Încep prin a vă spun că sunt constientă ca ceea ce vă povestesc nu este un comportament normal. Sunt într-o relație de 5 ani. Eu am 21 de ani, el 22. Locuim împreună și ne iubim foarte mult. Pe perioada pandemiei, din Martie și pana acum, in Iulie am stat amândoi împreuna acasă. Eu sunt studenta, iar el lucrează. Problema, dacă ii pot spune așa, a apărut in momentul în care a trebuit să se reîntoarcă la job. Lucrează toată săptămâna, in ture. Nu este vorba de gelozie, ci de ceva ce eu nu pot sa îmi explic... Nu pot sa mă dorm de câteva zile, nu am pofta de mâncare, îmi vine sa plâng continuu, orice activitate încerc sa fac nu mă pot concentra. Nu mai spun ca abia îmi trece timpul... El nu știe. Vede ca nu mă odihnesc noaptea și ca sunt trista, dar nu înțelege de ce. Va rog mult, mă puteți ajuta cu un sfat? Credeți ca ar trebui sa merg să discut cu un psiholog?

Te.ai decis sa stai cu un om muncitor in timp ce tu nu aporti un venit in casa. Relatia vine cand lucrezi tu & el nu asa. Asta e poveste ce zici tu

Este vara, petreceti mai mult timp impreuna, in natura!
Statul in casa singur este foarte daunator psihicului: iti vin tot mai multe ganduri negre in minte, care te pot distruge!
Deci: activitate cat mai diversificata!

P.S.
Pe timpul verii si tu ai putea sa mergi undeva sa lucrezi, ca multi alti studenti.
Ai fi intr-o comunitate, unde nu stai monoton si tacuta toata ziua, asteptand "salvarea" miracol.

Iti recomand un psiholog sau sa vezi ce a creat neliniștea.
Poate ca pleacă la munca și înainte am petrecut mult timp împreună. Poate nu ai activitate unde sa te relaxezi.
Poate ai nevoie sa ieși din casa mai mult și sa călătorești puțin sau sa socializezi.
Vezi cum îți este viata sexuala(dacă exista).
Povestește cuiva ce simți, scrie pe un blog. Trebuie sa te descarci ca emoțional/mental nu te poți detașat.

Ar trebui să ai anumite activități care să îți preocupe timpul.
Singurătatea atrage după sine sentimente de tristețe, stare lipsită de vlagă, fără chef de nimic și depresie.