Mă voi exprima cu o claritate si o voluptate permisiva. Sunt ranita.
Probabil inca nu cunosc sentimentul dragostei, probabil nu l-am trait in totalitate, probabil am trait niste sentimente similare. Oare?! Hm, stiu totusi cu certitudine ca iubirea nu doare. Insa, pe mine m-a durut. Sunt adolescenta, am doar 18 ani abia impliniti si ca fiecare adolescent, am avut o dorinta debordanta de a ma indragosti, o dorinta specifica acestei perioade complexe, fiind orbita si insetata de acest concept numit "iubire". Ei bine, s-a intamplat, eu asa cred. L-am intalnit intr-o zi in care nu ma asteptam, dupa o perioada in care credeam ca mi-am organizat viata punand toate lucrurile cap la cap, punand punct acolo unde exista virgula. Si parca, cu o privire, mi-a strapuns sufletul. Privirea mea a ramas intacta pret de cateva secunde, la fel si sufletul. Am simtit o conexiune puternica, dar parca inaccesibila. Efectiv, nu aveam habar ce se petrece, parea sa fie delir. Am considerat asta o perioada de timp doar o simpatie mai puternica. Dar nu, pe zi ce trecea si chiar nevazandu-l prea des, in gandurile mele era doar el pana sa realizez ca, inconstient, am cazut prada acestei "victorii". Am vrut sa cunosc sentimentul absolut al dragostei, sa o traiesc intens, insa nu-mi doream sa fiu victima unui esec in amor. Caci asa numesc deseori demoralizarile de genul, esecuri provizorii
Treptat, ne vedeam intamplator in cadrul repetitiilor mele, spectacole etc. Timp in care, eram extrem de entuziasmata, ca il pot vedea si mai ales, ochii aia, care parca m-au innebunit total.
Am fost o persoana mai matura dintotdeauna, anumite experiente prin care am trecut m-au facut sa percep lumea in alte perspective, dar nu in acest caz. Nu aveam idee in mare parte despre ce inseamna dragostea adevarata, desi imi doream s-o traiesc, oarecum era pentru prima oara cand 'iubirea' ma acapara si ma transpunea fortat in lumea ei. Fiind o necunoscatoare a acestei "lumi" cred totusi ca am pierdut in acest "joc". Nu e de mirarea nimanui ca, actualmente societatea nu mai denota sinceritate, ci parsivitate, frustrare. Bazandu-se doar pe lucruri efemere, mai exact acest concept modern si libertin, aventurile amoroase. Ceea ce mi-a demonstrat acest baiat. Tind cu ardoare sa cred ca noi doi nici nu am plecat din acelasi punct si nu am fost niciodata intr-o corelatie stabila, ci doar m-am mintit eu insami de dragul iluziei frumoase, iar el un "nestiutor" isi juca rolul, nedand vreun semn nefiresc. Dupa mai multe luni in care imi provocase, incostient, o dorinta nesatioasa de a-l simpatiza si in acelasi timp, o stare de deprimare impulsivă și asta din cauza faptului că imi era teama că sentimentele erau doar din partea mea și cum se întâmplă deseori, aveam să imi fie calcate in picioare sentimentele. Ei bine, continuand cu ideea... dupa aceste luni de stari complexe, in care aparent, amandoi dadeam semne ceva mai subtile, eram convinsa ca vom fi unul pentru altul. Nu a fost asa. Intr-un final, ajungand sa fiu ranita prin niste jigniri nepoliticoase, ceea ce a demonstrat caracterul lui, cat si respectul fata de mine. Desi in virtuatea acestui fapt nu tocmai favorabil, i-am permis sa isi urmeze cursul nefiresc in continuare gandindu-ma ca, riscul fiind actul de eroism, ar fi fost mai generos si iregretabil decat o poveste care nu s-ar fi intamplat. Ceea ce probabil nu am stiut e ca nu am pus punct definitiv cand trebuia. Nici la insistentele celorlalti nu am aplecat urechea, insistente care aparent mi se pareau aiurea sau din invidie, desi era total contrariul. Cum poti fi atat de orb cand esti indragostit? Unde imi era mintea? Iertati-ma daca ma pierd printre randuri, dar simultan sunt pierduta si printre ganduri, pentru ca, confuzia mea s-a transformat intr- deznadejde adanca si cu timpul, sentimentul se accentua tot mai tare.
Fiind permisiva la astfel de atitudini, am dat de fapt curs unui intreg scenariu ofensiv, ajungand tot eu sa fiu victima. Deseori, faceam o analiza a situatiei mele si inevitabil, intram intr-un sevraj de ganduri, gandindu-ma daca nu are destul brav in el? Daca inca are rani sensibile ale sufletului? Ii e teama sa faca ceea ce simte, sa iubeasca? E condus de conceptii eronate? Si ma intrebam in mod permanent "de ce?". Pentru ca doar timpul trecea, nu si melancolia din suflet, nu si intrebarile fara raspuns. Trecea timpul pe langa mine si eu pe langa el doar cu trupul, el nedandu-mi parca niciun semn concret despre ce ar urma sa se intample sau sa faca o aluzie asupra adevaratelor lui sentimente. Parca era setat pe "nu te plac, dar nici nu te lasi". De-a lungul timpului, aceasta situatie s-a transformat intr-o problema majora fiind implicati amandoi in conflicte verbale, dar si fizice, impreuna cu familiile noastre. Ceea ce mi-a starnit o aversiune profunda fata de el, dar acum e intrebarea primordiala.
De ce sunt unele momente in care am regrete si inca ma gandesc la el? Dupa tot ce mi-a facut si s-a intamplat, de ce nu pot sa il urasc din inima? Asta vreau! El totusi e fericit alaturi de alta persoana, iar eu am fost parca doar o marioneta jucata de el si apoi aruncata. Insa, au fost prea multe lacrimi varsate, prea multe intrebari fara raspuns ce ma dominau intr-u totul, prea multa melancolie pentru un suflet atat de fragil. Incepi fara ezitare sa te intrebi susceptibil "de ce eu? de ce tocmai eu?".
Un raspuns, va rog? Un raspuns clar care m-ar detensiona de situatie sau m-ar face sa privesc situatia cu alti ochi? Sau efectiv niste ponturi, chiar ele si banale, sa-l scot din mine. Va sunt profund recunoscatoare! Toate cele bune!

Ai nimerit un prost si ai tras amarul asa patesc multi in viata oricand

Aproape fiecare tanar /tanara trece prin asemenea experiente de dragoste.
Vor mai urma si altele, iar cu incetul vei invata cum- si dupa ce criterii sa-ti alegi partenerul de viata.
Aceste experiente au rolul lor. E ca si cum ai urca pe o scara pe un pom, unde ai vazut fructul dorit. Problema este doar daca scara sau o creanga se rupe, iar tu te lovesti cu atat mai mult, cu cat ai fost mai spre cer. Asta nu inseamna ca nu vei mai urca sa culegi mere, inseamna doar ca vei fi mai atenta data viitoare.
In final, vei invata ca poti culege fruct si daca nu te urci pe scara, in varful pomului. Daca-ti vine pofta de un mar, atunci poti culege si de pe sol, din apropierea ta.

Mi-a placut scrierea ta, ai talent, ti-as sugera sa scrii o carte despre aceasta tema.
Si Sanda Brawn si-a facut renumele pe aceasta tema (al dragostei), atingand renume mondial.

Cred ca ai avea succes.

Scrii mai bine decat cea care a scris harry potter
In dragoste nu este nevoie de filosofie, daca ma gandesc mai bine citatul lui spike din perioada cand canta adevarat nu manelele pe care el face acum spune asa : "Nu exista dragoste, doar senzatie de atasare". Deci mai putina filosofie si recomand o buna cunoastere a lumii, de obicei cei care cunosc tainele cuvintelor nu cunosc la fel de bine tainele vietii, a faptele traite...adica unii sunt soareci de biblioteca si cealalata categorie se numeste scoala vietii, aceasta o inveti pe propria piele si nu din carti.
Ai sa mai dai peste asemenea trairi stai linitita, dar sunt cazuri in care femei de acestea sensibile dupa ce au suferit mult la viata lor s-au schimbat caci viata te schimba dar nu in bine! Si acum sunt curtezane veritabile astfel incat ele fac sa sufere barbatii...deci nu este exclus nici in cazul tau sa te transformi in asa ceva.
totusi cand vezi ca un lucru numai merge nu are rost sa insisti pe el, cu alte cuvinte trebuia sa termini aceasta relatie demult.
Acum este orgoliul cel ramas, pentru ca respectivul este cu alta, tu cautati pe cineva si ai sa vezi ca reindragostindu-te il vei uita complet, de aceea se zice ca "Dumnezeu a lasat uitarea", pentru ca timpul vindeca rani chiar si pe cele sufletesti.In momentul in care nu poti iesi nici dupa timp dintr-o rana de aceasta sentimentala atunci este semn de boala.
Stai linistita ca roata se intoarce! N-ai nicio idee cand se va intoarce cainele inapoi cerand iertare, atunci sa fii ferma si convinsa nu i-o dai, pentru ca trebuie sa ai viu sentimentul ca s-ai batut joc, iar unde ai scuipat nu te poti intoarce sa lingi.

Multa vorbarie fara sens!
Ai trait intr-un vis, pentru ca nimic nu a fost real, deci, nu ai cum sa condamni baiatul ala, care a fost doar politicos sau mai putin politicos cu o simpla colega, si cu care nu ai fost niciodata intr-o realatie reala si adevarata, doar inchipuita de tine.
Sincer, chiar nu face sens sa scrii atata despre o poveste imaginara, traita doar in inchipuirea ta.

Data viitoare cand te indragostesti, ai grija sa stie si baiatul si sa impartasiti aceleasi sentimente, ca povestea sa fie de dragoste si sa fie reala.

Timpul,asta e raspunsul,doara timpul te va vindeca, in rest orice ai face, orice ai incerca vor fi chestii irosite, deci absolut nimeni pe lumea asta nu te poate vindeca acum cand vrei tu, nici dzeu chiar daca ar exista
Se intampla la multi, sa nu zic la majoritatea ce ti s-a intamplat tie.Sa nu crezi ca toti cei care au fost indragostiti prima data au si ramas cu acea persoana,nici pomeneala,dar e bine ca uite asta inseamna sa capeti experienta trebuie neaparat sa simti si latura asta, adica atunci cand pierzi, sa simti si acest sentiment.

Legat de ce ti sa inimplat si de ce ti s-a intamplat tie, raspunsul este f simplu, pentru ca tu ai experienta zero asa ca nu te astepta la miracole, cei care raman impreuna in astfel de cazuri is pure intimplari
Cand o sa treci de 30 de ani incolo atunci o sa vezi lucrurile altfel, atunci o sa stii ce trebuie sa faci, la ce trebuie sa te uiti si asa mai departe.
Cu cat o sa inaintezi in varsta cu atat o sa stii mai multe, o sa ai pretentii din ce in ce f mari, dar atunci nu o sa mai ai 18 ani o sa fie tot aiurea, ceva gen cand poti nu stii, iar cand stii nu mai poti

Te asigur ca daca ati fi ramas mai mult impreuna poate dupa ceva ani si tu ai fi vazut chestii la el care sa nu-ti placa si poate intr-un final il lasa-i tu

V-ati privit puțin, ați făcut sex și el a plecat, contrar fanteziilor tale cu dansul mirilor și toate alea. Ziceai că ești matură. Nu văd nimic matur în asta.
Sunt sigur că puteai scoate mai mult din "aventura asta" dacă știai să-i dai spațiu și să-l lași să descopere lucruri la tine încet. Fără să-l presezi conștient sau nu, că trebuie să stea.

Bacovia, tu esti oare?

Noi oamenii, adesea suferim mai mult din orgoliu decât din asa zisa dragoste, și ne dorim ceea ce nu putem avea mai mult. Pe de o parte suferi din aceste motive pe de alta parte ai fost mult prea dezamăgita. E posibil sa fii greșit și tu, ceva a fost greșit dacă totuși s-a ajuns la violenta, jigniri, undeva ai insistat prea mult, dragostea a devenit forțată. Probabil nu va potriveati deși tu nu credeai asta. Pot fii de acord cu răspunsul pe care l ai desemnat câștigător dar totuși eu nu cred ca dragostea e rațională și nu cred ca e se poate fără pasiune. Dragostea adevărată e cu pasiune și nu trebuie sa fie neapărat rațională căci nu e știința exacta, doar ca ai indicii când e reala, contează mult inteligenta emoțională a cuplului, cum gestionează sentimentele și problemele ce apar. Din fiecare experienta învățăm

Eu nu pot sa ma exprim asa plastic precum te-ai exprimat tu dar sa stii ca toti ne-am indragostit la un momentdat, cateodata de persoana potrivita, cateodata de persoana nepotrivita. Asa e viata, nu stii niciodata cand te loveste Cupidon. Mai rau e sa te indragostesti de o persoana care nici nu stie ca existi, ca mai patim si d-astea
Si tu la randul tau te-ai indragostit si se pare ca baiatul nu se da interesat si te raneste. In cazul asta ce rost mai are sa mai speri ceva cu el? Ca sa te raneasca si mai tare? Chiar daca ti se pare ca viata ta nu poate continua fara el si ca el e iubirea vietii tale, o sa il uiti, o sa vezi. Si o sa intalnesti pe cineva cu care sa fii compatibila, sa va intelegeti si sa va iubiti.

Bine ca nu ai facut nunta si copii cu asta si abia apoi sa iti dai seama ce pramatie e, ca asa am vazut ca se poarta mai nou

Nașpa

Ce text penibil. Vomit.

Aveai nick-ul 'ciudatenie' inainte?

De obicei suferi cand nu ai pe umarul cui plange.
Uite,ne-ai spus noua durerea ta, ai impartit aceasta greutate cu noi, pana la urma niste necunoscuti, si suntem alaturi de tine, te incurajam, te sustinem.
Fii puternica.
Mergi mai departe.
Gandurilor care te asalta spune-le ca omul acela nu te merita.

"Voluptate permisiva" Ai idee ce inseamna cuvintele astea? Sau doar îți place cum suna?
Problema ta e tâmpită, n-am chef sa dezbat asta.Habar n-ai ce înseamnă sa fi rănită cu adevarat.Si cu "sevrajul tău de gânduri" i-ai ofensat pe toți care au trecut printr-un sevraj real.Aia e durere.Nu metaforele tale.
Problema ta mai mare e ca vrei sa pari mai deșteaptă decât ești.Prin limbajul tău "elevat". Stii ce e amuzant? Ca nu e elevat.Tu doar folosești niște cuvinte mai...sofisticate ca sa zic asa sau neologisme, dar le folosești intr-un context total nepotrivit.Hiperbolizezi niște idei simple, banale.Niste idei cretine, de altfel, ținând cont ca nu faci decât sa te plângi ca nu poți sa-l uiti pe fostul.
Revenind la limbaj, e folosit al naibii de aiurea.Din moment ce e un subiect banal, e normal sa utilizezi un limbaj banal.Comun.
Dacă îți cerea cineva sa faci un comentariu literar sau dacă acum,in loc sa scrii pe site-ul, țineai un discurs la un anumit eveniment, in fata unor persoane cu anumite studii, dintr-o anumită clasa socială, da, intelegeam.Dar aici nu faci decât sa iesi prost in evidența.Multi care îți citesc raspunsul(spun mulți si nu toți pentru ca unii sunt copii si probabil nu sunt familiarizați cu anumiți termeni)înțeleg perfect ceea ce spui.Nu sunt cuvinte străine pentru ei, dar nu au ce caută pe un astfel de site si de aia ei nu le folosesc.Nu ca nu le-ar știi sau ai fi tu mai deșteaptă.
Asta pe de-o parte.Pe de alta parte, nu e un limbaj natural.Fortezi propozițiile si le obligi sa se plieze pe termenii tai pompoși si abstracți majoritatea.Cuvintele astea nu-ți vin natural, nu-ți facilitează exprimarea unei anumite idei, doar te incurca.Se vede ca ții cu tot dinadinsul sa le folosești, ca sa dovedești ceva altora.Nu tine. Obtii exact efectul opus

Da.

O, la naiba, ăsta este unul dintre sau cel mai lung comentariu de pe TPU, pe care l-am citit, în fine ideea este următoarea:

Tu ai ce ai, nu ce meriți, iar la finalul zilei nimănui nu-i va pasă așa mult.

Cum te numesti ai sa vb in privat!

Hai ca nu ne-ai scris un eseu de 2000 de cuvinte, oricum felicitari pentru gramatica, punct pus corect si virgula, nu toti se innasc cu asa talent pe care il ai tu, ba din potriva, chiar ar trebui sa te faci profesoara de limba romana si lasand gluma la un colt de strada, tot ce ai spus tu suna mai mult a o carte de dragoste sau fantezie ceva de genu, nu cred ca ai avut inspiratia sa scrii atat de mult.