| SrnDeea a întrebat:

Bună seara! Sper ca toată povestea pe care am să o schițez în linii mari aici să nu pară deplasată dar am nevoie de o părere în ideea în care nu știu cum să procedez. În luna august a anului trecut am cunoscut un tip. Am simțit pentru prima oară un sentiment nou, parcă a fost ceva ce nu am simțit niciodată. El părea foarte dur inclusiv atunci. Am ieșit la câteva întâlniri(ar fi ieșit cu mine inclusiv 10 minute în condițiile în care amândoi eram ocupați în timpul zilei, eu scuzându-mă uneori că sunt foarte obosită). După câteva întâlniri pur și simplu a plecat fără nicio explicație.
Acum după câteva luni a revenit, am început să comunicăm din nou dar parcă e un sentiment de incertitudine. Mi-a cerut să am răbdare că îmi va explica exact ce și cum s-a întâmplat atunci și îmi va răspunde la orice întrebare urmează să îi adresez. Ideea e că în tot acest timp gândul meu a fost tot la el, nu am reușit să ies cu alți tipi, nici măcar nu am vrut, excluzând această posibilitate. Acum că s-a întors nu știu cum să reacționez în ideea în care el îmi spune că vrea ceva serios. Nu pot să îl cred, nu mai am încredere 100% în el și nu știu cum să îmi dau seama dacă explicațiile lui sunt doar miniciuni sau reflectă adevărul. Să încerc să ascult ce are de spus sau să plec fără a-i mai oferi această șansă? Pur și simplu nu știu cum să procedez și aș vrea tare mult să primesc niște sfaturi.

Vă rog să vă abțineți de la anumite comentarii răutăcioase.
Mulțumesc pentru eventualele sfaturi!

4 răspunsuri:
Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| LaSteauaCareaRasarit a răspuns:

"După câteva întâlniri pur și simplu a plecat fără nicio explicație."
Cere-i explicatii!
"în tot acest timp gândul meu a fost tot la el"
Eu cred ca tu stii deja raspunsul.
Ii vei acorda o sansa, mai ales ca spune ca vrea ceva serios. Dar fii precauta. Daca face din nou o schema Houdini, inchizi usa si nu-i mai raspunzi.