Buna Tpu.Am nevoie de..nu stiu. Poate simt nevoia numai a ma exprima pe un site si sa-mi spun tot ce simt.
Am 14 ani.Si,nu pot spune ca duc o viata tocmai buna, vorbind in fapte.Consider ca ori sunt eu bolnava, ori tratez toate chestiile astea cu indiferenta, ori tot ce se intampla in viata mea, pluteste.Eu de fel, cad in unele momente plangand.Nu asa... fara nici-o noima.Ci,gandindu-ma la mine, familia mea.Si cartile de asemenea pe care uneori le asociez cu familia mea.Stiti,eu de-a lungul timpului,sunt foarte vesela, adica, nu cred ca nu exista zi in care sa nu fi ras, sa nu ma fi strambat sau sa fi facand glume proaste.Adica,nu pot spune ca sunt o fiinta antisociala care nu stie ce face cu viata ei.Dar cred ca, toate astea.Rasul fortat, ma oblig sa fiu ceea ce nu vreau.Si vreau sa ma schimb. Vorbesc despre faptul ca, rad din cauza tristetii.
Poate are legătură si cu tata...care nu prea stiu nimic de el.
Stiu doar ca, acum 14 ani mama s-a cuplat cu el, au facut un copil si nu s-au casatorit.Stiu ca ne-am mutat la varsta de 6 ani din Ilfov, cand mama a decis sa inchirieze casa noastra actuala si sa stam intr-o garsoniera de langa Gara de Nord, punctul fiind situat in Bucuresti. Aveam varsta de 8 ani cand mama m-a mutat de la o scoala, la alta scoala, ajungand in clasa a 2-a cu niste colegi noi.Intr-a întâia tin minte ca am fost respinsa de clasa mea.De colegii din clasa mea.Nu stiu de ce.Stiu doar ca mereu trebuia sa ma bag in seama ca sa acepte vreun copil.Mama m-a mutat din scoala aia pentru ca se schimbase ea cu serviciul si pentru ca serviciul sau era aproape de scoala, a considerat ca este mai bine.Si a fost.Nu au fost probleme dintr-a 2-a pana intra-a 5.Cand iar ne-am mutat altundeva ca sa pot fi aproape de scoala.Eu de fel, eram un copil bun.Nu faceam probleme, nu comentam la mama, nu luam note proaste.Frustrata intr-a 5-a, tin minte ca venisem acasa.Mama era acasa.Si am venit plangand spunandu-i ca respectiva,, x" mi-a luat creionul cu care coloram ceva pentru doamna diriginta si a spus ca nu sunt buna de nimic si ca ar fi bine sa ma car si s-o las pe ea sa coloreze.
Mama a spunat-o pe doamna diriginta, nu.Nu a ripostat deloc.Nu a spunat-o pe maica-sa fetii sa-i spuna ca m-a facut sa plang pentru ca, ce credeti? Ea era preferata dansei.Si inca este.
De asemenea, in vara dinspre clasa a 6-a, m-a disperat telefonul.Pentru ca stăteam zi si noapte fara sa stie mama si ma jucam un joc stupid.Iar asta a avut consecinte.Nedormita de 5 zile la rand, am lesinat pe strada, in statia de autobuz.Acum,in a 7-a, am probleme de control.Am o prietena, tovarasa de ras ii zic eu.Anume ca in fiecare minut ne strambam si radem.Eu consider ca rad din cauza nefericirii.Pentru ca este exagerat ceea ce fac.Si nu ma pot contola. Dintr-a 7-a.Am inceput sa citesc.Eu,mie una imi plac cartile mult.Nu cele istorice, insa cele adolescentine, care imi creeaza o stare...doamne,cum sa va explic? Tin minte ca imi daduse mama 50 de lei sa fac ce vreau eu cu ei.Asa,m-am dus la librărie si mi-am luat 5 carti.Toate erau legate de probleme familiale si povesti de dragoste.
Eu, cand citesc cartile ma pun in pielea personajului.
Tin minte ca citisem o carte care m-a marcat foarte tare.Anume,dupa ce am aflat ca murise...Am plans 2 ore încontinuu.
Nu pot sa-mi iau sau sa împrumut o carte si sa nu o citesc in urmatoarele 24 se ore.
Plang mult.La chestiile alea siropose cand baiatul isi ia ultimul,, la revedere" inainte sa moara.Din cauza cancerului.
Desi nu prea are legatura...am simtit nevoia sa spun asta.
Acum.Sunt in perioada asta adolescentina. Băieti, hormoni, fiica cu liceul, evaluarea nationala...tot
Tin minte ca imi placea tare mult de un baiat, in clasa a 7-a.Devenisem obsedata, efectiv.De asemenea care era si colegul meu de banca.Eram genul care cauta raspunsul in cartile de dragoste.Citind mult domeniul asta, incercam sa fac contact vizual ca-n povesti..ma ciocneam de el, ma jucam cu penarului lui ca sa ii atrag atentia.Fiind o fire timida, nu stiam ce sa fac.Si inteleg ca nu sunt un baiat normal de 16 ani.
A dat sa faca cunostinta cu mine.
Conversatia mea a fost exact asa:
Prietena:,,Pai hai, nu faceti si voi cunostinta, ceva acolo"?
Baiatul:,, Buna.X.Incantat"*imi intinde mana*.
Eu nu văzusem.
I-am spus doar un buna.Si atat.
Mi-a fost atat de rusine, ca efectiv i-am spus prietenei mele sa-i dea mesaj sa-i spuna ca-mi pare rau si ca nu l-am vazut.
Baiatul a spus ca e in regula.
Deci, converatie normala cu un baiat?
Nu.Ma panichez,transpir,ma incurc,in loc sa fac cunostinta cu un baiat si sa spun,, hei buna sunt Y, pe tine cum te cheama?"
Nu.Ii zic doar Buna.
Si nu mai zic ca baiatul respectiv s-a simtit stânjenit si si-a retras mana cand a vazut ca nu-i raspund la gest.
Deci, ca atare.
Uneori plang fara motiv.
Nu pot spune ca arat superb.Nu sunt genul de fata care se machiaza, ci genul de fata care isi tine mereu parul in coada.
Cand vine vorba de baieti ma panichez.
Ador cărțile si pot sa declar ca sunt o ciudata la capitolul asta.
Nu sunt un geniu al matematicii.
Am prietene care ma considera proasta.
Desi eu stiu totusi, ca in sufletul meu simt altceva.Si ceea ce ma considera ele poate ma afecteaza intr-un fel sau altul.
Rad necontrolat.
Nu stiu sa ripostez in fata cuiva.
Comentez dar nu suficient cat sa dau o replica buna ca sa se termine totul si sa ma lase in pace cei care ma considera naspa.
Si da...
Poate este o idee proasta postatul pe TPU asa ceva, insa nediscutand cu mama despre toate chestiile astea, vreau un sfat de la cineva.Ce simtiti voi.Si ce parere v-ati creat voi despre mine.Multumesc

Dta ai talent literar, empatie, adică ajungi să simți ce simt alții. ești plină de viață. Râsul este bun, descarcă tensiunile. Tot ceea ce scrii este minunat, deosebit.
Dacă te învață cineva să îți faci un blog, poți publica pe blogul tău zilnic ce faci, și treptat să devii scriitoare.

Există o linie telefonică specială pentru copii. Sună acolo și spune povestea asta.

Esti un adolescent tipic. Nimic din ce traiesti tu acum nu e netrait de altii inaintea ta. Sunt normale exagerarile, fricile, timiditatea, lipsa de control, idealizarea unei alte lumi. Toti trecem prin ele. Important este sa te folosesti de fiecare experienta in sens pozitiv. Ti a fost rusine cand ai facut cunostinta cu baiatul ala? Trebuia sa te duci peste cateva zile la el si sa i spui direct : "imi cer scuze ca am parut o ciudata, eu sunt mai timida si nu prea stiu sa reactionez. Eu sunt Y. Chiar imi pare bine sa te cunosc."
Trebuie sa inveti sa faci lucrurile singura, pe pielea ta. Atata timp cat atunci cand razi o faci inconstient si cu toata fiinta ta, nu este un ras fals sau fortat. Probabil te simti cumva vinovata ca esti fericita si cauti motive pentru care de fapt, nu esti fericita. Inceteaza sa faci asta. Fii fericita, razi, scalamba-te...fa ce simti.
Copiii sunt de fel rai. Daca ai o prietena, doua, zi mersi si mergi mai departe. Restul sunt cunostinte de socializare. Atat. Asa o sa fie si mai tarziu in viata de adult.
Nu te simti marginalizata si nu cauta vina la tine daca cineva te respinge. Fiecare avem simpatii si antipatii si niciodata nu avem cum sa fim pe placul tuturora...nici macar a majoritatii. Trebuie sa fii puternica si sa nu lasi pe nimeni sa iti spuna cine esti tu!
Mama ta cred ca te iubeste si cred ca ar fi foarte fericita daca i te-ai deschide. Incearca. Macar stii ca ai incercat,

Buna!

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.

Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.116111.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Acum poti primi consiliere gratuita si direct de pe telefonul mobil, descarcand aplicatia noastra http://www.116111.ro/descarca-aplicatia

Asteptam sa te ajutam!

Salut,ei bine e normal ca la varsta asta sa simtim anumite emotii mai puternic de cat ar fi normal.Adolescenta e o perioada mai grea in care in corpul nostru au loc atat schimbari la nivel fizic cat si psihic, iar din aceasta cauza simtim adesea o instabilitate psihica.Nici eu nu am avut o copilarie usoara, si eu am fost respins de colegii de la gradinita, apoi luat in ras la scoala, si nu le-am spus prea multe parintilor.Acum am 17 ani si am trecut peste asta singur.Important e sa intelegi ca nimeni nu a avut o copilarie perfecta, toti am trecut prin evenimente grele, doar unii nu pun atat de mult accent pe ele.Nu trebuie sa traiesti mereu cu ziua de ieri,ce a fost a fost si nu mai poate fi reparat.O mare parte din suferinta ta provine de la faptul ca tu inca traiesti in trecut,in loc sa te axezi pe prezent si viitor tu alegi sa privesti in trecut si esti nemultumita de felul in care ai reactionat si sunt sigur ca iti faci scenarii in care iti imaginezi cum trebuia sa procedezi corect.E bine sa ne analizam faptele din trecut,dar nu trebuie sa le traim iar si iar,ce a fost nu mai poate fi schimbat, si de ce ne-am intoarce intr-o viata deja traita cand stim ca nu mai putem schimba nimic si stim deja cum s-a terminat? Traieste cu ziua de azi, accepta ca tu nu mai esti persoana de candva, ci esti mai puternica, mai dezvoltata, esti deja un om nou cu o alta viata.Esti speciala in felul tau, dar de ce ai privi doar evenimentele negative? Oare chiar nu exista nimic pozitiv in viata ta? Ia incearca sa gasesti ceva special la tine.Eu deja am gasit cateva calitati: Bunatate, sinceritate, onestitate, cinste, curaj si tu poti continua lista asa la nesfarsit.Trebuie sa intelegi ca parintii tai poate ca erau foarte stresati atunci si nu aveau timp si nici putere sa se gandeasca la aceste probleme de la scoala. Poate te credeau in stare ca sa le faci fata singura.La urma urmei,parintii nu ne pot controla viata,toate greselile pe care le facem, suferintele pe care le traim ne fac mai puternici, si tu la sigur vei fi o persoana puternica si cu experienta.E foarte bine ca citesti carti, dar nu uita ca unele carti nu sunt scrise pe fapte reale si e doar imaginatia autorului, deci in viata reala nu totul merge ca in carti, dar evident ca lectura este importanta pentru dezvoltarea noastra si te sustin sa o continui.Acele asa zise "prietene" care te injosesc nu sunt de fapt prietene, ci doar persoane toxice care se folosesc de bunatatea ta.Trebuie sa iti alegi atenta prietenii, incearca sa te legi doar cu acele persoane care iti sunt pe plac, si nu ma refer la aspectul fizic ci si cel psihic.Sa iti placa sufletul, nu corpul.Da, nu e usor sa ne facem prieteni, dar e un proces placut.Incearca sa iti impui autoritatea si sa le arati celorlalti ca ei nu sunt cu nimic mai presus de cat tine, ca tu esti la fel de speciala ca ei si ca nu te lasi afectata de prostiile pe care le spun.Nu e om in lumea asta carui-a sa nu-i fi spus nimeni nimic de rau, dar toate injosirile acestea spuse de altii sunt spuse cu scopul de a-ti provoca durere, nu au nici-o legatura cu tine.Cu ce sunt ei mai presus de cat tine? Cu absolut nimic! Capul sus si incearca sa nu te mai axezi pe parere altora, ci fii mereu mandra de tine si incearca sa te indepartezi de persoanele toxice si apropie-te de cele de treaba.Nu este usor, dar daca ar fi usor ar mai fi interesant oare? Asa cum citim cartile rand pe rand, asa si in viata reala ridicam cate o treapta, incetul cu incetul.

Vreau să ne vorbim neaparat! Sunt intr-o aceeasi situatie ca si TINE! Asemănătoare! Vreau să ne exprimăm gândurile!

Heloo, esti doar un copil, si cele care iti spun ca esti naspa sunt mai naspa poate, macar tu citesti carti ele poate doar pe fb.invata, vezi de scoala, du te la un liceu bun, gaseste ti o prietena cu care sa poti discuta, e foarte aproape de tine si te ajuta in fiecare zi, mama ta, te iubeste si o sa te inteleaga si o sa iti dea cele mai bune sfaturi
bafta