Bună TPU!
Am hotărât, în sfârșit, să îmi scriu "povestea" aici. Îmi cer scuze de pe acum pentru exprimare și sper că veți înțelege ce am vrut să scriu.
De câțiva ani încoace sunt într-o continuă "alertă" sentimentală determinată de un conflict continuu cu părinții mei (mai mult cu tatăl meu, care este un om fără respect față de mine și de mama mea). Și cred că asta ar fi cauza problemelor mele.
Mereu m-am simțit nesigură pe mine și fără încredere în oameni (de aceea nici nu am prieteni). Sunt momente când plâng fără rost, pur și simplu, izbucnesc în plâns fără motiv. Mereu am fost complexată și de mediul meu de trai... nu mă refer la faptul că nu am bani sau un acoperiș deasupra capului; locuiesc într-o casă modestă dar nu sunt mulțumit de ea, mereu mi-am dorit ceva mai bun.
Mereu am gânduri negative, tot felul de "deja-vu-uri" (mda, nu cred că am scris corect) negative. Mai tot timpul îmi fac scenarii în capul meu, pe care nu cred că ar trebui să le fac…
Mereu am avut problem de integrare în societate… mereu mi-a fost frică de ce va zice lumea... mereu consider că am făcut sau fac alegeri proaste… nu am cu cine să mă consult, deoarece văd această "răcire" dintre oameni și după cum spuneam, nu pot avea încredere în ei…
Multe evenimente nefiricite s-au abătut asupra mea de-a lungul vieții…
Cred că sufăr și de bipolaritate sau poate puțină depresie…
Știu… sfatul vostru va fi "să merg la un psiholog sau poate și un psihiatru".
De aceea, vreau să știu dacă cineva s-a confruntat sau se confruntă cu o situație de genul.
Vă rog frumos, dacă aveți tendința de a răspunde "la mișto", mai bine ar fi să ignorați ce am scris aici și să nu o faceți. Treceți peste…
Nu știu dacă voi alege categoria potrivită "întrebării"…
Anyway, vă muțumesc că v-ați pierdut câteva minute din viață pentru a citi ceea ce am scris. Aștept răspunsurile dumneavoastră.
O zi frumoasă în continuare!

Pentru ca ai zis daca cineva s-a mai confruntat cu asta, o sa incep cu aceasta parte, desi nu as vrea sa fac referire la mine (am incetat sa mai zic asta ).

Dar, da... Am trait intr-o familie in care incepeam sa imi fac griji cand ne intelegeam toti pentru ca stiam ca o sa urmeze acele zile negre si chinuitoare in care o sa vina certurile, discutiile despre bani, bautura lui taicamiu, ca nu face nimic, ca eu nu sunt bun, inselatorii, nesimtiri, amenintari... zile in care imi doream sa nu mai vina dimineata. Imi placea mai mult sa stau singur, impreuna cu jucariile si gandurile mele care aveau viata pentru mine. Momente de deja-vu, care ma faceau sa ma simt special si sa cred ca totusi am un rol in viata asta si un scop. Acestea ar fi in mare, nu as vrea sa intru in detalii, pana la urma este vorba despre tine. Oricum, asta s-a intamplat acum mult timp si am gasit raspunsurile, oarecum. Am gasit si o reteta foarte buna de papanasi ^_^, daca o vrei cumva.


Deci intrebarea ta care este? Doar daca s-a mai confruntat cineva cu asta? Sigur. O buna pare din populatie s-a confruntat cu asta si inca o mare parte o sa o faca. Ma gandeam ca poate vrei sa dai un sens acestor lucruri, de ce se intampla, cum si de ce tie. Daca nu, nu trebuie sa citesti ce o sa scriu in continuare Si poti sa sari direct la ultimele 2 paragrafe.


Plaseaza-ti viata pe o linie temporara, tu esti intr-un punct, undeva pe la jumatatea acestei linii. Te-ai nascut intr-un punct si mori intr-un punct, cam atat cu viata fizica pe aceasta axa. Daca te uiti la cer (exemplul pe care il dau eu de obicei) si observi cat de mare este si iti imaginezi ca te indepartezi din ce in ce mai mult, ajungi sa vezi ca noi nu suntem decat un punct incredibil de mic (aproape invizibil) in acest infinit, iar problemele noastre nu ne mai par asa de mari. Incepem sa ne datasam.
Unul dintre lucrurile pe care le-am invatat eu de-a lungul timpului, cand cautam raspunsuri la acest intrebari, ar fi gandurile, gandurile care ar fi lucruri fizice reale, responsabile pentru aproape toata suferinta din lume. O pisica nu are ganduri ca noi, pe ea nu o intereseaza ce face si unde sta, ii este bine oricum. Nu are grija zilei de maine. Animalele sunt mult mai conectate decat noi la lume, la tot ce exista, dar asta este o alta poveste. Gandurile ne vin in minte iar noi ne legam de ele. "De ce asa? Daca ma gandesc la asta, am duce la asta, care duce la asta si la cealalata. De ce eu? Daca ai mei nu ar fi fost asa, cum ar fi fost?". Nu trebuie sa ne gandim la asta, pentru ca nu ajungem nicaieri. Cel ce intreaba asta este un sine fals, nu suntem noi. Cine suntem noi pana la urma? O bucata de carne? Nu, asta este din ce suntem facuti. Eu care lucrez intr-un loc, care am invatat in alt loc? Nu, asta este ce am lucrat si ce am invatat. Asadar... cine suntem noi? Asta doar creierul se intreaba, noi ne formam idei si ganduri filtrate de creierul nostru.

Stii cum ar fi fost daca era altfel? Nu ar fi fost. Nu exista mai multe variante, exista una singura, exista doar varianta de acum. Existi doar tu. Daca era altfel si tu erai altfel. Daca parintii tai erau altfel, tu erai altfel, nu mai erai tu. Si nu stiu daca chiar asta voiai sau vrei cu adevarat. Ceea ce ne dorim nu este si ceea ce vrem cu adevarat sau ce ne-ar face sa ne simtim fericiti. Lucrurile sunt asa cum ar trebui sa fie. Ma gandesc ca acesta este singurul algoritm posibil existent prin care lucrurile sunt asa. Daca stra-stra-stra-stra bunicul cuiva (credeai ca zic al tau? ), nu ar fi existat si nu ar fi luat o carte de la biblioteca acum multi ani, in acea zi, nu s-ar fi intalnit cu stra-stra... bunica acelei persoane, nu l-ar mai fi facut si persoana respectiva nu ar fi salvat pe cineva de la moarte (sau a dus la moartea cuiva). Iar toate acele lucruri au dus la prezentul de acum. Altul nu cunoastem.

Asa ca tu esti asa cum esti pentru ca asa trebuie sa faci, candva... peste ani sau acum o sa iei decizii pe baza acestor lucruri, o sa stii ce este bine si ce nu este, ce sa le oferi copiilor tai si ce nu, o sa vezi cum o persoana ar trebui sa fie si cum nu, ce este corect si ce nu.
Sa iti mai zic un secret, problemele exista pentru ca omul sa invete si sa se formeze pe baza lor, daca omului ii era bine... nu ar fi evoluat, ar fi stat asa, nu stia ce sa faca si cand sa faca. Daca de exemplu fiecare om ar invata ce ar trebui, s-ar forma cum ar trebui, fara sa fie ideea de "nevoie" sau de "problema mai tarziu", atunci nu ar avea probleme in prezent. Dar... nu se poate. Deseori lumea nu renunta la probleme pentru ca au investit prea mult timp in ele. De ce ca dupa 10 ani de lucrat la un proiect sa afle ca nu ii mai trebuie. Pai sa nu se supere el? Sa nu ramana depresiv o viata? Ca a investit prea mult timp in asta ca acum sa nu mai fie nevoie de ea, practic a irosit atatia ani. Ei bine NU, nu a irosit SI poate sa renunte oricand la ea. Totul este in capul nostru.



Am zis aceste lucruri sa iti conturez putin (cum vad eu) lucrurile. Nu am pierdut minute din viata sa citesc ce este acolo (cum am zis), iar daca o sa te simti si mai bine dupa... apogeul existentei mele
O sa mai fie astfel de momente, iti garantez. O sa mai fie momente in care o sa te simti prost, o sa te cuprinda supararea si alte lucruri de genul, chiar daca acum o sa te simti bine (si o sa o faci DA?). Dar o sa treci si peste ele.
Eu unul mi-am propus sa nu ma cert niciodata, pentru ca am vazut cat de chinuitor este sa stai cu acest orgoliu in minte, sa vrei mereu sa ai dreptate si sa te intorci impotriva cuiva pe baza ideilor tale si cat rau ai putea sa faci cuiva. Asa ca nu ma cert si incerc sa nu ma supar din nimic.
Iti sugerez sa gasesti si tu definitia ta pentru aceste lucruri, sa iti impui sa nu te mai simti trista (desi este bine ca te-ai simtit pana acum, sper ca nu suna rau). Cauta acele explicatii care sa iti prezinte orizontul deschis, nu cele care iti zic ca este bine asa sau altfel. Doar cele care iti zic ca poti sa te simti bine daca iti alegi tu calea. Daca vrei iti sugerez si cateva carti care pe mine m-au ajutat.

As avea foarte multe de zis, dar nu stiu daca este cazul. Daca nu te-a ajutat ce am zis aici pot sa vorbesc si despre altceva, cum ar fi... girafele, da... girafele. Dar sper sa nu se ajunga acolo, nu este foarte amuzant .


Si acum totul sintetizat in cateva cuvinte, impune-ti tie sa te simti bine, distreaza-te, lasa certurile si vorbele parintilor, fii constienta de fiecare moment si gand care iti trece prin minte si lasa-le sa treaca mai departe. Zi frumoasa in continuare, la fel!

Intr-adevar,de multe ori stările, gandirea, reacțiile sunt legate mana in mana cu situația de acasa sau cu educatia fiecărui individ in parte. Daca tu ai crescut in scandal, critici frica de ce va spune lumea e posibil sa fi afectată sau sa te dezvolti cu o anumita frica de anumite situatii.
Nu spun ca nu te ajuta mersul la psiholog, dar si mai mult te-ar ajuta o gândire pozitivă, prieteni sau poate chiar un iubit.Nu stiu ce varsta ai, dar daca esti majora si nu locuiești singura ar trebui să te gândesti foarte bine la pasul asta.Tu ai nevoie de libertate, de prieteni, de iesiri si mai ales de iubire si afectiune. Daca tu stai mereu la ai tăi te vei simti îngrădită, sufocată si tot timpul cu stres de ce se va întâmpla în casă peste o oră sau două.
Ai mei stau de 27 de ani in acelaș apartament, deci eu de cand m-am nascut acum 25 de ani am stat sau am mers tot in acelaș apartament, în acelaș cartier, în acelaș loc.La mine situația în familie a fost cam ciudata, nu se prea primea afectiune si atenție și cum ai spus si tu, nici traiul cu tata nu era prea roz asa ca am inceput sa am acelaș stari ca si tine, ba chiar gânduri de sinucidere. Faza era ca mama mereu voia să poza intr-o familie super ok si sa le fac toate ca la carte, iar de tata ce sa spun, la un timp cunoșteam starea in care veneam după cum auzeam ca se deschide usa si simteam ca ma strânge stomacul.Asa ca treptat am inceput sa ma îndepărtez si sa tot plec încet de acasa.M-am mutat de la ei pe la 14 ani.Pana la 18 într-adevăr încă mai locuiam câte o săptămână sau pe timpul școli cand cum dar eram mai mult plecată decat acasa.Ai mei de multe ori habar nu aveau ce am facut in weekendul asta si ma simteam liberă, am început să fiu veselă, am început să ies din depresie si sa ma gandesc ca ce o fi o fi.Toate astea cu timpul într-adevăr dar am scapat de depresie.
Secretul pentru a a scapa de starea si situatia asta este libertatea si iesirea din monotonie.

Buna! Sunt cumva puțin bucuroasa ca am fost și eu in situația ta, singura ta diferenta e ca părinții mei s-au inteles mereu bine, dar mereu ma descurajau ca sa ma determine sa nu plec de lângă ei.trebuie sa fi puternica și mult mai indiferenta. Eu am luat niște vitamine ca sa fiu puțin mai optimista, sa fiu mai vesela. faza cu psihologul și eu m-am tot gândit dar nu mi am făcut curaj sa merg.nu te stresa, relaxează-te, lasă sa decurgă totul de la sine, protejează o pe mama ta și fi mai tupeista, încearcă sa ți ocupi timpul ca sa nu te mai gândești la probleme. dacă e cv îmi poți scrie.succes fato :*