Bună! Sunt foarte depresivă. Urlă sufletul în mine, deși fac terapie la psiholog de 2 ani. A mai trecut cineva prin așa ceva? Eu nu mai am putere să mai continui, viața a devenit insuportabilă. Toate îmi merg bine, sunt sănătoasă. Dar… există ceva ce mă doboară. Pur și simplu nu mai rezonez cu nimeni, nu mă înțeleg bine cu nimeni, mă simt extrem de singură, nimeni nu mă place așa cum sunt. Nici măcar părinții nu mă caută. Și nu exagerez. Nu mă sună deloc, doar atunci când au ceva să-mi transmită. Chiar sunt o persoană atât de neplăcută? Vă spun sincer că mă străduiesc să fiu drăguță și nu deranjez niciodată pe nimeni, nu intru în conflicte, sunt aproape invizibilă în orice împrejurare, tocmai din teama de a nu face ceva greșit. Nu caut atenție, nu vreau să mă mai judece nimeni, pur și simplu mă plâng aici unde nimeni nu mă cunoaște ca să nu mă plâng în fața oamenilor. Urlu în liniște după ajutor, dau banii la psiholog și îi dau degeaba, efectiv vreau doar să știu de ce nu mă suportă nimeni, cu ce greșesc, de ce nu aparțin niciunui grup, de ce nu sunt importantă nici măcar pentru părinții mei? Mai bine nu mă nășteam pentru că mă doare foarte mult și nu știu dacă mai pot continua…

Nu cred că era cazul să mă judeci sau să mă critici. Dacă poți ajuta cu un sfat util pentru mine, e ok și îți mulțumesc, dar dacă arunci cu răutăți, nu e în folosul meu

Până și aici pe site-ul ăsta nu-ți plac răspunsurile care nu îți oferă, care nu "te mângâie". Iar dacă am încercat să-ți arăt cum ești și cum se vede de afară, o consideri răutate.
Ți-ar place să te compătimească toată lumea și să spună "vai săraca, ce nedreaptă e viața cu ea"?
Dacă vrei să pricepi că ai o problemă, nu una atât de majoră ci una care poate fi "reparată" cu puțină voință și înțelegere din partea ta, atunci e ok.
Altfel poți să-mi dai"eronat" și "nefolositor" și să păstrezi în continuare totul sub preș. Eu nu pot să te ajut cu mănuși, încerc doar să te fac să vezi.

Apreciez sinceritatea, dar felul în care ai spus lucrurile a fost cam dur pentru mine. Adică mi-ai apăsat pe "butoane" și m-a durut, iar eu nu asta căutam aici. Crezi că eu îmi doresc validare din partea tuturor? Mi-am dorit mereu doar validarea părinților mei, care niciodată nu mi-au arătat iubirea lor, cu toate că eu am încercat prin orice metodă să îi fac să fie mai calzi, inclusiv să vin eu spre ei cu tot felul de propuneri, iar ei refuzau . Crezi că nu m-am gândit să mă izolez de oameni, să mă feresc de ei ca să nu le mai provoc sentimentul ăsta că sunt nesuferită? Înainte eram foarte sociabilă și aveam glume bune și se vedea asta, că oamenii păreau să se simtă bine în compania mea, dar tot mi se spunea că sunt nu știu cum și m-am izolat ca să nu mă mai doară. La fel și cu părinții. Eu cred totuși că un părinte vrea să afle ce face copilul lui și îl caută, eu așa am văzut la toți cunoscuții mei. Pe mine nu mă sună niciodată nimeni. Așa că mai bine mă ascund de toată lumea, pentru că nu pot tolera critica. Am fost învățată ca totul să fie perfect. Nu mi s-a permis să greșesc. Iar acum nu pot suporta ca ceva, oricât de mic, să nu fie bine. Pentru tine pare victimizare sau mai știu eu ce, pentru mine se simte ca ceva foarte dureros. Merci pentru timpul tău!