Am o nedumarire. Persoana cea mai apropiata sufletului meu,care mi-a fost alaturi de cand m-am nascut ( nu este mama, tata ) a murit acum 3 luni. La inceput tot timpul gandul meu era la ea,aveam o mare durere in suflet. Acum din ce in ce mai mult ma simt mult mai ranita,si am un dor imens cand ma gandesc la persoana respectiva. Dar,de fapt,nu stiu exact un lucru. Incep sa uit acea persoana,nu ma refer ca nu imi lipseste sau altceva,de fapt nici un am cuvintele necesare pe care sa le folosesc pentru a ma exprima Ceea ce vreau sa spun este ca mi-e teama ca o voi uita,si simt cum usor,usor dispare din sufletul meu iubirea eterna si imensa,cu toate ca neg asta si spun ca nu se poate,simt ca inima mea o va da uitarii cu timpul si nu este ceea ce imi doresc. Chiar nu stiu ce sa fac,simt un mare dor,vreau din nou ca acea persoana sa ma stranga la fel de tare in brate ca inainte Acea persoana este bunicul meu,pe care am crezut ca nu il voi pierde niciodata,dar s-a intamplat... Va rog, vreau parerile voastre! Sorry pentru categorie.

Stiu cum e, sincer te sfatuiesc sa te gandesti in fiecare seara sau cand ai tu timp ca la o persoana pe care o admiri foarte mult, o iubesti foarte mult! Gandeste-te ca de acolo de unde e te vegheaza si e ingerul tau pazitor! Uita cat de mult te intristeaza moartea bunicului tau si imagineaza-ti ca esti din nou cu el, un paradis in care sa fiti numai voi, in special inainte de culcare, adormi mai repede si iti garantez ca nu o vei uita, la un moment dat acea durere va disparea si acea rana se va inchide, la mine merge!

Buna,stiu ca iti este dor de acea persoana, incearca sa te gandesti la ea inainte de culcare, daca nu in timpul zilei!

E normal, sa stii. Nu il vei uita, procesul asta se va opri intr-un loc in care ii vei pastra o amintire foarte luminoasa, dar te vei gandi la el mai degraba cu drag si bucurie, decat cu suferinta. Nu poti suferi enorm la mesfarsit, e anormal, pur si simplu trebuie sa treci peste momentul asta si sa ajungi sa simti numai iubire, tandrete si recunostinta pentru el.
Bunica mea, pe care am iubit-o enorm, a murit acum 5 ani si jumatate. Perioada de suferinta acuta, imensa a durat ceva mai mult de un an, dar acum reusesc sa ma gandesc la ea numai cu drag si fara suferinta. Doar arareori (o data-de doua ori pe saptamana) mai simt reminiscente din acea mare durere, dar in rest, figura ei e calda si luminoasa si gandul la ea imi aduce bucurie.

Hei! Asta crezi tu ca simti. Cand mi-au murit bunicii am suferit enorm, eram mai apropiata de ei decat de parinti.Am simtit o perioada ciuda ca m-au lasat singura, fara ajutorul lor, fara dragostea lor.
Acum, desi au trecut 9 ani,ma gandesc la ei,nu in fiecare zi, dar ma gandesc. Ma gandesc cu dragoste, imi amintesc acele intamplari in care m-au certat, m-au iubit, m-au sprijint. Lor le datorez ceea ce sunt astazi. Nu-i voi uita niciodata asa cum nici tu nu-ti vei uita niciodata bunicul.Este in inima ta si asa va fi mereu.