| gigibobian a întrebat:

Buna, nu stiu ce sa zic sunt intr-o depresie totala stau și mă gândesc in fiecare și la asta dar as vrea sa va povestesc putin poate cu sfaturile voastre o sa trec peste asta, sunt o fata de 20 de ani am avut o relație cu un băiat de 2 ani de zile după care am decis amândoi ca ar fi bine sa nu mai stam separați și sa ne luam amândoi fiind de etnie roma. Asta ar fi însemnat ca m-am măritat, totul a fost foarte frumos, prea frumos sa fie adevărat mereu spuneam asta, nu-mi venea sa cred ca sunt asa fercita, pana când am plecat in alta țara sa ne facem un viitor iar acolo am stat la sora lui. Au venit niște vorbe despre mine iar pe mine prima data nu m-a interesat dar m-a deranjat, de acolo am fost la fratele lui și fratele a făcut accelasi lucru cu mine iar el nu a spus niciodată nimic, nu mi-a luat apărarea in niciun mod posibil, nimic. Am vrut sa plec înapoi in țara dar a zis sa mai continuam ca o sa fie bine, am rămas acolo după spusele lui și de acolo am plecat la cealaltă sora a lui iar acolo aceelasi treaba, se baga mai rau între noi și nu mă lasă in pace pe mine in primul rând, el nici atunci nu a spus nimic, am aflat ca sunt insarcinata iar eu nu am vrut sa-i spun, am vrut sa-i fac o surpriza dar sora lui văzuse deja testul de sarcina și aflase înaintea lui, iar a început sa se certe cu mine și sa-mi zică ca asta am avut in plan sa fac un copil cu el și sa nu ma mai lase. S-au luat atunci toti de mine și soacra și toti frații lui, atunci am vrut sa mă sinucid, iar el fiind cu mine in casa m-a văzut disperata și a luat cuțitul din mâna mea. Pana la urma am luat bilete sa plecam acasă, familia lui când a aflat de asta i-au luat actele sa nu mai plece cu mine acasă, el atunci a început sa plângă ca vrea sa meargă acasă cu mine și l-au lăsat pana la urma. Totul bine pana am ajuns acasă in doua săptămâni de zile el nu ma mai baga in seama și nu mai vorbea cu mine deloc, i-am zis vreau sa o văd și eu pe mama iar el mi-a zis du-te singura deși știa ca mie îmi era rau, nu a vrut sa vina cu mine, m-a lăsat sa merg singura un drum de 4 ore cu trenul. Când m-am trezit de dimineața mi-a scris un mesaj ca vrea sa se despartă de mine, eu când am auzit am sunat-o pe mama lui si i-am zis de ce zice băiatul dumneavoastră asa și ea mi-a zis ca pot sa am și zece copii ca ea nu o sa-l mai lase pe Cosmin cu mine niciodată, iar eu atunci am înjurat-o poate nici eu nu am făcut bine dar ea mi-a zis foarte multe lucuri urate. Mi-a spus ca o sa nasc un drac, el deja nu vorbește cu mine de doua luni de zile după ce s-a despărțit de mine a plecat înapoi la frații lui in afara. Eu nu mai stiu ce sa fac cu viața mea, nu am vrut aceasta despărțire, știe Dumnezeu cât de mult am iubit omul asta, ma simt trista in toate modurile posibile îmi vine sa ma duc sa ma omor. Eu nu mai am viața, suflet, nimic nu mai am speranța nimic, vreau sa va intreb acum credeți vreodată ca se va întoarce sa fim iar împreuna?

11 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Fiecare sa-si vada de drumul lui, ca dragoste cu sila nu se poate face.
Ai primit ce ti-ai dorit!
Ai vrut sa pleci de la el, sa fii singura, sa nu o mai vezi pe masa pe care ai injurat-o, bravo, acum esti singura si libera!
Eu te sfatuiesc sa-ti cauti ceva de lucru, ca trece vremea mai iute si scapi de ganduri negre.

| ioana748 a răspuns:

După ce o sa nasti, vei avea cui sa daruiesti sufletul tau frumos si te va ajuta Dumnezeu sa gasesti un baiat cumsecade si de nadejde
Acesta este intr o familie urata si din pacate asa va fi si el.
Incearca sa te concentrezi pe copil, banuiesc ca esti la mama ta.
Linisteste te si nu transmite copilului prea mult stres.
In burta ta este parte din tine, nu ai voie sa te omori, ai misiune importantă pe Pamant.
Dupa ce nasti si ai sa vezi ce minune ai in brate cred ca ai sa fii indiferenta in legatura cu Cosmin.
Decat asa barbat mai bine singura.
Toate cele bune,
Sanatate tie si lui bebe.
Seara linistita ❤️

| Madaxo97 a răspuns:

Un fătălău nenorocit, care ține cu mă-sa si neamurile lui. Sa rămână cu frații lui si cu mă-sa, ăla nu e bărbat, nu se poate numi bărbat, si nu te iubește, ca dacă te iubea si voia familie cu tine muta munții, s-ar fi certat cu toți pentru tine, si la noi in familie de ambele părți si ai mei si ai lui au vrut sa bage râcă si sa ne pună bețe in roate dar nu a existat sa nu ne băgăm unul pentru altul sa ne luam apărarea, întotdeauna. Ăla nu este bărbat dacă se ia numai după gura lui maicăsa, va sta toată viata sub fusta ei, nu se va însura din cauza ei dacă nu ia atitudine.
În locul tău si dacă s-ar întoarce tot nu l-aș mai primi înapoi, te va face sa suferi mai rău, nu este un om sa faci familie cu el dacă nu a tăiat maicasa cordonul ombilical si ea dictează pentru el mereu.
Nu face prostia sa te sinucizi, nu merită acel specimen sa faci asta, oricum lui nu ii pasă de tine, fii puternică pentru copilașul tău, el nu are nicio vină, trebuie sa mergi mai departe pentru el, adună-ți puterile să nu faci o prostie, viata merită trăită, vei găsi un bărbat bun, iar cel de te-a părăsit o sa regrete că s-a luat dupa mă-sa.

| 1onurSimion a răspuns:

Doamne Dumnezeule Cum Sâte comporți sa fie în halul ăsta când când nevasta ta soția ta este însărcinată el băi ăsta este copil rău de tot ori este dus rău de tot că altă explicație crede-mă îți spun cu toată inima și tot sufletul nu am păi să fi fost eu in situația aia și sa mârâia cine la tine pe cap îl călcam n-avea nevoie nimeni să-ți spună nimic mai ales să-ți facă cineva ceva și ce ai pățit tu îi nenoroceam pe viață soția mea să fie însărcinată și eu să permit săi comenteze cineva sau săi facă cineva ceva vai de capul lui zi de zilele lui ăla sa fi fost tu soția mea și să fi comentat cineva la tine cat despre el este un copil ori grave grave probleme de sănătate grave.

| 1onurSimion a răspuns:

îmi pare rău de tot de tine și copil de el niciun gram el terminat rău de tot... Doamne Dumnezeule cum sa existe așa ceva n-are cum...

| 1onurSimion a răspuns:

Sa nu-ți faci rău din cauza lui ăla nu-i bărbat Adevărat care lasă pe alți sa latre la femeia lui lângă el și mai ales tu find însărcinată și el a permis să se comporte cu țin orice cine ar fi nu avea voie să permită la nimeni la Aboslut nimeni sate trateze așa mai ales comportamentul lui a unui copil de 12 ani jale...

| 1onurSimion a răspuns:

Îți faci rău mult rău dacă îl ei pe ăla de bărbat tu ști cel mai bine.

| 1onurSimion a răspuns:

Eu le rupeam dinți din gura la toții nu permitea nimeni să țipe la tine sau sa fie soția mea însărcinată cu copilul nostru vai de morți lor... Să mă ierte Dumnezeu că vorbesc atât de urât da nu-mi vine să cred cât de terminat sa fi...

| 1onurSimion a răspuns:

N-am soție și nici iubită. (Un caz ipotetic) De a-și fi avut soție însărcinată...

| adryang78 a răspuns:

Ești tânără și ai toată viața în față. Știu că ți-e greu și suferi, și este normal atunci când iubești și îți sunt înșelate așteptările. Dar, crede-mă ce-ți spun, omul ăla NU TE MERITĂ. Un bărbat care nu știe să-și protejeze familia, soția, căminul, nu se numește bărbat. E o cârpă, și nu merită să te mai gândești la el.
Viața te mai și scutură câteodată, te doboară, dar poți să te ridici, să te scuturi de praf și să mergi înainte. Capul sus, ai grijă de tine și de copil, vezi-ți de viața ta și lasă în urmă oamenii toxici. Ai multe de făcut, de văzut, te așteaptă o viață cu bune și cu rele, și în mod sigur vei găsi bărbatul potrivit la un moment dat.
S-auzim numai de bine. happy

| gigibobian explică:

Va multumesc pentru sfaturile și gândurile voastre, eu totuși as fi vrut sa vorbesc cu el dar el nu vorbește cu mine si m-a blocat peste tot de doua luni, stiu însă ca vine in țara luna viitoare si as fi vrut sa merg sa vorbesc cu el despre situație dar nu stiu cum va reacționa si daca o sa vrea sa vorbească cu mine