Bună dimineața. Vreau să vă povestesc ceva. Se pare că în familia mea, eu sunt oaia neagra a familiei. Se pare că orice fac, orice zic nimeni nu ma ia în serios. Am 24 de ani, pentru orice urla, dacă iau copilul în brate, dacă îl leagăn, dacă stau, dacă nu mănânc. Orice discuții ce au loc, eu sunt evitata. Dar chestia e ca varul meu care are 27 de ani, el e luat în serios sau alt var de 22 de ani. În schimb eu...nu. Orice zic, orice fac nu fac bine. Ei îmi fac programul. Și la familie. Ma refer, surorile lu mami, bunica mea, mami. Tati e altfel, el mă ascultă, el îmi cere o părere. Dar în schimb ceilalți nu. Ma face să mă simt aiurea, să fiu dată la o parte. E ceva normal? Sau eu sunt considerată încă o copila.Am totuși 24 de ani. Cred ca sunt la vârsta în care știu să-mi iau și singură deciziile. Dar nu. Ei nu știu să mă aprecieze adică atunci când am dat bacul, toată lumea zicea că nu sunt în stare să îl iau, că eu nu știu nimic. Nici măcar să mă felicite nu au fost în stare. Nu trebuie să fiu luată ca un bebe dar totuși.Am și eu o vârstă, o viață.

Buna,
Asta e familia, nu toti au fost norocosi sa aiba o familie ok din toate puncele de vedere.
Asta e destinu, nu ai ce sa faci.
Poti in schimb sa-ti schimbi viata cum vrei.
Ai 24 de ani, esti majora, faci ce vrei.
Poti oricand se pleci de acolo si sa-ti faci viata dupa bunul plac.
Sau poti la fel de bine sa stai si sa induri.
Decizia iti apartine, sper sa fie una relevanta!

Buna dimineata, draga! Imi pare rau ca treci printr-o astfel de situatie! Sfatul meu este sa vorbesti deschis cu ei, sa le spui ce anume te doare si sa-i intrebi de ce se comporta asa cu tine. Roaga-te si lui Dumnezeu sa-i imbuneze; crede-ma ca ajuta! Iti promit ca voi face si eu asta pentru tine! In plus, cred ca ar trebui sa vorbesti si cu un psiholog, ca sa te invete cum sa lucrezi tu cu ei. Sper ca te-am ajutat! Te pup si iti doresc mult succes si o zi frumoasa!

Pentru familia ta, probabil vei ramane pe veci mezina si vei fii intotdeauna tratata ca "cea mai mica" dintre copii.
Cunosc sentimentul... chiar si la 40 de ani, tot asa ma tratau, pentru ca am ramas in mintea lor, fetita familiei.
A trebuit sa am rabdare cu ei si de fiecare data cand ma tratau ca pe un copil, sa le aduc aminte ca nu mai am 10 ani si ca pot decide singura unde vreau sa merg, sau ce vreau sa fac.
Incearca sa te realxezi si sa nu mai iei totul atat de serios, ca nimeni nu-ti vrea raul, vor sa te ocroteasca si sa te stie in siguranta, poate impunandu-se mai mult decta ar trebui.
Cu respect, blandete si calm, adu-le aminte ca ai 24 de ani si ca esti capabila sa decizi pentru tine.

Daca esti la varsta asta... de ce mai stai cu familia? Zici ca ai o varsta si o viata... comporta-te ca atare. Ca sa citez dintr-o opera de la scoala: "zboară, puiule, zboară!"

Eu îţi înţeleg oarecum situaţia.
Toţi o să vină să te judece de ce nu ai făcut aia, de ce nu te-ai mutat, de ce nu eşti bancher dar nimeni nu se gândeşte că dacă tu ai fost descurajat de mic şi mereu ţi să impus ce trebuie să faci, sau că nu eşti bun de nimic şansele să şi realizezi mare lucru sunt slabe. Nu toţi pot să fie suficient de rezistenţi şi puternici să tot accepte şi să ducă înjuri, înjosirii, descurajări de la persoanele cele mai dragi.
De ce se comportă ei aşa cu tine? Cred că ar trebui să îi întrebi pe ei, iar dacă nu îţi vor da o explicaţie plauzibilă impuneţi punctul de vedere cât mai stai pe acolo şi pe urmă pleacă cât vezi cu ochii.

Nu iti poti schimba familia, trebuie sa o accepti asa cum e. Dar ai putea sa te indepartezi putin de ei si cand o sa li se faca dor de tine o sa se poarte altfel.
Daca inca locuiesti cu ei, ai putea sa te muti, nu zic ca nu e ok sa stai cu familia la varsta asta, dar daca nu iti e bine acolo...

Nu stiu de ce, ai tai si-au format o impresie proasta despre tine. Trebuie sa le schimbi aceasta impresie. Daca ei zic ca tu nu stii nimic, citeste mult ca sa le arati ca te cultivi. Daca zic ca nu esti buna la nimic incearca sa te implici si sa-i ajuti la treburile familiei. Daca nu le place sa copilul in brate, lasa-l! Poate nu era momentul potrivit.
Cele mai multe mame sunt obsedate de grija copiilor lor si nu le place ca altii sa intervina.
Întreabă inainte de a-l lua in brate daca poti sa faci asta.

Ai 24de ani, ai viata ta, te intereseaza asa mult de parerea lor?
Nu te mai consuma tu pentru fleacurile astea, nu trebuie ca ei sa creada ca tu esti inteligenta si descurcareata, important e ca tu sa crezi asta.

Te inteleg pentru ca si eu sunt oaia neagra a familiei si m-au desconsiderat tot timpul si le este rusine cu mine, surorile mele mai bine ies in oras cu un strain decat cu mine, mama se fereste sa fie vazuta de prietenele ei cu mine plus ca nu ma incurajeaza sa fac nimic si spun ca nu pot face, te inteleg. Solutia este sa fii independent(ă) si atunci nu mai conteaza ce cred ei si daca te mai cauta bine daca nu sa stea ei fericiti.

Varsta nu inseamna nimic. Exista oameni de 50 de ani care se cred copii.

Ca sa fii luata in serios trebuie sa dovedesti ca meriti. Asta e valabil oriunde in viata. Trebuie sa arati ca iei decizii bune, ca te descurci, ca ai initiativa buna si folositoare.

Doar asa poti schimba perceptia altora, si chiar si atunci va exista rezistenta. De regula oamenii cand vad ceva schimbat la un cunoscut cred ca e o gluma, coincidenta, sau accident. Trebuie foarte multa perseverenta ca sa isi schimbe parerea si sa se convinga ca ce faci tu e bine.

Eu una nu inteleg cum poți lasă pe alții la vârsta asta sati spună ca sa faci nu cred ca micuța de tine nu stie sa facă nimic avem aceias vârsta eu si îmi conduc casa. Respectă parerea lor dar statale ca ai crescut singuri motiv petru care te cocolaseste ar fi ca esti singura fata si iti vor toții binele si o fac din iubire.

La faza cu bacul am patit exact ca tine, am picat mi au zis toti ca nu sunt buna de nimic apoi l am luat in toamna dar nu s-a bucurat nimeni indiferenta totala, daca desenam ceva in calculator(ma pasioneaza designul de pantofi)le ceream o parere se uitau si plecau sau daca cantam sau compuneam ceva la fel era, imi ziceau sa revin la realitate)chestia asta m-a dat mult inapoi, nesustinerea lipsa de incurajare din partea lor m-a facut sa mi pierd increderea in mine

Nu e o problema si la mine e asa,nu mai lua totul in serios, chiar de nu ti-o zic, ei tin la tine si te respectă, ca student la facultatea de psihologie iti pot spune una, de multe ori se comportă asa ca sa iti faca un caracter puternic

Pai..implica-te si dovedeste ca si tu poti lua decizii. Nu stiu ce sa zic e putin cam nasol sa fii luata drept copil de 10 ani nu te supara fii vesela altfel iti strici sanatatea. O zi buna!