Buna, dragilor.

Intai de toate, la multi ani copiilor, fie ei mici sau mari!

Poate de neinteles, dar voi cum gestionati relatia de cuplu si relatia de familie?

Caz concret: doi tineri, ea 25 de ani, el 30 de ani. El independent de ceilalti, ea dependenta afectiv de parinti.

Toate bune si frumoase pana cand, din cauza disputelor si neintelegerilor aparute intre parinti (intre socri mai exact), relatia dintre cei doi tineri este afectata.

El este gata sa o ia de mana si sa plece cu ea, insa ea este tematoare si nu vrea sa sufere nimeni. Desi simte sa intoarca spatele, ea este tinuta in loc de cresterea si devotamentul pe care il are fata de cei care au crescut-o.

Oricat de usor este de spus "daca il iubesti ia-l de mana si plecati. Alege-ti iubirea", nu este deloc atat de simplu.

Poate si voi va confruntati sau v-ati confruntat cu astfel de situatii si as vrea sa stiu cum ati gestionat toate acestea.

Multumesc anticipat!

Vă lipsește ceva: un copil!

Buna toate în viața se întâmplă cu un motiv nimic nu este întâmplător uneori este bine să faci ceea ce simți este foarte ușor de răspuns cand nu ești în situația lor!

Nu știu dacă un copil ar rezolva lucrurile. Sau le-ar agrava situația

V-ați concentra atenția spre interior nu in afara familiei

Mie?

Ce anume mă întrebi că nu te înțeleg eu nu am spus nimic...

"| AlinaElena79 :...este foarte ușor de răspuns cand nu ești în situația lor!"

de asta ziceam (scriam)

Pai da este strict părerea mea și cam atât nu am ce sa mai argumentez

Si cat are aia de gand sa stea la parintii ei, pana la 60 de ani?

25 de ani si inca trage la fusta lui 'mami'. Vai si amar. Nu esti tu de relatii mature, esti inca un copil.

Ea nu e in stare sa se dezlipeasca de mama ei dar in mintea ta, copil le mai trebuie. Raspuns inteligent si folositor ca intodeauna.

Am trecut și eu prin chestii de genul. Daca poti sa împarți si capra si varza e bestial, daca in schimb nu, ea trebuie încet sa devina dependenta ca sa poata comenta in fata oricui daca ceva nu ii convine.Si eu am fost educată sa imi respect enorm părinții, mai ales pe mama si ii iau sfaturile in considerare.Dar si mama la randul ei încearcă să îmi respecte mie unele decizi ( ce meserie vreau sa imi aleg, cu cine vreau sa stau...) si atunci functioneaza treaba cum trebuie.
Dacă ești dependenta financiar atunci nu esti obligată să fi dependenta emoțional decat cat trebuie la varsta respectiva.Iar părinții trebuie sa conștientizeze că indiferent ce divergențe ar avea ei cu familia celuilalt nu poti sa ii distrugi viata copilului.
Trebuie să vorbești cu fiecare in parte si sa ii rogi sa pastreze distanță unul fata de altul daca nu se suporta si sa nu uite ca cu voi, cu copii nu au nimic.

Nu știu dacă trage la fusta lui "mami", după cum afirmi... Cum am spus, ea îi respectă pe părinți și nu vrea sa le facă rău. Căci situația e cam tulbure și nu vrea și mai multe reproșuri și certuri de la ai ei...

In vocabularul meu asta inseamna, un copil imatur. Cum adica sa le faca rau? E normal sa pleci de la ai tai odata si odata. La cat vrei sa pleci? 35? 50?

"Desi simte sa intoarca spatele, ea este tinuta in loc de cresterea si devotamentul pe care il are fata de cei care au crescut-o"
Ce poetic... puteai spune direct ca inca ți-e frica sa faci doi pași fără sa fie mami in spate.Ai 25 de ani, nu 10.Si cică va lipsește un copil...probabil ăla ar fi mai independent ca tine.

Tu nu ai nevoie de sfaturi, tu știi totul. Totuși uite ce ai spus, dându-mi dreptate fără să vrei:
"nu e in stare sa se dezlipeasca de mama"

deci având copil ce crezi că se va intâmpla (pentru inrebătoare)

Vorbim fără să ne ințelegem.
Te intrebasem prima dată dacă mie mi te-ai adresat spunând că "este foarte ușor de răspuns cand nu ești în situația lor!" sau altcuiva și in cazul ăsta nu mă preveste.

Poate acum ințelegi?

Cred că ai înțeles greșit eu doar am răspuns la mesaj și cam atât...

Ok, să fii iubită