Am trait in casa bunicilor. Nu avea nimeni timp de mine cu munca in agricultura. Mai mult, orice iesire din normal, cat de mica, era sanctionata cu o bataie cu o nuia din lemn de corn (foarte rezistenta). Am trait in praful drumului sau la sanius, prin noroi, etc, fara sa simtim nevoia sa fim bagati in seama. Ba, mai mult, ne feream sa fim "bagati in seama". Daca ne bagau in seama cei mari se lasa, in cele mai multe cazuri, cu bataie. Raspundeam cum puteam dar de la bunici parinti o incasam fara scapare. Sincer? Astazi cand bataia este intrzisa eu m-as simti ca in paradis sa nu ma bage nimeni in seama. As sta de vorba cu prieteni de varsta mea si gata.
Cind ii prinzi pe toți acasa, te sui pe un scaun sa te vadă bine, și le zici :" Hei, dar pe mine nu ma mai baga nimeni în seama?" Și poți sa le spui ca ai ajuns sa plingi din cauza asta. Poate își vor da seama de starea ta.
Când cineva din familia ta este bolnav, evident că toată lumea este supărată. Așa e și normal, suntem oameni, nu? Ideea e că tu trebuie să te obișnuiești și așa. De exemplu, poate va veni vremea să faci un liceu cu internat. Să știi că nici acolo nu te va băga nimeni în seamă. Ba chiar va fi mai rău. Sau, să zicem că vrei, mai încolo, să faci o facultate, e aceeași poveste. Tu fii prietenoasă și păstrează relații bune cu prietenii tăi, poate, cine știe, va veni vremea să stai departe de ei și atunci îți va fi mult mai ușor, pentru că te-ai acomodat din timp...
Ai mare nevoie de afectiune, si eu, desi baiat, cand aveam 10 ani acostam trecatorii pe strada si-i rugam sa ma tina putin de mana :-), desigur, majoritatea credeau ca m-am ratacit de parinti, dar existau si exceptii, unii care-mi faceau pe plac pentru 2-3 minute...
Starile tale sufletesti se datoresc pubertatii si modificarilor hormonale pe care acestea le aduc, cel mai bine iti cauti un boyfriend si ii lasi pe cei din familia ta in pace, nu ai ce obtine de la ei.
Ia le de o parte o data si spune-le ce ai pe suflet...tot,tine o discutie serioasa cu ele.
Ești un copil sensibil ce are nevoie de multa atenție. Ai putea comunica cu mama ta, să-i zici ce te apasă pe suflet, eventual sa mergeți la psiholog. Lipsa de afect duce mai târziu la probleme severe în viata și evoluția ta. Ai mare grija de tine!