| cristina93 a întrebat:

Acum un an si ceva in urma am cunoscut un baiat, pe atunci eram mai micuta, aveam 15 ani, eram micuta vorbind la modul.naiva, credam ca tot e bine si frumos in dragoste. Aveam aceste idei poate pentru ca el a fost primul baiat din viata mea, primul cu care am avut o realatie in adevaratul sens al cuvantului. Nu stiam cum trebuie sa ma comport, asteptam sa ma caute doar el, si o facea.cam 2 luni, apoi nu ma mai cautat, dar nici eu nu l-am cautat. Si astfel ne-am despartit fara sa spuna nici unul dintre noi asta ( am fost impreuna 2 luni si ceva), nu ne-am mai vorbit vreo 2 saptamani, dupa acele doua saptamani am intrat eu in vorba cu el si l-am intrebat daca mai putem fi impreuna, si el a spus cu atata raceala NU, a spus ca si-a gasit pe altcineva si nu este cale de intoarcere, am mai incercat in repetate randuri timp de 1 luna, dar in zadar, am pastrat in taina iubirea imaginara pe care o simteam pentru el.luni in sir, spun imaginara pentru ca ce simteam atunci nu a fost iubire ci doar ilustrarea inocentei mele privite prin oglinda primei mari iubiri, eu doar imi imaginam ca iubesc.
Dupa mai bine de un an, ma cauta, am ramas surprinsa, pentru ca nu mai vorbisem in timpul asta, am rupt orice legatura (copilareasca solutie din partea mea, dar totodata si a lui). M-a sunat si mi-a spus daca ne putem intalni sa vorbim, eu l-am intrebat despre ce sa vorbim.si el a spus "despre noi". I-am spus ca nu mai exista de mult noi, acum suntem doar tu si eu, dar intr-un final am acceptat sa ne intalnim. Am povestit despre ce am mai facut in tot acest timp cat nu ne-am vorbit. si m-a intrebat daca ar mai putea fi ceva intre noi.eu i-am spus ca momentan doar prietenie.
Dupa putin timp de cand ne-am despartit (acum una nsi ceva) eu am aflat ca el a mai fost cu o fata, in timp se era si cu mine, cam o saptamana a fost cu amandoua, apoi ne-am despartit si a ramas cu ea.
Acasa, am stat si m-am gandit la trecut, el stia foarte bine ca pentru mine e prima relatie, dar nu a avut rabdarea sa ma invete despre iubire (acum mi-am dat seama ca iubirea nu se invata, se dobandeste) dar atunci aveam nevoie doar de putina intelegere din partea lui, apoi mai era si faza ca a fost cu 2 in acelasi timp. ce nu ma incanta deloc, si m-am gandit ca as putea sa i-o intorc, sa imi bat joc de el oarecum ( stiu ca nu suna bine aceste cuvinte). Si asa a fost, am fost la cineva acasa si am stat noi 2 toata noaptea, am vorbit, ne-am sarutat, insa ii spuneam multe. ceva de genul ca e doar pentru o seara, facem tot ce vroiam din el, il sarutam cand vroiam, cum vroiam, facea tot ce vroiam eu. A doua zi i-am spus ca doar pentru o seara si s-a aratat atat de trist.ca mereu i se intampla asa si multe lucruri de genul asta. Si i-am spus ca daca aceste lucruri se intamplau acum un an si ceva, eu nu incetam sa ma gandesc la el si garantat nu ar fi ramas pentru o seara, dara avand in vedere ca el atunci... m-a tratat atat de rece, fara o a doua sansa, nu i-am oferit nici eu o a doua sansa.
Acum, vorbim multe, se vede ca vrea sa se bage pe sub pielea mea. daca as vrea sa fiu cu el as putea sa fiu, insa vreau sa il fac sa simta ce simteam si eu o data.luni in sir.pana m-am maturizat si am inceput sa vad totul cu alti ochi. Pare razbunare, sau un joc de copii. dar ma simt bine stiind ca si el se gandeste la mine asa cum o facem eu acum ceva timp in urma.
Inrebarea mea este in felul urmator.este bine ce fac, este bine ca il fac sa se simta asa? Ar trebui sa continui sau sa las totul balta si sa nu il mai bag in seama? Sa ii dau o sansa? Nu prea vreau sa admit posibilitatea asta acum, insa as vrea sa stiu care este cea mai buna solutie.

P. s.: scuze pentru kunga poveste pe care v-am ilustrat-o >:"
Multumesc anticipat.

Răspuns Câştigător
| motanu24 a răspuns:

Mai lasat masca. nu cred ca e bine sa te razbuni nu te va ajuta cu nimic crede-ma. am trecut si eu prin asa ceva. se spune ca atunci cand te pui cu un diliu esti mai diliu ca el cu un prost esti mai prost ca el ma bucur ca nu este si cazul tau. e adevarat ca ai platati poate destul de scump pentru ceea ce nu merita. intr-un final parerea si sfatul meu e sa ii zici ca totul a fost doar o gluma si o pierdere de timp. (a fost primul baiat din viata mea) asteapta-te sa intrebe si cand ai acceptat sa te culci cu mine tot o gluma a fost? sau ceva de genul raspunsul meu era urmatorul. gluma a fost de partea ta. pacat ca am inteles-o tarziu. acum tot ce pot sa spun despre asta e ca ai fost persoana potrivita la locul potrivit insa locul tau acum este acelasi care il ocupai si atunci adica langa cealalta persoana. lasand glumele intepaturile si jihnirile de-o parte exista si alta varianta. poate tu inca mai simti ceva pentru el ceea ce schimba radical situatia. in situatia in care mai simti ceva pentru el-mai ofera-i o sansa cu caracter modern daca putem sa ii zicem asa. aceea fiind de a fi din nou cu el dar iubeste-l de la distanta. daca te respecta si poate sa accepte asta cred ca va ramane langa tine si sufleteste nu numai cu trupul. si in cele din urma vine si o ultima povata. a facut-o o data se va repeta. pentru ca nu putine ci foarte putine presoane stiu sa aprecieze o a-2-ua sansa. sper sa faca parte din minoritatea celor care stiu sa aprecieze. acum iti voi zice ce as fi facut in locul tau stiind ca sunt baiat si crede-ma ca si eu am umblat destulsi am trecut prin multe poate chiar si prin cazuri similare. daca ai sa ramai amica cu el. o data si-o data tot o sa va intalniti undeva o sa va reamintiti si o s-o luati de la capat big grin ma repet =eu sincer ii ziceam clar in fata. scuza-mi obraznicia-dar nu ma meriti-imi pare rau dar nu pot sa trec peste ce ai facut gandind ca poti repeta greseala. baietii in general daca stii din ce punct sa ii privesti ai sa observi ca au capul mare si creier ...mai putin. chiar si eu. ai grija de tine(voi) si mai vb

7 răspunsuri:
| cristina93 explică:

Lunga*

| Lili_9579 a răspuns:

Cum te face sa te simti faptul ca te razbuni? Daca ai multe dubii si mai bine nu ai face-o, eu zic sa te opresti. Bine, oricum zic sa te opresti, ca nu va duce la nimic bun. Daca nu te simti bine si simti ca vrei sa-i mai dai o sansa, sa incercati sa fiti impreuna, nu-lmai chinui happy Daca e doar de dragul razbunarii si tu simti acei fluturasi in burta atunci cind te gindesti la el, lasa-l balta. Spune-i clar ca iti pare rau si ca nu va vedeti ca pereche.
Faptul ca a fost cu 2 in acelasi timp ar putea insemna multe lucruri, dar ceea ca acum s-a reintors si probabil i-a fost dor de tine, spune ca tine la tine mai mult decit credea... Baftawinking

| Muzika a răspuns:

Micuta la 15 ani?
sau naiva?laughing esti cam inapoiatahappy altele se f. u. t la varsta talaughing

| ATHOS a răspuns:

Care este diferenta dintre tine si el? Cu ce te ridici deasupra lui procedand astfel? Crezi ca dragostea inselata poate fi razbunata?
Bafta!

| anyska a răspuns:

Nici un baiat care se coporta asa nu merita a 2 sansa deci nu i-o acorda. Dar totusi iarta-l si nu o face din razbunare \1

| cristina93 explică:

@muzicaa eu am orgoliu si respect, daca altele de *** la 15 ani asta nu inseamna ca trebuie sa urmez si eu "regula asta". Fiecare persoana are caracterul sau conturat mai devreme sau mai tarziu, daca eu eram mai naiva la 15 ani asta nu tine de "a fin inapoiat" tine de felul meu de a ma dezvolta pe plan psihic. Si oricum preferam vremurile in care baietii erau un subiect tabu si vorbeam cu prietenele mele despre primul sarut sau primul baiat care ne-a tinut de mana. In ziua de azi mi se para ca si fetele si baietii se pripesc prea mult, grabesc lucrurile pentru a ajunge la un singur lucru care ar trebui sa vina de la sine, din iubire. Si o aventura de o seara are farmecul sau insa trebuie sa iti doresti si sa fii pregatita pentru o asemenea viata. Eu prefer sa raman "inapoiata" in privinta astawinking

GânduriAlbe
| GânduriAlbe a răspuns:

Mereu am considerat chestia asta cu hai să mă răzbun o prostie. De ce? Pentru că prin asta mai mult rău îţi faci ţie. îţi era bine până acum din câte am observat, nu te căuta, nu îl căutai. De când el a reapărut vrei să spui că ţi-e mai bine? Nu ştiu de ce te-ai complica atât. Mai bine ai purta o discuţie sinceră cu el şi să-l întrebi de ce a făcut atunci aşa. Era copil pentru numele lui Dumnezeu, dacă spui că tu atunci erai mai mică şi nu gândeai, dă dovadă că acum gândeşti. Baftă!