Eu o sa abordez diferit situația pentru ca nu-l cunosc personal pe băiat și nu-mi place sa judec aiurea.
Exista multe persoane (sexul trecut în buletin nici nu contează) care locuiesc cu părintii și familiile din anumite motive, unele persoane au avut norocul sa dețină o locuința, altele au avut ghinionul sa nu.
Pentru anumite persoane cea mai mare realizare în viata este să-și cumpere o casa a lor, pentru altele nu - de cele mai multe ori diferența este făcuta ca regula de necesitate - O persoana care nu a avut și nu are casa, o sa fie mult mai determinata sa urmărească asta, pentru ca-i o necesitate și din cauza necesitații este mai concentrata pe cariera pentru ca, cariera, e un mijloc de a își atinge scopul. (Apoi sunt cei care o fac pentru un statut în societate și pentru a arata altora cat au reușit în viata, un fel de "bragging right")
In funcție de perspectiva și graba cuiva de a judeca un om, de multe ori nu se vede și partea pozitiva a lucrurilor, care în cazul de fata poate însemna ca-i un om care-și iubește familia și exista posibilitatea sa locuiască cu ei pentru a ii ajuta financiar și nu numai, poate are un simt al datoriei sau al obligației diferit și are valori diferite când este vorba de familie.
In funcție de situația lui, eu iți pot spune din propria experienta ca lucrul cel mai ușor de făcut este pe Romanește să-ți pui palma în fund și sa renunti la valori, sa te muti la casa ta și să-ți faci o viata a ta, sa nu te intereseze mult despre viata părinților și eventual sa angajezi niște străini sa aibă grija de ei. - Pentru ca varianta opusa ar însemna sacrificiu la nivel personal imens în ochii societății în care trăim, care te judeca daca nu ți-ai cumpărat o casa, o mașina și daca nu te-ai căsătorit pana la o anumita vârsta.
Spun asta din perspectiva unui om care a ales varianta a 2-a, eu încă locuiesc cu mama mea care-i încadrata în cel mai mare grad de handicap, am 34 de ani și am ales sa am grija de ea și de casa, am ales sa nu angajez un străin sa facă asta doar pentru ca asa-i așteptarea de la societate și doar pentru ca anumite persoane aleg sa ma judece și sa arate cu degetul pentru ca nu ma încadrez în standardele lor, am ales asta peste oportunități de creștere personala, peste oferte de job-uri bine plătite în afara tarii si nu regret.
In primul rand trebuie sa nu ți cont de presiunea societății care discriminează din start diferența de vârsta dintre voi - pentru ca asta este, o discriminare și nimic mai mult.
Apoi, părerea mea este ca trebuie sa-l iei frumos de mana și sa aveți o discuție, sa-i explici ce te deranjează si-i propui sa cautați soluții, în primul rand, dupa 11 luni cred ca trebuie sa-i explici și ce-ți dorești tu de la viata, dacă-ți dorești o relație serioasa și dacă-ți dorești sa locuiți împreuna, atunci cautați soluția împreuna - fie ca va mutați la tine, va mutați în gazda sau orice alta soluție puteți sa găsiți, astfel încât sa nu fie nevoie nici ca el sa renunțe la valorile lui, dar nici tu la ale tale - trebuie sa găsiți un "middle-ground", un compromis - dar la astfel de compromisuri poți ajunge numai atunci când tu ști ce își dorește el și când el știe ce-ți dorești tu - fără comunicare continua asta nu se poate întâmpla.
Fericirea nu trebuie sa însemne o stampila pusa pe foaie, trebuie sa fie ceva ce simți, indiferent de vârsta sau starea financiara și este rara, pentru ca multi nu înțeleg ce-i fericirea ci o cataloghează drept succes profesional sau integrarea absoluta în cercurile sociale și societate.
Atâta timp cat tu ști ce-ți dorești de la viata, este important sa-i comunici și lui, apoi fie cautați un compromis, fie cautați fericirea în alta parte, alături de alte persoane.
Sper sa ajute.
Si aici ai calcat de tot pe bec! Experiente avem cu totii, ar fi ilogic sa spun ca nu am; voi le spuneti frustrari la bsolut orice, desi e absolut normal sa ai si frustrari! Chestia ca duceti totul in extrema, JUDECATI persoana fara stiti concret ce e mintea omului, ce vrea sa faca.
Daca nu sunteti capabili sa analizati mintea cuiva, nu mai judecati, o faci intr-un mod gresit. Sper ca la marea ta experienta de viata si marea ta intelepciune iti dai seama cu ce ma enervezi de fapt! Nu ca ma identific cu cazul, ci gandirea voastra mediocra si ma chinui degeaba sa va arat niste lucruri pe care o sa le simtiti, va garantez! O sa imi pupi picioarele peste cativa ani1
Înțeleg perfect cu ce te-am enervat! Nu ma cred deșteaptă nu sunt atot stiutoare și nu am chiar atâta experiență de viață mereu am ceva de învățat chiar și de la tine, suntem oamenii e normal sa nu gândim la fel nimeni nu poate ști ce e în mintea unui om! Dacă am fi tot timpul de acord unul cu celalalt ar fi mult prea plictisitor! Dacă ai fi citit cu calm ceea ce am scris ai fi înțeles ce voiam eu sa spun! Nu am zis ca identifici cu cazul nici măcar prin minte nu mi-a trecut oricum ar fi e problema ta. Cat despre pupatul picioarelor regret nu pup nici măcar icoanele în biserica! Dacă te-am enervat asta e eu doar mi-am exprimat părerea.