Buna:*! Ma numesc Ioana, si asi avea o mare rugaminte la voi, de a ma ajuta cu niste sfaturi si raspunsuri cat se poate sa imi fie de ajutor.
In anul 2011 am inceput a avea o relatie cu un baiat, aceest baiat fiind si in ziua de azi iubitul meu, De ceva vreme am fost despartiti 3 lunii, ne-am impacat acum recent dar comportamentul lui imi da de gandit foarte mult, nu mai stiu ce sa fac. Vine la mine doar seara la ore tarzii cum ar fi 22-23, se pune langa mine in pat, ma pupa si se intoarce cu spatele si doarme nu ma intreba ce am facut in timpul zilei, nu ma suna de loc cand e plecat, nu-mi raspunde la sms, daca il sun raspunde il intreb ce face si imi zice ca sta, cam atat e comverstia. Inainte de a ne despartii mereu erm unul langa celalalt, mergeam impreuna pe afara, prin parc la suc... acum nu mai imi zice vino cu mine, nu ma mai intreaba daca as vrea sa vin, ( ma doare foarte tare situati asta, nu mai stiu ce e cu mine de stresata si de ingndurata) Nu mai stiu ce sa fac, ce sa cred... mi-e si frica sal intreb pentru a nul pierde ce e cu schimbarea asta, pentru ca e o fire foarte orgolioasa si suparacioasa, il iubesc enorm de mult, si nu pot sa ma impc cu ideea daca la-si pierde de fiinitiv, de acee asi dori sa ma ajutati " VOII CEI CARE ATI MAI TRECUT PRIN ASA CEVA, DACA VA REGASITII IN CEEA CE SCRIU" Sper sa gasesc aici putina liniste alaturi de voi, si de raspunsuriile voastre. din nou "sper" a gasi aici cu voi o solutie de a rezolva situtia ceeasta. Va multumesc deocmdat, celor care ati citit, si care incercati a ma ajuta.

Bună Ioana!
S-ar putea să sun puţin dură şi îmi cer scuze pentru asta. Înţeleg că suferi şi o să încerc să te ajut cum pot eu mai bine.
Mi se pare utopie să crezi ca vei gasi rezolvarea aici, la fel cum mi se pare utopie să nu înţelegi că asemenea chestiuni se rezolva în timp, cu ajutorul cuiva, faţă în faţă. Pentru mine sună puţin fără sens situaţia ta de asta te întreb: E ceva anume ce nu ai spus? L-ai dezamăgit cu ceva? Ţi-a reproşat vreodată ceva? Parcă ceva lipseşte din toată povestioara ta.

Având în vedere ce ai spus până acum, cred că nu e chiar o întâmplare că aţi ajuns împreună şi că evenimentele dintre voi nu sunt chiar aşa rar întâlnite. Cred că e foarte posibil ca voi doi să vă fi combinat găsind în celalalt exact mascarea problemelor de caracter care să întreţină celuilalt ideea pe care vrea să o aiba despre el însuşi. Voi doi trebuie să vă recunoaşteţi unul altuia suferinţa, nu să vă exploataţi unul altuia demonii.
Comportamentul lui nu este normal şi nici al tău. Se pare ca tu din start îi consideri justificat comportamentul pentru că te concentrezi asupra posibilei explicaţii a comportametului lui şi nu asupra faptului că nu e normal/corect să se comporte aşa faţă de tine…. DE CE ACCEPŢI IMEDIAT SITUAŢIA ŞI NU REACŢIONEZI NORMAL?

Eşti în situaţia de a-l pierde şi numai întrebând. Ai renunţat la tine de tot, te-ai pus sub el şi accepţi orice numai să nu-l pierzi. Logic vorbind, şti faptul că aveţi aceeaşi valoare ca oameni, dar, în acelaşi timp, ai renunţat la tine. Cum s-a ajuns aici? Unde greşeşti în felul în care te vezi pe tine însuţi de el a ajuns să se comporte aşa cu tine?

Dar hai să facem ca tine. Să-ţi spun ce motive ar putea fi : a aflat că va muri în 3 luni, e geniu şi suferă pentru întreaga dramă a umanitaţii, i-a murit pisica, s-a lovit la degetul mic de la piciorul stâng şi i-e ruşine să mearga la mare aşa, are datorii la poker, a fost violat când era mic, etc, etc. Toate aceste motive pot constitui obiectul dramei lui. Care dintre ele crezi că justifică lipsa de respect şi recunoştiinţă faţă de dedicarea ta pentru el?

Mult mai important mi se pare motivul pentru care tu abordezi aşa situaţia decât motivul "martiriului" lui. CUM AI AJUNS SĂ FI EDUCATĂ ÎN AŞA FEL ÎNCÂT ATUNCI CÂND, OBIECTIV VORBIND, PARTENERUL TĂU SE POARTĂ RECE CU TINE DÂND DE BĂNUIT CĂ ARE CEVA PROBLEME, TU AUTOMAT SĂ CAZI ÎNTR-O OBSESIE REFERITOARE LA CE AR PUTEA FI? Speculez deja prea mult dar am observat că fetele care au o relaţie aiurea cu tatăl lor se comportă aşa. S-a întâmplat să creşti cu un tată foarte distant/insensibil sau mai mult absent? Dacă da, poftim răspunsul.

Într-o oarecare măsura viaţa e un joc al întrebărilor. Câteodată trebuie să te detaşezi şi să-ţi pui întrebările simple şi întrebările complicate. Nu vorbesc de întrebările existenţiale (deşi ar fi bine să ai răspunsuri clare pentru ele, răspunsuri care să te înţelepţească în timp) ci mă refer mai mult la întrebări naïve, cu răspuns evident, întrebări care pun la îndoială credinţele tale actuale (pentru că prea multe din principiile noastre sunt acolo fără ca noi să fi ales în mod conştient să le avem în noi, sunt ideile denaturate cu care ne-au crescut părinţii noştrii).

Esenţa problemei este că trebuie să nu fugi de tine şi să te cunoşti pe tine însuţi.
Tu nu îl vezi pe el corect, trebuie să ajungi să-l vezi aşa cum este el de fapt, un simplu om, ca noi toţi. Accentul nu trebuie să cadă pe a dezlega misterul care îl face pe el să se comporte aşa ci pe motivul pentru care tu suferi. Exact pentru asemenea situaţii este recomandat să consulţi un psiholog. Situaţia ta este, poate, mai frecventă decât crezi.
Îţi doresc multă pace şi fericire alături de cineva care să fie sincer cu tine!