Sper sa te ajute acest articol.
De ce m-a făcut să sufăr prietenul meu cel mai bun?
„Kerry era cea mai bună prietenă a mea. Pentru că nu avea maşină, o luam de la serviciu cu maşina mea. După o vreme însă, mi-am dat seama că profita de mine.
Când urca în maşină avea mereu ceva de făcut: fie vorbea la telefon, fie trimitea un SMS. Nu-mi mulţumea niciodată şi, la un moment dat, nici n-a mai contribuit cu bani pentru benzină. În plus, avea mereu ceva de comentat. Văzând toate acestea, mi-am zis indignată: Dar cum de-am putut s-o suport atâta vreme!?
Într-o zi, i-am spus cu amabilitate că n-am s-o mai pot lua de la serviciu. De-atunci, nu mi-a mai căutat compania. E clar că se împrietenise cu mine doar din interes. Te doare când îţi dai seama că cineva s-a folosit de tine." — Nicole
SE POATE întâmpla cu cei mai buni prieteni. Azi sunt de nedespărţit, iar mâine nici nu-şi mai vorbesc. Cum se poate rupe o prietenie frumoasă atât de repede?
● Pentru Jeremy, totul s-a schimbat când un bun prieten al lui s-a mutat la 1 600 km depărtare. „După ce a plecat, nu m-a mai sunat deloc. M-a durut foarte tare", spune Jeremy.
● Kerrin era prietenă de cinci ani cu o fată, când a început să remarce o schimbare în personalitatea acesteia. „Comportamentul şi vorbirea ei mă îngrijorau. Ajunsese să dispreţuiască lucruri care, pentru mine, contau mult. Când am încercat să discut cu ea, m-a acuzat că sunt exagerat de dreaptă, că nu sunt loială şi că prietenia noastră îi face mai mult rău decât bine!", spune Kerrin.
● În cazul Gloriei, o prietenie strânsă s-a năruit într-o clipă, fără nicio explicaţie. „La început ne-am înţeles de minune! Îmi zicea că sunt ca o soră pentru ea! Apoi, ca din senin, n-a vrut să mai facem nimic împreună, găsind tot felul de scuze ieftine", spune Gloria.
● Între Laura şi Daria au apărut probleme când Daria i-a furat Laurei prietenul. „Deşi ştia că ne dădeam întâlniri, vorbea cu el la telefon ore în şir", spune Laura. „Am fost trădată de cea mai bună prietenă şi, în acelaşi timp, mi-am pierdut şi prietenul, un posibil partener de căsătorie."
Ce n-a mers?
Cu toţii facem greşeli. Prin urmare, te poţi aştepta ca, mai devreme sau mai târziu, un prieten să facă sau să spună ceva ce te-ar putea răni. La drept vorbind şi tu ai rănit uneori pe cineva (Eclesiastul 7:22). „Suntem imperfecţi şi ne mai călcăm din când în când pe bătături", spune o fată pe nume Lisa. De obicei, soluţia la o neînţelegere minoră poate fi o scurtă discuţie.
Alteori, din nefericire, o prietenie nu se destramă dintr-odată, ci treptat, fiindcă cei doi îşi dau seama că nu sunt chiar atât de asemănători precum au crezut. Nu uita că, pe măsură ce te maturizezi, domeniile tale de interes se schimbă, şi la fel se întâmplă şi în cazul prietenului tău. Ce poţi face când simţi că prietenia voastră slăbeşte?
Ce poţi face?
Ţi s-a întâmplat vreodată să ţi se rupă o haină la care ţii mult? Ce-ai făcut? Ai aruncat-o sau ai cusut-o? Vei spune, fireşte, că asta depinde de cât de tare s-a rupt şi de cât de mult îţi plăcea haina. Dar dacă-ţi plăcea mult, probabil că ai făcut tot ce ai putut ca să o repari. La fel se poate întâmpla şi în cazul unei prietenii destrămate. În mare măsură depinde de ce s-a întâmplat şi de cât de mult preţuiai acea prietenie.
Dacă un prieten ţi-a vorbit necugetat sau a făcut ceva ce te-a deranjat, ai putea să treci peste asta dând ascultare sfatului din Psalmul 4:4: „Vorbiţi în inima voastră, în patul vostru şi tăceţi". Aşadar, înainte de a pune capăt unei prietenii, gândeşte-te bine! A făcut-o intenţionat? Dacă nu eşti sigur, de ce să nu pleci de la premisa că prietenul tău n-a avut intenţii rele? Deseori, poţi lăsa ca ‘iubirea să acopere o mulţime de păcate’ (1 Petru 4:8).
N-ar fi rău să te analizezi şi să vezi în ce măsură ai contribuit şi tu la această problemă. De pildă, dacă prietenul tău a vorbit cu alţii despre un lucru confidenţial pe care i l-ai spus tu, nu cumva a fost neînţelept din partea ta să pui pe umerii lui ceva ce nu poate duce? Şi încă ceva: Dacă eşti luat peste picior, nu cumva eşti tu de vină, pentru că vorbeşti prea mult sau necugetat? (Proverbele 15:2). Dacă e aşa, întreabă-te: „N-ar trebui oare să fac unele schimbări ca prietenul meu să mă respecte mai mult?".
„Am putea vorbi despre ce s-a întâmplat?"
Dacă simţi totuşi că nu poţi să treci peste problema respectivă, poate ar fi bine să vorbeşti cu prietenul tău. Ai însă grijă să nu fii supărat în acel moment. Biblia spune: „Un bărbat furios stârneşte vrajbă, dar cel încet la mânie potoleşte cearta" (Proverbele 15:18). Aşteaptă până te calmezi. Încearcă să rezolvi situaţia numai după aceea.
Când vorbeşti cu prietenul tău, aminteşte-ţi că nu vrei ‘să întorci rău pentru rău’ (Romani 12:17). Scopul tău este de a rezolva problema şi de a restabili prietenia (Psalmul 34:14). Aşadar, fii sincer. Ai putea spune ceva de genul: „Suntem prieteni de atâta timp! Am putea vorbi despre ce s-a întâmplat?". Odată ce-ai aflat cauza problemei, îţi va fi mai uşor să reînnozi prietenia. Dacă prietenul tău nu vrea să discute, atunci măcar vei fi liniştit că ţi-ai făcut partea, încercând să restabileşti pacea.
În concluzie, fii sigur că, deşi „există tovarăşi care sunt gata să se distrugă unul pe altul", există şi „un prieten mai apropiat decât un frate" (Proverbele 18:24). E normal ca şi cele mai strânse prietenii să treacă prin momente de tensiune. Când se întâmplă asta, dă-ţi toată silinţa să remediezi situaţia. În plus, dorinţa de a rezolva neînţelegerile e o dovadă de maturitate.
PENTRU INFORMAŢII SUPLIMENTARE, VEZI VOLUMUL I, CAPITOLUL 8
ÎN CAPITOLUL URMĂTOR
Unii tineri din anturajul tău petrec ore în şir discutând online. De ce îi atrage atât de mult acest gen de comunicare?
[Notă de subsol]
Unii poate că nu merită să fie prietenii noştri apropiaţi. Şi asta mai cu seamă dacă nu mai au o conduită creştină (1 Corinteni 5:11; 15:33).
VERSETE-CHEIE
„Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, fiţi în pace cu toţi oamenii." (Romani 12:18)
SFAT
Înainte de a trage concluzii, află şi versiunea prietenului tău (Proverbele 18:13).
ŞTIAI CĂ . . . ?
Într-o prietenie adevărată trebuie să-l laşi pe celălalt să respire (Proverbele 25:17). Dacă, dimpotrivă, eşti posesiv, încercând să-ţi controlezi prietenul în fiecare clipă şi să-i acaparezi toată atenţia, prietenia se va rupe.
PLAN DE ACŢIUNE
Dacă aş vrea să-i spun unui prieten că m-a rănit, aş putea începe astfel: ․․․․․
Chiar dacă un prieten m-a supărat cu ceva, am să încerc să menţin pacea spunându-i: ․․․․․
Aş vrea să-l întreb pe unul din părinţi sau pe amândoi: ․․․․․
CE PĂRERE AI?
● De ce unele prietenii se destramă?
● Ce fel de greşeli i-ai putea trece cu vederea unui prieten şi despre ce fel de greşeli crezi că ar trebui să-i vorbeşti, dacă te-a rănit?
● Dacă un prieten te-a făcut să suferi, ce poţi învăţa din această experienţă dureroasă?
● Ce poţi face ca să reduci riscul de a fi rănit de un prieten?
[Text generic pe pagina 95]
Dacă ar fi să iau totul de la capăt, nu m-aş mai aştepta la o prietenie perfectă. L-aş asculta mai mult pe prietenul meu, l-aş susţine şi nu m-aş mai concentra asupra greşelilor lui. Acum îmi dau seama că, pentru a avea o prietenie reuşită, trebuie să înfrunţi dificultăţile ce-ar putea apărea.‘‘ — Keenon
[Legenda ilustraţiei de la pagina 94]
O prietenie în care a apărut o neînţelegere este ca o haină care s-a rupt — ambele pot fi însă reparate