Mă aflu intr-o situatie ciudată cu partenerul meu. Luna asta ar urma să facem trei ani de relație, dar nu se stie...
Ne certasem foarte des, îl criticam de multe ori, deoarece a fost crescut în așa fel încât el să nu depună prea mult efort pentru propria persoana.
Nu aveam prea multă încredere în el, eram destul de geloasă la începutul relației si acum sunt, dar nu atat cat am fost, deoarece acum am o parere mult mai bună despre mine, față de cum o aveam atunci.
El mi-a tot ascuns lucruri, poate nu foarte, foarte grave, dar pentru mine, care nu aveam incredere destulă în el, a fost nasol...
L-am prins iar cu o minciuna si am cerut să facem o pauză și când vrea cu adevărat să îmi fie sincer și să își asume treaba asta, atunci să mă caute.
Peste puțin timp, tot eu l-am cautat si m-a respins...
A spus că nu știe ce mai simte pentru mine și că vrea să își dea seama.
Eu de multe ori am vrut să renunț la relație, dar mereu am gasit puterea să merg mai departe.
Aveam nevoie de el să discute cu mine când treceam printr-o perioadă nasoală sau pur si simplu sa vad ca ii pasa de relația noastră și că depune efort să o mențină.
Dar nu prea am stiut nici eu cum să îi spun lucrurile astea și mereu ajungeam să ne certam.
În perioada asta mi-am dat seama de greșelile mele și chiar vreau să îi arăt că îmi doresc o relație serioasă cu el...
Dar el nu prea da de înțeles că vrea să își asume faptul că m-a tot mințit și că poate nu a fost chiar atât de aproape de mine pe cât are el impresia.
Eu imi doresc sa evoluăm împreună, să ne asumăm fiecare greșelile și să o luăm de la capăt. I-am comunicat treaba asta, știe foarte clar că îl vreau inapoi. Dar el e foarte nesigur pe ceea ce simte și a tot zis ca imi va spune parerea lui când o va ști.
Nu stiu ce sa fac... tot aștept, dar până cand?
Poate mă puteți ajuta cu un sfat vă rog

Lasă-l în pace un timp să se gândească liniștit la ce are de făcut.

În relația cu Dumnezeu, El ne acceptă pe toți așa cum suntem, cu orice defect de caracter pe care îl avem. În timp, caracterul nostru se va îndrepta, sau vom părăsi pe Dumnezeu.
Numai că în relațiile dintre noi lucrurile nu stau chiar așa, chiar dacă așa ar fi trebuit să fie.
Nu suntem nici noi perfecți; dar aceasta nu înseamnă că în viețile noastre trebuie să acceptăm toate defectele de caracter ale oamenilor.
Unele defecte le putem accepta, dar cu altele nu se poate conviețui.
Fiecare din noi trebuie să ne facem niște principii după care să acceptăm sau să nu acceptam pe cineva în viața noastră atunci când este vorba de relații de prietenie, și cu cât mai mult când este vorba de căsătorie.
Și pentru că Dumnezeu a stabilit căsătoria ca un act pe viață (pentru că altfel am trăi într-o instabilitate tot timpul vieții), noi trebuie să ne alegem partenerul cu o și mai mare atenție.
Altfel spus, noi nu trebuie să acceptăm minciuna, și nici lipsa de încredere pe care ne-o oferă partenerul.
Este și normal să suferim atunci când investim timp și răbdare în acela în care dorim să se schimbe, și acesta nu se schimbă.
De asemenea nu trebuie să intrăm în relații cu persoanele care au un comportament agresiv, fie în vorbire fie în mod fizic. Certurile nu trebuiesc acceptate, tolerate.
Mai mult decât atât, dacă voi nu vă înțelegeți bine acum în perioada de prietenie, dacă inimile voastre nu sunt unite acum, dacă nu puteți acum trăi unul fără celălalt, cu cât mai mult aceste lucruri nu vor exista nici după căsătorie! Chiar dacă îl iubești și te-ai atașat de el -lucru cât se poate de normal- asta nu înseamnă că trebuie să și rămâi cu el, să îți faci o casă cu el. Tu o vei construi, iar el o va dărâma. Va exista o astfel de suferință pe tot parcursul vieților voastre împreună. Și dacă vă veți căsători veți divorța, suferința aceasta vă va urmări pe tot parcursul vieții. Și dacă veți mai avea și copii, aceștia vă vor blestema pe amândoi din pricina că i-ați crescut nu în dragoste, ci într-o atmosferă de care numai iadul găsește plăcere.
Așadar, dragostea ta trebuie să fie rațională; pentru că dragostea este rațională. Putem să iubim pe toți oamenii; dar nu toți sunt și apți pentru relații. Îi putem tolera pe toți oamenii, dar nu și în cadrul nostru apropiat, familiar, acolo unde îngerii sfinți ar dori să găsească plăcere să fie prezenți.

Ca o recomandare -ba chiar două, te sfătuiesc ca după e vei termina de citit cartea:
https://www.viatasisanatate.ro/iubeste-inteligent, să continui cu cartea "Căminul adventist": https://m.egwwritings.org/ro/folders/216
(Aceasta de pe urmă o vei găsi și în aplicația EGW Writings 2 de pe Google play).
Consider că aceste două cărți trebuiesc cunoscute de toți oamenii mai înainte de a ne face orice relație, și indiferent de credința noastră, deoarece acolo sunt tratate lucruri esențiale și universale, indiferent de religie, crez, credință sau altceva de felul acesta.

Dragoste cu sila nu merge. Mergi inainte, capul sus, nu.ti strica viata varsta pentru .....ai grija de tine!

Poate ca el evolueaza mai bine fara tine.

Ar putea si el sa incerce macar sa vorbeasca cu tine, sa spuna ce anume il deranjeaza si sa rezolvati asta impreuna. Si eu mai am momente din astea si ii spun ca nu sunt in apele mele si ca vorbim a doua zi, iar a doua zi ii spun tot ce ma apasa si rezolvam impreuna. Din cate observ, el nu prea vrea sa rezolve nimic. Mai lasa-l 4-5 zile, nu ii mai spune nimic. Daca i se face dor de tine si realizeaza ca a gresit, cu siguranta te va cauta.

Probabil i-a ajuns la os, cum se zice.Asa a si ajuns sa te minta, ca da evite eventualele certuri cu tine.Eu cred ca atat a fost intre voi! E clar ca s-a racit.Iti inveti lectia si mergi mai departe.Nu uita ca cel mai important intr-o relatie este communicates, asa eviti sa the certi si fiecare trebuie sa invete sa lase de la el.In viitoarea relatie vei sti cum sa gestionezi situatia mai bine

Să aștepți până la menopauză.

Tu vrei ca el sa evolueze in modul in care ai tu conceptia de evoluare si el vrea o viata lipsita de griji; tu incerci sa il domini si sa il duci pendrumul tau, ceea ce il determinansa se distanteze de tine si sa iti ascunda lucruri pe care el nu le considera greseli, dar stie ca tu da.
Adevarul este flexibil. Faptul ca tu ai dreptate nu implica neaparat faptul ca el nu are dreptate. E normal sa se distanteze de tine daca vrei sa ii impui ritmul tau de viata

Să tragi de el...din nou? mie mi se pare că tragi de relație. omu e săturat de toanele tale și caută să se îndepărteze și tu tot tragi de el.

Adevărul e undeva la mijloc, probabil ca și el are supărările lui pe care nu ți le-a spus. Certurile nu duc la ceva bun. Fiecare trebuie sa mai lase de la el. Poate el nu a ținut îndeajuns la tine astfel încat sa dea ce e mai bun, e și asta o varianta, dar la fel e posibil ca el sa te considere prea cicălitoare. Dacă el nu mai vrea sa continue în condițiile tale, poate trebuie sa vezi condițiile lui și sa tragi concluzia dacă merita sau nu. Dacă nu merge nu are rost sa tragi de relația asta

Daca tot il mai critici mult, il vei pierde si va gasi pe cineva care-l va place asa, cineva care are cam aceiasi gandire! Ori il placi asa cum este, ori nu. Stiai cum este, oricum nu o sa-l schimbi, e f urat sa vezi ca partenerul te tot critica pentru ceea ce esti. Cand ti-ai dat seama? Pai nu era clar ca nu era bine ce faci? Ce sa mai simta?
Te deranjeaza ca nu e cum vrei tu, nu e deloc okey. Poti cauta un altul care e mai necomod, asta este.

Tu faci gura mare o sa ajungi sa.l omori cu inima pe la 45 de ani daca ar sta cu tine, cauta unu care stie si el sa faca gura mare ca tine sa va nenorociti zilele la comun acord. Poate tipu care tea suportat va fi mai linistit singur sau cu alta daca gaseste

De ce ai trage de un barbat?
Vei gasi altii mult mai buni care nu te vor minti, si carora nu le va trece iubirea de tine peste noapte. Pe bune acum.

Bine spus! Ai dreptate.