Buna dimineata!
Ma simt f ciudat, nu mi e nici bine nici rau, parca mi e dor de el, ma simt vinovata.
Nu stiu ce se intampla, nu stiu de ce ma tot gandesc la el, ca nu ar trebui sa ma mai gandesc deloc si totusi de ieri am picat asa intr o melancolie si ma tot gandesc intr una.
El a lasat o moale deocamdata, si ultima oara mi a trimis mesaje sa il iert, ca ma iubeste, ca vrea sa se schimbe dar are nevoie de prezenta si de ajutorul meu.
Ma simt vinovata cand ma uit la copil, ca nu se vad deloc, el nu l a mai vazut de 4 zile pe copil dar nici nu a cerut asta.
Insa nu am incredere ca se va schimba, il vad numai in ipostazele negative.
Oare sunt prea pesimista? Ar mai merita o sansa? Dar in acelasi timp mi o spun singura ca nu se mai poate si dupa zic dar daca...
E greu sa stau asa, nu ma pot concentra pe adevaratele probleme pe care le am.
Cum ati proceda? sau cum vedeti situatia asta. Stiu ca am mai pus cam aceeasi intrebare zilele trecute, dar cum sa scap de confuzia asta?
Oare il mai iubesc? sau e obisnuinta?
Va multumesc!
Mai cineva.este rau cu rau, dar mai rau fara rau. dar daca iei bataie toata viata si copilul vede asta, si nu creste intr-un mediu de dragoste si respect si siguranta pentru el, il nenorocesti. spune-i asta boului cu care te-ai incurcat, si fa-l sa inteleaga.ca eu daca ma cert cu sotia mea si ridic tonul un pic, vin baietii imediat si ma intreaba; ce e? ce s-a intamplat? iar fata de 9 ani se uita pierduta si nu stie ce se intampla.de cate ori ma vede incruntat, ma intreaba; tati esti nervos? si asta la mine se intampla rar de tot. o data pe an poate.asa ca ai grija.copii sunt foarte fragili la suflet, si au nevoie de un mediu sigur si placut.nu de scandaluri si betii si gelozii si batai. tu stii cel mai bine. daca e prost de tot, lasa-l naibii. daca are sanse de indreptare, si cu eforturile tale in gospodarie, traiti omeneste. nu ca dusmanii ci ca o familie adevarata.la o despartire vinovati santeti amandoi nu numai unul.si asta trebuie sa recunoasteti amandoi. ati fost rai si nejudecati.acum incercati si invers si dati din voi tot ce e mai bun. vorbeste cu el despre toate astea si sa auzim de bine.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Am uitat sa spun ca de fiecare data cand a trimis mesaj, ca de abia de ieri seara a terminat cu injuraturile si amenintarile eu i am repetat ca nu mai pot, si i am spus ca nu putem privi spre un viitor impreuna pana nu se schimba.
insa nu stiu daca a fost atent la partea aia si se gandeste doar la partea cu "nu mai pot, nu mai vreau". Poate ca e mai bine asa...
Fiindca ma gandeam ca daca, chiar ne iubeste va face tot posibilul sa se schimbe si sa ne recupereze.Sau asta se intampla doar in telenovele?
Răspunde
Nu stiu daca chiar il mai iubesti, daca ti-a facut multe. E mai degraba obisnuinta, dependenta. Dureaza ceva timp, insa dupa aceea vei fi din nou libera. Daca nu mai ai incredere ca se va schimba, atunci probabil ca asa e. De fapt, noi, oamenii, ne schimbam f greu comportamentul. Dorim poate, si dorim mult, insa adesea ne e imposibil sa o facem. Eu, ca sa ma exprim cum tu o faci, m-as concentra pe adevaratele probleme pe care le am.
Cand am citit partea cu injuraturi si amenintari mi-a picat fata.Nu asa se trateaza o femeie plus ca aveti si un copil impreuna.Eu zic sa il dai uitarii.Copilul o sa decida daca va mai vrea sa il vada sau nu.Eu zic ca nu mai merita nicio sansa.
Da, crinu are dreptate, si eu am crescut in violenta si batai si stiu ce inseamna, si asa cum spune si cristi202, un om f greu se schimba, mai ales la anii pe care ii are el, adica nu mai este un pustan, este deja barbat in toata varsta.
Intr adevar poate ca e mai bine asa. Este posibil ca aceste ganduri sa fie si teama ca trebuie sa ma descurc singura, si ca el desi isi permite nu vrea sa ne ajute deloc.
Dar mai bine saraca si linistita decat altfel.
Va multumesc!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
