Îi spui in felul următor: "Doamna X, as vrea sa va spun câteva lucruri. Eu și băiatul dvs am făcut sex neprotejat, iar tipul a ejacuIat înăuntru. Adică la fel ca voi când l-ați făcut pe Y. Ideea este alta. Noi ne vrem binele și nu avem motive să renunțăm la luptă. Acea luptă este redată in Biblie; este lupta dintre bine și rău! Dacă animalele, care nu au rațiune, dar aleargă neîncetat pentru a-și crește puii, ne dau mii și mii de exemple, cum dracul să te ia mă sfătuiești să omor un înger? Nu te gândești la sănătatea mea? Nu te gândești că o să rămân traumatizată pe viață?
Mă faci să înțeleg că ai câteva avorturi la activ. Iartă-mă că-ți spun asta, dar aveam alte așteptări de la dumneata.
Da, ne-am decis! Dacă fiul tău vrea să-mi fie alături sau să renunțe, este treaba lui. Eu îmi respect principiile, imi iubesc familia și pruncul, iar cei care mi-au dat viață și m-au crescut, mi-au spus că mă sprijină! Pentru mine este mai mult decât suficient. Dumneata, dacă vii cu idei criminale și diabolice, te rog să rămâi cu ele. EU ȘI NEPOȚELUL TĂU NU O SĂ-ȚI CALC NICIODATĂ, DAR NICIODATĂ PRAGUL.
Pentru că, unui om ii poți lua cu forța, dar niciodată nu-i poți da cu forța".
Eventual, ca să-i mai dai un motiv de un infarct, spune-i că părinții tăi au decis să crească puiul!
Femeia are probleme cu țeasta. Nu o mai băga in seamă. Căutați să rezolvați treaba cu locuința și nu renunțați!
Îti scriu asta târziu in noapte pentru ca stiu ca ai nevoie de sfaturi. Da-i peste nas. Ce n-as da sa am o soacra din asta...
Sa ai grija de tine!
Cam nebuna soacra ta, ca majoritatea . Tot ce trebuie sa faci e sa te certi cu ea, o sa se supere pe tine si nu o sa te mai deranjeze probabil...
Sfaturi: Nu manca nimic facut de ea, si cand avansezi in sarcina sa stai departe de ea, nu sti ce o poate duce capul.
La urma urmei, decizia finala este a voastra, in special a TA.
Trebuie sa iei insa in considerare si argumentele celor din familie: probabil si ei au dreptate din punctul lor de vedere!
Daca parintii prietenului tau nu sunt de acord, atunci probabil nu sunt siguri ca baiatul lor este in stare sa-si intretina noua familie, caz in care ei ar trebui sa completeze material lipsurile.
Faceti calculele si vedeti cum va puteti incadra cu veniturile in intretinerea familiei viitoare (inclusiv chiria unei locuinte, daca vreti sa stati separat, rate bancare pentru locuinta noua, a voastra, dar si cheltuilele aferente cresterii si educarii decenta a viitorului copil), dupa care decideti in consens.
Gandeste-te: Daca va casatoriti, atunci situatia va fi mai buna, dar acordul tuturor viitoarelor bunici va poate asigura linistea in familie.
Rupeti legaturile cu ea si cu alti oameni rau intentionati o perioada. Nu aveti nimic de pierdut!
Sincer,eu sunt o fire mai directa când ma enervează cineva, iar dacă as fi in locul tău i as spune clar sa nu se mai bage în viata mea, si spune i si lui sa va mutați la tine sau undeva doar voi doi sa fiti liniștiți pentru ca o sarcina nu e orice, trebuie sa ai grija.
Tutorial pe You tube stai linistita ai tot ce iti trebuie de la cutite pana la camatari
Sa va mutati amandoi singuri, nici sa nu te gandesti sa renunti la sarcina. Este copilul vostru, de ce i ati face rau? Soacra trebuie sa inteleaga ca e viata voastra si voi ve ti avea grija de copil. Daca parintii tai va sustin e foarte bine. Asa sunt soacrele nu se opresc niciodata din comentat, las o sa vorbeasca, dupa ea o sa vina sa se joace cu copilul si sa ii fie bunica, atunci o sa isi dea seama de cele spuse si o sa regrete probabil. Multa bafta cu copilasul . Sper sa nu renunti la el
Stai la părinții tăi până naști mediul pe care-l creează mama iubitului tău nu este unul prea bun.