nu fii tu trist. Nu-ti stiu varsta dar pe masura ce vei creste vei intelege ca pentru o relatie e nevoie de minim 2 care trag in aceeasi directie.

Mama fumeaza de mult si asta la suparat pe tata ca nu am o stare materiala chiar foarte buna si pe tata l-a durut piciorul si nu si-a permis sa mearga la doctor in schimb mama ti-a permis sa isi cumpere tigari! NU VREAU SA SE DESPARTA!

Pai dupa parerea mea nu ar trebui sa-i lasi sa divorteze. Trebuie sa mai existe o metoda, asa o sa iti influenteze viata mult. Chiar daca o sa te mai vezi cu celalalt parinte tot nu o sa mai fie ca inainte. Daca totusi se va intampla e bine ca poti sa il vezi. Succes!