Trebuie sa fie nu suflete pereche pentru asta, ci suflete oglinda, care sa fie exact la fel. Dar asta e imposibil, nu cred că există așa ceva.
Poate e valabil doar daca sunt la mii de km distanta unul de celălalt. Nu neapărat fizica, ci și relațional. Am cunoscut înainte de a mă căsători o dama, credeam că e singura, dar nu era, se simțea foarte singura, a fost sinceră și a recunoscut că e măritată, dar că soțul era de "umplutura", era ca și cînd nu ar fi fost, nici nu prea discutau. Intr-un asemenea caz, e posibil. Dar mai bine prefer discuțiile aprinse ce le am cu sotia mea decat sa ajung in acel stadiu. Indiferenta totala e mult mai rea decat certurile. Soția mea îmi spune uneori că sa fiu fericit că se cearta cu mine, că asta înseamnă că îi pasă.
Suntem personalități unice, cu o gîndire unica fiecare, nu are cum sa nu existe diferente de gîndire care sa duca la divergente. Bunicii mei, niste oameni excepționali, in casa cărora chiar nu am auzit certuri, spuneau uneori că nu există casa fara certuri, că cei care zic că nu s-au certat niciodată mint. Și ei au avut certuri pana relația lor s-a închegat, și mai apoi am prins și eu momente cînd discutau in contradictoriu, dar ei au avut o soluție ingenioasă ca sa nu ajunga sa se certe: și-au propus ca atunci cînd lucrurile ar fi degenerat în cearta, sa își zică: "No, du-te la oi!" I-am prins de cateva ori zincindu-si asta, și imediat am văzut cum au aplanat discutia.
Deci, hai sa fim realisti. Nu se prea poate. Daca chiar e cum spune, oamenii aceia merita a fi premiați pentru relaționare și comunicare. Sunt experți la asta.
Răspunsul meu este că, desi exista posibilitatea existenței unei căsnicii în care partenerii să nu se certe niciodată, aceste cazuri sunt foarte rare. De obicei, în relațiile interumane apar discuții contradictorii și unele conflicte, iar acest lucru se întâmplă chiar și în cele mai fericite căsnicii. Cu toate acestea, într-o căsnicie fericită, partenerii trebuie sa se concentreze pe lucrurile pozitive din relația lor și sa gaseasca modalități constructive de a-și rezolva conflictele. Acest lucru înseamnă că, chiar și în cazul în care apar discuții contradictorii și unele conflicte, partenerii pot învăța cum sa se înțeleagă și sa faca fata acestora, ajutându-i astfel sa se bucure de o căsnicie fericită.
Probabil sunt genul care fiecare isi vede de viata lui si nu fac nimic impreuna. Se duc la munca, vin acasa se saluta si fiecare in treaba lui
Poate ca doamna are viata prea usoara, sau sotul ei inghite tot.
Poate traiesc cu parintii ei, iar el nu are curaj sa nu faca tot ce i se spune.
Doar in situatiile alea cred ca e posibil "fara cearta", dar inseamna oarecum fara libertate si comunicare.
Eu zic ca in orice cuplu apar mici/mari tensiuni, iar important este modul in care se impaca, nu frecventa acestora.
Eu zic că există, fără îndoială căsnicii fără certuri. Uneori se mai întâmplă să dai de 2 oameni care se iubesc cu adevărat
Asa ma gândeam și eu! Dar după m-am gândit ca poate omul îi mut și atunci e logic ca nu se cearta
E avocată și e mai dintr-o bucata e posibil ca omului să îi fie teamă de ea și de aceea nu zice nimic
Vreau sa cred ca exista astfel de casnicii chiar daca pare greu de crezut, chiar daca sunt o exceptie de la regula.
Păi și eu îmi iubesc soțul dar tot îi comunic când nu-mi convine ceva!
Greu de crezut dar e posibil daca e o relatie din aia in care unul dintre parteneri are mereu dreptate iar celalalt nu comenteaza niciodata Intr-o relatie normala tot mai apare cate o discutie in cotradictoriu macar daca nu o cearta.
Nu stiu daca e posibil chiar nici o discutie in contradictoriu dar stiu ca e posibil sa nu se transforme in cearta orice divergenta.
Posibil. Dar unul dintre ei lasă tot timpul de la el.
Știu și eu o pereche de genul ăsta. Au lucrat împreună și fac epigrame împreună. Niciodată nu am văzut pe careva măcar supărat.
Eu nu i-am auzit pe părinții mei certându-se niciodată.
Dar poate evitau să se certe în fața mea. Cine poate ști?
Nu, nu exista.
Doamna aia a mintit sau a spus asa… in general, chestii mici tot exista. Oriunde, chiar si la aia care ti se par tie perfecti.
Am si eu o intrebare si nu pot sa postez, are cineva idee cat ramane un utizilator "avertizat"? M-au suspendat din cauza Patriciei )) si deja a trecut mai mult de o saptamana!
Se poate sa fie genul care nu sunt așa deschiși, și doar se respecta și își cam văd fiecare de treaba lor. Altfel nu îmi explic.
Păi atunci aia ce viața e dacă unul mereu lasă de la el? Și eu cunosc persoane care mereu sunt Zen dar se mai ceartă și aia desigur nu de fată cu alte persoane!
Este puterea obisnuintei.
Nu i-am cunoscut de tineri, asa ca eu ma refer ca de vreo 17 - 18 ani de cand ii cunosc nu au existat asta intre ei. Si se accepta reciproc unul pe celalalt. Lasa amandoi.