Chiar m-as bucura enorm daca te-as putea ajuta cu sfaturile mele.
In primul rand, orice om e frumos in felul lui. Nu suntem perfecti si toti avem defecte, mai multe sau mai putine. Doar ca trebuie sa invatam sa le acceptam. Si eu am avut multe complexe, doar ca am trecut peste. M-am uitat in oglinda si am incercat sa vad doar partile frumoase.
In al doilea rand, nu crede niciodata ceea ce zic baietii. Ei vor doar sa te tachineze si asta face parte din natura lor. Eu am 14, si tot asa, inca nu am avut niciun prieten. Gandeste-te doar ca acolo undeva e cineva care tine la tine cu adevarat. Trebuie doar sa mai astepti putin pana vei gasi acea persoana. Nu te da batuta.
In al treilea rand, felul in care te imbraci nu ar trebui sa ii intereseze pe altii. Tricourile largi chiar se poarta foarte mult vara asta si in plus cu ajutorul lor poti ascunde multe efecte, pe langa faptul ca te simti foarte comod in ele. Pantofii cu toc nu sunt chiar atat de "wow". Te dor picioarele ingrozitor de la ei, iar colegele tale ii port doar pentru a se da mari ca au, nu neaparat ca au ceva de evidentiat atunci cand ii poarta. Asa ca capul sus, nu te simti excusa doar pentru ca esti diferita. Tenisii, adidasii si sandalele sunt cea mai ok alegere. In plus ii poti asorta la mai multe stiluri vestimentare (sport, elegant etc)
In al patrulea rand ai aceleasi gusturi muzicale ca si mine. Si eu cred ca Adam Lambert e cel mai tare , si de asemenea urasc toate melodiile gen "ai se eu te pego". Muzica pe care o asculti e muzica care te reprezinta si pana la urma, gusturile nu se discuta. Fiecare e unic, nu uita asta.
AAaa. Si pentru a deveni o fata populara asa cum sunt sigura ca vrei sa fii, accepta-te asa cum esti si incearca sa nu mai fii asa vulnerabila. De asemenea nu asculta toate barfele din jurul tau, chiar daca sunt despre tine, pentru ca pana la urma sunt barfe. Nu ai de unde stii daca persoasa care a zis ceva rau despre tine chiar crede acel lucru sau a zis-o doar pentru a iesi in evidenta. Tine tot timpul capul sus si zambetul pe buze, si fa totul exact asa cum iti place. Nu e nimic rau in a fi diferit sau uneori un pic mai "ciudat" decat altii. Asta te face special.
Sper ca te-am ajutat :*
Iti doresc numai bine si fii TU! :*
Funda?
Nu e nimic in neregula cu tine, chestia e ca nu ai gasit pe cineva inca sa te aprecieze si sa te placa asa cum esti tu dar niciodata nu-i tarziu pentru asta
Nu esti anormala, pursisimplu duci un alt mod de viata. Cred ca nu ar fi de rau sa incepi putin cite putin sa iti cumperi haine mai pe corp sa iti aranjezi parul sa iti cumperi tocur dar eao cu incetul. Nu e neaparat ca daca porti tocuri si oprti hane mai pe corp sa fii fifa pusisimpu esti mai feminina si esti mai frmoasa o sa iti pui in evidenta punctele tari pe care le ai eu iti urez succes
Sincer eu cred ca dupa povestirile tale esti o fata frumoasa, am citit tot si cel mai mult mi-a placut faza ca nu esti disperata dupa fb, nu faci poze non stop si nu fumezi nu bei ca restul Inauntrul tau cred ca esti o fire puternica dar nu iti dai seama de asta se pare ca esti de gasca, "prietenii tai" se leaga de tine ca asculti nu stiu ce muzica, astia nu prea sunt prieteni, adica nu ar trebui sa te caracterizeze dupa ce muzia asculti.Eu zic sa continui sa fi tu insati si sa faci ce iti place, cine te iubeste, te iubeste asa cum esti nu vrea sa te schimbe.
Poate uneori ar trebui sa te mai arenjezi si tu daca spui ca ai o talie frumoasa ar trebui sa o scoti in evidenta orice baiat se va uita dupa tine
Sa iti mai spun ceva mie mai mult imi plac fetele de gasca, nu fufele alea care daca ai facut ceva imediat parca ai omorat un om Fi naturala si vei avea mult de castigat, spune tot ce nu iti convine in fata si nu pune totul la suflet.Dar totusi esti fata poate ar trebui sa te ocupi si de tine putin Sper ca am fost de folos, Succes!:*
Salut,
Da, este cam mult de citit recunosc, dar nu inteleg la ce te referi atunci cand spui ca nu ai succes in viata daca nu faci anumite chestii. Intelegi, trebuie sa fii asa cum vrei, nu cum te impun persoanele pe care tu le crezi "celebre". Crezi ca iei nu au defecte?
Nu o sa ma intind in vorba asa ca o sa-ti dau un sfat scurt: nu-i copia pe altii, fii tu insuti, stiu ca fraza este prea banala dar vreau sa spun ca ai o viata luuunga de parcurs... nu uita ai 16 ani.
Mult noroc, sa stii ca nimeni nu-i perfect!
Buna! Din cate am citit esti diferita. In sensul bun al cuvantului. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar in ziua de azi, cand mergi pe strada 100% sigur ca vezi o pitipoanca cu tocuri de 15, cu mult fond de ten de parca arata ca o masca. imbracata vulgar, cu Iphone-ul in mana si cu silicoane si botox unde vrei si unde nu vrei. Si eu am avut o perioada cand simteam ca nimic nu e la locul lui, ca nu o sa gasesc nici un baiat potrivit pentru mine. Eu vroiam cel mai perfect baiat. Si uite, cei mai smecheri si cei mai frumosi baieti isi doresc toate fetele. De atunci mi-am pus gandurile in ordine si m-am gandit `Uite, poate Dumnezeu imi pastreaza un baiat special, care sa ma trateze frumos si sa ne intelegem de minune`. Scuze daca te plictisesc cu amanuntele.. In scoala mea daca nu ai geanta LV sau nu esti prietena cu cele mai fitoase din scoala esti un nimeni. Nu este adevarat. E bine sa fii diferit. Sigur o sa-ti gasesti un baiat cu care sa te potrivesti si sa te intelegi. Poate peste 2 saptamani, sau poate peste 3 luni, 2 ani, doar Dumnezeu stie. Simte-te bine in pielea ta. Taylor Swift este o cantareata de muzica pop/country. Ea nu a fost populara, ba din contra! Colegii nu o bagau in seama, ea nu merge in cluburi, nu facea parte din `turma`. Si uite, acum are 22 de ani, o cariera de succes si a primit o groaza de premii, printre care si `Femeia Anului 2012`. Sper ca ti-am dat incredere in tine. Mult noroc!
Dar esti o fata normala nu te mai complexa atat!
Numai ca nu ai un iubit dar poti sa-ti faci, ai tot timpul din lume!
Ce mult ai scris!
Chiar daca prietenele/colegele tale fac un lucru, nu inseamna ca trebuie sa te iei dupa ele. Fi tu insati. Scuze daca nu te-am ajutat...mesajul a fost incredibil de detaliat si nu prea am retinut ideea.
In primul rand aici nu ar trebui numeni sa te insulte ca este ceea ce esti, foarte bine ca te poti descarca si poate ca asa te-a facut sa te simti mult mai bine.In al doilea rand cand eram si eu de varsta ta si eu eram foarte complexata de felul cum aratam si aveam impresia ca nimeni nu ma place, ca nu voi avea un prieten niciodata si chesti de genul, dar sincer cand am stat mai mult timp singura(ma refer la solo) am intalnit baiatul perfect pentru mine care m-a facut sa realizez cat de frumoasa si speciala sunt eu, nu numai ca lui ii eram asa dar m-a invatat sa am iubesc si pe mine insumi...cu timpul am capatat incredere in mine si pur si simplu ma iubeam pe mine.baiatul de care iti place nu merita atentia ta.meriti mult mai mult decat atentia unui baiat, meriti sa fi iubita, apreciata si respectata de un baiat asa ca trebuie sa gasesci pe cineva care sa te ajute in ceea ce crezi tu o "problema".ai rabdare cu cat te maturizezi cu atat vei aveam incredere necesara.mult noroc. sper ca te-am ajutat.
Sunt baiat, ce ai zis tu, este povestea mea. Asa patesc eu mereu. Cand esti putin gras, deja te ia la misto, chiar daca nu esti extrem de mult. Nici eu nu fumez, nu beau, nu vorbesc urat. Ceea ce ma face nepopular. Dar eu sunt mereu optmist. Crede-ma, daca faci pe cineva sa te iubeasca, acea relatie o sa tina mult? Nu cred. O relatie de durata si reala o sa fie cand vei gasi adevarata dragoste. Nici eu nu am avut parte de iubite, etc... Dar mi-am gasit niste hobby-uri (muzica, fotografia) care m-au facut mult mai popular chiar daca nu sunt extrem de frumos, ceea ce te-as sfatui sa faci si tu, sa practici ceva frumos. Esti timida? Nu fii suparata, eu sunt extra timid, nu stiu ce sa fac, poate asta este in gena... Zici ca daca nu esti fotomodel si nu asculti ai se tu pego nu esti populara? Fiecare avem niste gusturi, nu toti la fel. Parerea mea este sa te accepti asa cum esti, fiecare suntem frumosi in felul nostru, si avem calitati ascunse, care nici,, Justin Bieber'' nu le are. Iar dragostea va veni la momentul potrivit! Sper ca te-am putut ajuta, o zi buna :*
Trebuie să înţelegi un singur lucru: chiar daca eşti emo, piţipoancă, credincioasă, metalistă..etc,oamenii întodeauna vor găsi motive ca să te critice. Poţi să deduci asta privind la TV emisiunile de rahat în care îşi bat joc de toata lumea, nu contează aspectul, faima, inteligenţa... daca vor să critice, critică!
Te minţi singură când crezi că toată lumea o să cadă la picioarele tale dacă arăţi de nota 10. Sfatul meu este să te simţi bine în pielea ta, în continuare, şi să stai cu persoanele dragi ţie. Nu-ţi fă griji în legătură cu iubirea, vei găsi pe cineva atunci când te aştepţi mai puţin, si atunci n-o să mai poţi scăpa de el.
Sa sti ca si eu sunt la fel ca tine faza e ca eu sunt mai mica.Si pe mine ma enerveaza pitipoancele astea cu pozele la fiecare minut.EU ERAM GENU CU PANTALONI DE TRENING SI ADIDASI TRICOURI LARGI SI RADEAU FETELE DE MN LA scoala din cauza asta dar sa stii ca mam convins de o chestie. Nu trebuie sa te schimbi pentru persoanele care nu merita.Cand mergi pe strada trebuie sa mergi cu fruntea sus si mandra ca esti cine esti.Si pe mine ma insultau si imi ziceau tocilara ca aveam note mari.Pentru ce sa arati bine? Ca atunci cand imbatranesti toata lumea se schimba si toti devenim urati.O sa gasesti tu pe cineva care sa te aprecieze asa cum esti tu.Iar eu te sfatuiesc sa-l uiti pe prostul ala care nu merita atentia ta.Sa iti mai spun un secret viata e prea pretioasa ca sa o impartasesti cu toti prostii si toate pitipoancele.Alege doar 2-3 prietene adevarate cum am eu si o sa vezi ca totul va fi bine.
Pai fata mea, ce sa-ti zic eu tie... ignora-i pe cei ce te batjocoresc clasa a 9-a nu inseamna neaparat inceputul unei relatii. aveam si eu in liceu o tipa normala, ii placea sa citeasca nu asculta manele ca noi toti (undeva prin 2005) dar se distra, uneori bea, dar nu orice, si fuma ocazional, avea corp de model. toti ratatii o voiau si se dadeau la ea si ea ii refuza categoric pe ceilalti desi era un model sa zic asa, arata foarte ok tipa. Acum a mai pus ceva pe ea, nu mai are corpul de vedeta si e foarte desteapta, o sa se marite pe 8 septembrie cu un asistent universitar.
Acum ca tu nu ai astfel de vicii (alcool, fumat) si prietenii taui au nu te simti exclusa, tu ai sa traiesti cu 10 ani mai mult ca ei (trebuie sa te bucuri). Gandeste-te ca exista acolo cineva si pentru tine, si din fericire lumea nu mai agreeaza pitipoancele, eu iti garantez tie ca ai sa-ti gasesti pe un tip destept, deoarece prostii satu cu prostii, desteptii cu desteptii. Ai sa ai o viata frumoasa, nu te lasa dusa de val. Sa nu faci compromisuri ca sa le faci pe plac prietenilor, nu uita ca daca ii ignori cand isi bat joc de tine e ca sicum nu ar exista si ei o sa se zgarie rau ca nu le dai atentie.
Tu nu trebuie sa urmezi pasii pitipoancelor, alea isi strica tineretea cu tampenii si arata ca dreacu la 30 de ani.
In plus nu trebuie sa-ti faci ganduri amare ca unul pe care il placi nu te place. Daca el nu a stiut sa vada ce ai tu special nu te merita, si tu nu trebuie sa ai complexe, cu cat esti mai sigura pe tine cu atat o sa te descurci mai bine si cu baietii toate vin la un moment dat si baietii, si dragostea. Tu traieste frumos si gandeste liber pentru tine, daca nu vrei nu porti tocuri, nu porti bluze mulate, fii tu insati! Personalitatea conteaza foarte mult si oamenii vor aprecia originalitatea!
Mult succes si stai cu capu sus
si continua sa zambesti chiar si cand esti trista, nu poti stii cine se indragosteste de zambetul tau!
Fiind plictisit am citit tot ce ai scris si nu pot sa iti zic decat capul sus, scapa de complexele pe care le ai si o sa vezi ca totul o sa fie ok.
Doamne, draga mea dar nu te mai simti complexata! Crede-ma baietii care te merita si care te vor placea cu adevarat nu vor vrea sa fi ca celelalte! Tu esti speciala, unica (tu vei atrage doar baietii care te merita, nu prostutii aia! Nu te schimba niciodata, nu spun sa nu ai grija de tine, dar nu fi complexata pentru ca totmai imperfectiunile sunt cele care atrag! In plus ai incredere in tine si ai sa vezi ca toti te vor vedea asa cum tu vrei sa te vada! Preferintele muzicale sunt indiscutabile, mie spre exemplu imi place muzica mai veche de dragoste, muzica clasica, etc! Nu pretinde nimanui sa asculte ce muzica vrei tu, dar nici tu nu te lasa influentata de ceilalti! Frumusetea sta in ochii privitorului, nu uita! Mult noroc in viata!
Stai linistita nu esti tu de vina. de vina sunt fraierii care nu au ce face si nu se uita la ei inainte de a comenta si a insulta. fiecare fata e frumosa in felul ei vei gasi pe cineva care sa te aprecieze asa cu esti.
Si eu am fost exact in situatia ta, dar mi-am revenit.te sfatuiesc sa iesi mai mult cu prietenele tale, sa incerci sa te consideri tu frumoasa pentru ca daca tu nu te consideri nu are cum sa te considere altcineva! Si renunta la ideea de a te trnsforma intr-o fufa! de alea sunt destule dar fete ca tine mai putin...si chiar daca majoritatea baietilor pe alea le prefera, o sa gasesti si tu baiatul potrivit...incarca sa iti faci si un jurnal unde sa scrii tot ce ai pe suflet.pe mine asta ma ajuta(si nu te impacienta daca nu ai avut prieten pana acum.nici eu nu am avut, am aproape 16 ani )
Si eu sunt in aceeasi chestie ca tine.pe mine ma ajuta scrisul.Cumpara un jurnal, puneti un nume fals,,, si traieste in lumea ta, doar a ta, unde poti face ce vrei...pe mine ma ajuta enorm, scrie, publica, si poate vine si chestia cu celebritatea.Scrisul ajuta.
Buna! am citit tot si sa fiu sincera mi se pare ca esti om nu fufi sau fufu sau cum s-o mai numi astea faza e ca trebuie sa te respecti! oricat de porci si idioti sunt altii care isi bat joc de tine trebuie sa nu-i bagi in seama!
ai zis ca ai multe prietene chiar si bff... spune-le acest lucru! prietenii inseamna cineva care seamana cu tine! nici chiar copia ta dar ceva pe aproape
pup :* si sper sa te descurci!
Buna Stiu si eu cum este sa te simti complexata si sa te simti prost in pielea ta dar nu este ok. Trebuie sa te simti bine in pielea ta. Si cu baietii sa nu-ti faci probleme, pentru ca un baiat care stie sa iubeasca nu se va uita la aspectul fizic ci la sufletul tau. Si daca nu porti tocuri, fustee scurte si nu te machiezi este foarte bine deoarece risti sa fii luata drept o fata usoara. Inteleg ca probabil te simti nasol datorita faptului ca nu ai avut nici un prieten dar este chiar bine, deoarece daca incepi sa ai iubiti o sa suferi, nu o sa te mai concentrezi asa mult pe scoala si chiar mai rau, o posibila sarcina. Trebuie sa fii tu insati si totul o sa fie bine. Si eu am fost si sunt o fata mai plinuta dar datorita faptului ca sunt eu insami, si rad glumesc atrage mai multi prieteni. Si daca o sa fii naturala, glumeata dar nu rautacioasa, baietii vor vedea acest lucru si vor venii catre tine. nu stiu daca te-am ajutat dar sincer m-as bucura daca te-ar ajuta. mult noroc :*
Chiar inteleg cum te simti, si eu trec printr-o perioda asemenatoare.Stiu ca fetele acelea populare,imbracate in haine "sexy", cu baietii mereu dupa ele sunt usor de invidiat, iti dau falsa impresie ca sunt fericite, dar cred ca in adancul lor si ele au o gramada de insecuritati, altfel nu s-ar preocupa atat de mult de aspectul lor fizic.Pentru mine este mult mai importanta firea unui om, si sunt convinsa ca nu sunt singura care gandeste asa.Crede-ma,si in ziua de azi sunt baieti care apreciaza mult mai mult o fata ca tine,chiar daca nu te incadrezi in standardele societatii ale "frumusetii".Nu te schimba,fii tu insati mereu, intr-o zi vei gasi pe cineva care sa te placa asa cum esti. Poate pe termen scurt baietii prefera tipul acela de fete false, dar cred ca e doar o distractie pentru ei, doar nu si-ar petrece toata viata langa ele.Am auzit o data o zicala foarte interesana, nu o mai tin minte exact dar era ceva de genul:"Nu invidia fetele populare, preferate de toate baietii, articolele ieftine au multi cumparatori!"
Ştii ce am realizat eu când am citit tot ce ai scris? Mi-am dat seama că eşti o fată unică, specială, frumoasă şi prietenii şi părinţii tăi sunt foarte norocoşi că te au.
Eşti matură pentru vârsta ta şi te rog să o iei ca pe un compliment.Continuă să fii aşa şi nu te schimba.Niciodată să nu-ţi doreşti şi să nu te plângi că nu ai avut un iubit, din cauza aspectului fizic! Nu-ţi doresc aşa ceva.Ai răbdare şi vei întâlni o persoană care să te iubească exact aşa perfectă cum eşti.
Îţi doresc mult, mult succes în viaţă şi nu uita:fiecare om este frumos şi fiecare are acel ceva care îl deosebeşte de ceilalţi.Trebuie doar să afli ce!
Esti copilul pe care si l-ar dori dealtfel orice parinte. Cum au spus si restul : nu te schimba pentru altii pentru ca in viata vei intalni fel si fel de oameni si atunci nu te vei putea schimba de 1000 ori. Doar nu esti cameleon. Mi-ar face o deosbita placere daca ai dori sa fi amica cu fiica mea, chiar si o amicitie virtuala sa zic asa. Si ea are cam aceeasi gandire, cu diferenta ca nu o intereseaza inca baietii.
Stiu ca e cam tarziu sa raspund...Dar o viata ai distreaza-te... oamenii nu te judeca dupa cum arati ci cum esti tu.Prefer o fata sincera, amuzanta, decat o fata care sa ma poarte ca un accesoriu
Succes in continuare nu uita o viata ai
Bianca298 ai mare dreptate si da uite un mic pont daca u te vezi frumoasa si cum iti doresti u si restul lumi te va vedea asa capul sus si ai curaj in tot ce vrei sa faci
Uite si de mine isi bat alti joc de mine si nu isi dau seama ca sufar dar renunta la ei sau daca nu poti ile ca tu esti perfecta asa cum esti tu!*:
Ca sa fii populara si placuta de toti cautati un stil al tau care sa te defineasca si sa te descrie oarecum la o prima privire si fi prietenoasa, amuzanta, de treaba si tupeista, adica daca cineva iti zice cv gandeste rapid si intoarcei-o imediat si plimbate mult prin liceu, fai pe toti ca creada ca nu iti e frica de consecinte. Dupa cand tu esti destul de cunoscuta si placuta de lume incearca sa te faci placuta de cineva popular si sa intrii in gasca lui de prieteni sa ii faci sa te placa, iar cel mai importat e sa te crezi tu frumoasa, perfecta sau pe scurt sa te vezi de parca ai fi fix ceea ce iti doresti daca tu crezi ca esti perfecta si esti mandra de tine le vei induce si celorlalti aceeasi parere, dar ai grija ca v-or mai fi pers care o sa te faca curva, piti sau asa mai departe tocmai pentru ca nu te suporta pe tine sau evolutia ta.